duminică, 28 decembrie 2008

Patru secţii închise la Spitalul Judeţean


Patru din secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava vor fi închise în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Tiberiu Brădăţan. Potrivit acestuia, în intervalul 24 decembrie – 5 ianuarie nu vor funcţiona secţiile Geriatrie, Balneo-Fizio-Terapie, Dermato-Venerologie şi Neuropsihiatrie Infantilă.

Direcţia Silvică va concedia 20% din personal


Direcţia Silvică Suceava va concedia în perioada următoare 20% din personal ca efect al crizei economice care a făcut ca volumul masei lemnoase vândute să scadă. Directorul Direcţiei Silvice, Valerian Solovăstru, a declarat că se lucrează deja la planul de reducere de personal urmând a fi concediaţi „într-o primă fază” circa 300 din cei 1540 de angajaţi ai unităţii. „Intenţionăm să desfiinţăm o serie de subunităţi în special cele de exploatare a lemnului”, a precizat Solovăstru.

Trei noi puncte de lucru pentru Echipa Mobilă de la Protecţia Copilului


Începând de anul viitor Echipa Mobilă din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava va avea trei noi puncte de lucru: Fălticeni (la parterul Centrului de Servicii Comunitare), Gura Humorului (la parterul Centrului de Servicii Comunitare) şi Siret (la mansarda Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret). Extinderea Echipei Mobile se va realiza printr-un proiect PHARE în valoare de peste 200.000 de euro, din care aproape 90% este finanţare externă scopul fiind acela de a sprijini integrarea socială a copiilor cu dizabilităţi, consilierea psihologică a copiilor lipsiţi de grija ambilor părinţi în situaţia în care aceştia sunt plecaţi la muncă în străinătate. Prin acest proiect se urmăreşte preîntâmpinarea abandonului şi a instituţionalizării copiilor, crearea de reţele sociale suport la nivelul instituţiilor abilitate, dar şi armonizarea comunicării dintre membrii familiei şi copii. De serviciile Echipei Mobile vor beneficia 150 de copii cu dizabilităţi şi părinţii acestora, 90 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate aflaţi în grija vecinilor şi 75 de copii cu părinte unic susţinător al familiei monoparentale plecat în străinătate, aflaţi în grija vecinilor şi cunoştinţelor.

Două hipermarketuri amendate de Protecţia Consumatorului


Două dintre hipermarketurile sucevene au fost sancţionate cu amenzi, după ce inspectorii pentru protecţia consumatorilor au depistat nereguli privind comercializarea, depozitarea şi păstrarea produselor alimentare.
Inspectorii OJPC au retras de la comercializare două loturi de jeleuri ambalate ca şi bomboane de pom. Este vorba despre jeleuri de fructe care nu conţineau fructe. Potrivit şefului OJPC Suceava, Elena Oanea „ambalajul conţinea denumirea , însă în lista de ingrediente pe baza cărora s-a preparat produsul nu apărea nici un fruct”.

Hara îşi lansează noul album la Shopping City


Formaţia Hara îşi lansează noul album marţi 23 decembrie la Shopping City Suceava. Albumul "Interetnik", include 10 melodii, la care Flavius Buzilă şi colegii săi de trupă lucrează de mai multă vreme . Cel mai nou album Hara include colaborări cu două artiste care cânta muzică tradiţională, una sârboaică şi alta bulgăroaică, precum şi două single-uri - Muro Shavo şi Hora Ursarina, înregistrate împreuna cu Tamango, care s-au bucurat de un real succes la toate concertele din ţară. Pentru partea instrumentala a pieselor Hara a folosit câteva instrumente mai puţin convenţionale, precum fluiere armeneşti, ţambal, cobza si cetera.

Iulius Mall- Expoziţie de fotografie şi caricatură jurnalistică


În premieră pentru Suceava Iulius Mall găzduieşte începând de luni o expoziţie de fotografie marca Oana Şlemco şi de caricatură jurnalistică made Mihai Pînzaru PIM. Fotografii realizate pe parcursul celor două campanii electorale din acest an de fotoreporterul cotidianului Crai Nou şi caricaturile maestrului PIM, ambele având în prim plan personalităţi ale politicii locale şi naţionale, surprinse ori caricaturizate în mod inedit, întregesc o expoziţie care a atras un public numeros încă din prima zi. "Victorie la fotografie", redă mai multe instantanee electorale surprinse de Oana Şlemco fiecare imagine fiind însoţită de un titlu satiric, care a stârnit amuzamentul celor prezenţi. Expoziţia maestrului PIM, intitulată "PIM – Ministru Dese(m)nat", cuprinde un număr de 44 de caricaturi, toate publicate în ultima perioada în rubrica sa de profil din săptămânalul Jupânu, intitulată "Atlas de Hazologie".

Biciclişti accidentaţi mortal în mai puţin de o oră


Doi biciclişti şi-au pierdut viaţa după ce au fost loviţi de maşini în urma unor accidente petrecute duminică seara. Primul accident s-a produs în jurul orei 17.30 pe raza comunei Gălăneşti. Poliţiştii au stabilit că Doru I., în vârstă de 23 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism VW Golf, l-a accidentat mortal pe Alexandru H., în vârstă de 77 de ani, şi el din Gălăneşti, care se deplasa pe o bicicletă în faţa sa, fără a avea elemente reflectorizante corespunzătoare deplasării pe timp de noapte. Şoferul se va alege probabil cu dosar penal întrucât la verificările cu alcooltestul avea o concentraţie de 0,58 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Al doilea accident s-a petrecut în jurul orei 18.10 în comuna Frătăuţii Noi. Dan I., în vârstă de 23 de ani aflat la volanul unui autoturism Audi 80, l-a lovit violent într-o intersecţie pe Vasile B., de 52 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe lângă bicicletă, fără a se asigura. Bicicleta nu era echipată corespunzător iar victima nu purta vestă reflectorizantă.

Plan Urbanistic Zonal - zona centrală a municipiului Suceava

titular al documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal - zona centrală a municipiului Suceava

anunţă

publicul interesat că, în comitetul special constituit pe data de 11.12.2008, s-a luat decizia etapei de încadrare: fără evaluare a impactului de mediu.

Informaţiile şi observaţiile privind potenţialul impact asupra mediului, al proiectului propus, pot fi consultate şi primite la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, strada Bistriţei, nr. 1A, în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului.

Nou eşec la desemnarea operatorului de gaz în judeţ


Operatorii de gaz metan nu sunt interesaţi să gestioneze reţele de gaz din judeţul Suceava. Aceasta este concluzia de suprafaţă care poate fi trasă după licitaţia organizată ieri de Ministerul Economiei şi Finanţelor la care nu s-a prezentat nici o firmă de profil. Ministerul a scos la licitaţie două pachete totalizând 18 localităţi în care aducţiunea de gaz metan s-a realizat prin proiectul „utilităţi şi mediu la standarde europene”. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Daniel Cadariu (foto), crede că eşecul s-a datorat faptului că funcţionarii Ministerului Economiei nu s-au preocupat îndeajuns să mediatizeze organizarea licitaţiei. „Din păcate la fel ca licitaţia din 3 iulie nici un operator nu a fost interesat să achiziţioneze caietul de sarcini şi să participe la licitaţie ceea ce ridică un mare semn de întrebare vizavi de modul în care fosta guvernare a înţeles să rezolve problemele cetăţenilor. Presupun că acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că funcţionarii de la Ministerul Economiei şi Finanţelor nu s-au preocupat suficient vizavi de mediatizarea acestui eveniment. Este singura explicaţie la ceea ce s-a întâmplat astăzi (nr-ieri)”, a declarat Cadariu. El a ţinut să sublinieze că locuitorii municipiului Cîmpulung Moldovenesc vor beneficia de agent termic în această iarnă produs de noua centrală construită prin proiectul „utilităţi şi mediu” arătând că instituţia pe care o reprezintă a întocmit un proiect de hotărâre de guvern privind alocarea sumei de un milion de lei noi în vederea achiziţionării de combustibil lichid uşor pentru funcţionarea centralei.

Minore drogate găsite în stare de inconştienţă pe câmp


Două minore de 14 respectiv 16 ani din localitatea Zvoriştea au fost găsite duminică după amiaza de un sătean în stare de inconştienţă pe câmp fiind transportate de o ambulanţă la Spitalul Judeţean. Fetele susţin că au fost drogate. Ele au relatat că au băut suc la un bar din localitate iar în drum spre casă li s-a făcut rău şi au leşinat. Medicii au declarat că adolescentele nu miroseau a alcool şi şi-au revenit după numai o oră de tratament, ca după un somn lung. Doctorii bănuiesc că minorele au fost drogate, cineva punându-le somnifere în paharele cu suc.

Vânătorii străini ocolesc pădurile Sucevei


Criza economică mondială afectează activitatea de vânătoare în pădurile din judeţul Suceava. Numărul străinilor care au venit în ultima perioadă să vâneze în fondul forestier administrat de Direcţia Silvică a scăzut drastic. Potrivit şefului silvicultorilor suceveni, Valerian Solovăstru, pentru vânat urs Direcţia Silvică a înregistrat o singură solicitare în condiţiile în care anul trecut au fost 12 solicitări din partea vânătorilor străini. Mai mult, străinii care mai vin să vâneze în pădurile judeţului caută trofee de dimensiuni mici pentru care plătesc mai puţin. „Criza se simte şi afară. Dacă până anul trecut vânătorii străini voiau trofee de cerb de peste 10 kilograme acum majoritatea vor de până în 7 kilograme şi căuta cerbi de selecţie, cerbi bătrâni. Adică fac mai mult mofturi. Unii vin mai mult să vadă şi poate mai puţin să plătească efectiv un trofeu”, a spus Solovăstru.

Modificarea Legii vânătorii a lovit în veniturile Direcţiei Silvice

Şeful Direcţiei Silvice Suceava a mai enumerat un motiv important care-i determină pe vânătorii străini să ocolească judeţul Suceava şi anume distanţa mare şi infrastructura rutieră de proastă calitate. Cei care vin să vâneze în România, a subliniat Solovăstru, se opresc în judeţele din vest. „Pentru a ajunge vânătorii străini la Suceava trebuie să facă un efort deosebit în condiţiile în care infrastructura este cea care este. Din păcate nu ne putem compara cu judeţele din vest, Biohor, Arad,Timiş. Majoritatea vânătorilor străini care mai vin sunt austrieci sau nemţi şi preferă să ajungă în judeţele din vest pentru că ajung în scurt timp cu maşina. Ca să ajungă aici vin cu avionul până la Bucureşti, iar de acolo trebuie să-i aduci cu maşina şi foarte mulţi renunţă din această cauză”, a spus şeful Direcţiei Silvice Suceava. Solovăstru a mai spus că în cest an Direcţia Silvică a realizat venituri de 150.000 de euro din organizarea de partide de vânătoare cu străinii. Au fost recoltaţi 17 cerbi pentru trofeu, 35 de mistreţi şi 47 de căpriori. „Nu am reuşit să depăşim realizările de anul trecut pentru că s-au schimbat regulile în timpul jocului. S-a aplicat o corecţie la Legea vânătorii reducându-se sezonul de vânătoare la cerb şi am rămas cu aproape jumătate din cotă nerecoltată”, a explicat Solovăstru.

Moş Crăciun la secţia de oncologie a Spitalului Judeţean

Chemat de Asociaţia Bolnavilor de Cancer din Suceava, Moş Crăciun le-a adus daruri şi colinde pacienţilor secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean. S-a întîmplat marţi, momentul fiind organizat pentru prima dată anul trecut, tot în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru că motivul pentru care Asociaţia s-a înfiinţat în 2007 îl reprezintă sprijinirea acestor bolnavi, mulţi dintre ei nevoiaşi. Lîngă un brad frumos împodobit, colindele interpretate de Grupul Leo, au fost ascultate şi de managerul Spitalului, Vasile Râmbu, directorul medical, dr. Doina Elena Ganea, care este şefa secţiei oncologie, de cadrele medicale din secţie şi reprezentanţii Asociaţiei. “Am observat că e nevoie să sărim în ajutorul acestor oameni, când am văzut anumite situaţii, că unii nu aveau cu ce să vină să se trateze. De la înfiinţare am făcut diverse activităţi cu scopul de a ajuta bolnavii din judeţ”, a declarat preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Cancer din Suceava, Mihai Naie. El a mai spus că din fondurile Asociaţiei secţia de oncologie a fost dotată cu 44 de noptiere, a fost amenajat sediul asociaţiei, precum şi secţia de internări de zi. Mihai Naie a mai anunţat că Asociaţia încearcă să strângă fonduri pentru susţinerea unor investigaţii pentru pacienţi, având în vedere că sunt foarte costisitoare, iar CAS nu le decontează pe toate. „Vrem să ajutăm bolnavii efectiv, să-i susţinem financiar pentru analize care sunt foarte costisitoare. Numai un RMN complet costă 14 milioane. Pentru asta trebuie să facem un studiu şi cu ajutorul unor sponsori vom reuşi. Deocamdată am primit pentru asta o sponsorizare de 1000 de euro din partea Clubului Lion”, a mai spus Mihai Naie. Asociaţia Bolnavilor de Cancer din Suceava este afiliată la Federaţia Bolnavilor de Cancer din România şi are 120 de membri.

Şedinţă fulger a deliberativului judeţean

Ultima şedinţă din acest an a Consiliului Judeţean Suceava a reprezentat stabilirea unui nou record în ceea ce priveşte timpul în care membrii deliberativului au „epuizat” ordinea de zi. Apropierea sărbătorilor de iarnă a tăiat avântul consilierilor judeţeni de a discuta prea mult şi de a dezbate proiectele de hotărâri propuse spre aprobare. Cei mai activi s-au dovedit a fi şefii comisiilor de specialitate care au trebuit să prezinte rapoartele de aprobare a proiectelor. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi consilieri, din dorinţa de a termina mai repede şedinţa, au aprobat în unanimitate toate cele 22 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Fie că a fost vorba despre votul dat pentru validarea a trei noi consilieri, fie pentru rectificarea bugetului, stabilirea noilor taxe şi impozite judeţene sau alocarea de fonduri pentru diverse lucrări de investiţii, consilierii judeţeni au aprobat tot ceea ce s-a votat în cadrul şedinţei.

Astfel se face că ultima şedinţă din acest an s-a terminat în aproximativ 30 de minute, iar după felicitările şi urările de Crăciun şi de Anul Nou, consilierii au fost invitaţi să participe la un concert de colinde organizat pentru ei pe scena din centrul municipiului Suceava.

Cursă internaţională de pe Aeroportul Salcea

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, în şedinţa de marţi, obiectivele şi criteriile de performanţă pe care noul director al Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava, Dumitru Sahlean, trebuie să le îndeplinească până la sfârşitul lunii aprilie 2009. Potrivit hotărârii, Sahlean trebuie să asigure mărirea traficului de pasageri cu 10% până la sfârşitul perioadei stabilite, luându-se în calcul că numărul pasagerilor înregistrat anul acesta a fost de aproximativ 25.000.

Pe de altă parte, membrii Consiliului de Administraţie al Aeroportului „Ştefan cel Mare” i-au trasat ca sarcină lui Dumitru Luhan ca în perioada în care va asigura conducerea acestei instituţii să înceapă demersurile şi să atragă un operator care să asigure cel puţin o cursă internaţională directă. Asta în condiţiile în care cursele internaţionale, cu plecare de pe aeroportul sucevean, sunt cu tranzit în Timişoara sau Bucureşti. Printre celelalte obiective ale directorului aeroportului sunt şi eliminarea totală a pierderilor din eroare umană, reînfiinţarea stodului de petrol de aviaţie pentru a da posibilitatea realimentării aeronavelor. De asemenea, Consiliul de Administraţie al aeroportului a solicitat şi înfiinţarea unui punct de informare turistică, precum şi crearea unui serviciu de închirieri de maşini.

"Parlamentul" judeţean se reîmprospătează

Deliberativul judeţean sucevean are trei consilieri noi. Este vorba despre doi membri ai PD-L, Elena Cardaş şi Radu Constantin Pricope şi de social democratul Ovidiu Milici. Locurile ocupate de aceştia în Consiliul Judeţean Suceava au fost eliberate de actualii parlamentari de Suceava, Ioan Bălan şi Dan Gabriel Gospodaru, din partea PD-L, şi Gavril Mîrza – PSD. Noii consilieri judeţeni au depus jurământul în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean, care a avut loc în cursul zilei de ieri. Potrivit unei hotărâri a CJ Suceava, Elena Cardaş va face parte din comisia pentru învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială şi protecţia copilului. Ceilalţi doi consilieri, Radu Pricope şi Ovidiu Milici vor fi membri în comisia de studii, programe, prognoze, buget – finanţe. De remarcat că noul consilier judeţean PD-L, Radu Pricope este cel mai tânăr membru al deliberativului judeţean, ocupând această funcţie la vârsta de 27 de ani.

Consiliul Judeţean a aprobat nivelul taxelor şi tarifelor pentru 2009

Deliberativul judeţean a aprobat cu unanimitate de voturi în şedinţa de marţi nivelul taxelor şi tarifelor de competenţa Consiliului Judeţean care vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2009. Parte din cele aproximativ 300 de taxe şi tarife instituite de Consiliul Judeţean vor rămâne la nivelul anului 2008. Enumerăm aici taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor, taxele pentru serviciile prestate de Compartimentul Arhitect Şef, taxele pentru funcţionarea structurilor de specialitate şi a Comisiei de Acorduri Unice din cadrul Compartimentului Arhitect Şef, tarifele pentru lucrări de proiectare, asistenţă tehnică şi elaborare de documentaţii, taxele şi tarifele pentru eliberarea adeverinţelor, copiilor şi extraselor după documentele din arhiva Consiliului Judeţean precum şi pentru consultanţă şi asistenţă juridică acordate autorităţilor administraţiei publice locale, tarifele percepute de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri pentru utilizarea zonei drumurilor judeţene, tarifele pentru închirierea spaţiilor cantinelor de la şcolile speciale şi tarifele pentru prestaţii de copiat şi multiplicat acte.

Taxe şi tarife mai mari la chiriile pentru spaţii şi la Complexul Muzeal Bucovina

Taxele şi tarifele percepute de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor au fost majorate cu 20%. Tarife şi taxe mai mari vor fi percepute şi pentru activităţile desfăşurate de Complexul Muzeal Bucovina sau de Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului, aici fiind vorba de chiriile percepute pentru spaţiile cu altă destinaţie decât locuinţe care vor fi majorate cu indicele de inflaţie. În 2009 va creşte şi preţul biletelor de intrare la spectacolele Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” dar numai pentru adulţi. Spre exemplu pentru eliberarea certificatului de urbanism taxa este cuprinsă între 4 lei şi 10 lei pe metrul pătrat funcţie de suprafaţă iar pentru eliberarea autorizaţiei de construire taxa este de 1% din valoarea autorizată a lucrărilor. Închirierea salonului de protocol de la „Centrul Călineşti” va costa la anul 220 de lei pe zi iar a unei camere între 110 şi 170 de lei. La Centrul Economic Bucovina spaţiile pentru producţie şi servicii vor fi închiriate cu 6 lei metrul pătrat lunar, iar cele pentru sedii administrative cu 11 lei metrul pătrat. Cantinele de la şcolile speciale din Suceava, Gura Humorului şi Bivolărie pot fi închiriate pentru nunţi şi alte evenimente festive cu sume cuprinse între 400 şi 2000 de lei.

Programul farmaciilor de Sărbători - Suceava

Farmaciile în contract cu Casa de Asigurări Suceava care au program de funcţionare în zilele de sărbători legale sunt:

Suceava

SENSIBLU : 25 decembrie – Str.N.Balcescu,nr.2 – orele 10-16

26 decembrie – toate cele 3 farmacii (Str. Ana Ipătescu, nr.4A, Str. Universităţii, nr.15-16, Str.N.Balcescu,nr.2) – orele 9-17

01 ianuarie 2009 - Str. Ana Ipătescu, nr.4A – orele 10-14

02 ianuarie 2009 - toate cele 3 farmacii– orele 9-17

CASANDRA – 25, 26 decembrie, 01,02 ianuarie 2009 – orele 8-22

DORNAFARM - Farmacia 3 – Str.Luceafărului, nr.14 – 25, 26 decembrie, 01, 02 ianuarie 2009 – orele 8-14

Farmastop – Str. Curtea Domnească, nr.2 – 25, 26 decembrie, 01, 02 ianuarie 2009 – orele 7-23

Farmacia 68 – B-dul 1 Mai, nr.15, bl.T1 - 25, 26 decembrie, 01, 02 ianuarie 2009 – orele 7-23

REMEDIA - 25, 26 decembrie, 01,02 ianuarie 2009 – orele 9-13

GALENICA – 25 decembrie – orele 10-15, 26 decembrie – orele 9-14

ROSA CANINA - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 8-20

DONA 85 - 26 decembrie – orele 8-18

DONA 103 - 26 decembrie – orele 8-18

ECOFARM - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 8-14

FARMALIN - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 8-17

ARSENE - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 8-20

LIV FARM - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 9-15

EUCALIPTI - 26 decembrie – orele 9-14, 02 ianuarie – orele 9-15

Fălticeni

FLORIS - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 7,30-21

LEXIS - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 7,30-21

GLOBAL PHARMACEUTICALS - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 8-16

MUŞEŢELUL - 02 ianuarie – orele 8-16

HERMES PHARMA - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 9-13

DORNAFARM - 25, 26 decembrie, 01,02 ianuarie 2009 – orele 7-23

Rădăuţi

CYNARA - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 8-14

FARMAROM - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 8-23

AVICENNA - 26 decembrie – orele 9-14, 02 ianuarie – orele 8-20

BIOMAR - 02 ianuarie - orele 9-13

Câmpulung Moldovenesc

AKTIS - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 10-13

JUNIPERUS - 26 decembrie, 01 ianuarie - orele 8-13, 02 ianuarie – orele 8-19

Siret

TERAPIA FARM - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 9-12

Din informaţiile furnizate de Doiniţa Cocriş, Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Suceava, în Vatra Dornei, 2 farmacii care nu au contract cu CAS Suceava, sunt deschise pe perioada sărbătorilor de iarnă:

CESALPINA - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 8-14

VALERIANA - 25 decembrie – orele 11-13, 26 decembrie – orele 10-14, 01 ianuarie- orele 12-13, 02 ianuarie – orele 10-14

PREŞEDINTE DIRECTOR GENERAL ,

EC. MICHAELA PELEPCO

Pastorală la Naşterea Domnului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzită noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Moto:

Hristos Se naşte slăviţi-L. Hristos din ceruri întâmpinaţi-L!...”

Fiul lui Dumnezeu, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, preaslăvit în Treime şi necuprins cu mintea, Domnul nostru Iisus Hristos, „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, S-a smerit pe Sine, născându-Se în ieslea din Betleem şi înfăşându-Se în scutece „ca să prefacă necinstea în cinste, ca să îmbrace ceva ce este neslăvit cu slavă, să arate chip de vieţuire desăvârşită...”, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur.

Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut într-un sălaş sărac, în vreme de noapte, când întunericul şi tăcerea se aştern pretutindeni. Naşterea Sa a fost vestită întregii făpturi de îngeri prin descoperiri dumnezeieşti şi primită de oamenii credincioşi. Păstorii simpli şi magii învăţaţi, s-au plecat în faţa lui Iisus Hristos-Prunc, preamărind şi lăudând pe Dumnezeu pentru îndurarea Sa faţă de neamul omenesc.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o taină pe care mintea omenească n-o poate pătrunde în întregime. Sfântul Apostol Pavel se minunează de această nouă descoperire a lui Dumnezeu în lume, pe care o numeşte „marea taină a creştinătăţii” (ITim.3, 16), iar vechile cântări bisericeşti înfăţişează deopotrivă naşterea Mântuitorului ca pe o „taină străină şi preamărită”, „mare şi preaslăvită minune”.

Da, „taină străină şi preaslăvită” este Naşterea Domnului, căci prin ea Cel nevăzut se face văzut; Cel necuprins de ceruri, în peşteră Se cuprinde şi în scutece Se înfaşă; Cel ce şade pe scaun de heruvimi este culcat în iesle; Cel născut din veşnicie din Tată fără mamă, Se naşte în timp din mamă fară tată; Cel înconjurat de slavă dumnezeiască Se îmbracă cu chipul robului pentru a fi asemenea cu noi; Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei Maria se face astăzi!

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Arătarea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ este fapta dragostei lui Dumnezeu faţă de lume. „Căci aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Prin tot ceea ce Mântuitorul a propovăduit şi a săvârşit, prin întreaga Sa viaţă de pogorâre de la mărirea dumnezeiască la slăbiciunea trupului omenesc, afară de păcat, s-a revărsat dragostea lui Dumnezeu peste făptura zidită de El. Săvârşind din iubire lucrarea de mântuire a lumii, prin bunăvoirea Tatălui şi cu venirea Sfântului Duh peste noi, Domnul nostru Iisus Hristos, după ce ne-a izbăvit de osânda păcatului strămoşesc, prin jertfa Sa de bună voie pe Cruce, ne-a ridicat din nou la „sânul Părintelui ceresc”, prin Învierea şi Înălţarea Sa întru mărire, facându-ne iarăşi vrednici de dragostea dumnezeiască. Pe de o parte, prin naşterea Sa, Hristos Domnul a împlinit făgăduinţa lui Dumnezeu de a dărui celor ce-L iubesc, „ceea ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, în Împărăţia cerurilor” (I Cor. 2, 9), iar pe de altă parte, prin învăţătura şi viaţa Sa, El ne-a arătat calea pe care trebuie să mergem pentru a vieţui pe pământ în dragoste frăţească unii cu alţii, spre a dobândi viaţă veşnică în iubirea lui Dumnezeu cea necuprinsă de mintea omenească.

Îndreptând, înnoind şi întărind zidirea noastră cea dintâi prin unirea firii omeneşti cu firea dumnezeiască, Dumnezeu ne-a făcut şi pe noi fii ai Săi şi ne-a dat putere să vieţuim asemenea cu Fiul Său, Unul Născut. Având începutul ei în Dumnezeu, „dragostea nu piere niciodată”, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel în imnul pe care-l închină dragostei (I Cor. 13, 1-13).

DREPTMĂRITORI CREŞTINI,

Prin întruparea Sa de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria, Domnul nostru Iisus Hristos S-a făcut om, cuprinzând în Sine întreaga făptură omenească. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, afirmă că de acum „nu mai este elin sau iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob, slobod, ci toate şi în toţi este Hristos” (Col. 3, 11). Astfel, zidul care despărţea pe oameni în diferite feluri a fost dărâmat prin unirea tuturor cu Mântuitorul Hristos.

Fiind zidită după chipul lui Dumnezeu, pentru a se putea face asemenea Lui, firea noastră omenească, prin credinţa în Hristos, se împărtăşeşte de daruri dumnezeieşti. Dintre acestea, darul cel mai mare pe care ni 1-a agonisit nouă Mântuitorul prin întruparea Sa, este înfierea noastră de către Dumnezeu-Tatăl. „Pentru că sunteţi fii”, scrie Sfântul Apostol Pavel către galateni, „trimis-a Dumnezeu în inimile noastre pe Duhul Fiului Său care strigă: Părinte (Gal. 4, 6). Noi avem deci în sufletele noastre Duhul înfierii; suntem fii ai lui Dumnezeu. El ne luminează cugetele să pricepem care este „lărgimea şi lungimea, adâncimea şi înălţimea dragostei şi înţelepciunii lui Dumnezeu”; El este Cel ce ne îndeamnă şi ne ajută să vieţuim „fără de prihană şi fară de răutate”; El este „Dătătorul de viaţă”, „Vistierul bunătăţilor”, „Mângâietorul” sufletelor noastre.

Vedeţi dar câtă iubire ne-a dat nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu! Zice Sfântul Evanghelist Ioan: „Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu. Ce vom fi nu s-a arătat până acum. Dar ştim, că atunci când El se va arăta, vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea precum este” (I Ioan 3, 2).

IUBIŢI FII DUHOVNICEŞTI,

Întâmpinând pe Domnul nostru Iisus Hristos la naşterea Sa, întâmpinăm pe însuşi Dumnezeu, Care a venit în lume să ne mântuiască. Să-L pomenim deci în chip dumnezeiesc, să ne curăţim de tot ceea ce poate pângări sufletele şi trupurile noastre prin rugăciune , post şi spovedanie, şi sa-I gătim în noi lăcaş sfânt. Pornirile cele rele din cugete să le alungăm, iar poftele spre deşartă desfătare să le înfrângem în inimile noastre. De orice faptă rea să ne ferim; nimeni dintre noi să nu-şi petreacă viaţa în păcate, ci să umblăm cu „mintea înnoită ca să putem deosebi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi bineplăcut şi desăvârşit”. Trupurile noastre „să le înfaţişăm lui Dumnezeu jertfă vie, sfântă, bineplăcută” (Rom. 12, 1-2). Dreapta credinţă să o păstrăm cu scumpătate şi în sfinţenie să ne petrecem viaţa. Facerea de bine şi dărnicia să nu le dăm uitării căci jertfe ca acestea sunt „bineplăcute lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16).

Să îndreptăm gând de recunoştinţă şi mulţumire către toţi cei care au ajutat, credincioşi şi preoţi din eparhia noastră, ierarhi împreună cu preoţii şi credincioşii lor din alte eparhii, pentru construirea celor 21 de case, cu materiale de construcţii, alimente, şi mobilier familiile sinistrate. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca jertfa dragostei lor să fie bine primită în împărăţia lui Dumnezeu.

Sfintele sărbători ale Naşterii, Botezului Domnului şi Anului Nou să le petreceţi cu sănătate şi cu bucuria mântuirii!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

Pimen

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Dată în reşedinţa noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Naşterii Domnului, anul mântuirii 2008, decembrie, 25.

80 de contestaţii la tezele cu subiect unic

Potrivit unui comunicat semnat de purtatorul de cuvint al ISJ Suceava, Laura Hacman, in urma sustinerii tezei cu subiect unic, s-au inregistrat 13 contestatii la matematica, 5 la clasa a VII-a si 8 la clasa a VIII-a. S-au modificat punctajele in cazul a 2 lucrari la clasa a VII-a si 2 la clasa a VIII-a, mai spune Laura Hacman. La limba romana au fost 67 de contestatii, 31 la clasa a VII-a si 36 la clasa a VIII-a. Punctajele s-au modificat pentru 12 la clasa a VII-a, 6 prin crestere, si tot atitea prin scadere, si pentru 19 la clasa a VIII-a, cu punctaj modificat pentru una prin scadere si pentru 18 prin crestere.

Potrivit ISJ, la teza de istorie, sustinuta, ca si cea de geografie, doar scolarii din clasa a opta, au fost prezenti 1851 de elevi. Dintre acestia, 607 au luat nota 10, iar cei mai multi, 1824, note peste 5. La geografie 6333 de elevi au fost prezenţi, 1305 au fost notati cu 10, in vreme ce 6090 au luat note mai mari de 5.

A secerat o femeie încercând să intre într-o depăşire

O femeie în vârstă de 35 de ani a murit după ce a fost lovită violent de o maşină al cărui şofer a intrat într-o depăşire. Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 20.30, pe DN 2E, în oraşul Vicovu de Sus. Poliţiştii care au efectuat cercetări la faţa locului au stabilit că un tânăr de 22 de ani, Corneliu C., aflat la volanul unui autoturism marca Fiat, a intrat în depăşirea unei maşini care staţiona, moment în care a lovit-o pe Adriana C., din Vicovu de Sus, care se deplasa pe partea stângă a drumului. Oamenii legii urmează să stabilească dacă victima circula regulamentar. „Conducătorul auto purta centură de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

2008, un an destul de dificil pentru sportivii de la CSM

La finele primei părţi a campionatului 2008 – 2009 al Diviziei Naţionale de rugbi, CSM Suceava se află pe penultima poziţie a seriei A şi indiferent ce se va mai întâmpla în ultimele etape va lupta din nou în turneul play-out pentru salvarea de la retrogradare. Şi în sezonul competiţional precedent formaţia suceveană a fost nevoită să joace în turneul play-out, acolo unde s-a descurcat admirabil realizând şi câteva victorii deosebite în deplasare pe terenurile unor grupări de calibru, cum ar fi Rulmentul Bârlad.

Dacă în campionatul trecut, 2007 – 2008, CSM Suceava a avut parte de adversari relativ mai accesibili, în sezonul 2008 – 2009 gruparea suceveană se află în seria A împreună cu Dinamo, Farul Constanţa, U Cluj şi Olimpia Bucureşti, formaţii extrem de bine pregătite şi alcătuite din rugbişti profesionişti.

„Este deosebit de dificil să te lupţi cu echipe alcătuite din jucători de meserie, atunci când cei de care tu dispui fac şi servici şi sport. În pofida acestei cauze, pot să menţionez faptul că de fiecare dată ne-am încercat forţele cu adversarii noştri. Sigur, este absolut de neconceput să poţi juca de la egal la egal cu Farul Constanţa de exemplu acolo unde activează sportivi din Noua Zeelandă, Samoa şi Georgia, dar tradiţia rugbistică suceveană ne obligă” a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Constantin Vlad.

Sezonul 2008 – 2009, sezonul schimbului de generaţii la CSM Suceava

Din lotul cu care CSM Suceava a încheiat sezonul 2007 – 2008 al Diviziei Naţionale de rugbi au plecat câţiva sportivi foarte talentaţi, care au lăsat un gol destul de important în cadrul echipei. Compartimentul de joc cel mai afectat de plecările lui Stângu, Bortă, Andronic, Lupei, Pascari şi Ignea este cel de pe „grămadă”, unul absolut esenţial în sistemul de joc al grupării sucevene.

„Fără o forţă de împingere deosebită, pe care ne bazam de obicei, este extrem de dificil să faci faţă unor formaţii alcătuite din jucători tineri şi de viteză. Oricum, pentru noi acest sezon competiţional – în care este adevărat, am pierdut două meciuri crunt primind peste 100 de puncte – a avut şi o parte bună, care se constituie în formarea unei echipe de juniori în cadrul CSM Suceava şi a unei formaţii de juniori Under 16 la LPS Suceava. Ne punem mari speranţe îndeosebi în formaţia pregătită de Dumitru Livadaru, formaţie care în câţiva ani ne va furniza jucători bine pregătiţi şi talentaţi.

Am spus că ne va furniza jucători de valoare pentru că sunt convins că şi în acest sezon vom scăpa de retrogradare şi ne vom continua parcursul în Divizia Naţională de rugbi. Ştiu că ne aşteaptă meciuri grele, dar mizez pe faptul că echipa noastră este alcătuită din suceveni în proporţie de 100%. Mai sunt doar trei ani până când voi împlini 40 de ani de când slujesc rugbiul sucevean şi vreau ca echipa CSM Suceava să-şi păstreze continuitatea în primul eşalon valoric al rugbiului românesc.

Mulţumesc la acest sfârşit de an în primul rând Consiliului Local şi Primăriei Suceava, precum şi Clubului Sportiv Municipal pentru sprijinul acordat şi le doresc tuturor iubitorilor rugbiului sucevean sănătate, bucurie şi un an 2009 plin de realizări” a conchis antrenorul echipei de rugbi CSM Suceava, Constantin Vlad.

CSMU LPS la momentul în care poate "ataca" promovarea

Anul 2008 a fost un an special pentru echipa de volei masculin CSMU LPS Suceava. Formaţia pregătită de profesorul Victor Pancu a fost cea care a avut cea mai importantă ascensiune în acest an şi dovedeşte că are reale posibilităţi pentru a ajunge în primul eşalon valoric al voleiului românesc.

Dacă în campionatul precedent, în care a jucat tot în Divizia A2, CSMU LPS Suceava nu a reuşit să se impună, deşi a avut momente foarte bune, în sezonul 2008 – 2009 începutul este unul deosebit. Iubitorii voleiului sucevean îşi aduc aminte fără îndoială de meciurile din sala „Unirea” în care echipa de volei a Suceevei învingea şi pe Steaua şi pe Dinamo şi crea o adevărată atmosferă de mare competiţie.

Modest, această atmosferă a revenit în sala „Unirea” odată cu victoriile şi cu modul în care sucevenii fac faţă adversarilor. Debutul campionatului 2008 – 2009 al seriei est a Diviziei A2 de volei masculin a fost unul favorabil echipei CSMU LPS Suceava care se află în prezent pe locul II în clasament. Trebuie de menţionat faptul că pentru a ajunge aici s-a reunit oarecum „armia” suceveană, Huţuleac, Sasu revenind la echipa de la care au plecat, alături de ei apărând încă doi sportivi talentaţi ca Bocancea şi Tebieş, ultimul pe final de campionat.

Actuala echipă a demonstrat în acest campionat că are bază, resurse şi valoare pentru a se „bate” cu grupările care doresc să promoveze. Oricum, vor mai fi şi în 2009 câteva partide decisive pentru accesul în lumea bună a voleiului românesc. Pe lângă aceste dispute, fără nicio îndoială trebuie să existe şi un altfel de suport, cel financiar, esenţial în aceste momente pentru a progresa.

„Am jucat bine în acest debut de campionat şi am demonstrat că avem o echipă de valoare. Am alcătuit o formaţie deosebită în acest sezon şi cred că ne putem lupta cu echipele bune din Divizia A2.

Vom avea un nou sistem de „decantare” al valorilor în acest campionat şi cred că ne va trebui ambiţie şi dorinţă de victorie pentru a încerca să ajungem în Divizia A1. La finalul părţii de tut – retur a seriei est se vor disputa partide între ocupantele locurilor 1 şi 8, 2 şi 7, 3 şi 6 respectiv 4 şi 5 pentru a se determina cele mai bune echipe din serie. Sistemul va continua apoi cu meciuri de genul 1 cu 4 şi 2 cu 3 pentru ca formaţiile câştigătoare să se bată apoi cu cele mai bune grupări din vest.

Este un parcurs diferit şi dificil şi ne dorim să ajungem în momentul în care ne vom putea măsura, din toate punctele de federe cu cei din seria vest a Diviziei A2.

La sfârşitul acestui an vreau să mulţumesc Consiliului Local şi Primăriei Suceava, Consiliului Judeţean , Clubului Municipal Suceava şi firmei Iulius Mall pentru susţinerea acordată şi îmi doresc să avem o echipă adevărată care să joace cu cele mai bune echipe din România” a declarat antrenorul echipei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu

duminică, 21 decembrie 2008

Licitatia pentru groapa de gunoi de la Moara va putea fi organizata la mijlocul anului viitor

Pana cand lucrurile se vor clarifica, nimeni nu stie unde va fi depozitat gunoiul Sucevei, dupa 31 decembrie 2008.

Licitatia pentru realizarea lucrarilor de la groapa de gunoi ecologica de la Moara va putea avea loc abia la mijlocul anului viitor. In judetul Suceava se vor construi doua gropi de acest fel, una pentru depozitarea deseurilor din localitatile situate in zona de munte si cealalta pentru depozitarea deseurilor din localitatile situate in zona de deal. Toate celelalte gropi de gunoi din localitatile judetului vor trebui inchise, fiind date pentru fiecare in parte anumite termene finale de inchidere, in cazul rampei de deseuri a municipiului Suceava termenul fiind data de 31 decembrie 2008.

Potrivit vicepresedintelui Consiliului Judetean Suceava, Daniel Cadariu, procedurile premergatoare de demarare a licitatiei pentru groapa de gunoi de la Suceava vor fi facute la Bucuresti. 50 de astfel de rampe ecologice de depozitare a deseurilor urmeaza a fi construite in toata tara, prin fonduri structurale iar finantarea lucrarilor precum si realizarea unor documentatii trebuie planificata la Bucuresti. Finalizarea acestor proceduri ar dura, potrivit vicepresedintelui CJ Suceava, pana in luna mai a anului viitor. De aceea, Daniel Cadariu considera ca licitatia pentru construirea gropii de gunoi nu va putea sa aiba loc decat in cel mai bun caz la mijlocul lunii iunie.

Pana atunci, trebuie rezolvata problema depozitarii deseurilor menajere produse in municipiul Suceava. Daniel Cadariu a evitat sa se pronunte cu privire la solutia temporara pe care Primaria va trebui sa o aiba in vedere pana la momentul in care se va putea depozita gunoi in groapa ecologica de la Moara.

La randul sau, primarul de Suceava, Ion Lungu, a evitat sa dea ieri un raspuns cu privire la aceasta problema, spunand ca solutia pe care o are in vedere va fi prezentata, in mod oficial, in conferinta de presa de joi. Cu mai mult timp in urma s-a pus in discutie varianta ca gunoiul sa fie depozitat la rampa de deseuri de la Falticeni, intrucat termenul de inchidere al gropii nu coincide cu cel de la Suceava iar tot la Falticeni este in curs de amenajare o statie de preselectare a gunoiului.

"Nu stim unde se va depozita gunoiul din municipiul Suceava incepand de la data de 1 ianuarie a anului viitor. Nu aceasta este problema noastra, ci daca nu ma insel este problema Consiliului Judetean. Stiu ca au fost mai multe variante in discutie. E posibil la Falticeni, la Gura Humorului si chiar la Botosani sa transportam si sa depozitam pentru o perioada scurta de timp deseurile din municipiul Suceava", ne-a declarat, ieri, directorul sucursalei sucevene a firmei Rosal, Adrian Niculescu.

Primarul de Falticeni, Vasile Tofan, ne-a declarat, ieri, ca inca nu s-a luat o hotarare in acest sens. Primarul orasului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, ne-a declarat ca nimeni de la Suceava nu i-a comunicat personal o astfel de varianta si ca orasul pe care il conduce este statiune si de aceea nu poate avea propria groapa de gunoi. Termenul de inchiere al gropii de gunoi de la Gura Humorului este anul 2011, dar primarul Marius Ursaciuc a precizat ca urmeaza sa fie facuta o statie de transfer a deseurilor si abia asteapta sa depoziteze gunoiul la o rampa ecologica din alta localitate.

Fosti si actuali fotbalisti ai Sucevei si-au dat intalnire la Cupa Mos Craciun

Invitaţi de onoare la festivitatea de deschidere a turneului de minifotbal Cupa Moş Crăciun au fost Zoltan Iaşko, directorul academiei de fotbal a lui Gheorghe Hagi, precum şi marii jucători ai Sucevei, Dorin Goian, Lucian Goian, Dorin Semeghin, Mihai Guriţă, Mihai Roman, Laurenţiu Berezoschi şi Augustin Ivaşcă.

Raluca Arvat, de Anul Nou în Bucovina

Prezentatoarea Ştirilor PRO Tv din sport, Raluca Arvat are parte anul acesta de o premieră: va merge de Anul Nou în Bucovina. ”Voi pleca cu iubitul meu Bogdan şi cu prietenii noştri. E o premieră pentru mine, n-am mai fost niciodată iarna în Bucovina”, mărturiseşte aceasta.

Raluca Arvad
Pentru că este braşoveancă, Ralucăi îi plac foarte mult sporturile de iarnă, aşa că îşi doreşte ca de Revelion să aibă parte de zăpadă.

”Îmi place în special schiul, dar şi patinajul şi, de ce să mint, îmi place să mă dau şi cu sania. Bucovina e o zonă superbă şi sper să fie şi zăpadă, atât cât să ne putem da cu săniuţele măcar... însă nu prea multă zăpadă, ca să nu ne înzăpezim pe drum”, spune ea.

La fel ca orice alt român, ştirista de la Pro Tv recunoaşte că s-a obişnuit să petreacă Revelionul cu fast: ”Pentru că aşa ne-am obişnuit noi, românii, şi pentru că ne plac petrecerile. Alte popoare nu dau importanţă aşa mare Revelionului. Anul trecut, de exemplu, am fost la Viena şi am făcut Revelionul pe stradă. A fost frumos, cu focuri de artificii şi concerte în aer liber, însă pe la ora 1 şi jumătate noaptea străzile erau deja destul de goale”, îşi aminteşte Raluca.


Întrebată dacă va face pregătiri speciale pentru Anul Nou, prezentatoarea de la Pro Tv admite că de data aceasta va lăsa totul în seama altora: ”Nu voi face prea multe pregătiri, pentru că de asta se vor ocupa gazdele noastre de la pensiune”, spune Raluca nerăbdătoare să ajungă pe meleagurile înzăpezite din Bucovina.

luni, 6 octombrie 2008

Suceava: investitie de cinci milioane de euro intr-o fabrica de procesare a laptelui


Lacto Boroaia va investi circa cinci milioane euro într-o fabrică de procesare a laptelui în judeţul Suceava, dintre care 2,6 milioane euro sunt fonduri europene destinate achiziţionării utilajelor, construcţiei staţiilor de epurare şi cumpărării maşinilor cu depozite frigorifice pentru parcul auto.

“Construcţia propriu-zisă a unităţii din localitatea Boroaia (judeţul Suceava) ne-a costat peste două milioane de euro, fiind acoperită din fonduri proprii. În acest an apelăm pentru prima dată la fonduri europene. Vom accesa prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală o sumă de 2,6 milioane de euro care va fi folosită pentru achiziţionarea utilajelor necesare procesării laptelui, pentru construcţia staţiilor de epurare şi cumpărarea maşinilor cu depozite frigorifice care vor realiza distribuţia produselor”, a declarat pentru Mediafax Lapa Stere, director general şi unul dintre cei doi asociaţi ai Lacto Boroaia.

El a adăugat că, pentru început, parcul auto al firmei va include 6-8 maşini.

Fabrica va prelucra 15.000 de litri de lapte pe zi.

Firma, cu sediul în localitatea Boroaia din judeţul Suceava, va produce lapte, brânzeturi, iaurt şi sana, materia primă urmând să fie asigurată de către fermieri din judeţele Suceava, Neamţ şi Iaşi.

“Intenţionăm să intrăm pe piaţă în iarna acestui an, destinaţia principală fiind Capitala, în special în supermarketuri”, a spus Stere.

Lacto Boroaia a fost înfiinţată în 2005 şi are circa zece angajaţi, dar odată cu inaugurarea fabricii numărul acestora va ajunge la aproximativ 30.

Un nou Stonehenge a fost descoperit in Ucraina, in Muntii Carpati

























Foto: for-ua.com










Cercetatorii ucrainieni au facut publica una dintre cele mai mari descoperiri arheologice ce au avut vreodata loc pe teritoriul Ucrainei, in muntii Carpati, scotand la lumina un monument asemanator celebrului Stonehenge din Marea Britanie, precum si o multime de sculpturi uriase din piatra, relateaza Pravda. Potrivit oamenilor de stiinta, originea sculpurilor, a caror vechime a fost estimata la circa cinci sau sase mii de ani, ramane un mister, in conditiile in care constructii asemanatoare nu au mai fost descoperite decat in Portugalia si Irlanda. Arheologii de la Institutul de Istorie si Stiinte Politice din Ucraina au reusit sa scoata la lumina, in apropierea satului ucrainian Snidavka, un numar de zece sculpturi uriase in piatra. Printre cele mai importante sculpturi descoperite aici se numara statuia inalta de 14 metri a unei femei insarcinate. Nikolai Kugutyak, director al Institutului de Istorie si Stiinte politice din Ucraina, estimeaza vechimea sculpturilor la circa cinci sau sase mii de ani, precizeaza publicatia citata. Potrivit localnicilor, presedintele ucrainian Viktor Iuscenko a vizitat deja locatia si i-a asigurat pe arheologi de tot sprijinul autoritatilor guvernamentale.
















































A

Josep Borell: “Zona Sucevei, cea mai săracă din Europa”


Josep Borell Fontelles, europarlamentar spaniol, a fost cucerit de Bucovina. Cu ocazia vizitei sale de sâmbătă şi duminică în judeţul Suceava, el a îndemnat statul român să atragă fonduri structurale pentru a exploata la maximum potenţialul zonei respective, deoarece:

“Bucovina merită mai multe resurse. E zona cea mai săracă din Europa şi trebuie să ne batem pentru obţinerea acestor bani. Mănăstirile pot fi ajutate cu bani europeni pentru restaurare”, a declarat Borrell, citat de Rompres.

Oficialul spaniol a mai declarat că potenţialul regiunii poate fi valorificat doar dacă infrastructura va fi reabilitată.

Josep Borell Fontelles a vorbit şi despre o posibilă înfraţire între regiuni din România şi Spania, în vederea ajutorării unor zone defavorizate din ţara noastră.

Plecând de la exemplul Bucovinei, europarlamentarul a declarat că în UE există un decalaj economic enorm între ţări:

“Dacă luăm de exemplu zona cea mai bogată a Europei, care ar fi în jurul Londrei, şi o comparăm cu cea mai săracă, această regiune, diferenţele sunt enorme”, a declarat Josep Borell Fontelles.

Aliatul uitat al lui Hitler



Rafinariile Ploiestiilor bombardate de aviata anglo-americana

trupe romane intr-o piata din sevastopol 1942

portul-fortareata sevastopol

pod din pontoane peste Prut

soldati romani morti in cursul asediului portului Odessa

masa trupei la Cotul Donului

soldati romani marsaluind in Kuban-1942

fortarea Prutului 1941

eliberarea orasului Cernauti 1941

Cernauti eliberat de trupele romane
Subiectul Ion Antonescu rămâne în continuare unul foarte riscant, spinos şi delicat pentru conştinţa istorică românească dar şi pentru inconştientul nostru colectiv. Scandalurile au curs gârlă din 1990 încoace de când s-a început re-evaluarea personalităţii şi rolului istoric al generalului Ion Antonescu. Episodul realizat de Marin Preda în romanul Delirul s-a constituit doar într-un prolog facil şi literaturizant, pus în slujba eşafodajului construit de noul Conducător, Nicolae Ceauşescu. De la statui, străzi şi bulevarde care-i purtau numele la începutul anilor 1990 (oare o mai fac acum?), avalanşa de cărţi care cuprindeau pseudo-studii sau doar diverse colecţii de documente mai mult decât dubioase din punct de vedere istoric (numele de Mareşalul Ion Antonescu sunt sigur vindea foarte bine orice titlul care i se asocia) până la scandalul de acum doi ani când Adrian Cioroianu a realizat un fel de documentar dedicat personalităţii mareşalului pentru TVR1 în cadrul proiectului Mari români, campanie din care Antonescu a ieşit oricum mai bine decât cea din Est, situându-se pe un onorant loc 6 (competiţie câştigată de Ştefan cel Mare). Dar de ce subiectul Antonescu chiar dacă şi-a mai domolit din intensitate a rămas unul fierbinte, care poate cauza polemici şi dezbateri aprinse? Se întâmplă astfel pentru că Antonescu a întruchipat şi continuă să o facă, într-o măsură poate mai mică, vechi tare ale României rurale: antisemitism, xenofobie, ultra-naţionalism, dorinţe refulate de ordine şi disciplină, caracteristici mai degrabă atipice poporului român dar şi un anticomunism profund al Romaniei vechi, spălat/ erodat treptat de regimul comunist de ocupaţie (1945-1989). O ultimă contribuţie la istoriografia acestei perioade dificile o constituie volumul “Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu şi regimul său 1940-1944” scris de către istoricul englez Dennis Deletant, profesor de studii româneşti la School of Slavonic and East European Studies, Univeristy of London, istoric a cărui specializare s-a învârtit în jurul României, autor a nenumărate studii despre istoria contemporană a României. Publicat în versiunea sa în limba engleză în anul 2006, ediţia în limba română a apărut în acest an.

Lucrarea istoricului britanic este una echilibrată, nici nu ne aşteptam la un alt studiu, unul foarte britanic, deci benefic pentru spaţiul public românesc sau pentru istoriografia românească în care sunt scoase în evidenţă atât părţile întunecate/extremiste atât ale regimului Antonescu cât si ale omului Antonescu dar şi părţile (mai) luminoase/ moderate. O certitudine se impune: fiecare din cele două tabere, cea a contestatarilor furibunzi ai regimului Ion Antonescu sau cea a ultra-naţionaliştilor români ar trebui să accepte acest tablou atât de nuanţat, de aceea dificil de acceptat ca atare. Nu se poate trece cu vederea peste contribuţia sa la Holocaust, peste antisemitismul său ciudat, de la o extremă la alta, dar nu trebuie uitat că până la urmă el a fost ultimul om de stat român care a încercat să refacă România Mare. Nu avea cum să reuşească în condiţiile date. El este un reprezentant al României clasice cu toate calităţile (anticomunismul, o anumita moderaţie faţă de oponenţii politici care avea sa-i fie fatala dar total necunoscută de comunişti etc.) şi tarele ei (antisemitismul). În mod ciudat, cel care s-a aflat în poziţia de a reface parţial România Mare a fost Ion Iliescu la începutul anilor 1990, ocazie ratată cu brio de nomenklaturistul format la Moscova. Deletant schiţează un scurt portret al generalului înainte de anul 1940, un porter nu chiar atât de complex faţă de cel realizat de Larry Watts în volumul Romania Cassandra. Ion Antonescu and the Struggle for Reform, 1916-1941. Observatori neutri, chiar prieteni ai cauzei româneşti înainte ca Antonescu să ajungă în prim-planul scenei politico-militare din România Mare. Printre ei, Victor Petin, ataşatul militar al Franţei la Bucureşti îl descrie pe loctotenet-colonelul Antonescu în 1920 ca fiind “extrem de destoinic, de mare valoare militară (...)însă locotenet-colonelul Antonescu este extrem de orgolios în ceea ce priveşte persoana şi ţara sa, este şovin, xenofob.” Doi ani mai târziu, acelaşi Petin continuă să-l caracterizeze pe Antonescu drept “O inteligenţa verificată, brutal, duplicitar, foarte orgolios, cu o voinţă feroce de a reuşi- acestea sunt, alături de o xenofobie extremă, caratceristicele remarcabile ale acestei figuri ciudate.”

Lucrarea lui Deletant se concentreză cu multă acribie asupra implicării lui Antonescu şi a regimului său în problema evreiască. Din cele 12 părţi ale cărţii jumătate dezbat problematici legate de acest subiect foarte delicat : Antonescu şi evreii, Antonescu şi Holocaustul, Deportarea, Transnistria: soarta evreilor şi a romilor, Suspendarea deportării, Repatrierea şi emigrarea everilor. Considerăm că totuşi, în ciuda importanţei şi discreţiei faţă de acest subiect arătată de istoriografia românească în ultima jumătate de secol, această abordare dezechilibrează volumul istoricului britanic. Alte subiect care ar fi meritat poat studiate mai atent precum aspecte ale ocupaţiei militare româneşti din Uniunea Sovietica sau represiunea NKVD-ista din teritoriile cedate în 1940 (care explică furia trupelor româneşti care au revenit în 1941) sau represiunea internă îndreptată către elementele legionare. În mod sigur Antonescu nu poate fi absolvit de cele întâmplate în Transnistria, Bucovina şi Basarabia indiferent dacă el a dat ordinele direct (cum a fost în cazul masacrelor de la Odessa) sau doar le-a sugerat şi permis. Bilanţul este greu. “Armatele română şi germană au împuşcat 12.000-20.000 de evrei în Basarabia şi Bucovina de Nord în iulie şi august 1941. Forţele române au ucis în acelaşi fel un număr estimativ de 15 000-20.000 de evrei la Odessa în octombrie 1941. Din cei 147 000 evrei care au fost deportaţi din Bucovina de Nord şi Basarabia în Transnistria între 1941 şi 1943 cel puţin 90.000 au murit, majoritatea de tifos şi inaniţie. Se estimează că, în aceeaşi perioada, ar fi pierit 130.000-170.000 de evrei ucrainieni în aceeaşi provincie. Aceste cifre- aproape 300.000 evrei în total- dau regimului Antonescu sinistra distincţie de a fi vinovat de cel mai mare număr de morţi evrei după Germania hitleristă- deportarea a 500.000 de evrei din Ungaria inclusiv a 151 000 din fostul teritoriu românesc al Transilvaniei de Nord, în lagărele morţii din Polonia a fost comisă după ocuparea germană a aceleaşi ţări la 19 martie 1944.” “Ca urmare a politicii de curăţire a terenului, jandarmii români au mânat coloane de evrei, pe jos, din Bucovina şi Basarabia către nordul Basarabiei şi peste Nistru. Carcaterul de masă al deportarii- inclusiv a copiilor, femeilor, bătrânilor şi infirmilor- dovedeşte clar că intenţia lui Antonescu era de a purifica etnic de evrei cele două provincii.” De altfel această intenţie nu a fost deloc ascunsă de Ion sau Mihai Antonescu, avânt demagogico-xenofob bine domolit de lovitura de la Stalingard, de reculul armatelor germane şi bombardamentele aviaţiei anglo-americane.

Masacrele de la Odessa, Domanovka, Akmecetka, Bogdanovka (bătrânii, invalizii, bolnavii au fost îngrămădiţi în staule care au fost incendiate iar ceilalţi au fost dezbrăcaţi, jefuiţi şi împuşcaţi în cap la marginea unei râpe de către cei 70 de poliţişiti ucrainieni locali căci până şi jandarmii sau militarii români s-au îngrozit de delirantul ordin venit de la Alexianu, guvernatorul provinciei) şi din alte locaţii din Transnistria rămân alături de exterminarea din gulagul comunist paginile cele mai intunecate ale istoriei poporului român, indiferent dacă ne place sau nu sau ne-o asumăm sau nu. Este o realitate tristă faptul că în Transnistria România, preluând formularea lul Lloyd George, “s-a mânjit cu sânge până-n gât.” Dar şi acest aspect crunt comportă nuanţe pe care autorul le evoca spre final, în Încheiere “Pe evreii domiciliaţi în Ucraina dincolo de Transnistria îi aştepta probabil o moarte rapidă prin împuşcarea de către germani, însă în Transnistria evreii erau adesea confruntaţi cu o moarte lentă din cauza tifosului sau inaniţiei. Diferenţa între acţiunile germane şi cele româneşti este ilustrată de faptul că cea mai mare proporţie de evrei care au supravieţuit domniei Axei în cel de al-Doilea Război Mondial în Uniunea Sovietică a fost în Transnistria.” Slabă consolare pentru zecile de mii de morţi.

O paralelă între Antonescu şi Ceauşescu nu poate evita dispreţul şi chiar furia ambilor faţă de alogeni dar şi o metodă de a scăpa de ei: vinderea. În 1942 responsabilul cu problemele evreieşti în Guvernul României, Radu Lecca a ridicat problema la Centrala Evreilor din România. 70.000 de evrei deportaţi în Transnistria urmau să primească permisiunea de a emigra contra unei plăţi de 200.000 lei (cca 350 dolari) de persoană. Planul a căzut din cauza opoziţiei germane. Lui Ceauşescu însă i-a reuşit operaţiunea demnă de Evul-Mediu sau chiar Antichitate: vânzarea precum a unor sclavi a câtorva zeci de mii de cetăţeni români de etnie germană sau evreiască Republicii Federale Germane şi statului Israel în schimbul unor sume de bani, valută convertibilă, calculată individual.

Aspecte interesante regăsim în descrierea administraţiei (din latinescul “administro, are = a ajuta, a sluji, a avea grijă de ceva) româneşti a Transnistriei. “Pentru neevrei, stăpânirea românească a părut mai puţin draconică şi considerabil mai binevoitoare decât stăpânirea germană din alte părţi ale teritoriului sovietic sau decât stăpânirea rusească.”Acest aspect a fost constatat şi de către scriitorul Vassili Grossman care a însoţit Armata Roşie în timpul războiului în calitate de corespondent de război. Intrând în Odessa, Grossman a găsit următorul tablou „O inscripţie deasupra unei cantine româneşti: Intrarea interzisă germanilor. Multe alimente: zahăr, prăjituri, făină. Populaţia îi critica pe români fără entuziasm ( a contre-coeur) din pură politeţe” Dar, evident, microbul naţional nu avea cum să fugă din Transnistria “Administraţia românească a noii provincii a fost marcată de corupţie, inconstanţă şi incompetenţă. Aceste îndoielnice moravuri româneşti contrastau puternic cu hărnicia şi organizarea germanilor şi cu metodele lor meticuloase în Ucraina. Insa mita şi specula provocate de lipsa de fermitate românească au dat locuitorilor regiunii o oarecare măsură a întreprinderii particulare şi a iniţiativei personale.” Ar fi interesant de studiat războaiele noastre din perspectiva administraţiei, nu a fost unul susţinut de o bună administraţie, de o bună mentenanţă, de eficiente servicii din spatele fronturilor indiferent dacă acesta a fost cel din 1913 din Bulgaria (unde cele mai multe pierderi româneşti s-au datorat tifosului şi nu luptelor) din 1916 sau din 1941-45. Chiar şi Antonescu se zburlea la Brătianu şi Maniu care-i cereau să retragă trupele din Uniunea Sovietică spunându-le că ele depindeau în mare măsură de administraţia militară germană o eventuală retragere a lor fiind imposibilă din lipsa mijloacelor proprii de a o pune în practică. Iar o proastă administrare a războiului plecând de la o proastă administraţie (militară şi/sau civilă) duce invariabil la un număr mult mai mare de pierderi umane atât din rândul militarilor cât şi al civililor.

În încheierea studiului, Dennis Deletant trece în revistă şi istoriografia care tratează perioada 1940-1946 şi implicaţiile politice în constituirea sa. Nu credem că există o altă perioadă în istoria poporului român care să fi suferit o abundenţă asemănătoare de pasiune naţionalistă combinată cu selecţii subiective ale realităţii istorice prin eludarea constantă a adevarului dureros. “Slăvirea lui Antonescu şi exagerarea meritelor sale politice, combinate cu o minimalizare a responsabilităţii sale pentru moartea a peste 250 000 de evrei, au fost folosite ca o armă de propagandă de către cei care invocă patriotismul în numele ultranaţionalismului împotriva monarhiei constituţionale şi a forţelor democratice.” Istoricul englez aminteşte de grupul de istorici (sau pseudo-istorici? sau istorici angajati, în ambele sensuri?) din jurul lui Ilie Ceauşescu sau de zelul mitificator al lui Gheorghe Buzatu sau de manualele de istorie care chiar publicate în 1995 ascundeau cu perseverenţă orice referire la politica antisemită a generalului Antonescu. Concluzia cărţii este relevantă, în concordanţă cu subiectul cărţii şi explică într-un fel dezbaterea postdecembristă care a avut loc pe marginea rolului istoric al lui Ion Antonescu: cel de al Doilea Război Mondial s-a încheiat pentru România la 22 decembrie 1989. Vindecarea însă continuă.

Concursul Internaţional de Canto Joseph Schmidt

Cea de-a doua ediţie a Concursului Internaţional de Canto Joseph Schmidt va avea loc în perioada 3–10 Octombrie 2008 la Suceava, fiind organizat de Asociaţia Joseph Schmidt în colaborare cu Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural a Judeţului Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Opera Naţională Română Iaşi, Radio Iaşi.

Evenimentul va debuta în după-amiaza zilei de 04 Octombrie 2008 cu deschiderea oficială a manifestării şi tragerea la sorţi a ordinii intrării în concurs, începând cu ora 17:00, urmată de un cocktail în foaierul Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu Suceava.

Probele de concurs se desfăşoară în sala mare a Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu Suceava după cum urmează:

sâmbătă, 04 Octombrie 2008

  • ora 18:00
    etapa I

luni, 06 Octombrie 2008

  • ora 15:00
    etapa a II-a

miercuri, 08 Octombrie 2008

  • ora 15:00
    etapa a III-a

Gala Laureaţilor va avea loc în seara zilei de 09 Octombrie 2008, începând cu ora 19:00, la sala mare a Gării Burdujeni, cu participarea extraordinară a Orchestrei Operei Naţionale Române din Iaşi dirijată de Leonor DUMITRIU. La eveniment vor fi prezenţi Alteţele Lor Regale Prinţul Paul şi Prinţesa Lia Ai României, care vor oferi un premiu în valoare de 2.500 de euro unuia dintre finaliştii concursului.

Juriul Internaţional al celei de-a doua ediţii a Concursului Internţional de Canto Joseph Schmidt este format din: Georgeta STOLERIU (Preşedinte de Onoare - Soprano, Maestra di Canto, Prof. univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), Elena BOTEZ (Preşedinte - Soprano, Maestra di Canto), Kathleen McCALLA (Soprano, parteneră în sute de spectacole a lui Domingo, Carreras, Bruson, Pavarotti…), Dumitru GHEORGHIU (Regizor, Opera Naţională Română Timişoara), Michael MACEK (Manager, Baron Weingartner Artists Management Wien).

De asemenea, în cadrul celei de-a doua ediţii a Concursului Internaţional de Canto Joseph Schmidt Suceava România 2008, va avea loc cea de-a doua ediţie a Colocviului Internaţional Joseph Schmidt, care va fi moderat de scriitorul şi jurnalistul Aurel BRUMĂ de la Radio Iaşi.

Joi, 09 Octombrie 2008, începând cu la ora 16:00, Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu Suceava va decerna Diploma de Onoare a Colegiului de Artă, Alteţelor Lor Regale Prinţului Paul şi Prinţesei Lia Ai României.

Eveniment cu totul special, integrat în seria manifestărilor culturale Joseph Schmidt, este expoziţia Puşa PÂSLARU – Femeia | Artistul | Omul | 30 de ani de carieră, care va avea vernisajul joi, 09 Octombrie 2008, începând cu ora 18:00, în sala mare a Gării Burdujeni, precedând marea Gală a Laureaţilor.

Vor fi oferite următoarele premii în concurs: Marele Premiu (3.000 de euro), Premiul I (2.500 de euro), Premiul II (1.500 de euro), Premiul III (1.000 de euro).

Asociaţia Joseph Schmidt va decerna titlul de Membru de Onoare al Asociaţiei Joseph Schmidt în timpul Galei Laureaţilor, unor personalităţi marcante ale spaţiului cultural internaţional.

duminică, 5 octombrie 2008

Suceava face egal cu CSM Ploieşti



Formaţia antrenată de Florin Bugar, CFR Timişoara, a câştigat, sâmbătă, în deplasare, scor 4-0, în faţa Universităţii Cluj, într-un meci din cadrul etapei a 8-a a Ligii a II-a, reuşind să acumuleze 16 puncte, transmite corespondentul NewsIn.

Seria I

FC Snagov - Dinamo II 3-2 (Zeciu 47, Spânu 53, I. Voicu 84 / Voican 21, Miranda 27)

Dunărea Giurgiu - CS Buftea 1-1 (C. Gheorghe 44 / Axente 64)

Cetatea Suceava - CSM Ploieşti 2-2 (Homneac 42, Nicolau 76 / Gafiţa 53, Păun 87)

FC Botoşani - Ceahlăul 1-1 (Kone 35 / Cebotaru 10-penalty)

FCM Bacău - Dunărea Galaţi 0-1 (Andreas Popescu 37)

Forex Braşov - Delta Tulcea 1-0 (Vasiliu 36)

Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna 1-0 (Odoroabă 32).

Partida Sportul Studenţesc - Ştiinţa Bacău se va disputa duminică de la ora 11:00

Meciul Progresul Bucureşti - Prefab Modelu se va disputa duminică de la ora 13:00.

Clasament: 1. CSM Ploieşti 19p 2. Dunărea Galaţi 18p (12-4) 3. Ceahlăul 18p (12-6).

Seria a II-a

Universitatea Cluj - CFR Timişoara 0-4 (Jovanovic 23, Paleacu 30, 70, Betea 73)

Internaţional Piteşti - CSM Râmnicu Vâlcea 0-0

Drobeta Turnu Severin - Dacia Mioveni 2-0 (Mitic 65, Fotescu 75)

Mureşul Deva - Minerul Lupeni 4-2 (F. Stoica 18, Biţiş 37, Irina 49-autogol, Sântejudean 52 / Iambor 53, Chiţu 61)

Mechel Câmpia Turzii - FCM Târgu Mureş 0-3 (Târnăveanu 11, Stere 13, Antal 56)

Jiul Petroşani - FC Târgovişte 3-0 (Apetri 56, Câmpeanu 69, Gheţi 72)

FC Bihor - Arieşul Turda 0-0.

Partida Liberty Salonta - Unirea Alba Iulia se disputa sâmbătă de la ora 13:00.

Disputa dintre UTA şi ACU Arad este programată pentru sâmbătă de la ora 20:00.

Clasament: 1. FCM Târgu Mureş 16p (18-5) 2. CFR Timişoara 16p (12-4) 3. Jiul Petroşani 15p.

Cetate Suceava exclusa din Cupa Romaniei



Comisia de Disciplina a FRF a decis excluderea Cetatii Suceava din Cupa Romaniei ca urmare a memoriului depus de FC Botosani, grupare care a reclamat, dupa infrangerea din meciul direct, faptul ca gruparea suceveana a incalcat regulamentul prin netitularizarea unui junior in partida cu Ceahlaul Piatra Neamt, disputata in turul anterior.

Astfel, Cetate a pierdut la "masa verde" cu 0-3 (castigase cu 1-0 pe teren) si nu va mai juca in 16-imile de finala, cu Gloria Buzau, dupa ce eliminase si pe FC Botosani, scor 1-0. Decizia federatiei este contestata de oficialii suceveni, care ameninta cu Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. "Verdictul dat de Comisia de Disciplina nu are acoperire regulamentara, deoarece cei de la FC Botosani au depasit termenul de 15 zile in care puteau depune memoriul.

Noi am facut recurs la Comisia de Apel, iar daca nici acolo nu ne vom gasi dreptatea suntem dispusi sa mergem pana la tribunalul de la Lausanne", a precizat presedintele Cetatii, Dumitru Moldovan. Intr-un caz asemanator, FC Vaslui, grupare aflata in situatia Cetatii, a avut castig de cauza la comisiile federale.

Pandurii Tg. Jiu au reclamat faptul ca vasluienii au folosit sase extracomunitari la meciul direct, castigat cu 1-0 de moldoveni, in loc de maxim cinci, cum prevede regulamentul. FRF a decis pastrarea rezultatului de pe teren deoarece memoriul Pandurilor a fost facut dupa termenul regulamentar de 15 zile! Tot legat de aceasta situatie, antrenorul sucevenilor, Marian Pana, a declarat ca Cetate se va prezenta la meciul cu Gloria Buzau, din 16-imile de finala ale Cupei Romaniei.

"Urc echipa in autocar si intram pe teren, indiferent unde se joaca meciul sau cine sunt programati buzoienii!", a spus M. Pana. Dupa excluderea Cetatii, FC Botosani va juca pe 15 octombrie, de la ora 14,30, pe teren propriu, cu Gloria Buzau.

Judeţul Suceava, în reţeaua Force Tourism

Consiliul Judeţean a lansat în reţeaua Force Tuorism o ediţie specială a Business Tourism Magazine-Destinaţii turistice sucevene. Este vorba despre o prezentare a judeţului Suceava, materialul fiind editat în limbile română, engleză şi germană. "Este o ediţie bine realizată şi cu foarte multe informaţii", a declarat preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, adăugînd că revista fost distribuită la ambasadele României, fiind o formă eficace de a face judeţul Suceava cunoscut în lume. În ediţie sînt prezentate municipiile şi oraşele sucevene, precum şi o parte dintre localităţile cu obiective turistice importante. Informaţiile se referă la cadrul natural, activităţile economică, socială şi culturală, precum şi la unităţile de învăţămînt şi reţeaua turistică.

Împrumut pentru modernizarea pistei Aeroportului Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a purtat, în ultima perioadă, discuţii cu trei mari potenţiali investitori în modernizarea Aeroportului "Ştefan cel Mare". Este vorba de firma americană AMNYC, firma chineză Golden Way, care a investit în aeroportul din Beijing, precum şi firma germană K+P, care a realizat al doilea terminal al aeroportului din München.

Gheorghe Flutur susţine că în ceea ce priveşte dezvoltarea Aeroportului Suceava, este necesară "o foaie de parcurs" foarte strictă. În acest sens a fost realizat "un studiu larg", dar nu un master-plan, firma bucureşteană IPTANA urmînd să ofere în curînd un proiect tehnic de dezvoltare a acestui aeroport.

Şeful CJ a apreciat că în primăvara anului 2009 ar putea fi finalizat un master-plan din care să rezulte planurile tehnice, de securitate şi de conformitate cu reglementările internaţionale din domeniul aviaţiei civile şi care să propună variante diferite de realizare, cu costurile aferente, urmând apoi execuţia propriu-zisă, după ce, în prealabil va fi operaţională finanţarea acestor investiţii.

Gheorghe Flutur a mai arătat că, în urma discuţiilor din cadrul conducerii CJ Suceava, s-a stabilit ca, în paralel, să fie făcute demersuri pentru ca, împreună cu CJ Botoşani şi primăriile municipiilor Suceava şi Botoşani, să fie obţinut un împrumut necesar modernizării pistei.

Poliţiştii comunitari vor păzi locurile de joacă pentru copiii Sucevei

Conducerea Primăriei va mobiliza agenţii de Poliţie Comunitară la paza locurilor de joacă pentru copii. Primarul Ion Lungu a decis să ia această măsură de supraveghere, după ce s-a constat că locaţiile destinate micuţilor sînt vandalizate, mai ales pe timp de noapte, de către tineri certaţi cu bunul simţ. "Fac apel către cetăţeni să dea dovadă de simţ civic şi să sesizeze Primăria şi Poliţia Comunitară despre cazurile de vandalizare a acestora", a spus edilul şef, menţionînd că executivul angajează încă 30 de poliţişti comunitari, care vor patrula pe durata nopţii. Primăria administrează peste 70 de locuri de joacă pentru copii, toate urmînd a fi modernizate în perioada următoare. Firma de salubritate Rosal Group, în baza contractului cu municipalitatea, va inaugura, anul acesta, un loc de joacă în zona blocurilor ANL din Ansamblul de locuinţe Privighetorii din cartierul Burdujeni. În plus, astăzi, municipalitatea va inaugura 8 locuri de joacă reabilitate. Trei dintre acestea sînt situate în cartierul Burdujeni, pe străzile Amurgului, Tineretului şi Florilor, şi cîte unul în cartierul George Enescu pe Aleea Venus, în cartierul Zamca pe strada Octav Băncilă, în zona Mărăşeşti pe strada Oituz, în cartierul Obcini pe strada Staţiunii şi în cartierul Iţcani în zona Gării.

RARĂUL - CS Luceafărul Mihai Eminescu 2 - 0 (Lazăr, Gherine, meci întrerupt în minutul 89)



“Rarăul”: Axinte – Plecanciuc, Popescu, Bumbac - Tivodari, Sârbu, Ioniţă, Lazăr, Roxandari - Iftimie, Gherine.

Au mai intrat: Vizitiu, Cojocariu şi Andriuc.

DRACULA DE BROM STOKER : CAPITULO I


DRACULA: CAPITULO 1

DEL DIARIO DE JONATHAN HARKER

Bistritz, 3 de mayo. Salí de Münich a las 8:35 de la noche del primero de mayo, llegué a Viena a la mañana siguiente, temprano; debí haber llegado a las seis cuarenta y seis; el tren llevaba una hora de retraso. Budapest parece un lugar maravilloso, a juzgar por lo poco que pude ver de ella desde el tren y por la pequeña caminata que di por sus calles. Temí alejarme mucho de la estación, ya que, como habíamos llegado tarde, saldríamos lo más cerca posible de la hora fijada. La impresión que tuve fue que estábamos saliendo del oeste y entrando al este. Por el más occidental de los espléndidos puentes sobre el Danubio, que aquí es de gran anchura y profundidad, llegamos a los lugares en otro tiempo sujetos al dominio de los turcos.

Salimos con bastante buen tiempo, y era noche cerrada cuando llegamos a Klausenburg, donde pasé la noche en el hotel Royale. En la comida, o mejor dicho, en la cena, comí pollo preparado con pimentón rojo, que estaba muy sabroso, pero que me dio mucha sed. (Recordar obtener la receta para Mina). Le pregunté al camarero y me dijo que se llamaba "paprika hendl", y que, como era un plato nacional, me sería muy fácil obtenerlo en cualquier lugar de los Cárpatos. Descubrí que mis escasos conocimientos del alemán me servían allí de mucho; de hecho, no sé cómo me las habría arreglado sin ellos.

Como dispuse de algún tiempo libre cuando estuve en Londres, visité el British Museum y estudié los libros y mapas de la biblioteca que se referían a Transilvania; se me había ocurrido que un previo conocimiento del país siempre sería de utilidad e importancia para tratar con un noble de la región. Descubrí que el distrito que él me había mencionado se encontraba en el extremo oriental del país, justamente en la frontera de tres estados: Transilvania, Moldavia y Bucovina, en el centro de los montes Cárpatos; una de las partes más salvajes y menos conocidas de Europa. No pude descubrir ningún mapa ni obra que arrojara luz sobre la exacta localización del castillo de Drácula, pues no hay mapas en este país que se puedan comparar en exactitud con los nuestros; pero descubrí que Bistritz, el pueblo de posta mencionado por el conde Drácula, era un lugar bastante conocido. Voy a incluir aquí algunas de mis notas, pues pueden refrescarme la memoria cuando le relate mis viajes a Mina. En la población de Transilvania hay cuatro nacionalidades distintas: sajones en el sur, y mezclados con ellos los valacos, que son descendientes de los dacios; magiares en el oeste, y escequelios en el este y el norte. Voy entre estos últimos, que aseguran ser descendientes de Atila y los hunos. Esto puede ser cierto, puesto que cuando los magiares conquistaron el país, en el siglo XI, encontraron a los hunos, que ya se habían establecido en él. Leo que todas las supersticiones conocidas en el mundo están reunidas en la herradura de los Cárpatos, como si fuese el centro de alguna especie de remolino imaginativo; si es así, mi estancia puede ser muy interesante. (Recordar que debo preguntarle al conde acerca de esas supersticiones). No dormí bien, aunque mi cama era suficientemente cómoda, pues tuve toda clase de extraños sueños. Durante toda la noche un perro aulló bajo mi ventana, lo cual puede haber tenido que ver algo con ello; o puede haber sido también el pimentón, puesto que tuve que beberme toda el agua de mi garrafón, y todavía me quedé sediento.

Ya de madrugada me dormí, pero fui despertado por unos golpes insistentes en mi puerta, por lo que supongo que en esos momentos estaba durmiendo profundamente. Comí más pimentón en el desayuno, una especie de potaje hecho de harina de maíz que dicen era "mamaliga", y berenjena rellena con picadillo, un excelente plato al cual llaman "impletata" (recordar obtener también la receta de esto). Me apresuré a desayunarme, ya que el tren salía un poco después de las ocho, o, mejor dicho, debió haber salido, pues después de correr a la estación a las siete y media tuve que aguardar sentado en el vagón durante más de una hora antes de que nos pusiéramos en movimiento. Me parece que cuanto más al este se vaya, menos puntuales son los trenes. ¿Cómo serán en China? Pareció que durante todo el día vagábamos a través de un país que estaba lleno de toda clase de bellezas. A veces vimos pueblecitos o castillos en la cúspide de empinadas colinas, tales como se ven en los antiguos misales; algunas veces corrimos a la par de ríos y arroyuelos, que por el amplio y pedregoso margen a cada lado de ellos, parecían estar sujetos a grandes inundaciones. Se necesita gran cantidad de agua, con una corriente muy fuerte, para poder limpiar la orilla exterior de un río. En todas las estaciones había grupos de gente, algunas veces multitudes, y con toda clase de atuendos. Algunos de ellos eran exactamente iguales a los campesinos de mi país, o a los que había visto cuando atravesaba Francia y Alemania, con chaquetas cortas y sombreros redondos y pantalones hechos por ellos mismos; pero otros eran muy pintorescos. Las mujeres eran bonitas, excepto cuando uno se les acercaba, pues eran bastante gruesas alrededor de la cintura. Todas llevaban largas mangas blancas, y la mayor parte de ellas tenían anchos cinturones con un montón de flecos de algo que les colgaba como en los vestidos en un ballet, pero por supuesto que llevaban enaguas debajo de ellos. Las figuras más extrañas que vimos fueron los eslovacos, que eran más bárbaros que el resto, con sus amplios sombreros de vaquero, grandes pantalones bombachos y sucios, camisas blancas de lino y enormes y pesados cinturones de cuero, casi de un pie de ancho, completamente tachonados con clavos de hojalata. Usaban botas altas, con los pantalones metidos dentro de ellas, y tenían el pelo largo y negro, y bigotes negros y pesados. Eran muy pintorescos, pero no parecían simpáticos. En cualquier escenario se les reconocería inmediatamente como alguna vieja pandilla de bandoleros. Sin embargo, me dicen que son bastante inofensivos y, lo que es más, bastante tímidos.

Ya estaba anocheciendo cuando llegamos a Bistritz, que es una antigua localidad muy interesante. Como está prácticamente en la frontera, pues el paso de Borgo conduce desde ahí a Bucovina, ha tenido una existencia bastante agitada, y desde luego pueden verse las señales de ella. Hace cincuenta años se produjeron grandes incendios que causaron terribles estragos en cinco ocasiones diferentes. A comienzos del siglo XVII sufrió un sitio de tres semanas y perdió trece mil personas, y a las bajas de la guerra se agregaron las del hambre y las enfermedades. El conde Drácula me había indicado que fuese al hotel Golden Krone, el cual, para mi gran satisfacción, era bastante anticuado, pues por supuesto, yo quería conocer todo lo que me fuese posible de las costumbres del país. Evidentemente me esperaban, pues cuando me acerqué a la puerta me encontré frente a una mujer ya entrada en años, de rostro alegre, vestida a la usanza campesina: ropa interior blanca con un doble delantal, por delante y por detrás, de tela vistosa, tan ajustado al cuerpo que no podía calificarse de modesto. Cuando me acerqué, ella se inclinó y dijo:

-¿El señor inglés?

-Sí -le respondí-: Jonathan Harker.

Ella sonrió y le dio algunas instrucciones a un hombre anciano en camisa de blancas mangas, que la había seguido hasta la puerta. El hombre se fue, pero regresó inmediatamente con una carta:

"Mi querido amigo: bienvenido a los Cárpatos. Lo estoy esperando ansiosamente. Duerma bien, esta noche. Mañana a las tres saldrá la diligencia para Bucovina; ya tiene un lugar reservado. En el desfiladero de Borgo mi carruaje lo estará esperando y lo traerá a mi casa. Espero que su viaje desde Londres haya transcurrido sin tropiezos, y que disfrute de su estancia en mi bello país.

Su amigo, DRÁCULA"

4 de mayo. Averigüé que mi posadero había recibido una carta del conde, ordenándole que asegurara el mejor lugar del coche para mí; pero al inquirir acerca de los detalles, se mostró un tanto reticente y pretendió no poder entender mi alemán. Esto no podía ser cierto, porque hasta esos momentos lo había entendido perfectamente; por lo menos respondía a mis preguntas exactamente como si las entendiera. Él y su mujer, la anciana que me había recibido, se miraron con temor. Él murmuró que el dinero le había sido enviado en una carta, y que era todo lo que sabía. Cuando le pregunté si conocía al Conde Drácula y si podía decirme algo de su castillo, tanto él como su mujer se persignaron, y diciendo que no sabían nada de nada, se negaron simplemente a decir nada más. Era ya tan cerca a la hora de la partida que no tuve tiempo de preguntarle a nadie más, pero todo me parecía muy misterioso y de ninguna manera tranquilizante.

Unos instantes antes de que saliera, la anciana subió hasta mi cuarto y dijo, con voz nerviosa:

-¿Tiene que ir? ¡Oh! Joven señor, ¿tiene que ir?

Estaba en tal estado de excitación que pareció haber perdido la noción del poco alemán que sabía, y lo mezcló todo con otro idioma del cual yo no entendí ni una palabra. Apenas comprendí algo haciéndole numerosas preguntas. Cuando le dije que me tenía que ir inmediatamente, y que estaba comprometido en negocios importantes, preguntó otra vez:

-¿Sabe usted qué día es hoy?

Le respondí que era el cuatro de mayo. Ella movió la cabeza y habló otra vez:

-¡Oh, sí! Eso ya lo sé. Eso ya lo sé, pero, ¿sabe usted qué día es hoy? Al responderle yo que no le entendía, ella continuó:

-Es la víspera del día de San Jorge. ¿No sabe usted que hoy por la noche, cuando el reloj marque la medianoche, todas las cosas demoníacas del mundo tendrán pleno poder? ¿Sabe usted adónde va y a lo que va?

Estaba en tal grado de desesperación que yo traté de calmarla, pero sin efecto. Finalmente, cayó de rodillas y me imploró que no fuera; que por lo menos esperara uno o dos días antes de partir. Todo aquello era bastante ridículo, pero yo no me sentí tranquilo. Sin embargo, tenía un negocio que arreglar y no podía permitir que nada se interpusiera. Por lo tanto traté de levantarla, y le dije, tan seriamente como pude, que le agradecía, pero que mi deber era imperativo y yo tenía que partir. Entonces ella se levantó y secó sus ojos, y tomando un crucifijo de su cuello me lo ofreció. Yo no sabía qué hacer, pues como fiel de la Iglesia Anglicana, me he acostumbrado a ver semejantes cosas como símbolos de idolatría, y sin embargo, me pareció descortés rechazárselo a una anciana con tan buenos propósitos y en tal estado mental. Supongo que ella pudo leer la duda en mi rostro, pues me puso el rosario alrededor del cuello, y dijo: "Por amor a su madre", y luego salió del cuarto. Estoy escribiendo esta parte de mi diario mientras, espero el coche, que por supuesto, está retrasado; y el crucifijo todavía cuelga alrededor de mi cuello. No sé si es el miedo de la anciana o las múltiples tradiciones fantasmales de este lugar, o el mismo crucifijo, pero lo cierto es que no me siento tan tranquilo como de costumbre. Si este libro llega alguna vez a manos de Mina antes que yo, que le lleve mi adiós ¡Aquí viene mi coche!

5 de mayo. El castillo. La oscuridad de la mañana ha pasado y el sol está muy alto sobre el horizonte distante, que parece perseguido, no sé si por árboles o por colinas, pues está tan alejado que las cosas grandes y pequeñas se mezclan. No tengo sueño y, como no se me llamará hasta que despierte solo, naturalmente escribo hasta que llegue el sueño. Hay muchas cosas raras que quisiera anotar, y para que nadie al leerlas pueda imaginarse que cené demasiado bien antes de salir de Bistritz, también anotaré exactamente mi cena. Cené lo que ellos llaman "biftec robado", con rodajas de tocino, cebolla y carne de res, todo sazonado con pimiento rojo ensartado en palos y asado. ¡En el estilo sencillo de la "carne de gato" de Londres! El vino era Mediasch Dorado, que produce una rara picazón en la lengua, la cual, sin embargo, no es desagradable. Sólo bebí un par de vasos de este vino, y nada más.

Cuando llegué al coche, el conductor todavía no había tomado su asiento, y lo vi hablando con la dueña de la posada. Evidentemente hablaban de mí, pues de vez en cuando se volvían para verme, y algunas de las personas que estaban sentadas en el banco fuera de la puerta (a las que llaman con un nombre que significa "Portadores de palabra") se acercaron y escucharon, y luego me miraron, la mayor parte de ellos compadeciéndome. Pude escuchar muchas palabras que se repetían a menudo: palabras raras, pues había muchas nacionalidades en el grupo; así es que tranquilamente extraje mi diccionario políglota de mi petaca, y las busqué. Debo admitir que no me produjeron ninguna alegría, pues entre ellas estaban "Ordog" (Satanás), "pokol" (infierno), "stregoica" (bruja), "vrolok" y "vlkoslak" (las que significan la misma cosa, una en eslovaco y la otra en servio, designando algo que es un hombre lobo o un vampiro). (Recordar: debo preguntarle al conde acerca de estas supersticiones.) Cuando partimos, la multitud alrededor de la puerta de la posada, que para entonces ya había crecido a un número considerable, todos hicieron el signo de la cruz y dirigieron dos dedos hacia mí. Con alguna dificultad conseguí que un pasajero acompañante me dijera qué significaba todo aquello; al principio no quería responderme, pero cuando supo que yo era inglés, me explicó que era el encanto o hechizo contra el mal de ojo. Esto tampoco me agradó mayormente cuando salía hacia un lugar desconocido con un hombre desconocido; pero todo el mundo parecía tan bondadoso, tan compasivo y tan simpático que no pude evitar sentirme emocionado.

Nunca olvidaré el último vistazo que eché al patio interior de la posada y su multitud de pintorescos personajes, todos persignándose, mientras estaban alrededor del amplio pórtico, con su fondo de rico follaje de adelfas y árboles de naranjo en verdes tonelitos agrupados en el centro del patio. Entonces nuestro conductor, cuyo amplio pantalón de lino cubría todo el asiento frontal (ellos lo llaman "gotza"), fustigó su gran látigo sobre los cuatro pequeños caballos que corrían de dos en dos, e iniciamos nuestro viaje... Pronto perdí de vista y de la memoria los fantasmales temores en la belleza de la escena por la que atravesábamos, aunque si yo hubiese conocido el idioma, o mejor, los idiomas que hablaban mis compañeros de viaje, es muy posible que no hubiese sido capaz de deshacerme de ellos tan fácilmente. Ante nosotros se extendía el verde campo inclinado lleno de bosques con empinadas colinas aquí y allá, coronadas con cúmulos de tréboles o con casas campesinas, con sus paredes vacías viendo hacia la carretera.

Por todos lados había una enloquecedora cantidad de frutos en flor: manzanas, ciruelas, peras y fresas. Y a medida que avanzábamos, pude ver cómo la verde hierba bajo los árboles estaba cuajada con pétalos caídos. La carretera entraba y salía entre estas verdes colinas de lo que aquí llaman "Tierra Media", liberándose al barrer alrededor de las curvas, o cerrada por los estrangulantes brazos de los bosques de pino, que aquí y allá corrían colina abajo como lenguas de fuego. El camino era áspero, pero a pesar de ello parecía que volábamos con una prisa excitante. Entonces no podía entender a qué se debía esa prisa, pero evidentemente el conductor no quería perder tiempo antes de llegar al desfiladero de Borgo. Se me dijo que el camino era excelente en verano, pero que todavía no había sido arreglado después de las nieves del invierno. A este respecto era diferente a la mayoría de los caminos de los Cárpatos, pues es una antigua tradición que no deben ser mantenidos en tan buen estado. Desde la antigüedad los hospadares no podían repararlos, pues entonces los turcos pensaban que se estaban preparando para traer tropas extranjeras, y de esta manera atizar la guerra que siempre estaba verdaderamente a punto de desatarse.

Más allá de las verdes e hinchadas lomas de la Tierra Media se levantaban imponentes colinas de bosques que llegaban hasta las elevadas cumbres de los Cárpatos.

Se levantaban a la izquierda y a la derecha de nosotros, con el sol de la tarde cayendo plenamente sobre ellas y haciendo relucir los gloriosos colores de esta bella cordillera, azul profundo y morado en las sombras de los picos, verde y marrón donde la hierba y las piedras se mezclaban, y una infinita perspectiva de rocas dentadas y puntiagudos riscos, hasta que ellos mismos se perdían en la distancia, donde las cumbres nevadas se alzaban grandiosamente. Aquí y allá parecían descubrirse imponentes grietas en las montañas, a través de las cuales, cuando el sol comenzó a descender, vimos en algunas ocasiones el blanco destello del agua cayendo. Uno de mis compañeros me tocó la mano mientras nos deslizábamos alrededor de la base de una colina y señaló la elevada cima de una montaña cubierta de nieve, que parecía, a medida que avanzábamos en nuestra serpenteante carretera, estar frente a nosotros.

-¡Mire! ¡Ilsten szek! "¡El trono de Dios!" -me dijo, y se persignó nuevamente.

A medida que continuamos por nuestro interminable camino y el sol se hundió más y más detrás de nosotros, las sombras de la tarde comenzaron a rodearnos. Este hecho quedó realzado porque las cimas de las nevadas montañas todavía recibían los rayos del sol, y parecían brillar con un delicado y frío color rosado. Aquí y allá pasamos ante checos y eslovacos, todos en sus pintorescos atuendos, pero noté que el bocio prevalecía dolorosamente. A lo largo de la carretera había muchas cruces, y a medida que pasamos, todos mis compañeros se persignaron ante ellas. Aquí y allá había una campesina arrodillada frente a un altar, sin que siquiera se volviera a vernos al acercarnos, sino que más bien parecía, en el arrobamiento de la devoción, no tener ni ojos ni oídos para el mundo exterior. Muchas cosas eran completamente nuevas para mí; por ejemplo, hacinas de paja en los árboles, y aquí y allá, muy bellos grupos de sauces llorones, con sus blancas ramas brillando como plata a través del delicado verde de las hojas. Una y otra vez pasamos un carromato (la carreta ordinaria de los campesinos) con su vértebra larga, culebreante, calculada para ajustarse a las desigualdades de la carretera. En cada uno de ellos iba sentado un grupo de campesinos que regresaban a sus hogares, los checos con sus pieles de oveja blancas y los eslovacos con las suyas de color. Estos últimos llevaban a guisa de lanzas sus largas duelas, con un hacha en el extremo. Al comenzar a caer la noche se sintió mucho frío, y la creciente penumbra pareció mezclar en una sola bruma la lobreguez de los árboles, robles, hayas y pinos, aunque en los valles que corrían profundamente a través de los surcos de las colinas, a medida que ascendíamos hacia el desfiladero, se destacaban contra el fondo de la tardía nieve los oscuros abetos. Algunas veces, mientras la carretera era cortada por los bosques de pino que parecían acercarse a nosotros en la oscuridad, grandes masas grisáceas que estaban desparramadas aquí y allá entre los árboles producían un efecto lóbrego y solemne, que hacía renacer los pensamientos y las siniestras fantasías engendradas por la tarde, mientras que el sol poniente parecía arrojar un extraño consuelo a las fantasmales nubes que, entre los Cárpatos, parece que vagabundean incesantemente por los valles. En ciertas ocasiones las colinas eran tan empinadas que, a pesar de la prisa de nuestro conductor, los caballos sólo podían avanzar muy lentamente. Yo quise descender del coche y caminar al lado de ellos, tal como hacemos en mi país, pero el cochero no quiso saber nada de eso.

-No; no -me dijo-, no debe usted caminar aquí. Los perros son muy fieros -dijo, y luego añadió, con lo que evidentemente parecía ser una broma macabra, pues miró a su alrededor para captar las sonrisas afirmativas de los demás-: Ya tendrá usted suficiente que hacer antes de irse a dormir. Así fue que la única parada que hizo durante un momento sirvió para que encendiera las lámparas.

Al oscurecer pareció que los pasajeros se volvían más nerviosos y continuamente le estuvieron hablando al cochero uno tras otro, como si le pidieran que aumentara la velocidad. Fustigó a los caballos inmisericordemente con su largo látigo, y con salvajes gritos de aliento trató de obligarlos a mayores esfuerzos. Entonces, a través de la oscuridad, pude ver una especie de mancha de luz gris adelante de nosotros, como si hubiese una hendidura en las colinas. La intranquilidad de los pasajeros aumentó; el loco carruaje se bamboleó sobre sus grandes resortes de cuero, y se inclinó hacia uno y otro lado como un barco flotando sobre un mar proceloso. Yo tuve que sujetarme. El camino se hizo más nivelado y parecía que volábamos sobre él. Entonces, las montañas parecieron acercarse a nosotros desde ambos lados, como si quisiesen estrangularnos, y nos encontramos a la entrada del desfiladero de Borgo. Uno por uno todos los pasajeros me ofrecieron regalos, insistiendo de una manera tan sincera que no había modo de negarse a recibirlos. Desde luego los regalos eran de muy diversas y extrañas clases, pero cada uno me lo entregó de tan buena voluntad, con palabras tan amables, y con una bendición, esa extraña mezcla de movimientos temerosos que ya había visto en las afueras del hotel en Bistritz: el signo de la cruz y el hechizo contra el mal de ojo.

Entonces, al tiempo que volábamos, el cochero se inclinó hacia adelante y, a cada lado, los pasajeros, apoyándose sobre las ventanillas del coche, escudriñaron ansiosamente la oscuridad. Era evidente que se esperaba que sucediera algo raro, pero aunque le pregunté a cada uno de los pasajeros, ninguno me dio la menor explicación. Este estado de ánimo duró algún tiempo, y al final vimos cómo el desfiladero se abría hacia el lado oriental. Sobre nosotros pendían oscuras y tenebrosas nubes, y el aire se encontraba pesado, cargado con la opresiva sensación del trueno. Parecía como si la cordillera separara dos atmósferas, y que ahora hubiésemos entrado en la tormentosa. Yo mismo me puse a buscar el vehículo que debía llevarme hasta la residencia del conde. A cada instante esperaba ver el destello de lámparas a través de la negrura, pero todo se quedó en la mayor oscuridad. La única luz provenía de los parpadeantes rayos de luz de nuestras propias lámparas, en las cuales los vahos de nuestros agotados caballos se elevaban como nubes blancas. Ahora pudimos ver el arenoso camino extendiéndose blanco frente a nosotros, pero en él no había ninguna señal de un vehículo. Los pasajeros se reclinaron con un suspiro de alegría, que parecía burlarse de mi propia desilusión. Ya estaba pensando qué podía hacer en tal situación cuando el cochero, mirando su reloj, dijo a los otros algo que apenas pude oír, tan suave y misterioso fue el tono en que lo dijo. Creo que fue algo así como "una hora antes de tiempo". Entonces se volvió a mí y me dijo en un alemán peor que el mío:

-No hay ningún carruaje aquí. Después de todo, nadie espera al señor. Será mejor que ahora venga a Bucovina y regrese mañana o al día siguiente; mejor al día siguiente.

Mientras hablaba, los caballos comenzaron a piafar y a relinchar, y a encabritarse tan salvajemente que el cochero tuvo que sujetarlos con firmeza. Entonces, en medio de un coro de alaridos de los campesinos que se persignaban apresuradamente, apareció detrás de nosotros una calesa, nos pasó y se detuvo al lado de nuestro coche. Por la luz que despedían nuestras lámparas, al caer los rayos sobre ellos, pude ver que los caballos eran unos espléndidos animales, negros como el carbón. Estaban conducidos por un hombre alto, con una larga barba grisácea y un gran sombrero negro, que parecía ocultar su rostro de nosotros. Sólo pude ver el destello de un par de ojos muy brillantes, que parecieron rojos al resplandor de la lámpara, en los instantes en que el hombre se volvió a nosotros. Se dirigió al cochero:

-Llegó usted muy temprano hoy, mi amigo.

El hombre replicó balbuceando:

-El señor inglés tenía prisa.

Entonces el extraño volvió a hablar:

-Supongo entonces que por eso usted deseaba que él siguiera hasta Bucovina. No puede engañarme, mi amigo. Sé demasiado, y mis caballos son veloces.

Y al hablar sonrió, y cuando la luz de la lámpara cayó sobre su fina y dura boca, con labios muy rojos, sus agudos dientes le brillaron blancos como el marfil. Uno de mis compañeros le susurró a otro aquella frase de la "Leonora" de Burger:

"Denn die Todten reiten schnell"

(Pues los muertos viajan velozmente)

El extraño conductor escuchó evidentemente las palabras, pues alzó la mirada con una centelleante sonrisa. El pasajero escondió el rostro al mismo tiempo que hizo la señal con los dos dedos y se persignó.

-Dadme el equipaje del señor -dijo el extraño cochero.

Con una presteza excesiva mis maletas fueron sacadas y acomodadas en la calesa. Luego descendí del coche, pues la calesa estaba situada a su lado, y el cochero me ayudó con una mano que asió mi brazo como un puño de acero; su fuerza debía ser prodigiosa. Sin decir palabra agitó las riendas, los caballos dieron media vuelta y nos deslizamos hacia la oscuridad del desfiladero. Al mirar hacia atrás vi el vaho de los caballos del coche a la luz de las lámparas, y proyectadas contra ella las figuras de mis hasta hacia poco compañeros, persignándose. Entonces el cochero fustigó su látigo y gritó a los caballos, y todos arrancaron con rumbo a Bucovina. Al perderse en la oscuridad sentí un extraño escalofrío, y un sentimiento de soledad se apoderó de mí.

Pero mi nuevo cochero me cubrió los hombros con una capa y puso una manta sobre mis rodillas, hablando luego en excelente alemán:

-La noche está fría, señor mío, y mi señor el conde me pidió que tuviera buen cuidado de usted. Debajo del asiento hay una botella de slivovitz, un licor regional hecho de ciruelas, en caso de que usted guste... Pero yo no tomé nada, aunque era agradable saber que había una provisión de licor. Me sentí un poco extrañado, y no menos asustado. Creo que si hubiese habido otra alternativa, yo la hubiese tomado en vez de proseguir aquel misterioso viaje nocturno.

El carruaje avanzó a paso rápido, en línea recta; luego dimos una curva completa y nos internamos por otro camino recto. Me pareció que simplemente dábamos vuelta una y otra vez sobre el mismo lugar; así pues, tomé nota de un punto sobresaliente y confirmé mis sospechas. Me hubiese gustado preguntarle al cochero qué significaba todo aquello, pero realmente tuve miedo, pues pensé que, en la situación en que me encontraba, cualquier protesta no podría dar el efecto deseado en caso de que hubiese habido una intención de retraso. Al cabo de un rato, sin embargo, sintiéndome curioso por saber cuánto tiempo había pasado, encendí un fósforo, y a su luz miré mi reloj; faltaban pocos minutos para la medianoche. Esto me dio una especie de sobresalto, pues supongo que la superstición general acerca de la medianoche había aumentado debido a mis recientes experiencias. Me quedé aguardando con una enfermiza sensación de ansiedad.

Entonces un perro comenzó a aullar en alguna casa campesina más adelante del camino. Dejó escapar un largo, lúgubre aullido, como si tuviese miedo. Su llamado fue recogido por otro perro y por otro y otro, hasta que, nacido como el viento que ahora pasaba suavemente a través del desfiladero, comenzó un aterrador concierto de aullidos que parecían llegar de todos los puntos del campo, desde tan lejos como la imaginación alcanzase a captar a través de las tinieblas de la noche. Desde el primer aullido los caballos comenzaron a piafar y a inquietarse, pero el cochero les habló tranquilizándolos, y ellos recobraron la calma, aunque temblaban y sudaban como si acabaran de pasar por un repentino susto. Entonces, en la lejana distancia, desde las montañas que estaban a cada lado de nosotros, llegó un aullido mucho más fuerte y agudo, el aullido de los lobos, que afectó a los caballos y a mi persona de la misma manera, pues estuve a punto de saltar de la calesa y echar a correr, mientras que ellos retrocedieron y se encabritaron frenéticamente, de manera que el cochero tuvo que emplear toda su fuerza para impedir que se desbocaran. Sin embargo, a los pocos minutos mis oídos se habían acostumbrado a los aullidos, y los caballos se habían calmado tanto que el cochero pudo descender y pararse frente a ellos. Los sobó y acarició, y les susurró algo en las orejas, tal como he oído que hacen los domadores de caballos, y con un efecto tan extraordinario que bajo estos mimos se volvieron nuevamente bastante obedientes, aunque todavía temblaban. El cochero tomó nuevamente su asiento, sacudió sus riendas y reiniciamos nuestro viaje a buen paso.

Esta vez, después de llegar hasta el lado extremo del desfiladero, repentinamente cruzó por una estrecha senda que se introducía agudamente a la derecha.

Pronto nos encontramos obstruidos por árboles, que en algunos lugares cubrían por completo el camino, formando una especie de túnel a través del cual pasábamos. Y además de eso, gigantescos peñascos amenazadores nos hacían valla a uno y otro lado.

A pesar de encontrarnos así protegidos, podíamos escuchar el viento que se levantaba, pues gemía y silbaba a través de las rocas, y las ramas de los árboles chocaban entre sí al pasar nosotros por el camino. Hizo cada vez más frío v una fina nieve comenzó a caer, de tal manera que al momento alrededor de nosotros todo estaba cubierto por un manto blanco. El aguzado viento todavía llevaba los aullidos de los perros, aunque éstos fueron decreciendo a medida que nos alejábamos. El aullido de los lobos, en cambio, se acercó cada vez más, como si ellos se fuesen aproximando hacia nosotros por todos lados. Me sentí terriblemente angustiado, y los caballos compartieron mi miedo. Sin embargo, el cochero no parecía tener ningún temor; continuamente volvía la cabeza hacia la izquierda y hacia la derecha, pero yo no podía ver nada a través de la oscuridad.

Repentinamente, lejos, a la izquierda, divisé el débil resplandor de una llama azul. El cochero lo vio al mismo tiempo; inmediatamente paró los caballos y, saltando a tierra, desapareció en la oscuridad. Yo no sabía qué hacer, y mucho menos debido a que los aullidos de los lobos parecían acercarse; pero mientras dudaba, el cochero apareció repentinamente otra vez, y sin decir palabra tomó asiento y reanudamos nuestro viaje. Creo que debo haberme quedado dormido o soñé repetidas veces con el incidente, pues éste se repitió una y otra vez, y ahora, al recordarlo, me parece que fue una especie de pesadilla horripilante. Una vez la llama apareció tan cerca del camino que hasta en la oscuridad que nos rodeaba pude observar los movimientos del cochero. Se dirigió rápidamente a donde estaba la llama azul (debe haber sido muy tenue, porque no parecía iluminar el lugar alrededor de ella), y tomando algunas piedras las colocó en una forma significativa. En una ocasión fui víctima de un extraño efecto óptico: estando él parado entre la llama y yo, no pareció obstruirla, porque continué viendo su fantasmal luminosidad. Esto me asombró, pero como sólo fue un efecto momentáneo, supuse que mis ojos me habían engañado debido al esfuerzo que hacía en la oscuridad. Luego, por un tiempo, ya no aparecieron las llamas azules, y nos lanzamos velozmente a través de la oscuridad con los aullidos de los lobos rodeándonos, como si nos siguieran en círculos envolventes.

Finalmente el cochero se alejó más de lo que lo había hecho hasta entonces, y durante su ausencia los caballos comenzaron a temblar más que nunca y a piafar y relinchar de miedo. No pude ver ninguna causa que motivara su nerviosismo, pues los aullidos de los lobos habían cesado por completo; pero entonces la luna, navegando a través de las negras nubes, apareció detrás de la dentada cresta de una roca saliente revestida de pinos, y a su luz vi alrededor de nosotros un círculo de lobos, con dientes blancos y lenguas rojas y colgantes, con largos miembros sinuosos y pelo hirsuto. Eran cien veces más terribles en aquel lúgubre silencio que los rodeaba que cuando estaban aullando. Por mi parte, caí en una especie de parálisis de miedo. Sólo cuando el hombre se encuentra cara a cara con semejantes horrores puede comprender su verdadero significado. De pronto, todos los lobos comenzaron a aullar como si la luz de la luna produjera un efecto peculiar en ellos. Los caballos se encabritaron y retrocedieron, y miraron impotentes alrededor con unos ojos que giraban de manera dolorosa; pero el círculo viviente de terror los acompañaba a cada lado; forzosamente tuvieron que permanecer dentro de él. Yo le grité al cochero que regresara, pues me pareció que nuestra última alternativa era tratar de abrirnos paso a través del círculo, y para ayudarle a su regreso grité y golpeé a un lado de la calesa, esperando que el ruido espantara a los lobos de aquel lado y así él tuviese oportunidad de subir al coche.

Cómo finalmente llegó es cosa que no sé; pero escuché su voz alzarse en un tono de mando imperioso, y mirando hacia el lugar de donde provenía, lo vi parado en medio del camino. Agitó los largos brazos como si tratase de apartar un obstáculo impalpable, y los lobos se retiraron, justamente en esos momentos una pesada nube pasó a través de la cara de la luna, de modo que volvimos a sumirnos en la oscuridad. Cuando pude ver otra vez, el conductor estaba subiendo a la calesa y los lobos habían desaparecido. Todo esto fue tan extraño y misterioso que fui sobrecogido por un miedo pánico, y no tuve valor para moverme ni para hablar. El tiempo pareció interminable mientras continuamos nuestro camino, ahora en la más completa oscuridad, pues las negras nubes oscurecían la luna. Continuamos ascendiendo, con ocasionales períodos de rápidos descensos, pero ascendiendo la mayor parte del tiempo. Repentinamente tuve conciencia de que el conductor estaba deteniendo a los caballos en el patio interior de un inmenso castillo ruinoso en parte, de cuyas altas ventanas negras no salía un sólo rayo de luz, y cuyas quebradas murallas mostraban una línea dentada que destacaba contra el cielo iluminado por la luz de la luna.