duminică, 14 septembrie 2008

Filialele PD-L, mobilizate pentru ajutorarea sinistraţilor

Organizaţiile judeţene ale PD-L din întreaga ţară au anunţat că doresc să susţină acţiunea de ajutorare a familiilor sucevene afectate de inundaţiile de la finele lunii iulie. Acţiunea a fost demarată după ce liderul judeţean sucevean al democrat-liberalilor, Gheorghe Flutur, a lansat un apel către colegii din ţară. Gheorghe Flutur a declarat presei că în această perioadă sprijinul oferit sinistraţilor suceveni de organizaţiile PD-L din ţară constă în materiale de construcţie necesare pentru refacerea locuinţelor distruse de ape. "Trebuie să remarc faptul că organizaţiile noastre s-au mobilizat exemplar şi au trimis în zonele sinistrate ajutoare umanitare consistente pentru familiile care şi-au pierdut agoniseala de o viaţă. Într-o primă fază membrii noştri de partid au trimis alimente, îmbrăcăminte, bani, iar acum ne-am axat numai pe materiale de construcţie, în special cărămidă", a mai spus preşedintele PD-L Suceava. Acesta a precizat că în zilele următoare vor sosi la Suceava alte 10 TIR-uri cu materiale de construcţie de la organizaţiile PD-L din Bucureşti. "Ne bazăm în continuare pe sprijinul organizaţiilor judeţene ale PD-L, al oamenilor de afaceri, dar, în acelaşi timp, aşteptăm ca şi guvernul să trimită fondurile solicitate de noi pentru refacerea infrastructurii de drumuri, poduri şi podeţe", a mai spus Gheorghe Flutur.