vineri, 7 martie 2008

Verginel Iordache a ieşit din cărţile PSD pentru Primăria Suceava



PSD Suceava menţine suspansul la desemnarea candidatului la funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ la alegerile locale din acest an. Deşi social-democraţii au promis că îşi vor face cunoscut candidatul în cursul acestei săptămâni, acest lucru nu s-a întâmplat. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, Gavril Mîrza, a declarat că „lucrurile au fost stabilite, în mare” dar că nu poate lansa nominalizarea înainte de a o trece prin şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al partidului. „Nu am reuşit să ţinem şedinţa de Comitet Executiv şi nu e frumos să ies înainte în presă, fără să fie hotărârea Comitetului”, a spus Mîrza, care a precizat că în cursă sunt trei persoane. Singurul lucru concret spus de liderul judeţean al PSD a fost acela că preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a partidului, Virginel Iordache, s-a retras din cursă. „Cu Virginel Iordache am discutat ieri (nr- joi, 6 martie) câteva ore. Doreşte să-şi dea doctoratul, să nu întrerupă legătura cu profesia. Speră să-şi rezolve toate problemele în perioada care urmează şi peste patru an poate că va candida la funcţia de primar, dacă ea nu va fi deţinută de un PSD-ist”, a declarat Mîrza.

delegeri Liga a III-a

Liga a III-a

RARĂUL Câmpulung Moldovenesc - CFR Paşcani

A: Brânzei George (Botoşani)
A1: Brânză Iulian (Botoşani)
A2: Vişan Florin (Botoşani)
R: Niţă Cătălin (Botoşani)
Obs: Alexa Nicolae (Bacău)
CETATEA Suceava - CF Brăila
A: Butnaru Romeo (Iaşi)
A1: Trif Alina (Iaşi)
A2: Ungur Mihai (Bistriţa)
R: Goţea Gabriel (Bistriţa)
Obs: Calistru Mihai (Botoşani)

La Biserica din Volovat s-a descoperit o pictura murala

Descoperire uluitoare in interiorul Bisericii “Inaltarea Sfintei Cruci” din Volovat (judetul Suceava): o pictura murala, desi se credea ca biserica nu a fost pictata vreodata. Salasul de cult este o ctitorie a lui Stefan cel Mare din 1502.
Potrivit celor declarate de Emil Ursu, Directorul Complexului Muzeal Bucovina, pictura murala a fost descoperita in timpul unor probe de curatare special pentru a cauta urme de pictura.
Lucrarile au fost incepute in 2007 de prof. univ. Oliviu Boldura, cel care s-a ocupta de restaurarea monumentelor UNESCO din judetul Suceava. Un alt merit ii revine preotului paroh Dumitru Valenciuc, cel care s-a zbatut sa obtina fondurile necesare.
Dupa cum spune Emil Ursu, printre cei care au sustinut ca Biserica din Volovat nu a fost pictata vreodata s-a aflat si reputatul istoric Nicolae Iorga.

Echipele din judetul Braila intilnesc formatii cu pretentii la promovare

Fotbal, Liga a III-a

* Astazi, la Suceava, CF Braila nu va putea conta pe patru titulari * pe teren propriu, Viitorul Insuratei are o misiune dificila in fata echipei FC Snagov


Lotul echipei CF Braila a plecat de ieri, in jurul orei 13.00, la Suceava, in vederea jocului de astazi cu lidera, Cetatea, formatie care in runda inaugurala a stat, pentru ca adversara pe care urma sa o intilneasca, Leonard Pascani, s-a retras din campionat.
Pentru acest meci Vasile Darie se confrunta cu probleme serioase de efectiv, patru dintre jucatorii experimentati din lotul CF-ului fiind indisponibili pentru acest joc. Dobre este in continuare accidentat, Rotaru a suferit o intindere, Dima o entorsa la genunchi, iar seful defensivei brailene, Iulian Calin, a acumulat patru cartonase galbene si este suspendat pentru acest meci.
Conducerea clubului a asigurat deplasarea echipei cu o zi inainte pentru ca jucatorii sa fie odihniti la ora partidei, iar antrenorii spera intr-un rezultat cit mai strins.
"In conditiile actuale este greu sa crezi ca poti produce surpriza rundei. Cetatea nu a pierdut nici un meci in tur, insa asta nu inseamna ca ne vom preda din start. Am pregatit cu atentie aceasta partida si sint convins ca jucatorii vor incerca sa faca o figura frumoasa", a declarat la plecare Vasile Darie.
Partida de la Suceava este condusa la centru de Romeo Butnaru din Iasi, ajutat la cele doua linii de concitadina Alina Trif si Mihai Ungur din Bistrita.

Dicher, singura absenta notabila din tabara gazdelor

Atmosfera la Suceava este una de sarbatoare. Fotbalistii care alcatuiesc lotul liderei seriei intii asteapta cu nerabdare partida de astazi de pe teren propriu cu CF Braila, primul joc oficial din sezonul de primavara.
"Dupa doua luni de chin prin nameti si noroaie sintem cu totii dornici sa jucam fotbal. Ne-am pregatit foarte bine din punct de vedere fizic in perioada precompetitionala, insa din nefericire am disputat prea putine meciuri amicale din cauza terenurilor impracticabile. Sper sa reintram repede in ritm, iar acest aspect sa nu-si puna amprenta pe evolutia echipei, in primele etape din retur", a declarat mijlocasul Florin Apetri.
Singura absenta din tabara gazdelor este cea a lui Dicher. Jucatorul Cetatii s-a accidentat la spate si a fost trimis in aceasta saptamina la o clinica din Tirgu Mures, pentru un control amanuntit.

Brigada din Bucuresti, la Insuratei

Formatia din Insuratei va evolua pentru prima data, pe teren propriu in sezonul de primavara, si avind sprijinul propriilor spectatori spera sa obtina si primul succes din retur.
Sarcina echipei gazda va fi insa extrem de dificila in acest meci deoarece adversara sa, FC Snagov, este o formatie care se afla in lupta pentru promovare. Inaintea acestei partide conducatorii echipei Viitorul aveau suspiciuni asupra prestatiei pe care o vor avea cei trei arbitri bucuresteni.
"Intimplator sau nu meciul cu FC Snagov este arbitrat de o brigada de arbitri din Bucuresti si nu cred ca este corect. Noi avem ca obiectiv evitarea retrogradarii si fiecare punct este foarte important. Speram insa ca suspiciunile noastre sa nu se adevereasca si victoria sa se decida pe teren, nu in culise", a declarat Paul Alexandru, presedintele echipei din Insuratei.
Viitorul a sustinut o partida amicala in aceasta saptamina in compania liderei Ligii a IV-a, Victoria Traian, pe care au cistigat-o cu 7-5. Din primul unsprezece au lipsit Vioreanu si Musat, ambii menajati de Sandu Minciu din cauza unor probleme medicale.
Partida de astazi va fi condusa de o brigada de arbitri din Bucuresti formata din Mugurel Vadan - Andrei Constantinescu si Andrei Simonis.

Programul meciurilor din primele doua serii ale Ligii a III-a:
Seria I:
Bujorii Tg. Bujor - Ceahlaul II P. Neamt (0-4)
Pambac Bacau - Aerostar Bacau (1-1)
Cetatea Suceava - CF Braila (3-0)
Raraul Cimpulung Moldovenesc - CFR Pascani (1-2)
FCM II Bacau - Willy Bacau (1-3)
Politehnica II Iasi - Laminorul Roman (2-0)
Otelul II Galati - Juventus Falticeni (0-1)
Cetatea Tg. Neamt - Politehnica Galati (0-3)

Seria a II-a:
Aversa Bucuresti - Steaua II Bucuresti (0-4)
CSM Medgidia - Callatis Mangalia (1-0)
CS Navodari - CS Ovidiu (0-1)
Viitorul Insuratei - FC Snagov (0-2)
Portul Constanta - Farul II Constanta (0-0)
Abatorul Slobozia - CSM Rm. Sarat (2-5)
Rocar Bucuresti - Dunarea Calarasi (1-0)
Onix Rm. Sarat - Juventus Bucuresti (0-1)
In paranteza sint trecute rezultatele inregistrate in tur.

Bogaciu ne arbitreazã cu Craiova


Partida dintre Unirea Urziceni şi Universitatea Craiova, care se va disputa mîine, 8 martie, de la orele 18,30, pe stadionul „Tineretului“ va fi condusă la centru de bucureşteanul Aurelian Bogaciu. Cu el la centru, ialomiţenii au pierdut de două ori, 0-1 acasă cu Gloria Bistriţa, în ediţia precedentă a Ligii I şi 0-2 la Cluj cu CFR în etapa a 11-a din acest sezon, şi au cîştigat doar o dată, 3-2 cu UCluj în etapa a doua din acest campionat. Bogaciu va fi ajutat la cele două tuşe de Nicolae Marodin, tot din Bucureşti şi de Sebastian Gheorghe, din Suceava. Arbitru de rezervă va fi focşăneanul Marius Martiş, în timp ce observatori au fost delegaţi Florin Gîtejanu (Bucureşti) şi Mircea Salomir (Cluj).