miercuri, 5 decembrie 2007

Căşuneanu conduce de acasă Garda de Mediu


Adrian Căşuneanu: „Sper ca până la sfârşitul lunii decembrie să se încheie acest concediu medical


Concediu medical



Cele două comisariate ale Gărzii de Mediu de la Suceava sunt conduse, în continuare, de doi şefi interimari. Situaţia privind actuala conducere a Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Suceava nu este, nici pe departe, clarificată. Schimbările de structură făcute de Garda Naţională de Mediu, în ultimele luni, demiterea comisarului regional Adrian Căşuneanu şi revenirea asupra acestei decizii au creat o stare de confuzie în cadrul Comisariatului Regional Suceava, situaţie care persistă.

Desfiinţarea comisariatelor regionale este „pe lângă lege”

Potrivit comisarului Adrian Căşuneanu, reorganizarea Gărzii Naţionale de Mediu, care ar fi însemnat desfiinţarea Comisariatului Regional Suceava şi, implicit, a funcţiei de comisar regional deţinută de acesta, este, în acest moment, ilegală. Acesta a precizat că, odată cu atacarea Hotărârii de Guvern 1224/2007, în baza căreia urma să se efectueze reorganizarea Gărzii Naţionale de Mediu, decizia de desfiinţare a celor opt comisariate regionale nu se mai poate aplica. În unele judeţe din ţară, s-a ajuns astfel la situaţia în care comisariatul judeţean, pe lângă faptul că a preluat toate atribuţiile comisariatului regional, şi-a deschis cont în Trezorerie.

„Acest lucru este pe lângă lege. Pentru a deschide un cont, trebuie prezentate actul de înfiinţare a instituţiei şi decizia de numire a ordonatorului terţiar de credite. În ceea ce mă priveşte, am fost repus pe funcţia de comisar regional în 2 noiembrie, în baza HG 1224, decizia fiind retrasă ulterior, după atacarea acestei hotărâri la Curtea Constituţională. În aceeaşi zi, am primit decizia de încetare a suspendării din funcţie, emisă în baza HG 440/2005”, a explicat comisarul Căşuneanu.

„Când sunt probleme deosebite, merg la serviciu”

Deşi a revenit pe postul de comisar regional la începutul lunii noiembrie, Adrian Căşuneanu, s-a prezentat la serviciu, în acest interval, numai în zilele de 12 şi 13 noiembrie, şi, ocazional, „când sunt probleme deosebite”. Pentru această perioadă, Garda Naţională de Mediu a emis, în scop administrativ, o decizie prin care l-a delegat în funcţia de comisar regional pe Gheorghe Neamţu, dar numai „pe perioada concediului” lui Căşuneanu.

„Sper ca până la sfârşitul lunii decembrie să se încheie acest concediu medical”, a declarat Adrian Căşuneanu, care va reveni, în adevăratul sens al cuvântului, în funcţia de comisar regional.

Asta în cazul în care Curtea Constituţională nu se va pronunţa, în această lună, asupra legalităţii deciziei de reorganizare a Gărzii Naţionale de Mediu. De la distanţă, Adrian Căşuneanu acuză însă „organizarea haotică a Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu”, precum şi „lipsa totală de transparenţă decizională care a dus la blocarea activităţii comisariatelor regionale şi judeţene”. Acesta a ţinut să precizeze că, în cazul în care această reorganizare se va face, iar comisariatele judeţene vor trece de la statutul de serviciu, la cel de direcţie, actualul comisar şef al Gărzii Judeţene de Mediu Suceava, Constantin Harasim, îşi va pierde funcţia pentru că nu îndeplineşte condiţiile cerute de acest post.

0 comentarii: