luni, 25 februarie 2008

Verginel Iordache visează vaporaşe pe râul Suceava



Social democraţii din municipiul Suceava au făcut cunoscut unul din cele 10 proiecte care compun oferta electorală a PSD pentru perioada 2008-2012. Este vorba de amenajarea unei zone de agrement în Lunca Sucevei, cursul râului Suceava, de la barajul de la Mihoveni până la AMBRO. Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache, a declarat că intenţia este aceea de a transforma zona „într-un pol de atracţie turistică al Sucevei” şi de a introduce în „circuitul urban” cartierele Iţcani şi Burdujeni. Vor fi amenajate, a precizat liderul PSD, spaţii pentru plajă, spaţii comerciale, vor exista vaporaşe şi alte locuri unde sucevenii se vor putea distra şi se vor simţi bine. Social democraţii văd o dublă finanţare pentru realizarea acestui proiect. Pe de o parte, prin parteneriat public privat, unde firme potente financiar vor concesiona porţiuni de traseu pe care să le amenajeze, cu precizarea că vor beneficia de facilităţi fiscale de la Consiliul Local. Pe de altă parte, Iordache crede în promovarea de proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă. De asemenea, marile firme care îşi vor deschide hypermarket-uri în Burdujeni vor fi invitate să participe la acest proiect.

0 comentarii: