duminică, 15 iunie 2008

Deputatul Andreica acuzat că a încălcat Legea electorală

Social democraţii l-au dat pe deputatul PD-L de Suceava, Romică Andreica, pe mâna Biroului Electoral Judeţean. PSD Suceava a sesizat Biroul Electoral Judeţean că parlamentarul democrat liberal a încălcat Legea electorală prin faptul că a intrat « abuziv » în mai multe secţii de votare din comuna Vultureşti invocând că are « acreditare de presă » şi a făcut « aprecieri cu caracter electoral ». « Domnul Andreica motivând că are acreditare de presă a pătruns abuziv în secţiile de votare de pe raza comunei Vultureşti ocazie cu care a făcut aprecieri cu caracter electoral. Domnul Andreica ar trebui să ştie că în secţiile de votare pot intra doar observatorii acreditaţi, presa şi candidaţii. El nu avea ce căuta acolo şi de aceea nu putem trece cu vederea această încălcare a legii », a declarat vicepreşedintele PSD Suceava, Corneliu Popovici. Preşedintele BEJ Suceava, judecătorul Gabriela Raţă, a declarat că sesizarea urmează să fie analiază de membrii biroului. Pe de altă parte, deputatul PDL Romică Andreica, a declarat că el a intrat în secţia de votare pentru a oferi de mâncare reprezentanţilor PDL în secţie şi pentru a-i încuraja. „Nu am făcut şedinţă. Le-am dat de mâncare şi i-am încurajat să reziste până la sfârşit”, a spus Andreica.