marți, 24 iunie 2008

O firmă falimentară a obţinut lucrări de 1,1 milioane de euro la Centrul Economic Bucovina

Falsuri dovedite



Au falsificat documente pentru a obţine lucrări. Una din cele zece firme care a efectuat lucrări de construcţie la Centrul Economic Bucovina de la Salcea, de lângă Suceava, are mari probleme cu legea. Pentru că era în faliment şi nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate, conducerea firmei a hotărât să falsifice o serie de acte, printre care certificatele de atestare fiscală.

Neregulile comise de reprezentanţii SC Mega Electric SRL Buftea au ieşit la iveală în urmă cu circa doi ani, iar după mai multe luni de anchetă procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, au finalizat ancheta.

În dosar au fost trimise în judecată două persoane, Mihai Tiberiu Vicol, de 34 de ani, administratorul SC Mega Electric SRL Buftea, şi Gina Capota, de 35 de ani, director administrativ la aceeaşi societate.

De comun acord, cei doi au decis să falsifice o serie de documente pentru a primi lucrări la Centrul Economic Bucovina din Salcea.

Pentru a dovedi că îndeplinesc condiţiile de eligibilitate solicitate în cazul proiectelor derulate cu fonduri europene, reprezentanţii firmei ilfovene au modificat certificatele de atestare fiscală, şi au completat o serie de recomandări favorabile propriei firme, recomandări care ar fi venit din partea unor societăţi extrem de puternice şi serioase, cum ar fi Hidroelectrica Bucureşti, Cosmorom sau Mobilrom.

De asemenea, în aprilie 2005, SC Mega Electric SRL Buftea a intrat în interdicţie bancară, aspect pe care reprezentanţii societăţii au evitat să-l prezinte firmei AKTOR, partenerul Consiliului Judeţean Suceava care câştigase licitaţia pentru construcţia Centrului Economic de la Salcea.

Tot pentru a nu pierde lucrările şi contractul de peste 1,1 milioane de euro, Tiberiu Vicol şi Gina Capota au omis să-i înştiinţeze pe cei de la AKTOR că Tribunalul Bucureşti avea deschise mai multe dosare privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, respectiv procedura de insolvenţă a firmei din Buftea.

Două acuzaţii pentru fiecare inculpat

Atât Tiberiu Vicol, cât şi Gina Capota vor fi judecaţi pentru câte două fapte, ambele la Legea 78/2000. Este vorba de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene, respectiv omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din acelaşi buget.

Centrul Economic Bucovina a fost dat în folosinţă la finele anului 2006, iar valoarea totală a proiectului s-a ridicat la peste 5 milioane de euro. Cea mai mare parte a banilor, 62,58%, a venit din fonduri europene, contribuţia din fondul naţional a fost de 24,32%, iar Consiliul Judeţean Suceava a alocat 13,10% din suma totală a investiţiei.