joi, 27 martie 2008

Traficanţi de heroină, prinşi în cartierul Obcini

Droguri de mare risc



O reţea de traficanţi şi consumatori de heroină din municipiul Suceava a fost anihilată de poliţiştii şi procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate, în urma unui flagrant ce a avut loc în urmă cu două zile.

Marţi după-amiază, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Suceava au prins în flagrant, în cartierul Obcini, doi indivizi care tocmai puneau la cale o tranzacţie cu heroină.

Din informaţiile pe care am reuşit să le obţinem până ieri seară, la ora închiderii ediţiei, unul dintre cei doi traficanţi este minor, din municipiul Suceava, celălalt fiind din Bucureşti.

Şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Suceava, procurorul Marius Cazac, ne-a spus că va oferi amănunte despre acest caz abia peste câteva zile, mărturisind doar că în cauză e vorba de peste 100 de grame de heroină.

După ore întregi de audieri, în noaptea de marţi spre miercuri, cei doi au fost încarceraţi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Ieri, bucureşteanul a fost dus în faţa instanţelor de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de droguri de mare risc, măsură însuşită de judecătorii Tribunalului Suceava.

În privinţa minorului, procurorii au luat hotărârea de a-i interzice să părăsească oraşul pe perioada cercetărilor.

Din datele noastre, tot acest caz a plecat de la un agent din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, care a aflat despre tranzacţiile cu droguri şi le-a dat informaţia mai departe colegilor săi din cadrul structurilor anti-drog.

L-au scos cu cagulă pe faţă

Ieri după-amiază, în faţa procurorilor DIICOT Suceava a fost adus un al treilea individ implicat, se pare, în această reţea. Pentru a-l induce în eroare pe fotoreporterul „Monitorului”, după aproape patru ore de audieri, anchetatorii i-au pus suspectului cagulă şi, însoţit de un alt poliţist mascat, l-au scos din clădirea Parchetelor fără cătuşe pe mâini, lăsând impresia că ar fi unul dintre oamenii legii sub acoperire.

„Peste 100 de elevi la fiecare liceu, mai ales la liceele cu nume...”

Din câte am reuşit să aflăm, cele peste 100 de grame de heroină urmau să ajungă la mai mulţi elevi şi tineri care provin din familii înstărite din Suceava şi să fie consumate apoi în grupurile restrânse de prieteni ale acestora.

După ce ani la rând, poliţiştii de la anti-drog ne-au spus că nu există dealeri de droguri în Suceava, ci doar consumatori, dar şi aceştia puţini, iar majoritatea capturilor făcute de ei au fost doar pe cannabis, exemplul din aceste zile contrazice teoria cum că la noi în judeţ nu se fac tranzacţii cu stupefiante.

Zilele trecute, sub protecţia anonimatului, un elev în vârstă de 15 ani, consumator de droguri şi el, mărturisea în „Monitorul” faptul că există consumatori şi dealeri de stupefiante în Suceava.

„Peste 100 de elevi la fiecare liceu, mai ales la liceele cu nume (...) Cu extazy, chetamină, cocaină sau, mai nou, cu white widow, adică seminţe de cânepă tratate cu heroină (...) unii folosesc heroină injectabilă”, sunt fragmente din declaraţiile şocante ale acestuia.