miercuri, 9 iulie 2008

Flutur înfiinţează funcţia de administrator public


Judeţul Suceava va beneficia de serviciile unui administrator public. Funcţia este prinsă în noua organigramă a Consiliului Judeţean care va fi supusă aprobării în şedinţa deliberativului de joi, 10 iulie. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat că postul va fi ocupat prin concurs conform prevederilor legale, precizând că administratorul public va prelua o parte din atribuţiile sale. Flutur a subliniat că noua organigramă nu măreşte numărul de posturi şi ea că se bazează pe principiul descentralizării. „Am pregătit noua organigramă pe care o vom supune aprobării plenului Consiliului Judeţean, o organigramă care are multe noutăţi, o organigramă care nu măreşte numărul de posturi, care încearcă o descentralizare o extindere în teritoriu a punctelor de lucru pe proiectele europene, o organigramă în care turismul este o prioritate şi ne organizăm la nivelul aparatului din Consiliul Judeţean astfel încât să punem în aplicare programele pe care le-am promis”, a spus Flutur.

Birou de turism şi serviciu de dezvoltare rurală

Noua organigramă va cuprinde două noi structuri. Este vorba de un Serviciu de dezvoltare rurală care va avea şase puncte în teritoriu, în localităţile urbane importante, puncte deservite de persoane care vor avea sarcina de a ajuta zonele respective să promoveze proiecte de dezvoltare rurală şi nu numai. Apoi de un birou de turism care va pune în practică proiectele lansate de Gheorghe Flutur în campania electorală precum cel privind turismul ecumenic. „În organigramă se văd foarte clar şi atribuţiile pe care le au vicepreşedinţii, secretarul, relaţia cu comunităţile locale. La Direcţia economică în relaţia cu agenţii economici, cu partenerii cu care noi avem contracte creăm un compartiment de urmărire a contractelor”, a mai spus Flutur.