vineri, 15 februarie 2008

Fotbal, Liga a III-a >> Asediu amical al Cetăţii din Tg. Neamţ


Sport



stadion Pietricica Cetatea Tg. Neamţ – Cetatea Suceava, vineri, ora 11

După meciul de miercuri din Copou cu Poli Iaşi, antrenorul Cetăţii Suceava, Marian Pană, a ales un program de pregătire mai uşor pentru elevii săi. În locul unui antrenament tactic, tehnicianul Cetăţii a preferat să îi lase pe jucători la o “miuţă”. Cu excepţia lui Nicolau care se resimte după jocul de la Iaşi, toţi cei care au evoluat împotriva Politehnicii, s-au destins la un meci şcoală.

După joc, Marian Pana, a recunoscut că în meciul de vineri, cu Cetatea Târgu Neamţ nu va folosi cel mai bun 11, mult mai importantă fiind partida de sâmbătă, de pe Areni, în faţa formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ.

“ Cred că în partida de la Tg. Neamţ voi folosi mai mult juniorii şi jucătorii care nu sunt titulari de drept. Sâmbătă avem un amical cu o echipă de Liga I şi vreau să ne măsurăm forţele cu Ceahlăul” a explicat Pană.

Cetatea Suceava va primi sâmbătă, pe “Areni”, de la ora 16, replica prim-divizionarei, Ceahlăul Piatra Neamţ. Ultimele două meciuri de pregătire vor avea loc pe 20 februarie, pe teren propriu, cu FCM II Bacău şi pe 23 februarie o partidă amicală la Dorohoi, împotriva formaţiei FC Botoşani.

0 comentarii: