duminică, 9 decembrie 2007

Guvernul finanteaza reabilitarea gradinilor zoologice


Guvernul a decis sa finanteze lucrarile de modernizare a 14 gradini zoologice din tara, astfel incat acestea sa corespunda standardelor europene de mediu, a anuntat secretarul de stat din Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Lucia Varga.

Valoarea totala a investitiilor pentru modernizarea gradinilor zoologice este de aproximativ 38 de milioane de euro. Finantarea va fi asigurata - in proportie de 75% - de la bugetul de stat, iar restul sumelor vor fi asigurate de autoritatile locale, dupa cum a precizat secretarul de stat. Astfel, vor fi reamenajate si modernizate gradinile zoologice din Oradea, Brasov, Ramnicu Valcea, Barlad, Resita, Turda, Craiova, Galati (Padurea Garboavele), Hunedoara, Targu Mures, Slatina, gradina zoologica din cadrul Parcului Memorial "Constantin Stere" din Ploiesti, Parcul Zoo Radauti, va fi amenajata o cladire educationala multifunctionala la Gradina Zoologica din Timisoara.
"Ministerul Mediului isi propune sa sustina, prin aceasta actiune, eforturile de educare si constientizare a publicului pentru protectia si conservarea biodiversitatii", a declarat Lucia Varga.
Totodata, va fi incurajata activitatea de cercetare, prin implicarea reprezentantilor unitatilor administrativ-teritoriale si ai administratorilor in activitati de cercetare proprii si in comun cu alte institutii de profil.
Secretarul de stat a precizat ca in Romania sunt 41 de gradini zoologice, din care 32 de gradini zoologice propriu-zise, sase acvarii publice, un delfinariu si doua terarii. Autoritatile publice locale au in proprietate un numar de 28 de gradini zoologice, celelalte gradini zoologice fiind detinute de Muzee de Stiintele Naturii si de proprietari privati.
Gradinile zoologice din Romania detin un numar semnificativ de animale salbatice, din care 4.756 mamifere, 5.242 de pasari, 437 de reptile si 5.222 de pesti. Unele dintre acestea ar putea fi inchise deoarece nu asigura conditiile minime de detinere a animalelor in captivitate, conform prevederilor europene.
Modernizarea gradinilor zoologice si acvariilor a fost sistata timp de cativa ani din cauza nivelului redus al surselor de finantare la nivel local. Obiectivele de investitii sunt cuprinse in programul multianual prioritar de mediu si de gospodarire a apelor, aprobat prin OU nr. 40/2006.

0 comentarii: