vineri, 15 februarie 2008

Consilieri judeţeni din toate partidele cer demisia vicepreşedintelui Stela Acatrinei



Mai mulţi consilieri judeţeni suceveni intenţionează să solicite demisia vicepreşedintelui CJ Suceava, Stela Acatrinei (PRM), care a acuzat existenţa unor grupuri de interese în Consiliul Judeţean. Ei solicită vicepreşedintelui Acatrinei să aducă dovezi sau să-şi ceară scuze pentru afirmaţii, în caz contrar urmând să fie iniţiată procedura de demitere.

Liderul consilierilor judeţeni liberali suceveni, Bogdan Cristache, a solicitat, vineri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintelui CJ Suceava, Stela Acatrinei, să clarifice, până la şedinţa de consiliu din această lună care sunt grupurile de interese despre care a vorbit şi unde funcţionează acestea..

El a spus că, în caz contrar, consilierii judeţeni nu pot decât să-i ofere acesteia posibilitatea de a-şi da demisia de onoare din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava pentru a nu pune consilierii judeţenei „în neplăcuta situaţie de a vota demiterea ei”.

Cristache a precizat că cel puţin 20 de consilieri judeţeni din totalul de 36 consideră că Stela Acatrinei trebuie să-şi ceară scuze sau să fie destituită din funcţie.

Conform lui Cristache, modelul de a acuza public fără dovezi „este împrumutat de la PDL”, ceea ce îl face să se gândească dacă nu se conturează „o sinistră alianţă PDL-PRM, ţinând cont de lipsa de reacţie a PRM în cazul racolării de PD-L a primarului PRM din comuna Rîşca”.

Preşedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a infirmat existenţa unor negocieri, în judeţ, PRM-PD-L.

0 comentarii: