duminică, 15 iunie 2008

Depozit clandestin cu mărfuri în Suceava

Garda Financiară a descoperit, în urma unui control efectuat în municipiul Suceava, un depozit clandestin în care o firmă din Buneşti depozita mărfuri fără documente de provenienţă. Potrivit şefului Gărzii Financiare Suceava, Ionuţ Vartic, depozitul funcţiona în clădirile fostului abator din cartierul Burdujeni, şi este deţinut de două persoane fizice care l-au pus la dispoziţia firmei SARAGOZA SRL din Buneşti, fără a avea însă documente de autorizare. Comisarii financiari au descoperit că în depozit erau peste 21 de tone de ciment, 20.00 de sticle de ulei, 7.500 de kilograme de mere şi diverse cantităţi de fructe uscate, toate provenite din import şi din ţările Uniunii Europene. Ionuţ Vartic a mai precizat la verificări au participat şi cadre ale Serviciului de Investigare a Fraudelor şi inspectori ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Suceava, acestora din urmă solicitându-se sprijinul pentru a stabili dacă uleiul găsit este comestibil. Şeful comisarilor financiari suceveni a declarat că în timpul controlului, conducerea firmei din Buneşti nu a putut să prezinte documente decât pentru uleiul aflat în depozit şi pentru fructe, în timp ce pentru ciment şi mere nu exista nici un act care să ateste provenienţa lor. În aceste condiţii, comisarii financiari au dispus, pentru început, confiscarea celor peste 21 de tone de ciment, şi amendarea firmei cu suma de 20.000 de lei. „Din primele verificări a reieşit faptul că uleiul este comestibil, având etichete din Polonia. În prezent există suspiciunea că acest ulei nu ar fi de floarea soarelui aşa cum spune cei de la firma respectivă. Mai mult, în momentul de faţă verificăm dacă firma nu comercializează uleiul înlocuind etichetele din Polonia cu etichete româneşti, ale unor firme din ţară. dacă acest lucru se confirmă avem de a face cu substituire de mărfuri, iar cei de la firma din Buneşti vor fi cercetaţi de poliţie”, a declarat Ionuţ Vartic.