duminică, 3 februarie 2008

Parada măştilor ecologice

Eco-şcolarii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară au organizat, joi seară, o paradă a măştilor ecologice. Acţiunea, care se află la cea de-a III-a ediţie, s-a desfăşurat în cantina liceului. Imaginaţia adolescenţilor a fost pusă la grea încercare. Elevii au făcut diferite măşti din materiale ecologice, în mare parte, sticlă, plastic, aluminiu, pe care le-au prezentat apoi colegilor şi juriului format din cadre didactice. Cele mai frumoase măşti au fost premiate. Manifestarea s-a încheiat cu un program artistic, de la care nu au lipsit dansul şi muzica populară.

0 comentarii: