vineri, 12 octombrie 2007

Deputatul Andreica "amendează" bugetul sănătăţii pe 2008

Deputatul Andreica


Deputatul PLD de Suceava, Romică Andreica, a anunţat că va introduce o serie de amendamente la bugetul alocat pentru sănătate în 2008, amendamente care vizează judeţul Suceava. Andreica a declarat că va solicita bani mai mulţi pentru construirea noului spital din municipiul Fălticeni precum şi fonduri pentru bisericile din zonă. El a arătat că în proiectul de buget pentru spitalul din Fălticeni sînt prinse 50 de miliarde de lei vechi sumă considerată insuficientă. „Voi avea consultări zilele acestea cu cei de la Autoritatea de Sănătate Publică şi cu conducerea Spitalului din Fălticeni pentru că s-ar părea că este o sumă mică pentru un an de zile practic investiţia costînd aproximativ 300 de miliarde de lei. Cu 50 de miliarde de le pe an spitalul ar putea fi finalizat în şase ani de zile ceea ce este foarte mult. Voi face la fel amendamente, am făcut şi anul trecut, pentru alocaţii pentru bisericile din zona Fălticeniului. Anul trecut au fost blocate în comisia de buget finanţe deşi iniţial au trecut. De asemenea voi vedea dacă se pot aloca fonduri şi pentru Muzeul Irimescu. Sînt cîteva amendamente pe care le-am gîndit. Voi avea consultări şi cu membrii Biroului Judeţean pentru a vedea şi alte oportunităţi pentru judeţul Suceava”, a declarat Andreica. El a mai arătat că PLD va susţine alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru sănătate în 2008. Propunerea prin proiectul de buget este de 4,5%.

0 comentarii: