duminică, 9 decembrie 2007

Fonduri pentru achiziţionarea de imobile unde vor funcţiona şcoli a căror clădiri vor fi retrocedate


Invatamant



Guvernul a decis în ultima şedinţă, printr-o Hotărâre, alocarea sumei de 49,667 milioane lei (aproximativ 500 de miliarde lei vechi) pentru infrastructura de învăţământ, a anunţat primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei de Guvern. Fondurile sunt alocate autorităţilor locale pentru achiziţionarea imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea grădiniţe, şcoli, licee şi care urmează să fie retrocedate în natură foştilor proprietari.

„Unele dintre clădirile în care se desfăşoară procesul de învăţământ urmează să fie retrocedate foştilor proprietari. Unii dintre proprietari doresc să vândă aceste imobile, iar autorităţile locale le pot cumpăra. În situaţiile în care aceste imobile nu vor putea fi achiziţionate, Ministerul Educaţiei va lua măsuri pentru construirea unor noi clădiri”, a explicat primul-ministru.

Imobilele achiziţionate de la proprietari vor face parte din patrimoniul învăţământului. Responsabilitatea achiziţiei revine consiliilor locale. Comisia mixtă de negociere formată din reprezentanţii Consiliilor Judeţene, Instituţia Prefectului, autorităţile locale şi inspectoratele şcolare va răspunde de modul de utilizare a sumelor distribuite.

Fondurile alocate de Guvern vor fi utilizate pentru achiziţionarea unui număr de 41 de imobile în care îşi au sediul grădiniţe, şcoli şi licee.

0 comentarii: