vineri, 15 februarie 2008

PSD vede în modul în care a fost sărbătorită Valentine`s Day „o invitaţie la desfrâu”



Social democraţii suceveni au criticat modul în care unii tineri suceveni au sărbătorit Valentine`s Day în mai multe localităţi ale judeţului. Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gavril Mîrza, a declarat că acţiunea tinerilor de a căsători mai multe cupluri pentru 24 de ore reprezintă „un joc periculos” şi „o invitaţie la desfrâu”. „Mi se pare un fenomen periculos. Ieri (n.r.- 14 februarie), atât în Suceava cât şi în Câmpulung Moldovenesc, dar şi în alte localităţi o serie de tineri s-au jucat de-a căsătoria. Sigur, aceşti tineri mi se spune că sunt ai unui partid politic, eu nu i-am legitimat şi nici nu sunt sigur că sunt ai partidului politic de care se vorbeşte, dar consider un gest periculos pentru că o să se joace de-a căsătoria toată viaţa şi, aşa cum spun unii, este o invitaţie la desfrâu”, a declarat Mîrza. Liderul social democrat nu a nominalizat partidul din care fac parte tinerii, însă este vorba de PD-L. Tineretul PD-L a amenajat pe esplanada Casei de Cultură un cort în care tinerii şi nu numai şi-au unit destinele pentru 24 de ore. S-au înmânat peste 150 de diplome. Cuplurile de căsătoriţi au fost servite cu şampanie, pişcoturi, ceai, cafea şi, pe lângă certificatul de căsătorie, au primit şi câte o jucărie de pluş.

0 comentarii: