Un autocar care transporta un grup de copii din Maramureş a derapat, sâmbătă, pe DN 17A, în judeţul Suceava, din cauza zăpezii şi a intrat cu o roată într-un şant de pe marginea drumului, copiii fiind duşi la o pensiune din localitatea Suceviţa până când maşina va fi scoasă din şanţ.
Accidentul s-a produs pe DN 17A, în zona pasului Palma, între Suceviţa şi Moldoviţa.
Prefectul de Suceva, Orest Onofrei, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX, că autocarul nu s-a răsturnat, ci doar a intrat cu o roată în şanţ, niciun copil nefiind rănit.
Autorităţile locale au intervenit şi au dus copiii la o pensiune din Suceviţa, urmând ca o echipă de intervenţie să scoată cu un utilaj autocarul din şant, a mai spus prefectul judeţului Suceava.
După ce autocarul va fi scos din şanţ, unde s-a împotmolit în zăpadă, copiii vor fi preluaţi şi îşi vor continua drumul, a adăugat Onofrei.