joi, 27 martie 2008

Donţu dă pe faţă "Afacerea Asfalt Tango"

Donţu dă pe faţă


Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, consilierul local Ovidiu Donţu, critică modul în care primăria municipiului reşedinţă de judeţ s-a preocupat de reabilitarea străzilor acuzând-ul pe primarul Ion Lungu că a transformat asfaltarea drumurilor într-o afacere de 7 milioane de euro. De fapt Donţu a vorbit de „Afacerea Asfalt Tango”, asfalt de la „asfalt de mântuială” şi tango de la „driblingul cu cele 7 milioane de euro pe care l-a făcut primarul”. Liderul social democrat care candidează la fotoliul de primar la alegerile din iunie susţine că lucrările de asfaltare sunt de proastă calitate fiind făcute de „prietenii politici ai primarului Lungu”. „Rog un singur cetăţean care crede minciuna gogonată că în asfaltul din Suceava s-ar fi investit în ultimii ani de mandat Lungu şapte milioane de euro să mi se adreseze să dezbatem acest lucru”, a spus Donţu.

„Rog primarul să oprească risipa banului public”

Ovidiu Donţu a arătat că primarul a încredinţat lucrările de asfaltare a străzilor din municipiul Suceava firmei Grup Colas Iaşi prin introducerea în caietul de sarcini al licitaţiei a unor condiţii de neatins de către societăţile sucevene. „La data licitaţiei l-am interpelat pe primarul Ion Lungu în Consiliul Local solicitându-i să-mi răspundă la întrebarea de ce la data licitaţiei lucrările pe Calea Unirii sunt terminate şi el mi-a răspuns că era obligat să facă lucrările repede pentru că situaţia drumului o impunea. Las cetăţenii să decidă dacă asfalt de 7 milioane de euro de proastă calitate este ceea ce-şi doresc. Societăţile sucevene sunt obligate să lucreze în subantrepriză la Grup Colas care reţine între 10 şi 20% din lucrare plimbând numai nişte hârtii restul execuţiei fiind făcută pe preţuri de nimic de către societăţi sucevene”, a declarat Donţu. El susţine că printre firmele care au luat în subantrepriză lucrări de asfaltare a străzilor se află „prietenii politici ai primarului precum şi firma fratelui domniei sale”. „Iată de ce consider că întrebarea „ce gospodar este acela care face lucruri scumpe şi de mântuială” este în actualitate în Suceava în acest moment. În ritmul acesta municipiul Suceava nu se va integra da facto în Uniunea Europeană nici peste 100 de ani. Rog primarul Ion Lungu să oprească risipa banului public în Suceava”, a încheiat Donţu.