luni, 17 decembrie 2007

Noi cazuri de antrax

Un caz a fost confirmat în judeţul Suceava, iar o suspiciune există în Bistriţa-Năsăud

Autorităţile sanitar-veterinare din Suceava au confirmat astăzi boala la două bovine din localitatea Stroieşti.

Este primul caz înregistrat în judeţ în ultimii 15 ani.

S-au luat măsuri pentru dezinfecţie şi pentru vaccinarea persoanelor care au intrat în contact cu animalele bolnave.

Între timp, un măcelar din Bistriţa-Năsăud a fost internat în spital cu suspiciunea de antrax.

Alţi 7 locuitori ai satului Braniştea sunt supravegeheaţi de către medicii de familie, după ce au intrat încontact cu un animal bolnav.

Accidente pe bandă rulantă



Vremea rea a pus la mare încercare nervii şoferilor, mai ales în ultimele 24 de ore.

Noaptea trecută, între Galaţi şi Brăila, zeci de maşini au fost avariate în doar câteva ore.

Azi-noapte s-a circulat cu dificultate în tot sudul ţării, mai ales între Piteşti - Slatina şi pe şoseaua care leagă oraşul Piteşti de Râmnicu-Vâlcea. Şoferii nu s-au putut deplasa cu viteză mai mare de 10-20 de kilometri la oră.

Tronsoanele Dealul Negru (DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea) şi Lunca Corbului (DN 65 Piteşti - Slatina) au fost eliberate de tirurile blocate sau ieşite în decor din cauza poleiului.

În Moldova a nins toată noaptea. S-a circulat cu dificultate pe drumurile judeţene la Suceava, în zona localităţii Gura Humorului, în judeţul Neamţ, la Girov, şi în Bacău, în zona oraşului Buhuşi.

NASA cercetează câtă pădure au hăcuit românii

Defrişări „Reţetă” autohtonă: tăieri pe bucăţele, dar constante


Despăduririle pe zece ani, scanate prin satelit

„Dacă nu îmi tai singur pădurea, sigur mi-o fură alţii”

NASA cercetează câtă pădure au hăcuit românii

Tăierile de păduri din România au atras atenţia şi americanilor. NASA finanţează un studiu al mai multor specialişti care cercetează, colateral, câtă pădure a dispărut din România, în perioada 1990 – 2000. S-au luat în considerare nu numai suprafeţele defrişate, ci şi pădurile dispărute din cauze naturale (doborâturi de vânt, spre exemplu). Studiul este încă în derulare, iar până acum s-a luat la purecat 62% din suprafaţa împădurită a ţării, atât aceea care face parte din fondul forestier, cât şi cea din afară. Rezultatele parţiale: a dispărut 2,4% suprafaţă de pădure, din ceea ce s-a studiat până acum. La prima vedere cifra nu pare prea mare, însă, ţinând cont că pădurile româneşti se situează sub media europeană ca acoperire, cei 2,4% înseamnă enorm.

Cele mai multe dispariţii de păduri sunt localizate în Apuseni, Suceava şi Secuime, acolo unde au şi fost cele mai multe retrocedări. O problemă la fel de gravă este în Câmpia Română, unde hectare întregi de pădure au dispărut, lăsând nisipul să se dezvolte.

„S-au realizat câte două seturi de imagini prin satelit, un fel de hărţi care arată exact câtă pădure era în 1990, într-o zonă anume, şi câtă a mai rămas în 2000, exact în acelaşi punct. Astfel, se poate face un studiu comparativ. Din hărţi nu se poate deduce, însă, dacă terenul respectiv era pădure din fondul silvic, sau păşune împădurită. S-a luat în considerare tot ce avea arbori cu coroane întrepătrunse între ele”, ne-a explicat dr. inginer Vladimir Gancz, de la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS). Cercetătorii Institutului au fost partenerii specialiştilor americani pentru realizarea studiului. Obiectivul principal al cercetării nu sunt neapărat pădurile din România, ci depistarea bugetului de carbon în regiunea Mării Negre. S-a calculat că în cei zece ani, pădurile României au absorbit 81,5 milioane tone de carbon.

Păduri din Ţibleş, Gutâi, Rarău, Zărneşti şi din Rezervaţia Pietrosul Rodnei - „topite” cu ţârâita

Cum s-a tăiat? Hărţile prin satelit arată că s-a preferat defrişarea cu ţârâita, din loc în loc, să nu bată la ochi, însă susţinut şi constant. Astfel, s-a rărit pădurea, ceea ce a ajutat extrem de mult producerea doborâturilor de vânt. Cu cele două seturi de hărţi în faţă, prin comparaţie, se pot depista uşor zonele despădurite. Pe bucăţele mici, dar foarte numeroase, au dispărut hectare întregi de pădure din Ţibleş. Efectul: acum doi ani, viiturile din zonă au omorât oameni şi au distrus comuna Târlişua.

În Rezervaţia Pietrosul Rodnei, a dispărut întreaga bandă mărginaşă, pe 5 kilometri lungime şi o jumătate de kilometru lăţime. Şi pădurile din Munţii Rarău au „chelit” pe bucăţele, la fel şi în Munţii Gutâi, în Bran şi Zărneşti, iar în localităţile din sudul Craiovei, părţi din pădurile de salcâm care în 1990 stabilizau nisipurile, acum nu mai sunt. „Pentru a ajuta trenurile din sud, specialişti din Institut au muncit doi ani pentru a face posibil proiectul cu perdelele forestiere. A fost o mare dezamăgire să vedem că la sfârşit s-au plantat foarte puţine”, mai spune Vladimir Gancz.

Cum poţi să tai abuziv, dar cu acte în regulă

De ce s-a putut tăia în prostie? „Au fost mai multe cauze. În primul rând, a existat o bubă a legii, care a permis retrocedări pe suprafeţe mici. Or, o pădure se poate gospodări eficient numai pe suprafeţe mari, de minimum 100 de hectare. Apoi, mulţi şi-au spus: dacă nu îmi tai singur pădurea, sigur mi-o fură alţii. Mulţi s-au furat între ei. S-a preferat tăierea rasă, de la margine de drum. Asta a fost cea mai comodă”, mai spune cercetătorul.

Iovu Biriş, secretar ştiinţific la ICAS, a explicat că majoritatea disfuncţionalităţilor s-au produs din cauza controalelor făcute numai pe jumătate: „Există şi metoda tăierilor abuzive, dar făcute cumva legal. Să explicăm. Recolta anuală a unui proprietar de pădure se calculează în funcţie de suprafaţă, volum şi alţi parametri. Cum calcularea recoltei este matematică curată, pur şi simplu se poate recurge la umflarea cifrei, a recoltei deci.

Se scot acte cum că este perfect legal să tai pe o suprafaţă mare. Sau, dacă ai obţinut corect recolta, incorectitudinea se poate face în teren, la marcarea arborilor. Se marchează mai mult decât ai dreptul. Toate aceste nereguli sunt posibile fiindcă agenţii de control nu îşi iau treaba în serios. Când vin în control, de multe ori nici măcar nu mai merg în teren, doar se uită în acte şi asta este tot”. Echilibru există numai atunci când cota de tăieri este mai mică decât rata creşterii arborilor. Silvicultorii spun că tăierile sănătoase sunt cele care îţi permit ca, peste 100 de ani, să revii cu drujba (pentru regenerare) în acelaşi loc în care ai tăiat prima dată.

Rapoartele Romsilva arată că, în ultimii ani, numărul tăierilor ilegale a mai scăzut, ceva, ceva. Acest lucru a fost posibil din câteva motive: legislaţia s-a mai înăsprit, proprietarii serioşi au învăţat să-şi gospodărească mai bine pădurea, iar în unele localităţi, oamenii au renunţat să se mai încălzească cu lemne, fiindcă s-au introdus gazele.

BENEFICII

Pădurea, în cifre

Vara, un singur hectar de pădure „înghite” o cantitate de dioxid de carbon egală cu cea eliminată în acelaşi timp de 200 de persoane.

Un fag înalt de 25 de metri, cu diametrul coroanei de 15 metri produce într-o singură oră necesarul de oxigen al unui om pentru trei zile (adică 1,7 kilograme de oxigen).

Anual, pe Glob, covorul vegetal (păduri, culturi agricole, ierburi) eliberează peste 23 de miliarde de tone de oxigen. Peste 60% din această cantitate este produsă de păduri.

Un metru pătrat de muşchi de pădure reţine 5 litri de apă.

Marele naturalist Buffon spunea: „O ţară devine cu atât mai săracă în apă, cu cât defrişează mai multe păduri”.

Văile fertile al Tigrului şi Eufratului s-au transformat în deşerturi, după tăierea totală a pădurilor.

La vânturile obişnuite de 3 – 4 metri pe secundă, în interiorul pădurii domneşte calmul.

În interiorul pădurii, viteza vântului scade la jumătate faţă de cum este afară. La 100 de metri în adâncul pădurii, viteza scade la 25%, iar la 200 de metri – scade până la 2% din viteza iniţială.

Într-o pădure matură, eroziunea solului este sub 0,2 tone pe hectar pe an, în vreme ce la terenurile despădurite situate pe versanţi înclinaţi, eroziunea poate ajunge şi la 1.500 de tone de hectare pe an.

Vegetaţia forestieră reţine circa 600 de kilograme de pulberi pe hectar, anual.

Ilegalitati crase descoperite de inspectorii silvici la Harlau

Stefanuca trebuie demis


Ilegalitati crase descoperite de inspectorii silvici la Harlau

Constantin Ştefănucă


● Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare (ITRSV) Suceava au descoperit saptamana trecuta fapte grave de incalcare a regimului silvic in curtea conacului Polizu, administrat de Constantin Stefanuca ● S-a descoperit functionarea ilegala a unui gater si o cantitate mare de lemn fara acte de provenienta ● De asemenea, documentele arata ca in aceasta afacere Stefanuca a semnat si in calitate de sef al Ocolului Silvic Harlau, dar si pe documentele societatii care administra gaterul, aflandu-se astfel in incompatibilitate ● Stefanuca mai pregateste trucarea unei licitatii pentru exploatare de masa lemnoasa

Reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au reusit sa obtina rezultatele partiale ale controlului efectuat saptamana trecuta de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare (ITRSV) Suceava. Astfel, potrivit rezultatelor controlului, directorul Directiei Silvice, Ionel Pintilie, ar trebui sa-l demita pe Constantin Stefanuca deoarece se afla intr-o situatie de incompatibilitate cu functia pe care o ocupa. Prin urmare, in curtea conacului Polizu, administrat de Constantin Stefanuca, a fost descoperit un gater care functiona ilegal. De asemenea, inspectorii au confiscat o cantitate mare de masa lemnoasa fara provenienta legala.

Numai ca in timpul controlului s-a putut constata ca Stefanuca a semnat atat in calitate de administrator al gaterului, adica de contravenient, dar si in calitate de sef al Ocolului Silvic Harlau si de aici, situatia de incompatibilitate. In cazul in care directorul Pintilie nu-l demite, atunci se pot lansa acuzatii privind unele complicitati la varful Directiei Silvice. Sa aiba legatura toleranta de care da dovada Pintilie cu faptul ca Stefanuca s-a laudat ca a "aranjat" o licitatie pentru exploatare de masa lemnoasa la Directia Silvica? Astfel, pe data de 18.12.2007 va avea loc la Directia Silvica licitatia de masa lemnoasa pe picior (exploatarea unor parcele de padure dupa marcarea arborilor). La aceasta licitatie va participa si firma SC Pont SRL, al carei administrator este cumnatul lui Stefanuca, cu care de altfel face si afaceri. Tot la aceasta licitatie va participa si firma Iul&Vlad SRL, al carei administrator, Cornel Fotea, a incercat sa-i dea lui Stefanuca documente justificative pentru lemnele confiscate de inspectorii silvici. O alta firma intrata in "gratii" este SC Stemfor SRL. Acestor firme le-a promis Stefanuca adjudecarea licitatiei de masa lemnoasa, in joc fiind o cantitate de 2.000 metri cubi. Cotidianul ZIUA de Iasi va urmari desfasurarea licitatiei si masurile care vor fi luate dupa controlul ITRSV.

Capcană de prins negustori necinstiţi

Deghizat în ţăran, şeful sanitar-veterinarilor din Suceava a cumpărat, în urmă cu o săptămână, mai multe produse din carne din piaţa din localitatea Vicovu de Sus, constatând ulterior că a băgat în traistă inclusiv carne de cal. Hala a fost închisă, iar sâmbătă DSVSA Suceava a vrut să verifice respectarea măsurii.

Inspectorii sanitari, însoţiţi de poliţişti şi jandarmi, au ocupat „obiectivul” încă de la 5.30 dimineaţa, însă până la 11 în piaţă nu a apărut nici un comerciant de carne, iar dispozitivul de supraveghere a fost retras.


Imediat, în piaţă au năvălit negustorii de carne. Echipa de control a fost anunţată, la întoarcere confiscând 614 kilograme de carne şi 117 kilograme de preparate din carne. Unul dintre comercianţi a abandonat aproximativ 35 de kilograme de carne pe o masă, fiind suspiciuni că aceasta este carne de cal.

Directorul DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru, a spus că Primăria Vicovu de Sus va fi amendată pentru că, în calitate de administrator al pieţei, trebuie să asigure respectarea legalităţii comerţului în piaţă.

Concert Colinde


Marţi, 18 decembrie 2007, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură Suceava va avea loc concertul de colinde “Astăzi s-a născut Hristos“, organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi a Rădăuţilor.

Participă:

Ansamblul artistic “Balada” Suceava
Grupul Şcolar Dumbrăveni
Corul Parohiei “Sfântul Andrei” Burdujeni, Suceava
Grupul vocal al Şcolii cu clasele I-VIII, Fântâna Mare
Corul Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare”
Corul Unităţii de Jandarmi din Fălticeni
Corul Seminarului Teologic “Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava

Retea de contrabandisti, sprijinita de politisti de frontiera



DIICOT Suceava a anihilat o retea de contrabandisti formata din 25 de persoane, dintre care cinci politisti de frontiera si un lucrator vamal. Gruparea este suspectata ca ar fi introdus in tara cantitati importante de tigari din Ucraina, sambata fiind interceptat un transport de aproape 300.000 de pachete de tigari.
Cercetarile au stabilit ca membrii grupului infractional, cu sprijinul politistilor de frontiera din cadrul SPF Vicov si al lucratorului vamal, ar fi introdus in cursul anului 2007, in Romania, insemnate cantitati de tigari de provenienta ucraineana.
Tigarile au fost introduse in tara atat prin punctele de trecere a frontierei Ulma si Vicov, cat si peste frontiera verde.
Echipele operative au retinut doua microbuze Mercedes care au introdus, sambata, prin PTF Ulma, 271.240 de pachete de tigari de provenienta ucraineana, Saint George si Ronson.
Cu ocazia perchezitiilor domiciliare au mai fost gasite 23.518 pachete de tigari, 752 de pachete de cafea, 22.450 euro, 8.000 de dolari, un pistol Walter de noua milimetri si un incarcator cu 30 de cartuse, precum si 115.000 lei.
In urma celor 24 de perchezitii domiciliare efectuate in cursul actiunii, au fost ridicate 68 de telefoane mobile si 29 de cartele telefonice, zece calculatoare, trei laptopuri si un hard disc, sapte autoturisme si un scuter.
In total, echipele operative implicate in aceasta actiune au confiscat 294.758 pachete de tigari in valoare de peste 800.000 de lei.
Din cei 25 de membri ai grupului infractional, a fost dispusa retinerea a 14 persoane, printre care si politistii de frontiera, lucratorul vamal si un cetatean ucrainean, urmand sa fie sesizat Tribunalul Suceava cu propuneri de arestare preventiva.

Actionarii Dornafarm au subscris 62,8% din titluri, in cadrul majorarii de capital


Actionarii distribuitorului de medicamente Dornafarm Suceava au subscris 62,8% din actiunile oferite in cadrul operatiunii de majorare de capital, in valoare de 5,8 milioane de lei, aprobata in luna octombrie, suma totala atrasa fiind de 4,5 milioane de lei, a anuntat compania.

Restituirea sumelor platite in plus la asigurari de sanatate


A aparut ORDINUL Nr. 905 din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea Modalitãtilor unitare de aplicare în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate a Ordinului ministrului economiei si finantelor nr. 1.645/2007, Monitorul Oficial Nr. 802/23 noiembrie 2007.

Se aprobã procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuþie de asigurãri sociale de sãnãtate, plãtite în plus fatã de obligatia fiscalã sau din eroare, precum si a garantiilor constituite pentru înlesnirile la platã acordate în baza prevederilor legale în materie, rãmase neutilizate la sfârsitul anului bugetar 2003 în contul de disponibil al Casei Naþionale de Asigurãri de Sãnãtate si virate în contul 87.98 “Excedent al bugetului Fondului national unic de asigurãri sociale de sãnãtate“, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

Concursul international MUNCA SI CREATIE

ECO-SCOALA ,,ION CREANGA ,, din Suceava, a organizat in perioada 20-30 oct.2007, concursul international ,, Munca si creatie,, ,ed. A III a. Scoala nr. 2 P. Neamt, prin clasa a IVa B, inv. Ailincutei Mariana, a participat cu o serie de lucrari, obtinind 2 premii II-elevii Chelariu Florin si Pantazi Cristina si o mentiune, Avadanii Sorina. Creatiile au fost colaje din deseuri textile, din ambalaje, materiale reciclabile.

Raport de misiune in Bulgaria

Pentru proiectul Dăruind vei dobândi, au participat din partea adunării noastre fratele Iosif Chiriac, Narcis Lungu şi sora Magda Clopoţel. Iată pe scurt cum a descurs misiunea.

În anul 2007, Agenţia Kairos din Suceava a demarat pentru copii din Bulgaria proiectul Dăruind vei dobândi. Acest proiect consta în facerea de cadouri de către copii şi familiile din România, cadouri ce urmau a fi date copiilor din Bulgaria. Proiectul s-a desfăşurat în preajma Sărbătorii Naşterii Domnului, în perioada 12-16 decembrie. Iată o consemnare personală despre cum s-a desfăşurat acest proiect.

Echipa care a mers în Bulgaria a fost formată din fraţi şi surori proveniţi din mai multe localităţi ale ţării: Suceava, Braşov, Galaţi şi Izvoarele, judeţul Teleorman. Din Izvoarele a venit fratele Alexandru Anghel, un frate de etnie bulgară, dar cetăţean român. El a fost de un real folos ca ghid şi translator.

Am ajuns în Bulgaria, în Ruse, după un drum lung şi obositor. Am fost cazaţi în una din bisericile penticostale din Ruse. Biserica aceasta a cumpărat o sinagogă şi acum o folosea pentru adunarea creştinilor penticostali din Ruse. Am avut parte de o primire şi găzduire bună. A doua zi, joi am mers, conduşi de pastorul bisericii la o şcoală primară din Ruse. Directoarea şcolii fusese anunţată, însă noi nu am fost anunţaţi că în şcoala acesta erau aproximativ 100 de copii. În realitate erau peste 200 de copii, aşa că după ce am stat de vorbă cu directoarea şi după ce am cântat copiilor câteva colinde în română şi bulgară, şi fratele Valentin le-a prezentat scopul venirii noastre în Bulgaria, le-am promis că vom reveni a doua zi să le dăm aceste cadouri. Până la amiază am reuşit să avem numărul de cadouri dorit, iar seara am participat la serviciul bisericii penticostale. Ne-am bucurat şi i-am bucurat pe fraţi cântând colinde în română şi bulgară, şi fratele Valentin şi fratele Florin Pânzaru au slujit din Cuvânt.

A doua zi am mers la şcoală aşa cum promisesem, şi am intrat din clasă în clasă şi am dat cadouri copiilor, după ce mai întâi, le-am cântat şi sora Mariana Harasemiuc le-a spus copiilor despre Sărbătoare Naşterii Domnului. A fost o reală bucurie pentru aceşti copii să primească darurile noastre, mai ales ştiind că unii dintre ei sufereau diferite handicapuri. La finalul acestui timp, directoarea şi directoarea adjunctă ne-au invitat în biroul lor. S-a servit cafea, dar lucrul cel mai important e că directoarea şi-a deschis inima înaintea noastră şi şi-a povestit viaţa, iar în final fratele Florin i-a prezentat Evanghelia şi femeia aceasta a spus rugăciunea de convertire.

În după-amiaza aceleiaşi zile, Domnul avea să ne dea lecţii importante. Am plecat spre un orfelinat aflat cam la 45 km de Ruse. Pe drum însă am văzut rezultatul coliziunii frontale dintre un tir şi un microbuz de marfă: şoferul microbuzului era mort. Probabil accidentul s-a petrecut cu puţin timp înainte de a trece noi pe acolo. Am realizat că Domnul e cel care ne-a păzit, şi am înţeles cât de trecătoare e viaţa omului, şi cât de repede poate un om muri. Lecţii şi mai extraordinare ne aşteptau la orfelinat. Era un orfelinat format în majoritate din copii abandonaţi, copii cu handicapuri. A fost o bucurie mare pentru aceşti copii vizita şi darurile noastre. Şi eu au auzit povestirea naşterii Domnului, şi colindele, iar mai apoi chiar ei s-au organizat şi au cântat un cântecel. Lucrul cel mai impresionant la aceşti copii, nu a fost bucurie cu care ne îmbrăţişau sau ne cereau să le facem poze, ci lucrul cel mai frumos a fost că şi-au deschis cadourile, pungile cu pufuleţi şi dulciuri şi au venit să ne dea şi nouă. Noi nu le-am spus, însă cred că aceşti copii au înţeles cel mai bine sloganul proiectului: dăruind vei dobândi.

În aceeaşi seară ne-am întâlnit cu fraţii creştini după Evanghelie din Ruse. Am reuşit să-i contactăm cu ajutorul unui pastor penticostal din Ruse. Întâlnirea cu doi din aceşti fraţi ne-a dat convingerea că avem aceleaşi doctrine fundamentale, aşadar cu toţii suntem parte a mişcării frăţeşti, a bisericii Domnului. Pentru că timpul nu ne era la dispoziţie, am dat acestor fraţi cadouri pentru copii adunării. Tot prin ei şi prin alt frate medic stomatolog am luat legătura cu fraţii din Sofia, aşa că sâmbătă dimineaţa am plecat spre Sofia.

Pentru că fraţii nu aveau posibilitatea de găzduire am fost cazaţi într-un motel modest, şi restul zilei am vizitat centrul oraşului. Trebuie să precizez că, în timp ce o parte din noi vizitau oraşul, fraţii Valentin şi Florin au întâlnit în motel pe Ken, un tânăr japonez, budist. Timp de două ore i-au vestit Evanghelia, aşa că în finalul serii, după ce am cântat şi repetat câteva colinde, când am încheiat cu rugăciune, şi fratele Florin a dorit să-l ajute pe Ken să se roage, Ken a continuat să se roage şi să mulţumească lui Dumnezeu pentru întâlnirea cu noi, pentru ce a făcut în viaţa lui şi să-L recunoască pe El ca Singurul Dumnezeu adevărat. A fost un moment de uimire şi deosebită bucurie pentru noi. Ne-am despărţit de Ken a două zi, duminică după ce i-am dăruit o Biblie pe DVD.

Duminică, 16 decembrie, a fost ziua cea mai grea, ziua în care Domnul a îngăduit o mare încercare pentru toată echipa, dar în special pentru fratele Valentin. Am pornit spre locul unde au fost parcate maşinile, într-o parcare cu plată, nu departe de motel, cu gândul de a porni spre adunare. Maşina fratelui Valentin lipsea, a fost furată. A urmat momente grele pentru noi ca echipă, dar cu mult mai mult pentru fratele Valentin. Ştiu că ne-am adunat împreună şi ne-am rugat. Au urmat apoi procedurile normale: chemarea poliţiei, declaraţiile, etc. În timp ce acestea se desfăşurau, noi, ceilalţi am mers la adunare. Am fost primiţi bine de fraţi. A fost un timp de părtăşie cu fraţii şi cu Domnul. Am cântat din nou colinde în bulgară şi română, ne-am prezentat cine suntem şi ce facem în Bulgaria, şi am dat copiilor din adunare din cadourile aduse. Restul cadourilor le-am lăsat acestei adunări frăţeşti ştiind că în preajma Crăciunului vor avea alte activităţi evanghelistice cu copiii.

Timpul de misiune în Bulgaria s-a încheiat în astfel într-o atmosferă destul de tristă pentru noi. Am observat însă că fratele Valentin a fost ţinut tare în Domnul în urma acestei experienţe triste. Ne-am rugat pentru îmbărbătarea lui şi ne rugăm ca Domnul să-i poarte de grijă mai departe. Ne-au plăcut însă cuvintele lui, cuvinte pe care le-a spus pe drumul de întoarcere spre România: „Misiunea e un război, o luptă spirituală.” Cine are urechi să audă, şi cine înţelege să înţeleagă! Dacă am fi privit doar la pierderi şi încercări, probabil am fi hotărât să nu mai revenim niciodată în Bulgaria, dar am privit la comoara noastră cea mai de preţ, care e Domnul, şi am decis să-L slujim pe Domnul mai departe, chiar şi în Bulgaria!

Doamne mulţumim pentru tot!

Cronica Odyssey - Piatra de hotar



Desi mai au ceva materiale aparute, demo-uri sau inregistrari live, dupa mai bine de zece ani de existenta, Odyssey si-au lansat albumul de debut. Materialul este autoprodus, inregistrat in studioul propriu din Suceava si aparut in octombrie 2007. Ascultand-ul, impatimitii de Phoenix, Semnal M sau chiar Hara, vor avea o surpriza foarte placuta.

Albumul se deschide cu un Intro instrumental oarecum alert, optimist si melodios. Piesa a doua, Epitaf, continua pentru inceput Intro-ul, pentru ca mai apoi sa devina din ce in ce mai grava, cu vocea lui Cristi penduland intre revolta si resemnare, ale carei ecouri sunt vocile Cristinei si a lui Relu. Vioara face ca sentimentul produs de aceasta piesa sa fie unul apasator si cu siguranta aceasta este cea mai in forta melodie a albumului si cu chitara cea mai grea.



A treia piesa, Cel fara de nume, este una lenta care incepe dulceag si continua leganat, toate instrumentele avand menirea sa induca starea de cautare tardiva si fara vreun rezultat previzibil. Finalul descumpanitor al melodiei ne asigura ca aceasta cautare este o cauza pierduta si aproape constientizata. Dans cu strigoi merge pe linia Epitaf-ului, nu este atat de grava, insa mai ritmata, astfel iesind in evidenta partea de percutie, dar si avand destule floricele din chitara.

Chiar daca nu este o piesa lunga, tinde sa fie plictisitoare. Urmatoarea piesa de pe albumul Piatra de hotar este Valea plangerii, lenta si melodioasa, care la un moment dat devine nervoasa, insa se calmeaza mai apoi pentru a se sfarsi pregatind acea asteptare de care se vorbeste in cantec. O piesa pe care este pusa in valoare si vocea Cristinei, care tempereaza brusc ritmul si instrumentele dezlantuite. Nu te las este cea mai alerta piesa a albumului, facuta in stilul Phoenix, este de fapt un blestem cu imagini ale unei forme de dragoste arhaica, cu flacai si fete la hora, in prag si pridvor si alte elemente de acest gen.



Aici ies in evidenta chitarile, completate de o vioara jucausa. Caderea in pacat este o melodie lenta ce se apropie de sublim, nu neaparat prin muzica, ci mai degraba prin puternica imagine poetica pe care o creeaza in mintea ascultatorilor. Sentiment de Ardeal este unul din cantecele cunoscute si larg raspandite, aproape intrat in folclor. O piesa a carei muzica aminteste de acele cantece de haiducie, populare si folk, dar si de caii liberi. Cantecul lasa in urma sa seninatate si exuberanta. Pe aceasta piesa se aude pentru moment si fluierul.

Melodia care incheie acest material de o sensibilitate aparte este Spune-i maica-tii. Intra tot in categoria celor inspirate de eposul arhaic românesc si de dragostea rustica, element surprins si exploatat foarte bine de Phoenix pe piesa Numai una, pe versurile lui Cosbuc. Este un cantec pentru care am facut o pasiune speciala, desi il stiam din concerte, nu-i dadusem o foarte mare importanta, chiar daca imi placea. Are un aer optimist si hotarat dat de determinarea si transformarile pe care le poate produce dragostea in cel cuprins de ea.

Incorporarea unui pasaj din cantecul popular Ciuleandra ma duce cu gandul la semnificatia sangelui sanatos, a sentimentului curat, a vitalitatii date de pamant si de modul de viata asezat, surprinse si ilustrate magistral in romanul lui Rebreanu. Prezenta genului acesta de compozitii are un farmec aparte si construieste o imagine idilica si romantica asupra vietii satului si a vesniciei lui de acum apuse.



Cei obisnuiti cu prestatiile live ale Odyssey vor gasi volumul chitarilor putin prea incet, insa este doar o aparenta, fiindca de obicei in concerte chitarile sunt date cam tare si acopera celelalte instrumente si uneori si vocile.

Versurile pline de poezie si sensibilitate apartin lui Cristi, exceptie facand Sentiment de Ardeal, piesa al carei text este scris de Vasile Muste. Muzica albumului este compusa de trupa, cu aceeasi exceptie, Sentiment de Ardeal, compozitie a lui Nicolae Dobos si cantata pentru prima data de Prefix Folk MM, de unde a fost preluata de multi alti folkisti.



In timp ce numeroase formatii incep cu un stil muzical, apoi migreaza catre altul sau altele in voga, Odyssey se incapataneaza sa cante ce au cantat de la inceputuri, folk rock. Acest lucru demn de toata admiratia le-a adus un public propriu, recunoastere si respect. Sper ca dupa acest debut discografic notorietatea lor in tara si in randul ascultatorilor de gen sa creasca.

Discul a fost inregistrat in urmatoarea componenta:

Lucian Andraşcu – percutie
Răzvan Rusu – bas
Ana-Cristina Leonte – vioara, vocal
Relu Calcea – chitara, vocal
Cristian Rangu – chitara, vocal, blockflote

Tracklist:

1. Intro
2. Epitaf
3. Cel fara de nume (Nameless)
4. Dans cu strigoi
5. Valea plangerii
6. Nu te las
7. Caderea în pacat
8. Sentiment de Ardeal
9. Spune-i maica-tii

Cronica Luna Amara la Suceava



Acum mai bine de sapte ani in urma, pe vremea cand Radio 3 mai emitea in eter, pe la tara fiind, am auzit intamplator o emisiune in care se promova o trupa careia i se prevedea un viitor stralucit. Acea trupa era Luna Amara si abia isi cristalizase formula si numele. Atunci am ascultat pentru prima data Folclor si Gri Dorian. Dupa o perioada relativ scurta avea sa apara o compilatie cu noul val de trupe rock romanesti produsa de Soft Records.

Mi-am cumparat-o si pe ea am descoperit din nou cele doua piese, ajunse acum de baza in repertoriul baietilor. De atunci a trecut mult timp si s-au intamplat multe. Luna Amara a plecat la drum cantand grunge, insa cu timpul stilul lor a devenit unul mai complex cu multe influente si prezenta trompetei este ceva fara de care nu se poate concepe muzica formatiei.


Luna Amara


Este ca fluierul sau oboiul pentru trupele de black folk ambient din spatiul ex-sovietic. Tot cu trecerea timpului, Luna Amara a devenit si o voce care ia atitudine permanent si se implica in foarte multe campanii de protest sau sustinere. Notorietatea trupei isi are o mare pondere tocmai in insistenta (pentru unii sacaitoare, pentru altii admirabila) cu care diferiti membri ai ei se implica si nu de putine ori iau cuvantul pe canalele media. Oamenii stiu ce fac si bravo lor pentru implicare si lucrurile pe care le fac voluntar.


Luna Amara

Iata ca pe 14 decembrie 2007, cand iarna s-a instalat serios, dupa o serie de concerte in Iasi, Luna Amara a ajuns si la Suceava. Faptul ca in Suceava s-au intamplat doua concerte rock la un interval de o saptamana e un lucru cu totul exceptional. Concertul s-a tinut in acelasi Club 60, intrarea tot 10 lei si spectatori pe la 200. Desi concertul era programat la 21, baietii au ajuns cu jumatate de ora intarziere, probabil iarna le-a bagat bete in roate. Au executat o proba scurta de sunet, cam 10 minute si concertul a inceput dupa trei sferturi de ora peste timpul stabilit. Sunetul bun, oleaca cam tare, cum se practica pe la noi.


Luna Amara

Pentru mine varfurile concertului au fost piesele Intunecare, Dizident si finis coronat opus, dragostea la prima auditie Gri Dorian, cantata la bis si de toata sala, pacat ca tocmai in timpul acestei piese eram intr-o discutie aprinsa cu fosta amanta virtuala a lui Pasare, pe teme de Basescu, Tokes si alte gunoaie de teapa lor.

Desi nu era cine stie ce cald in sala, dupa trei piese curgea din Fagadar apa ca din Zidane in minutul zece al unui meci de mondiale, iar la Rosu aprins, cantec receptat excelent de public, Blidaru s-a gandit sa aprinda o tigara, instigand in acest mod minorii de langa scena la gesturi similare de un mimetism ridicol, astfel ca in timp ce pe la alte concerte se ofera celor de pe scena o gura de bere, acum i se ofereau solistului, chitaristului si trompetistului, tigari, refuzate totusi de cetateanul cu spirit civic.


Luna Amara

Recital la inaltime, echilibrat, au fost prezente in playlist atat piese noi, cat si piese vechi, piese lente sau blegi si piese dure cu mesaj protestatar evident, cam putine pentru mine, care as fi dorit sa aud si Folclor si Se-ntampla-n RO. Se vede ca oamenii canta de atata timp, au o usurinta evidenta de a umbla cu instrumentele si soul din Suceava a fost excelent si a beneficiat de o reactie a publicului neasteptat de entuziasta pentru starea de fapt de acolo.


Luna Amara

Aceeasi problema persistenta in Club 60, masa pusa exact in fata scenei, unde si de aceasta data, una din moacele scarbite de saptamana trecuta si-a organizat un comandou de colivarese si se uitau ca la panorama la oamenii care incercau sa faca atmosfera de concert. Publicul s-a dezmortit si a inceput sa migreze in fata cam pe la piesa a 6-a si neavand loc din cauza mesei colivareselor, s-au asezat undeva in partea stanga intre tejghea si trupa. Stateau ingramaditi pe trei randuri ca in autobuzele ceausiste si-si dadeau capuri si coate in gura.


Luna Amara

Daca e vorba de astfel de sonoritati, la rubrica „Te cunosc dupa sandale Cenusareaso” avem o duduie echipata cu papuci de gutaperca si turul pantalonilor undeva jos de tot.


Cenusareasa din Suceava

Nefiind mare adept al genului muzical pe care-l abordeaza, insa fiind de acord cu multe din punctele mesajului trupei, am zis sa sparg gheata si sa merg la primul concert Luna Amara live de pana acum. Baietii mi-au lasat o impresie foarte buna, atat pe partea muzicala si de interpretare, cat si pe cea umana. Oameni modesti, fara fite si figuri in cap, concentrandu-se exact pe ce au de facut. Felicitari Luna Amara.

Pictorul Bucovinei




-- Astazi, la Institutul Cultural Roman din Viena, Ariadna Avram, nepoata pictorului George Lowendal, este gazda finisajului expozitiei "Pictorul Bucovinei si al taranului roman", organizata la ICR Viena intre 14 noiembrie si 19 decembrie.









George Lowendal s-a nascut in 1897 la Sankt Petersburg, capitala Rusiei tariste, si a fost primul fiu al lui Laurentiu II baron Lowendal, ofiter de artilerie al Marinei Baltice Ruse, originar din Danemarca. Isi face studiile la Belle-Arte la Sankt Petersburg, impotriva dorintei tatalui sau de a deveni ofiter. Are profesori celebri, printre care Seidenberg, Makovski si Alexandr Petrovici Alexandrov. In acelasi timp este angajat ca balerin, actor, scenograf, la Teatrul lmperial. Apoi, familia sa moare in flacarile revolutiei, iar George este invitat de profesorul Alexandrov, la Soroca, in Basarabia, si ramane aici. Deseneaza mult, afirmandu-se ca un autentic portretist. Tot aici realizeaza primul Teatru de papusi din Basarabia, pentru care scrie piese, impreuna cu logodnica sa Ariadna. Activeaza ca pictor scenograf in mai multe teatre din Chisinau. In octombrie 1918, Basarabia revine la Romania, Lowendal ajungand astfel in tara care va deveni patria sa. Se stabileste apoi la Bucuresti, impreuna cu sotia sa Ariadna Ambrozieva, poeta, scriitoare, cantareata-concertista si mai tarziu profesoara de limbi straine si canto, si invata limba romana. Aici, activeaza ca pictor scenograf si regizor la cateva teatre, fiind foarte apreciat. Presa romana si straina publica frecvent cronici entuziaste despre activitatea sa artistica.






In 1926 se muta la Cernauti, unde devine director artistic al Teatrului National din oras. Realizeaza decorurile si regia a zeci de spectacole si participa si ca actor, dansator, mim, machior, butaforist. Alaturi de el se formeaza oameni de teatru ca Victor Ion Popa, George Mihai Zamfirescu si actori ca Grigore Vasiliu Birlic si Jules Cazaban etc.In 1943, picteaza in Bucovina, deschizand apoi, cu 80 de tablouri, expozitia de mare succes din sala Universul din Bucuresti... Dupa numeroase alte expozitii si o viata dedicata artei, pictorul se stinge din viata in februarie 1964. Cu o luna mai devreme se nastea nepoata lui Ariadna, care astazi este gazda la ICR Viena.Istoricul de arta Ana Maria Altmann scria despre el: "Arta lui George Lowendal infatiseaza privitorului o fresca, o monografie in imagini a taranului roman. Datorita realismului eclatant al reprezentarilor, figurile par desprinse din mitologiile lui Rebreanu sau Sadoveanu." (M.A.)

-- Astazi, la Institutul Cultural Roman din Viena, Ariadna Avram, nepoata pictorului George Lowendal, este gazda finisajului expozitiei "Pictorul Bucovinei si al taranului roman", organizata la ICR Viena intre 14 noiembrie si 19 decembrie.









George Lowendal s-a nascut in 1897 la Sankt Petersburg, capitala Rusiei tariste, si a fost primul fiu al lui Laurentiu II baron Lowendal, ofiter de artilerie al Marinei Baltice Ruse, originar din Danemarca. Isi face studiile la Belle-Arte la Sankt Petersburg, impotriva dorintei tatalui sau de a deveni ofiter. Are profesori celebri, printre care Seidenberg, Makovski si Alexandr Petrovici Alexandrov. In acelasi timp este angajat ca balerin, actor, scenograf, la Teatrul lmperial. Apoi, familia sa moare in flacarile revolutiei, iar George este invitat de profesorul Alexandrov, la Soroca, in Basarabia, si ramane aici. Deseneaza mult, afirmandu-se ca un autentic portretist. Tot aici realizeaza primul Teatru de papusi din Basarabia, pentru care scrie piese, impreuna cu logodnica sa Ariadna. Activeaza ca pictor scenograf in mai multe teatre din Chisinau. In octombrie 1918, Basarabia revine la Romania, Lowendal ajungand astfel in tara care va deveni patria sa. Se stabileste apoi la Bucuresti, impreuna cu sotia sa Ariadna Ambrozieva, poeta, scriitoare, cantareata-concertista si mai tarziu profesoara de limbi straine si canto, si invata limba romana. Aici, activeaza ca pictor scenograf si regizor la cateva teatre, fiind foarte apreciat. Presa romana si straina publica frecvent cronici entuziaste despre activitatea sa artistica.






In 1926 se muta la Cernauti, unde devine director artistic al Teatrului National din oras. Realizeaza decorurile si regia a zeci de spectacole si participa si ca actor, dansator, mim, machior, butaforist. Alaturi de el se formeaza oameni de teatru ca Victor Ion Popa, George Mihai Zamfirescu si actori ca Grigore Vasiliu Birlic si Jules Cazaban etc.In 1943, picteaza in Bucovina, deschizand apoi, cu 80 de tablouri, expozitia de mare succes din sala Universul din Bucuresti... Dupa numeroase alte expozitii si o viata dedicata artei, pictorul se stinge din viata in februarie 1964. Cu o luna mai devreme se nastea nepoata lui Ariadna, care astazi este gazda la ICR Viena.Istoricul de arta Ana Maria Altmann scria despre el: "Arta lui George Lowendal infatiseaza privitorului o fresca, o monografie in imagini a taranului roman. Datorita realismului eclatant al reprezentarilor, figurile par desprinse din mitologiile lui Rebreanu sau Sadoveanu."

Mai multe trenuri in perioada sarbatorilor de iarna


Harta Romania - Sosele si cai ferateIn perioada 14 decembrie 2007-14 ianuarie 2008, datorita Sarbatorilor de Iarna si de vacanta elevilor, CFR Calatori anunta ca vor circula suplimentar 20 trenuri de calatori, din care 14 trenuri de rang superior si 6 trenuri personale.

R 797 si R 798 Bucuresti Nord – Craiova si retur vor circula zilnic in perioada 14 decembrie 2007 – 13 ianuarie 2008, cu exceptia zilelor de 25 si 26 decembrie 2007 si 1 si 2 ianuarie 2008;
R 853 si R 854 Vatra Dornei – Cluj Napoca si retur vor circula zilnic in perioada 14 decembrie 2007 – 6 ianuarie 2008, cu exceptia zilelor de 25 si 26 decembrie 2007 si 1 si 2 ianuarie 2008;
Acc 11651 Bucuresti Nord – Suceava Nord; Acc 11661 Bucuresti Nord – Iasi vor circula zilnic in perioada 14/15 decembrie 2007 – 12/13 ianuarie 2008, cu exceptia zilelor de 25/26, 26/27 si 31 decembrie 2007/1 ianuarie 2008 si 1/2 si 2/3 ianuarie 2008;
Acc 11652 Suceava Nord - Bucuresti Nord; Acc 11662 Iasi – Bucuresti Nord vor circula zilnic in perioada 15 decembrie 2007 – 13 ianuarie 2008, cu exceptia zilelor de 26 si 27 decembrie 2007 si 1, 2 si 3 ianuarie 2008;
Acc 11653 si Acc 11654 Bucuresti Nord – Bacau si retur vor circula zilnic in perioada 17 decembrie 2007 – 13 ianuarie 2008, cu exceptia zilelor de 25 si 26 decembrie 2007 si 1 si 2 ianuarie 2008;
Acc 11655 si Acc 11656 Bucuresti Nord – Bacau si retur vor circula zilnic in perioada 14 decembrie 2007 – 13 ianuarie 2008, cu exceptia zilelor de 25 si 26 decembrie 2007 si 1 si 2 ianuarie 2008;
Acc 11875 Bucuresti Nord – Urziceni - Galati va circula zilnic in perioada 14 decembrie 2007 – 13 ianuarie 2008, cu exceptia zilelor de 25 si 26 decembrie 2007 si 1 si 2 ianuarie 2008;
Acc 11874 Galati - Urziceni - Bucuresti Nord va circula zilnic in perioada 15 decembrie 2007 – 14 ianuarie 2008, cu exceptia zilelor de 25 si 26 decembrie 2007 si 1 si 2 ianuarie 2008.

Pentru evitarea aglomeratiei din agentiile de voiaj in perioada urmatoare se vor emite electronic legitimatii de calatorie, in regim de agentie de voiaj, si la ghiseele din gari.

Agentiile de voiaj CFR vor avea urmatorul program de lucru cu publicul:

- in zilele de 24, 26, 31 decembrie 2007 si 2 ianuarie 2008 programul de lucru al agentiilor va fi cel normal;
- in zilele de 25 decembrie 2007 si de 1 ianuarie 2008 toate agentiile de voiaj CFR vor fi inchise;
-in zilele de 27 si 28 decembrie 2007 programul de lucru al agentiilor va fi cel normal;
- in ziua de 29 decembrie 2007 vor fi deschise agentiile de voiaj CFR care in mod normal au program de lucru sâmbata.

Revelion pentru toate gusturile





Sporturi de iarna, distractie sau odihna la sfarsit de an. La noi sau la altii. Fii atent ce-ti doresti, ca s-ar putea indeplini, la costuri rezonabile


Statiunea Mariazell din Austria poate reprezenta o destinatie numai buna pentru petrecerea Revelionului. Are de toate: partii de schi, snowboarding, sanius, peisaje de iarna fermecatoare. Mariazell se afla intre munti, la o altitudine moderata (1.200 metri). Si ca sa pleci foarte linistit trebuie sa-ti mai spun ca practicarea sporturilor de iarna este garantata din decembrie pana in martie, datorita instalatiilor de zapada artificiala. Mai ai la dispozitie o telecabina echipata cu cabina panoramica, doua gondole de patru locuri si doua teleschiuri.
Oferta este atractiva si prin prisma costurilor - un pachet de opt zile la hotel de doua stele (sau pensiune) costa intre 400 si 500 de euro de persoana. Pretul include cazare, demipensiune, masa festiva si tichet de acces pe partiile din zona.

Sfarsit de an la Vatra Dornei

Ccei care vor sa petreaca sfarsitul de an in tara, dupa obiceiurile noastre, ar trebui sa ajunga neaparat la Vatra Dornei. Statiunea balneo-climaterica aflata la confluenta raului Dorna cu Bistrita iti poate oferi odihna binemeritata dupa un an de munca, dar si modalitati multiple de distractie. Si daca nu vei exagera cu petrecerile de Revelion poti vizita parcul natural din centrul statiunii, renumit pentru veveritele sale, Muzeul vanatorii si stiintelor naturale, Muzeul etnografic, dar si o serie de obiective aflate in zona, precum manastirile Voronet, Humor sau Moldovita. Amatorii de sporturi de iarna nu trebuie sa-si faca probleme. La Vatra Dornei exista doua partii de schi de buna calitate si usor accesibile.
Te poti la caza la hotel sau la una dintre frumoasele pensiuni. Pentru patru nopti de cazare tariful este situat intre 750 si 1.200 de lei/persoana. Include patru sau cinci nopti de cazare cu pensiune completa, masa festiva, plimbare cu sania trasa de cai si acces la carnavalul care se organizeaza in prima zi a anului.

Insula nimfelor
Exista si romani care nu asociaza neaparat sarbatorile de sfarsit de an cu zapada si agreeaza ideea unui drum spre zone mai… calde. O destinatie potrivita ar fi Corfu. Capitala insulei este un port mediteranean fortificat, iar centrul vechi, construit de venetieni, dateaza din secolul VIII si face parte din patrimoniul UNESCO. Legenda spune ca Ulysse, in drumul sau catre casa, a avut ultima oprire in insula Corfu, locul in care traiau nimfele marii.
Corfu este un amestec de elemente contrastante lasate in urma de diferitele civilizatii. Strazile largi cu piete intinse sau gradina cu palmieri si eucalipti din epoca lui Napoleon, conacele georgiene sau monumentele venetiene te vor incanta cu siguranta. De Revelion vei avea o cina festiva cu mancare traditionala, dar si un program artistic. Poti invata cu aceasta ocazie sa dansezi sirtaki. Trebuie sa stii ca in partea veche a orasului se concentreaza cea mai mare parte a distractiei, ca urmare vei gasi acolo o multime de restaurante si baruri.
Pretul unui astfel de sejur este de aproximativ 400 de euro de persoana si include transport, cazare in hoteluri de patru si cinci stele (camere duble), demipensiune, masa festiva de Revelion. Ia in calcul si taxa de aeroport (75 de euro), asigurarile de sanatate si alte cheltuieli personale.

Sufletul masivului Bucegi
Busteni poate fi o alta locatie potrivita pentru petrecerea Revelionului. Statiunea este situata intre doua masive montane (Muntii Baiului si Muntii Bucegi), la o altitudine de 882 m, sub versantii care coboara ametitor de la aproape 2.000. Pozitia localitatii o face sa fie poarta Bucegilor deoarece de aici se deschid foarte multe din caile de patrundere in acest masiv, locul central al turismului de munte si al alpinismului din tara noastra. Ca sa nu mai spunem de conditiile ideale pentru practicare schiului extrem… Iarna, Busteni devine un important loc de pelerinaj pentru cei care practica sporturile de iarna, aici existand mai multe partii de schii amenajate cu diferite grade de dificultate. Amintim de partia Kalinderu, unde exista conditii la standarde internationale. La capitolul atractii turistice mentionez Jepii Mari, Jepii Mici, Piatra Arsa, Caraimanul si Crucea Caraimanului sau Parcul National Bucegi care adaposteste specii ocrotite de plante si animale.
Costurile, de persoana, se ridica la 1.000 de lei, incluzand aici patru nopti de cazare la pensiune si masa de Revelion. Daca doresti si demipensiune mai adaugi 200 de lei.

ÎPS Pimen îl împinge pe Becali în Parlamentul European


• ÎPS Pimen a deschis, vineri, cu o binecuvîntare, şedinţa Consiliului Naţional al PNG • Gigi Becali a anunţat că va candida cap de listă la alegerile pentru Parlamentul European şi că formaţiunea pe care o conduce va face revoluţie spirituală în România

IPS Pimen a dechis, vineri, cu o binecuvântare, şedinţa Consiliului Naţional al PNGCD, in cadrul căreia Gigi Becali a anunţat că va candida cap de listă la alegerile pentru PE şi că formaţiunea pe care o conduce va face revoluţie spirituală in România.
Şedinţa Consiliului Naţional al PNGCD a fost deschisă de intrarea triumfală a lui Gigi Becali, alături de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Cei doi au fost aşteptaţi de 350 de membri PNG, in funte cu Alex Mihai Stoenescu şi deputaţii ex-PRM Corneliu Ciontu şi Vlad Hogea.
Toată lumea rămâne in picioare, după intrarea lui Becali şi a ierarhului Bisericii. şedinţa incepe cu o rugăciune a IPS Pimen, care binecuvintează adunarea. Cei 350 de membri PNG se inchină cu pioşenie. Unii dau să se aşeze, dar nu reuşesc. Becali preia microfonul şi rosteşte răstit, apăsat, din rărunchi, „Tatăl nostru". Cere ca oamenii din sală să se roage odată cu el. Se aude numai vocea sa. In sfârşit, cu un „Amin" şi o inchinăciune, PNG-iştii se aşează.
Se ridică, insă, imediat, pentru că in sală intră un cor de colindători din Maramureş. Becali, cu braţele incrucişate, ochii puţin inchişi, zâmbeşte şi dă din cap aprobator, in ritmul muzicii colindătorilor. „Mai tare, mai tare!", le strigă el copiilor.
Liderul PNG coboară din prezidiu printre colidătorii care tocmai işi incheie recitalul cu un „La mulţi ani!". Becali numără: „Unu, doi, trei... treisprezece, plus patru". Atâţia sunt colidătorii. Mulţumit de recital, le dă celor 17 câte 5 milioane de fiecare, apoi se indreaptă către tribună.
"PNG vrea să facă o revoluţie spirituală in România, o protecţie culturală a neamului românesc, menţinerea tradiţiei creştin-ortodoxe", declamă Becali, care anunţă:"Suntem pro-Europa, nu vreau să aud de euro-sceptici in partidul nostru".
Una dintre temele abordate de Becali este "atracţia intelectualilor". "PNG se bazează pe elite. Am atras foarte mulţi intelectuali. Avem cei mai mulţi intelectuali din toate partidele", susţine liderul PNG, in aplauzele sălii.
"PSD e comunist, Alianţa e semi-comunsită. Nu au reuşit pentru că nu au avut dar de la Dumnezeu, nu au avut credinţa să aprindă lumina in ţara românească", spune profetic miliardarul din Top 300, care afirmă şi că doctrina comunistă a "stins lumina" in România, iar PNG vrea să "aducă lumina in România".
Spre incântarea tuturor celor din sală, Gigi Becali anunţă că va candida in funtea listei PNG la alegerile pentru Parlamentul European, apoi avertizează liderii filialelor să aibă grijă la comuniştii care incearcă să se "infiltreze" printre membrii partidului.
"Avem in PNG cea mai bună structură de informaţii", spune Becali, care le transmite oamenilor săi din filiale: "Listele le veţi face voi. Ordinea o voi stabili eu, din acele liste. Deci să nu faceţi voi promisiuni. Listele ajung la Becali, Becali comunică cu structura de informaţii şi Becali ii taie de pe liste pe cei care nu au demnitate şi onoare să intre in Parlament".
George Becali mai anunţă că Alex Mihai Stonescu lucrează la o doctrină a PNG. "Mai sunt două doctrine. Le vom combina (…) să facem o doctrină mai mare pentru un partid foarte mare", afirmă el.
La un moment dat, Becali s-a ridicat de la prezidiu şi s-a repezit spre un membru PNG din sală. "De la ce organizaţie sunteţi?", a intrebat inchizitorial liderul PNG. "De la Botoşani", a răspuns omul, speriat. "Să nu mai dormiţi, că aici nu e ca la alte partide", a spus Becali, intorcându-se la tribună.
Odată cu această şedinţă a Consiliului Naţional, PNG şi-a schimbat şi insemnul oficial, care până acum era un porumbel alb, pe fundalul unei inimi roşii.
Noul insemn al PNG seamănă izbitor cu cel al Serviciului Român de Informaţii, reprezentând o formă geometrică cu 16 laturi, formată din două pătrate albastre interpuse aidoma unei stele, având in centru stelele UE şi sigla PNG-cd, iar deviza este "Credinţă şi onoare". SRI are tot o asemenea formă geometrică cu 16 laturi, dar deviza sa este "Patrie şi onoare".
Purtătorul de cuvânt al PNG-CD Suceava, Corneliu Dumitru Ilisei a spus că "la reuniunea din Capitală a Consiliului Naţional al PNG-CD , Gigi Becali a subliniat că formaţiunea condusă de domnia sa are în sondaje 17 la sută şi nu aşa cum unele instituţii de sondare o plasează, la câteva procente". El a spus că în perioada următoare se urmăreşte organizarea în fiecare localitate a unei filiale PNG - CD. Liderul organizaţiei judeţene a partidului, Mihai Cîmpan a explicat că "trebuie să ne pregătim cât mai bine în teritoriu, să ne organizăm pentru ca la viitoarele alegeri să ne situăm în fruntea partidelor care astăzi, fie sunt la guvernare, fie în opoziţie sunt măcinate de frământări politice".
ÎPS Pimen este unul din apropiaţii patronului Stelei, după ce Gigi Becali a donat sume importante mai multor biserici din judeţul Suceava iar înaltul prelat s-a ocupat de reconstrucţia a 53 de case în localităţile Arbore şi Clit, grav afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iunie a.c.

Rugbi >> Rugbiştii suceveni se pregătesc pentru meciul cu CFR Braşov


Sport



Vlad constantinDeşi cluburile componente ale Diviziei Naţionale au solicitat amânarea primelor jocuri, federaţia de specialitate nu a renunţat la ideea ca prima rundă a turneelor play-off, respectiv, play-out să se dispute în data de 20 decembrie. CSM Bucovina Suceava va întâlni formaţia CFR Braşov, în prima partidă a turneului pentru menţinerea în primul eşalon valoric al rugbiului românesc.

“Sigur, noi am câştigat ambele dispute cu formaţia braşoveană, însă în lupta pentru evitarea retrogradării şi în condiţii de iarnă, datele problemei sunt cu totul altele. În pofida solicitărilor noastre de amânare a jocului federaţia a menţinut decizia de disputarea lui şi ne pregătim în consecinţă pentru un joc hibernal.

Nu se poate spune că nu suntem obişnuiţi şi noi cu condiţiile grele, dar este dificil de jucat pe zăpadă acolo unde valorile se mai nivelează. Oricum, aşa cum am spus şi cu alte ocazii ne vom strădui să învingem şi să ne menţinem în Divizia Naţională şi în viitorul sezon” a afirmat antrenorul echipei CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.

Handbal >> Secundul naţionalei, Petru Ghervan, pregăteşte jocurile din preliminariile Campionatului Mondial din 2009


Sport



Petru GhervanLa Bucureşti, a avut loc joi reunirea lotului masculin de handbal al României pentru o pregătire centralizată în perspectiva preliminariilor Campionatului Mondial din 2009.

Naţionala pregătită de Aihan Omer, Petru Ghervan şi Sorin Toacsen se va pregăti până pe 20 decembrie, urmând să susţină şi două jocuri de verificare cu Bulgaria, pe 19 şi 20 decembrie (ambele de la ora 19).

Este demnă de remarcat revenirea la naţională a pivotului Eremia Pârâianu, care a jucat ultima oară pentru reprezentativă în meciul cu Norvegia, pierdut la Bucureşti cu 29-30, pe 11 iunie 2006, în barajul pentru CM Germania 2007. Aihan Omer a chemat şi doi debutanţi, Ferenczi (Odorhei) şi Daniel Mureşan (HCM Constanţa).

Iată lotul convocat: Rudi Ionuţ Stănescu (HCM Constanţa), Ştefan Laufceac (Steaua MFA Bucureşti) - portari, George Buricea, Ionuţ Georgescu, Alin Şania, Marius Stavrositu (toţi de la Steaua MFA Bucureşti), Florin Ciubotariu, Gheorghe Irimescu, Mihai Rohozneanu (toţi de la UCM Reşiţa), Laurenţiu Toma, Daniel Mureşan (ambii de la HCM Constanţa), Eremia Pârâianu (US Creteil/Franţa), Dan Savenco (CSM Medgidia), Marian Filip (Dinamo-Baumit Bucureşti), Sandu Iacob (Ştiinta Dedeman Bacău), Botond Ferenczi (HC Odorheiu Secuiesc), Marius Sadoveac, Cristian Fenici (ambii Politehnica Izometal Timişoara).

În ianuarie, România va participa la meciurile din Grupa a III-a a preliminariilor Campionatul Mondial din anul 2009, din Croaţia. Selecţionata României va întâlni formaţia similară a Ciprului, pe 3 ianuarie la Oradea şi pe 6 ianuarie la Nicosia, şi Letonia, pe 16 ianuarie la Riga şi pe 20 ianuarie la Oradea. Prima clasată în această grupă se va califica la barajul pentru CM 2009.

Gheorghe Flutur a anunţat cine e şeful în noul PD-L


Politica



Gheorghe-FluturVicepreşedintele PD-L (la nivel central), Gheorghe Flutur, va conduce pe viitor şi organizaţia judeţeană Suceava a partidului în structura de conducere a acestei filiale fiind 16 membri PLD şi 13 membri PD. De remarcat că preşedintele PD Suceava, Eugen Constantin Uricec, nu se regăseşte în conducerea restrânsă a organizaţiei nou înfiinţate. Preşedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, duminică, în sediul proaspăt sfinţit al formaţiunii noua conducere a organizaţiei judeţene rezultate din fuziunea PD şi PLD. El a explicat că va deţine funcţia de preşedinte, iar prim vicepreşedinţi vor fi deputatul Dumitru Pardău, fost preşedinte PLD Suceava, şi avocatul Radu Ursu, fost vicepreşedinte PD Suceava.

Secretarul general al organizaţiei este tânărul Marius Vătafu, ce a deţinut aceeaşi funcţie şi la nivelul PLD, iar secretar general adjunct este omul de afaceri Ioan Bălan, el venind din partea PD. În conducerea restrânsă a organizaţiei vor fi co-optaţi 16 membri PLD şi 13 membri PD, în condiţiile în care la nivel naţional proporţia este de 19 la PD şi 10 de la PLD. Senatorul a mai spus că în noul partid „este loc pentru fiecare” şi a arătat că birourile de conducere ale PD şi PLD „se vor contopi” în perioada următoare. Flutur a mai anunţat că preşedinte al organizaţiei municipale Suceava a PD-L va fi medicul Gabriel Gospodaru, fost preşedinte al organizaţiei municipale PLD, deşi acesta din urmă a spus în mai multe rânduri că nu-şi doreşte să conducă organizaţia.

Întrebat ce funcţie va avea în noua organizaţie preşedintele PD Suceava, Eugen Constantin Uricec, Flutur a spus că încă nu s-a stabilit, urmând să fie luată o asemenea decizie de conducerea centrală a PD. Sediul noii formaţiuni politice a fost stabilit într-un fost magazin de mochete, iar Gheorghe Flutur a arătat că noua formaţiune intenţionează să păstreze şi spaţiile în care au funcţionat PD şi PLD.

PD şi PLD s-au unit sperând că au creat polul de dreapta


Politica



boc-stolojan Democraţii şi liberal-democraţii din România au decis că nu are rost să mai meargă separat pe scena politică şi s-au „luat” cu acte în regulă. Prin intermediul a trei evenimente politice care au avut loc în aceeaşi zi, în acelaşi loc, la Palatul Parlamentului, PD s-a transformat în PD-L, PLD s-a desfiinţat prin decizia a peste 900 de delegaţi din ţară şi a decis să fuzioneze prin comasare cu PD-L iar cele două partide au fuzionat şi au dat naştere la PD-L cu Theodor Stolojan şi Emil Boc pe post de principale voci.

În sala „I.C. Brătianu” a Palatului cei de la PLD s-au întrunit pentru a vota „vărsarea” în PD-L, cu promisiunea fermă venită din partea lui Stolojan şi locotenenţilor săi că adevăratul liberalism pentru care s-au înfiinţat în urmă cu 9 luni va fi reprezentat în viitorul PD-L. Deşi a existat o oarecare emulaţie pro-fuziune în spatele sălii erau suficiente voci care blamau decizia luată şi mai ales faptul că trebuie să devină colegi cu oamenii lui Vasile Blaga sau Adriean Videanu. Preşedintele organizaţiei judeţene a PLD Suceava, deputatul Dumitru Pardău a spus la Congres că fuziunea este una „necesară”. „Este pentru prima dată după 1990 când se renunţă la competiţia între, sau în interiorul forţelor de centru dreapta. Nu este un lucru uşor dar o parte dintre noi am mai făcut echipă cu cei din PD în 2004 şi lucrurile au mers bine. Începând de astăzi vom rămâne în istoria post-decembristă a României ca partidul liberal care a participat la crearea primei forţe politice puternice de centru dreapta. Pentru aceasta este nevoie de cumpătare, muncă precum şi de viziune politică. Tocmai de aceea vă rog să daţi dovadă de înţelepciune, de realism politic deoarece acest proiect politic este primul în România care pune mai presus de interesele personale sau de grup, mai presus de orgolii, interesele României”, a spus liderul sucevean.

Cu un etaj mai sus, în sala „Al. I. Cuza” delegaţii PD din ţară, şi ei în număr de aproximativ 1000 spuneau da, cu jumătate de gură, însă fără prea multe comentarii, înfiinţării PD-L şi primirii în rândurile lor, cu drepturi depline, a PLD-iştilor. Promisiunea a fost clară, în teritoriu PD va avea 19 locuri iar PLD doar 10. Cu excepţia a 7 judeţe care însă nu au fost nominalizate. Promisiunea liderului Emil Boc a fost că noua formaţiune va reforma România „din temelii” după ce va ajunge la guvernare, începând cu 2008. „Împreună, în PD-L vom guverna România la nivel local şi naţional. Astăzi finalizăm construcţian politică începută în 2003 de Stolojan şi Băsescu. Prin crearea PD-L vom reda românilor speranţa de a se guverna în interesul cetăţenilor. PDL va deveni altenativa actualei guvernări corupte”, a explicat Emil Boc.

În final, pe imnul PD-ului, noul partid s-a lansat în viaţa politică sperând să poată comasa nu numai doctrinele ci şi modul de lucru care le-a caracterizat până acum în teritoriu, deşi la plecare au existat multe persoane care efectiv plângeau şi nu se împăcau cu ideea că nici PD şi nici PLD nu mai există.

PSD nu crede că Flutur poate deveni „mama Omida”


Politica



marzaPreşedintele organizaţiei judeţene PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că senatorul Gheorghe Flutur ar trebui să se abţină de la preziceri pentru că până acum s-a dovedit că nu e un bun prezicător. „De cinci ani îmi prezice plecarea şi a avut preocupări în acest sens până în a-mi face dosare penale. Conducerea Consiliului Judeţean Suceava este o dorinţă mai veche a lui Gheorghe Flutur, dar electoratul are încredere în echipa PSD, ceea ce s-a văzut şi la alegerile europarlamentare”, a spus Mîrza.

El a apreciat că Flutur ar trebui să înceapă să postească la rândul său pentru „păcatele din agricultură”. „Schimbarea denumirii partidului nu-l absolvă de ceea ce a făcut cât a fost ministru al Agriculturii. Să postească măcar pentru găinile omorâte şi pentru păcatele din agricultură”, a mai spus preşedintele social-democraţilor suceveni. Mîrza a mai spus că spera că Gheorghe Flutur va veni cu un nou mesaj către electorat, dar că a observat că acesta este în continuare cantonat tot pe mesajul „anti-PSD” şi „anti-Mîrza”. „Dictatorii în politică au cam dispărut”, a ţinut să-i reamintească preşedintele PSD.

Copiii, aşteptaţi cu colindul la muzee


Timp Liber



La Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava s-a instalat şi s-a împodobit deja, în capul scărilor care duc la etaj, bradul de Crăciun.

Directorul general al CMB, Constantin-Emil Ursu, a anunţat că sunt aşteptate grupurile de copii să vină cu colinda. „Îi primim zilnic să ne colinde - a spus el - pe toţi copii de la grădiniţe şi de la şcoli, în grupuri organizate, începând cu data de 10 şi până pe 22 decembrie, când se va desfăşura manifestarea cu genericul Noaptea cea mai lungă - Confluenţa artelor”.

Colindătorii sunt încurajaţi să vină pentru că, aşa cum a precizat directorul general al CMB, „vor fi răsplătiţi cu bomboane”.

Promovabilitate de 96,11 la sută pentru istorie şi de 95,86 la sută pentru geografie la teza unică


Invatamant



Monacu După susţinerea tezei cu subiect unic la disciplinele istorie şi geografie, numai pentru elevii claselor a VIII-a, procentele de promovabilitate au fost de 96,11% pentru istorie şi de 95,86% pentru geografie, procente normale la evaluarea unor teze la care elevii aleg disciplina preferată dintre cele două propuse, a precizat adjunctul IŞJ Suceava Vasile Monacu. „Importante pentru noi sunt şi tranşele de note mici, de 5 – 6, care reflectă mediocritate, şi cele de note mari, peste 9. Remarcăm faptul că peste o treime dintre elevii care au ales istoria şi aproape jumătate dintre cei care au ales geografia au note peste 9. Note între 5 şi 6 au fost obţinute în procent de 20,4% la istorie şi 17,2% la geografie, în schimb note de 9 şi 10 s-au luat în procent de 34,2 la istorie şi 48,8 % la geografie” a declarat Vasile Monacu.

Acesta a mai adăugat că, dintr-un studiu la disciplina matematică, s-a constatat faptul ca elevii de clasa a VIII-a , faţă de cei de a VII-a fiind mai motivaţi, admiterea în clasa a IX-a, se pregătesc mai mult şi obţin rezultate mai bune. În plus, elevii clasei a VIII-a, au avut ocazia de a susţine în semestrul II al anului şcolar trecut, o simulare a tezei cu subiect unic, acumulând experienţă în acest sens.

Cât priveşte susţinerea tezei la limba română, ce a avut loc vineri, atât pentru elevii claselor a VII-a, cât şi a VIII, acestea s-a desfăşurat normal, în pofida condiţiilor meteo nefavorabile.

„Ne aşteptăm, ca la proba limba şi literatura română, rezultatele să fie comparabile cu cele obţinute la matematică” a mai menţionat adjunctul IŞJ Suceava, la matematică, procentul fiind de 83,79 la sută la clasa a VII, şi de 92,97 la sută, la clasa a VIII-a.

DN 17 A a fost închis între Rădăuţi şi Câmpulung


Actualitate



drum inzapezit Accesul autovehiculelor cu o greutate de peste 3,5 tone, nedotate cu lanţuri sau alte echipamente antiderapante, a fost interzis pe drumul naţional 17 A, ce face legătura dintre oraşele Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc, din judeţul Suceava.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Poliţiei Române măsura a fost luată pentru că există riscul producerii unor evenimente rutiere deosebite sau creării unor ambuteiaje.

Toate acestea s-ar putea produce din cauza zăpezii depuse pe carosabil, în urma ninsorilor din ultimele zile.

România nu recunoaşte independenţa regiunii KOSOVO


Actualitate



cioroianu adrian Ministrul român al afacerilor externe, Adrian Cioroianu, s-a aflat duminică la Belgrad unde a participat la reuniunea ambasadorilor Republicii Serbia. Vizita ministrului român de externe vine într-un moment extrem de tensionat, când întreaga comunitate internaţională încearcă să rezolve problema statutului provinciei Kosovo.
Cu ocazia prezenţei la Belgrad, ministrul român a vorbit despre dosarul Kosovo, de relaţiile bilaterale şi perspectivele de integrare a Serbiei în Uniunea Europeană. Oficialii români au anunţat vineri că România nu va recunoaşte nicio declaraţie unilaterală de independenţă din partea Kosovo în lipsa unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

PD-iştii vor rezolvarea problemelor din traficul sucevean


Actualitate



sandulescu.jpgCei trei consilierii locali ai PD (PD-L) din cadrul Consiliului Local Suceava au depus pentru şedinţa de astăzi a CL un proiect de hotărâre prin care doresc să rezolve problema spaţiilor de parcare din municipiul reşedinţă de judeţ. Consilierul Mona Săndulescu ne-a declarat că există un grad ridicat de sufocare a traficului rutier şi că disconfortul din trafic se răsfrânge şi asupra pietonilor.

Proiectul celor de la PD propune ca fiecare construcţie nouă să fie obligată să creeze şi spaţii de parcare, astfel încât, noile clădiri să aibă un minim de locuri de parcare pe care să le folosească salariaţii şi clienţii. În expunerea de motive a proiectului democraţilor se spune că „pentru fluidizarea traficului rutier, respectiv pentru a nu se mai parca maşini pe trotuare, spaţii verzi şi chiar pe carosabil, propunem stabilirea unui număr de locuri de parcare, de care se va ţine cont la eliberarea Autorizaţiei de construire, respectiv la întocmirea documentaţiei de urbanism, în funcţie de condiţiile concrete ale municipiului Suceava”.

Dna Săndulescu susţine că „punerea în practică a acestei propuneri va rezolva problema locurilor de parcare pentru noile obiective construite, evitându-se astfel supra-aglomerarea arterelor de circulaţie şi a cartierelor din municipiu, iar pentru zonele de dezvoltare urbană, problema parcărilor în viitor va fi asigurată”.

Restricţionare a circulaţiei pe traseul Suceviţa - Vatra Moldoviţei


Actualitate




drum iarna În judeţul Suceava, din cauza căderilor de zăpadă şi a vântului care a suflat destul de tare, traficul rutier s-a derulat foarte greu. Din fericire, nu s-au înregistrat incidente majore, ca în alţi ani, când şoferii au stat blocaţi în nămeţi ore întregi până să fie scoşi de utilajele de deszăpezire. Stratul de zăpadă avea între 6 centimetri în zona de şes a judeţului şi 30 de centimetri la munte. Au existat şi câteva blocaje, dar de scurtă durată, în special din cauza sulurilor de zăpadă formate pe carosabil. Tot ca urmare a vântului puternic şi a ninsorii abundente, în anumite zone vizibilitatea a fost sub 10 metri, ceea ce a îngreunat şi mai mult traficul auto.

O situaţie ceva mai delicată s-a înregistrat în pasul Palma, unde un tir neechipat corespunzător a derapat şi a blocat circulaţia. Din acest motiv, a fost luată măsura de restricţionare a circulaţiei pe traseul Suceviţa - Vatra Moldoviţei pentru maşinile cu o greutate mai mare de 3,5 tone. Societatea de drumuri şi Poduri Suceava, şi secţiile de Drumuri Naţionale Suceava şi Câmpulung Moldovenesc au trimis pe trasee toate utilajele de deszăpezire, care lucrau duminică la îndepărtarea zăpezii, şi au aruncat şi material antiderapant pentru a evita apariţia poleiului.

Noi achiziţii la Muzeul Satului Bucovinean


Actualitate



ursuComplexul Muzeal Bucovina (CMB) Suceava a obţinut „pe ultima sută de metri” a acestui an de la Ministrul Culturii şi Cultelor suma de 200.000 lei. Directorul Complexului Muzeal Bucovina Constantin-Emil Ursu, a precizat că banii vor avea două destinaţii, tipărituri şi amplasarea în Muzeul Satului Bucovinean a două noi obiective, “Piua” de la Satu Mare - Suceava şi “Daracul” de la Vama, instalaţii deja achiziţionate, care se află în depozitul muzeului.

Cât privesc volumele care vor fi tipărite până la sfârşitul acestui an, se află două lucrări de mare importanţă pentru literatura de specialitate din România. Este vorba de lucrarea cu titlul „Modificări estetice ale picturilor murale din nordul Moldovei şi intervenţii de restaurare”, (tipărită în limba engleză), care-l are ca autor pe restauratorul Oliviu Boldura, prof. univ. la Universitatea de Arte din Bucureşti, şi „Textile tradiţionale. Tehnologie şi estetică” (tipărită în limba română), lucrare care poartă semnătura şefului Departamentului conservare textile de la Metropolitan Museum of Art (MMA) din New Zork (prestigioasă instituţie muzeală cu care CMB Suceava derulează în prezent un proiect de asistenţă partenerială), Florica Zaharia.

Amplă acţiune a DIICOT Suceava de anihilare a unui grup de contrabandişti de ţigări


Actualitate



tigari contrabanda Un număr de 14 persoane printre care cinci poliţiştii de frontieră, un lucrător vamal şi un cetăţean ucrainean au fost reţinute de DIICOT Suceava în urma unei acţiuni de anihilare a unui grup infracţional organizat format din 25 de persoane care au introdus în ţară cantităţi importante de ţigări de provenienţă ucraineană.

DIICOT Suceava a informat că la această acţiune de anihilare a acestui grup infracţional au participat echipe complexe formate din angajaţi ai IJP Suceava, BCCO Suceava, DGA Suceava, IGPF, DPF Rădăuţi IJPF Suceava şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, iar în urma monitorizării de aproape un an, s-a reuşit dezmembrarea şi anihilarea unui grup infracţional organizat format din 25 de persoane, din care cinci poliţişti de frontieră, agenţi în cadrul IJPF Suceava şi a unui lucrător vamal din Dorneşti.

În urma celor 24 de percheziţii domiciliare efectuate în cursul acţiunii au fost ridicate 68 de telefoane mobile şi 29 de cartele telefonice, zece calculatoare, trei laptopuri şi un hard disc, şapte autoturisme şi un scuter.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au mai fost găsite 23.518 pachete de ţigări, 752 de pachete de cafea, 22.450 euro, 8000 de USD, un pistol Walter de 9 mm şi un încărcător cu 30 de cartuşe, precum şi 115.000 lei.

Echipele operative au reţinut două microbuze Mercedes care au introdus, sâmbătă, prin PTF Ulma, 271.240 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, Saint George şi Ronson.

În total, echipele operative implicate în această acţiune au confiscat 294.758 pachete de ţigări în valoare de peste 800 000 de lei.

Potrivit DIICOT Suceava membrii grupului infracţional, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul SPF Vicov şi al lucrătorului vamal, au introdus în cursul anului 2007, în România, însemnate cantităţi de ţigări de provenienţă ucraineană atât prin punctele de trecere a frontierei Ulma şi Vicov cât şi peste frontiera verde.

În acest caz se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă şi abuz în serviciu în formă continuată.

Flutur recomandă PSD post şi rugăciune


Actualitate



flutur Noul preşedintele al organizaţiei judeţene a PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat duminică, după prima şedinţă a organizaţiei noii formaţiuni politice că, de sâmbătă, de la înfiinţarea partidului, PSD a pierdut şansa de a mai câştiga viitoarele alegeri şi a cerut membrilor conducerii acestui partid să înceapă „să postească” pentru păcatele tranziţiei. Flutur a spus într-o conferinţă de presă, că „a venit vremea schimbării” şi în judeţul Suceava, arătând că PD-L îşi propune să obţină la alegerile locale viitoare, conducerea Consiliului Judeţean Suceava şi jumătate din numărul de primari al judeţului.

„A venit vremea schimbării şi în judeţul Suceava pentru că aici nu a existat o alternanţă la putere. Au fost trădări, dezertări, înţelegeri, dar nu alternanţă”, a încercat o explicaţie preşedintele PD-L Suceava. El a avertizat PSD că „de 24 de ore (se referea la ziua de sâmbătă când s-a înfiinţat PD-L – n.r.) a pierdut şansa de a câştiga viitoarele alegeri”. Flutur le-a cerut celor din PSD „să postească pentru păcatele tranziţiei” arătând că membrii acestui partid sunt „primii chiriaşi beneficiari ai tranziţiei” şi că „nu au dreptul să ia în derâdere PD-L” pentru că au probleme de „decontare a tranziţiei”.

Vicovu de Sus rămâne “raiul traficanţilor” de carne


Actualitate



dulgheru Autorităţile sanitar veterinare sucevene şi poliţiştii au confiscat la finele săptămânii trecute, din piaţa din oraşul Vicovu de Sus aproape 800 de kilograme de carne şi preparate din carne vândute ilegal. Interesant este faptul că pentru o parte din carnea confiscată există serioase suspiciuni că ar fi carne de cal. Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, Petrea Dulgheru, a declarat la puţine momente după eveniment că un echipaj al Inspecţiei sanitare veterinare împreună cu poliţişti şi jandarmi au efectuat sâmbătă un nou control în piaţa din Vicovu de Sus după ce, în urmă cu o săptămână, DSVSA Suceava a dispus închiderea halei de carne.

Dulgheru a arătat că verificările au început la ora 5.30, însă până la ora 11.00 în piaţă nu a venit nici un comerciant de carne, iar şeful echipei de control a plecat. Imediat, în piaţă au apărut comercianţi de carne şi a fost anunţat echipajul, iar inspectorii sanitar veterinari au confiscat 614 kilograme de carne şi 117 kilograme de preparate din carne. El a spus că unul dintre comercianţi a abandonat aproximativ 35 de kilograme de carne pe o masă, fiind suspiciuni că aceasta este carne de cal. „Carnea şi produsele din carne au fost confiscate şi trimise la incinerator”, a mai spus şeful veterinarilor suceveni.

Directorul DSVSA Suceava a ţinut să precizeze că Primăria Vicovu de Sus va fi amendată pentru că, în calitate de administrator al pieţei, trebuie să asigure respectarea legalităţii comerţului în piaţă. Războiul lui Petrea Dulgheru cu autorităţile din Vicov a început de mai bine de o săptămână când, deghizat în ţăran, a cumpărat din piaţa din Vicovu de Sus diverse produse agro-alimentare neavizate sanitar-veterinar, printre care şi carne de cal. Şeful DSVSA a dispus atunci închiderea halei de carne. El a anunţat că vor fi efectuate verificări în toate pieţele din judeţ pentru respectarea normelor de siguranţă alimentară.

PRIMA TV se lansează astăzi la Suceava


Actualitate



primatv_header_logoIntermedia-Prima TV Suceava va începe să emită în această seară, începând cu ora 17, pe canalul pe care în momentul de faţă se recepţionează semnalul pentru Prima TV. Directorul de programe al postului, Ovidiu Rusu a anunţat ieri că staţia de la Suceava va avea un program matinal, realizator fiind Cătălina Biholar şi unul consistent, de seară, FOCUS.

Prima ediţie a FOCUS-ului sucevean va fi prezentată de Anca Rusu. „Foarte important este că Focus va avea zilnic, ştiri locale şi judeţene, dar va pune un accent pe ştirile din sport care vor fi prezentate separat de Manuela Luca şi vor fi ceva unicat pentru televiziunea locală”, a ţinut să precizeze directorul de programe al Prima TV Suceava. În fiecare zi a săptămânii va exista în programul de seară câte o oră dedicată unui subiect aparte. Luni va fi Sport cu Daniel Vatamanu şi Cristian Marcu, marţea vor fi analizate la sânge evenimentele săptămânii precedente cu Sorin Avram şi Doru Popovici, miercurea vor fi dezbătute problemele din sistemul de sănătate, realizator fiind Andreea Negoiţă. Pentru ziua de joi Prima TV Suceava propune în premieră emisiunea Audienţe în direct ce va fi susţinută de Adriana Dascălu-Bulină, iar vineri vor fi spuse telespectatorilor „Poveştile de succes” ale sucevenilor împreună cu Anca Rusu.

Tot vinerea, în colaborare cu cei de la ISU Suceava va fi şi un reality show intitulat „112 – contra cronometru”. În ziua de duminică Ovidiu Rusu va transpune pe micul ecran emisiunea de succes care l-a consacrat la postul de radio TOP 91, „cartierul lui Ovidiu”. „Ne propunem să fim cei mai buni şi pentru asta ne bazăm pe echipa pe care am construit-o până acum. Fiecare membru al ei are ani de experienţă în televiziune, iar colaborarea pe care am avut-o cu televiziunile centrale au impus un anumit standard”, a precizat Ovidiu Rusu.