miercuri, 9 iulie 2008

Şase maşini, implicate într-un accident în lanţ la Buneşti

Carambol



Un şofer care a intrat în depăşire fără a se asigura a provocat un accident rutier în care au fost implicate nu mai puţin de şase maşini. În urma carambolului creat, traficul a fost blocat parţial aproape două ore. Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 16.00, pe DN 2, în apropiere de comuna Buneşti.

Poliţiştii care au făcut anchetă la faţa locului au stabilit că Dănuţ P., în vârstă de 37 de ani, din comuna Vadu Moldovei, aflat la volanul unui autoturism Dacia 1900, a intrat în depăşire fără a se asigura, lovind frontal un autoturism Ford, condus regulamentar de Dinu N., în vârstă de 31 de ani, din municipiul Suceava. Din impact ambele autovehicule au ricoşat în alte maşini. Dacia s-a izbit în tirul în depăşirea căruia intrase, în timp ce autoturismul Ford s-a izbit într-un Opel, care circula pe banda I, pe acelaşi sens de mers. De asemenea, un şofer care venea cu o autoutilitară dinspre Suceava, pentru a evita impactul cu Dacia, a făcut un viraj brusc, acroşând un autotractor care circula regulamentar.

Şoferul care a provocat accidentul, Dănuţ P., a fost singura victimă a accidentului, ajungând la spital cu răni grave. Nici unul dintre şoferi nu era sub influenţa băuturilor alcoolice.