duminică, 9 martie 2008

“AMBASADORII LUI CREANGĂ” LA PĂTRĂUŢI - 1 martie 2008






Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.” Frumoase sunt aceste vorbe din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Pentru că este început de primăvară şi pentru că 1 martie este şi ziua de naştere a scriitorului, am pornit-o şi noi, clasa a II-a B de la Şcoala „ JEAN BART” din Suceava, cu zâmbetul pe buze, ca „ambasadori ai lui Creangă” spre „Şcoala de Arte şi Meserii” din Pătrăuţi.

Şi parcă auzim iar cuvintele lui Creangă: „Ieşi, copile, cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea, şi vremea se îndrepta după râsul meu”. Şi după râsul nostru se îndreaptă vremea. Căci tot într-o veselie am ajuns la şcoala din Pătrăuţi. Ne-am propus ca, promovând valorile creaţiilor lui Ion Creangă, să trezim şi să menţinem interesul pentru acestea. Activitatea pe care am coordonat-o face parte dintr-o serie de activităţi pe care le desfăşurăm în cadrul proiectului „LECTURIADA” în parteneriat cu „Liceul Sportiv” din Suceava. Acest proiect îşi propune să stârnească şi să menţină interesul pentru creaţiile marilor scriitori şi în general pentru textul scris. Activităţile vizează, în special, sărbătorirea zilelor de naştere ale marilor personalităţi ale literaturii.

Ziua de 1 martie i-am dedicat-o lui Ion Creangă. Elevii din clasa a II-a B au interpretat sceneta „La cireşe”- dramatizare după „Amintiri din copilărie”. Mătuşa Mărioara, în interpretarea elevei Huţanu Diana, a fost admirabilă, iar publicul înveselit a aplaudat. Nică a prins viaţă prin măiestrita interpretare artistică a elevului Hrincescu Daniel. Nici „tatăl lui Nică”, talentatul Cuzuban Robert, nu a fost mai prejos. A smuls aplauze când „l-a săturat de cireşe” pe Nică, printr-o „chelfăneală ca aceea”.

Activitatea a implicat şi elevii din clasa a VIII-a B, diriginte prof. Bîrsan-Chiriac Rodica. Ne-am propus un moment interactiv numit „De-a v-aţi ascunselea prin opera lui Creangă”. Aşa că, fragmente semnificative din poveşti şi povestiri au fost interpretate de elevii- ambasadori. Titlurile creaţiilor descoperite au alcătuit un rebus, iar descoperirea lor i-a pus „la treabă” pe elevii clasei a VIII-a B şi chiar pe cei prezenţi- părinţi şi cadre didactice. Fragmentul din povestea „Dănilă Prepeleac” a cam dat bătaie de cap auditoriului care nu a recunoscut povestea.

Interesul în rezolvarea rebusului a fost stârnit la maxim şi implicarea a fost sută la sută.

Talentul copiilor a fost apreciat de cadrele didactice de la Şcoala Pătrăuţi care au observat originalitatea şi calitatea interpretării. Elevii din clasa a VIII-a B au interpretat sceneta „Soacra cu trei nurori”, dramatizare după povestea de Ion Creangă. Elevii de clasa a II-a au admirat decorul si felul interpretării celor de a VIII-a.

La final s-au împărţit mărţişoare literare cu vorbe de duh din creaţiile lui Ion Creangă, iar elevii clasei a II-a au primit diplome.

Şi ... după ce am făcut noi „trebuşoara asta” ne-am întors la şcoală, urmând ca în zilele următoare să mergem la grădiniţă şi la colegii din şcoală tot în calitate de „ambasadori”.

Articol redactat de: inv. Lacramioara Ilciuc