Municipiul Vatra Dornei şi oraşul Gura Humorului se vor înfrăţi cu două localităţi urbane din voievodatul polonez Silezia, cu care judeţul Suceava a încheiat un parteneriat de colaborare în anii 1990. Documentele între părţi vor fi parafate în timpul vizitei pe care o delegaţie condusă de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Stela Acatrinei, o va efectua în Silezia între 5 şi 9 decembrie. Şeful administraţiei judeţene, Gavril Mîrza, a declarat că în acea perioadă, în Silezia se va desfăşura şi o şedinţă a Comisiei Mixte România-Polonia. Acesta a spus că în cadrul reuniunii va fi făcut şi un bilanţ al cooperării dintre Suceava şi Silezia.
miercuri, 5 decembrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu