miercuri, 19 septembrie 2007

Aviz „amatorilor”: „Distrugerea acestei lucrări reprezintă o infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea”

În atenţia celor care vor să distrugă mozaicul parietal de la ROMUPS - Aviz „amatorilor”: „Distrugerea acestei lucrări reprezintă o infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea”

Secretarul general al Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC), Virgil Ştefan Niţulescu (care a fost secretar de stat cu probleme de patrimoniu), a declarat vineri, în conferinţa de presă organizată la sediul Complexului Muzeal Bucovina (CMB), că mozaicul artistic parietal, care decorează hala principală a fostei Întreprinderi de Utilaje şi Piese de Schimb (IUPS) Suceava, (ulterior ROMUPS), care este ameninţat cu distrugerea odată cu demolarea activelor construite ale acestei foste unităţi industriale, are statutul de operă de artă protejată de lege şi orice intervenţie asupra lui, fără acordul autorilor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea.

O lucrare monumentală de for public a cărei distrugere nu va fi lipsită de consecinţe

Aşa cum am semnalat într-o serie de articole publicate în cotidianul nostru în cadrul unei campanii anti-distrugere, acest mozaic parietal, realizat de artiştii plastici Traian Brădean şi Iosif Lazăr (una dintre cele mai mari lucrări de acest gen din ţară, care ocupă o suprafaţă de 456 m.p.), urmează, potrivit autorizaţiei de demolare emisă de Primăria Suceava pe numele societăţii Office Development SRL Bucureşti (care a achiziţionat cea mai mare parte a activelor ROMUPS de la SC Imotur Suceava contra sumei de 9,3 milioane de euro, pentru o suprafaţă de teren de 9,5 ha, autorizaţie care are un plan de situaţie ataşat care vizează „raderea” tuturor construcţiilor existente pe o suprafaţă totală de 20 ha, pentru ca terenul astfel eliberat să fie pus la dispoziţia unor investitori), să fie distrus odată cu întregul complex de hale industriale.
Mozaicul, care a fost proiectat iniţial pentru a decora staţia din Piaţa Unirii a metroului bucureştean, a ajuns la Suceava şi a fost montat pe peretele special construit al halei de la IUPS, fiind dezvelit oficial, ca lucrare artistică de for public, în toamna anului 1983. Deşi din neglijenţa administraţiei locale lucrarea nu figurează pe lista monumentelor de for public, iar Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional (DJCCPCN) Suceava nu o poate include sub umbrela protectoare a Legii 120/2006 (care reglementează cadrul juridic general al realizării, amplasării şi administrării monumentelor de for public), întrucât nu poate fi clasată pentru că autorii sunt în viaţă, iar clasarea este posibilă doar la solicitarea şi cu acceptul acestora, distrugerea mozaicului nu va fi lipsită consecinţe.

„Această lucrare are statutul de operă şi ca atare este protejată de Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe”

Aşa cum a declarat secretarul general al MCC, Virgil Ştefan Niţulescu, căruia i-am solicitat, în prezenţa directorului DJCCPCN Suceava, Aurel Buzincu, a directorului general al CMB, Constantin-Emil Ursu, şi a reprezentanţilor presei locale, să emită un punct de vedere cu privire la această chestiune, lucrarea se află totuşi sub protecţia unei legi. Spunând că este la curent cu situaţia mozaicului de la Suceava, cu precizarea că, „din păcate, ministerul nu poate impune protejarea lucrării dacă aceasta nu este clasată potrivit Legii 120/2006 în patrimoniul cultural”, Virgil Ştefan Niţulescu a subliniat că „singura modalitate de protejare este cea impusă de respectarea Legii 8/1996”.
“Aceasta înseamnă - a precizat el - că proprietarul clădirii este obligat prin lege să solicite acordul autorilor acestei opere în situaţia în care doreşte să o mute sau să facă orice altceva cu opera respectivă. Din punct de vedere strict juridic această lucrare are statutul de operă, şi ca atare este protejată de Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Distrugerea acestei lucrări reprezintă, din punctul de vedere al acestei legi, o infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea”.

„O lucrare parietală are statutul juridic de monument de for public şi trebuie protejată de autorităţile locale”

Directorul general al CMB, Constantin-Emil Ursu, a readus în discuţie propunerea (făcută publică printr-o scrisoare deschisă, semnată de mai mulţi oameni de cultură, adresată administraţiei locale) de demontare, depozitare şi conservare a mozaicului până la identificarea unei noi suprafeţe pe care lucrarea să fie reamplasată, amintind şi reacţia pe care a avut-o primarul Ion Lungu, care a spus că este vorba de o lucrare de pe vremea comuniştilor şi le-a reproşat semnatarilor că sunt „nostalgici ai unei epoci apuse”.
„Nu are nici o legătură - a accentuat apăsat Virgil Ştefan Niţulescu - calitatea de autor al unei opere este recunoscută de lege indiferent de calitatea operei. Lucrarea respectivă putea să fie ultimul kitsch, ceea ce, desigur, nu este cazul, fiind vorba despre o lucrare a maestrului Traian Brădean, şi tot ar fi fost protejată de lege. O lucrare parietală are statutul juridic de monument de for public şi trebuie protejată de autorităţile locale. Repet, indiferent de calitatea artistică a acestei lucrări, pentru că statul, prin autorităţile publice, fie că sunt centrale sau locale, nu are autoritatea juridică de a se pronunţa cu privire la calitatea artistică a unei lucrări. Acesta este treaba criticilor, a oamenilor de artă, dar nu a autorităţilor, a administraţiei”.
Amintim faptul că unul din semnatarii scrisorii deschise este criticul de artă ieşean Valentin Ciucă (a cărui opinie, cu privire la mozaicul în cauză, a fost publicată la începutul lunii august în cotidianul nostru), care sublinia că „prezenţa în spaţiul public sucevean a unei opere de artă purtând semnătura lui Traian Brădean, eminent urmaş al lui Alexandru Ciucurencu, un om care, la ora actuală, are una dintre cele mai înalte cote pe piaţa de artă, conferă un plus de valoare artistică şi de identitate oraşului”.
Şi un adaos de final menit să atragă atenţia asupra valorii inestimabile a acestui mozaic, dar care este totodată şi o atenţionare la adresa celor care au autorizat şi vor fi implicaţi în distrugerea acestui monument de for public (care-ar trebui de pe-acum să se gândească la eventualele despăgubiri): lucrările de pictură (evident de dimensiuni modeste în comparaţie cu uriaşul mozaic) ale maestrului Traian Brădean (ajuns acum la vârstă octogenară), au în galeriile din capitală preţuri cuprinse între 16 şi 22 de mii de euro. Aşadar, aviz...”amatorilor”.

0 comentarii: