joi, 27 decembrie 2007

MINISTERUL CULTURII VA ALOCA 50% DIN BUGET CONSTRUIRII CATEDRALEI NEAMULUI


Ministerul Culturii şi Cultelor va susţine, din bugetul propriu, 50% din costurile construirii Catedralei Mântuirii Neamului, deşi respinsese iniţial un proiect legislativ care prevedea acest lucru, a afirmat Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi Cultelor, într-un interviu acordat Mediafax. Ministerul Culturii îşi propune pentru anul viitor să protejeze zona Sarmizegetusa şi un program de punere în valoare a cetăţilor româneşti medievale, precum Deva şi Suceava. În plus, ministrul Iorgulescu va continua proiectul de transformare a Sălii Palatului şi de reabilitare a sediilor instituţiilor de cultură din România, având în vedere şi un program multianual pentru resuscitarea interesului tinerilor pentru lectură.

Pană şi-a sărbătorit ziua de naştere în Ajunul Crăciunului

Fotbal Club Cetatea



Ziua de 24 decembrie are o însemnătate aparte pentru Marian Pană, tehnicianul Cetăţii fiind născut chiar în Ajunul Crăciunului. Anul acesta antrenorul sucevenilor şi-a serbat împlinirea vârstei de 39 de ani la Bucureşti, alături de familie şi de câţiva buni prieteni. „Am petrecut într-un cadru restrâns, la un restaurant din Capitală. Au ţinut să fie alături de mine doi buni amici de pe vremea când jucam fotbal, Florin Tene şi Cristian Sava, dar şi fratele meu Costel, care a tras o fugă din Arabia Saudită, unde activează ca secund al lui Cosmin Olăroiu la Al-Hilal”, a declarat tehnicianul FC Cetatea. Marian Pană a mărturisit că pe plan sportiv cel mai mult îşi doreşte ca în 2008 gruparea suceveană să revină în eşalonul doi al fotbalului românesc. „Am planuri mari cu Cetatea, însă totul trebuie făcut pas cu pas. Am decis să reluăm pregătirile devreme, pe 7 ianuarie, tocmai pentru a avea timp suficient să punem cât mai bine lucrurile la punct”, a precizat Pană.

Creşteri salariale pentru angajaţii TPL

Decizie AGA



Angajaţii societăţii de transport public local din municipiul Suceava vor beneficia de salarii mai mari cu 20% de anul viitor. În urma negocierilor sindicale şi a deciziei luate de reprezentanţii Consiliului Local Suceava în Adunarea Generală a Acţionarilor de la TPL, salariile personalului din toate departamentele va creşte de la 1 ianuarie 2008.

Astfel, dacă un controlor/taxator de pe autobuze are în prezent un salariu de 488 de lei, de la 1 ianuarie 2008, salariile acestora vor ajunge la 600 de lei.

Pentru un şofer de pe autobuzele TPL, salariile vor creşte de la 609 lei, cât sunt în prezent, la 731 de lei.

Administratorul TPL, Darie Romaniuc, a precizat că, prin majorarea salariilor, se doreşte stimularea angajaţilor, pentru ca aceştia să nu mai fie tentaţi să plece peste hotare ori să se angajeze la alte firme, unde se plăteşte mai bine, lipsa forţei de muncă calificate resimţindu-se acut în toate domeniile de muncă.

Ultima majorare salarială a angajaţilor TPL a fost cea din aprilie 2007, de 5%.

Concurs de burse în străinătate

Anul universitar 2008-2009



Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a lansat oferta de burse pentru anul universitar 2008 - 2009.

Oferta conţine burse pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate şi burse de studii sau cercetare acordate în baza documentelor de colaborare bilaterală sau oferite în mod unilateral de alte state.
Bursele din prima categorie sunt atribuite pentru stagii de studii universitare, postuniversitare, stagii de cercetare/specializare postuniversitară şi postdoctorală în străinătate cu durata de 2-10 luni, în limita a 600 de luni de bursă într-un an universitar acordate fracţionat candidaţilor eligibili.

Participarea la concursul naţional are ca scop obţinerea unei finanţări din partea statului român pentru efectuarea stagiului de studii sau de cercetare în străinătate la universităţile la care au fost acceptaţi în urma demersurilor personale.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului asigură cheltuielile de transport internaţional până la locul de stagiu şi retur, o singură dată în perioada stagiului, precum şi cheltuielile de întreţinere a bursierului în străinătate, prin bursă cu un cuantum lunar de până la 1000 de dolari USD, în funcţie de cheltuielile estimate de instituţia primitoare şi de cuantumul pe ţări aprobat prin ordin de ministru.

21 martie 2008- termenul limită de depunere a candidaturii

Termenul limită pentru depunerea unui dosar de bursă este 21 martie 2008. În perioada 24 martie-18 aprilie 2008 va avea loc verificarea administrativă a dosarelor, între 21 aprilie - 30 mai se va efectua evaluarea candidaturilor, între 2 - 13 iunie vor fi selectate candidaturile şi se vor afişa rezultatele. În perioada 16 - 18 iunie va avea loc depunerea contestaţiilor, iar în perioada 19 iunie - 2 iulie se vor soluţiona contestaţiile şi se vor afişa rezultatele finale.
Bursele din a doua categorie sunt atribuite pentru stagii de studii universitare, postuniversitare, stagii de cercetare/specializare postuniversitară şi postdoctorală sau studii complete universitare, de masterat sau doctorat, în străinătate, conform ofertelor valabile pentru anul universitar 2008 - 2009.
Candidaţii depun un dosar de candidatură la Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate, urmând să fie acceptaţi sau nu de partea externă.

MEDCT asigură transportul internaţional din Bucureşti până la locul de stagiu şi retur, o singură dată pe an universitar, şi burse în valută în funcţie de cuantumul pe ţări aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, suplimentare faţă de bursele finanţate de guvernul ţării primitoare. Ţara primitoare poate acoperi cheltuielile de şcolarizare, de întreţinere în străinătate, asistenţă medicală în caz de urgentă şi transport intern.
Calendarele desfăşurării concursurilor naţionale pentru bursele de studii sau cercetare acordate în baza documentelor de colaborare bilaterală sau oferite în mod unilateral vor fi stabilite de Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate, în funcţie de termenele limită de transmitere a dosarelor de candidatură către partea externă şi vor fi anunţate pe site-ul www.roburse.ro.

Acorduri de colaborare bilaterală cu 11 state

Ţările cu care România are încheiate acorduri de colaborare bilaterală, în domeniul burselor de studii sau cercetare sunt următoarele: Azerbaidjan, Armenia, Belgia (pentru partea valonă), Grecia (oferta City College şi a Universităţii Sheffield), Italia, Luxemburg, Nigeria, Norvegia, Polonia, Pakistan şi Siria).

Cei interesaţi pot obţine informaţii despre conţinutul dosarului de candidatură sau oferta completă de burse accesând site-ul CNBSS, www.roburse.ro, sau adresându-se direct Centrului (telefon: 021/310.19.05, 021/314.24.40; fax: 021/310.19.05, 021/310.22.17) e-mail: burse@roburse.ro.

Incendiu în bazarul din Fălticeni

Chioşcuri în flăcări



Două chioşcuri din bazarul municipiului Fălticeni au fost cuprinse de flăcări, luni seară, din cauza unui foc pus la o ghenă de gunoi. Ambele chioşcuri aparţineau Liviei P., de 39 de ani, din localitate. Pompierii fălticenei au intervenit cu nu mai puţin de trei autospeciale pentru stingerea incendiului. Flăcările au distrus diverse bunuri de larg consum (jucării, articole de îmbrăcăminte, scule, unelte diverse) şi circa 800 kilograme de deşeuri din carton.

Din primele estimări ale proprietarei, pagubele se ridică la 20.000 de lei. Poliţia încearcă să-i identifice pe cei care au provocat incendiul.

Petru Ghervan va petrece Revelionul cu naţionala de seniori

Handbal



Antrenorul echipei locale de handbal, CS Universitatea Suceava şi secund al naţionalei României, Petru Ghervan va petrece seara dintre ani la Oradea, alături de principalul Aihan Omer, de colegii din staff-ul primei reprezentative, dar şi a jucătorilor cooptaţi în lot. Tehnicianul sucevean a plecat ieri spre Oradea, acolo unde are loc întrunirea naţionalei de seniori, şi unde românii vor sta în cantonament şi vor disputa două din cele patru meciuri din grupa de calificare pentru Campionatul Mondial din 2009. La trei zile după Revelion, România va întâlni formaţia Ciprului, urmând ca pe 6 ianuarie, românii să joace cu Ciprul şi în deplasare, la Larnaca. Pe 16 şi 20 ianuarie, România va întâlni şi cealaltă echipă din grupa de calificare, Letonia, mai întâi în deplasare, iar apoi acasă, tot la Oradea. În funcţie de rezultatele din aceste patru meciuri, naţionala se va califica sau nu mai departe, dar nu direct la mondiale, ci numai după un meci de baraj, aşa cum s-a întâmplat şi în acest an pentru europene. Petru Ghervan nu este singurul sucevean din lotul României, în echipă fiind cooptaţi trei sportivi din Suceava, Mihai Rohozneanu, Gheorghe Irimescu şi Florin Ciubotariu, cei ce evoluează în acest moment la Reşiţa, sub îndrumarea aceluiaşi tehnician ca şi la naţională, Aihan Omer.

Sute de consumatori fără energie electrică, de Crăciun

Din cauza chiciurii



În Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, dar şi de Crăciun, marţi, 25 decembrie, sute de consumatori din tot judeţul au rămas fără energie electrică. Vremea nefavorabilă, gerul şi chiciura au dus la ruperea mai multor conductori, mai ales în zona Fălticeni. O altă cauză a întreruperii curentului electric a fost suprasolicitarea instalaţiilor electrice, ce au dus la arderea siguranţelor.

În ziua de 24 decembrie, în zona Pătrăuţi, din cauza suprasolicitării instalaţiei electrice au ars cabluri şi o cutie de distribuţie. 122 de abonaţi au rămas, pentru câteva ore, fără energie electrică. În scurt timp, echipele de electricieni de la E.ON Moldova au înlocuit cutia defectă, iar consumatorii au fost realimentaţi cu energie electrică.

Tot în Ajunul Crăciunului, în zona Fălticeni (Herla), între orele 11:00 – 15:00, 15 abonaţi nu au avut energie electrică din cauza chiciurii care a rupt mai multe conductoare. La fel s-a întâmplat şi la Călugăreni, unde 10 abonaţi au rămas pe întuneric, Poiana Mărului (20 de abonaţi afectaţi), unde mai multe fire electrice au fost rupte, tot din cauza vremii nefavorabile. Pentru remedierea acestor defecţiuni, în cele două zone au intervenit, alături de angajaţii E.ON Moldova, şi angajaţi de la Firma ELCO.

Consumul mare de curent electric a dus la arderea siguranţelor

Întreruperi de energie electrică au mai avut loc şi în localităţile Udeşti, Plopeni, Boroaia, Ruşi, dar pe intervale de timp scurte, de cel mult o oră şi jumătate. Motivul a fost suprasolicitarea instalaţiei electrice, care a generat arderea siguranţelor.

În ziua de Crăciun, pe 25 Decembrie, în localitatea Slatina mai multe conductoare au fost rupte din cauza chiciurii şi gerului, astfel că 14 abonaţi au stat fără curent electric mai bine de şapte ore. La Roşcani şi Văratic, alţi abonaţi ai E.ON Moldova au avut de suferit din cauza vremii. Şi în aceste localităţi, chiciura a dus la ruperea conductoarelor, iar folosirea aparaturii electronice şi electrocasnice în exces a generat suprasolicitarea instalaţiilor electrice şi, în final, la arderea siguranţelor. Echipele E.ON Moldova au intervenit prompt pentru remedierea tuturor defecţiunilor din instalaţiile electrice, deşi, în unele zone, accesul a fost foarte dificil.

Meteorologii anunţă că şi în următoarele zile se va menţine vremea rece, cu chiciură şi ger în toate zonele judeţului.

15 familii au primit câte un bebeluş de la moş Crăciun

Maternitatea Suceava



Pentru câteva familii sucevene, bucuria Sărbătorilor de iarnă a fost dublată de fericirea de a fi binecuvântaţi cu un copilaş.

15 bebeluşi au venit pe lume la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou, din ajunul Crăciunului şi până ieri la prânz, făcând ca pentru tot atâtea familii această perioadă specială din an să nu se limiteze doar la petrecerile din jurul meselor îmbelşugate şi al bradului împodobit.

Potrivit datelor contabilizate de cadrele medico-sanitare de la Maternitatea celei mai mari unităţi sanitare sucevene, în ajunul Crăciunului s-au născut 4 copilaşi, trei băieţi şi o fată. Pe data de 25 decembrie, a mai venit pe lume un bebeluş de sex masculin, în timp ce ieri, în a doua zi de Crăciun, numai până la orele prânzului, s-au înregistrat alte 10 naşteri, paritatea băieţi-fete fiind egală.

Crăciun îngheţat

Frig



Frigul şi-a făcut din plin simţită prezenţa de Crăciun în tot judeţul Suceava.

Gerul s-a menţinut atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, variaţiile de temperatură fiind nesemnificative.

Dacă în noaptea din ajunul Crăciunului, în municipiul Suceava au fost -10 grade Celsius, maxima de pe timpul primei zile de Crăciun a urcat abia până la -9 grade. Situaţia a rămas aproximativ aceeaşi şi în dimineaţa zilei de ieri, când în Suceava termometrele indicau tot - 9 grade Celsius.

Ca de obicei, cel mai frig a fost la Poiana Stampei, unde, atât în prima, cât şi în a doua zi de Crăciun, mercurul termometrelor a scăzut până la – 15 grade. Faţă de sfârşitul săptămânii trecute însă, se înregistrează o uşoară încălzire a vremii. Sâmbăta trecută, la Suceava au fost – 11,9 grade Celsius, la Rădăuţi -13 grade, în timp ce la Poiana Stampei mercurul termometrelor a scăzut până la -19 grade.

Stratul de zăpadă

În ultimele două zile, ninsoarea a căzut sporadic în judeţ, în cantităţi foarte mici. Stratul de zăpadă se menţine însă destul de gros.

Conform unei informări hidrologice emise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în municipiului reşedinţă de judeţ stratul de zăpadă s-a menţinut în ultimele zile la un nivel de 14 centimetri, ajungând până la 20 de centimetri în judeţ.

Gheaţă groasă pe râuri

Datorită frigului care se menţine de aproape o săptămână, pe toate râurile din judeţ s-au format straturi de gheaţă. În unele zone este vorba de fenomene de gheaţă la maluri, în timp ce în alte părţi s-au format poduri de gheaţă, cu grosimi de până la 20 de centimetri.

Specialiştii SGA Suceava monitorizează cu atenţie toate râurile, pentru a preîntâmpina eventualele probleme. Pericolul poate apărea în cazul încălzirii bruşte a vremii, topirea rapidă a podurilor de gheaţă putând declanşa inundaţii.

Cum sloiurile de gheaţă formate nu sunt încă foarte groase şi compacte, iar o încălzire bruscă a vremii nu este preconizată, deocamdată nu există motive de îngrijorare. Conform prognozei, vremea se va menţine la fel de rece şi în următoarele zile.

Tentativă de omor, în Ajunul Crăciunului

“Colindă” la Parchet



Un minor în vârstă de 16 ani, din comuna Vultureşti, este cercetat penal pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat un consătean, în Ajunul Crăciunului.

Luni seară, în jurul orei 22:30, Ion A. s-a întâlnit pe o uliţă din comună cu un consătean de-al său, cu care avea un conflict mai vechi. Pe fondul consumului de alcool, cei doi s-au luat la harţă, minorul înjunghiindu-şi victima, Petru P., în vârstă de 26 de ani, în zona pieptului.

Adolescentul a fugit apoi de la locul faptei, fiind prins de poliţişti abia în cursul zilei de ieri.

Ion A. a fost adus tot ieri în faţa procurorilor criminalişti, magistraţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava urmând să hotărască în urma audierilor dacă vor propunere arestarea preventivă a acestuia.

Poliţişti atacaţi cu ciocanul de un tânăr beat

Pericol public



Poliţiştii comunei Dărmăneşti au fost nevoiţi să folosească spray-ul lacrimogen şi bastoanele de cauciuc din dotare pentru a calma un tânăr din localitate, care lovise două persoane cu un ciocan în cap.

Toată povestea s-a petrecut duminică după-amiază, atunci când o femeie din comună a sunat la Poliţie şi a anunţat faptul că ginerele ei, Florin D., în vârstă de 24 de ani, face scandal, agresând familia, dar şi pe cei care treceau prin faţa casei. Tânărul era într-o stare avansată de ebrietate şi s-a apucat să distrugă bunurile de prin casă. Pentru că soacra a început să-l apostrofeze, tânărul a lovit-o cu un ciocan în cap, după care a ieşit în drum şi i-a aplicat acelaşi „tratament” şi unui minor în vârstă de 15 ani, care trecea întâmplător prin zonă cu bicicleta.

În momentul în care poliţiştii au ajuns la locul scandalului, Florin D. a sărit cu ciocanul şi la oamenii legii, motiv pentru care aceştia din urmă i-au pulverizat mai multe jeturi de spray lacrimogen în faţă şi l-au calmat cu câteva bastoane de cauciuc.

Victimele au fost transportate de urgenţă la spital, însă medicii le-au permis să se întoarcă la domiciliu, după ce le-au acordat primele îngrijiri medicale.

Florin D. a fost internat de poliţişti în Secţia de Psihiatrie Burdujeni a Spitalului Judeţean Suceava.

Inversiune termică pe Rarău de Crăciun

Inedit



Cei 70 de turişti care au ales să petreacă sărbătoarea Crăciunului pe Rarău s-au dovedit inspiraţi, pentru că vremea i-a răsfăţat.

Potrivit precizărilor şefului Serviciului Public Salvamont Suceava, Voicu Raia, în zonă s-a manifestat un fenomen rar, inversiunea termică. Astfel, cei aflaţi pe vârf de munte au avut de suportat un frig moderat, de doar minus 2 grade Celsius, în timp ce la poalele muntelui, în depresiune, gerul a încremenit la minus 15 grade şi a îngheţat şi apa în fântâni.

Salvamontiştii suceveni ne-au mai spus că pe munţii din judeţ nu s-au înregistrat probleme deosebite sau accidente, pentru că majoritatea turiştilor le-au urmat sfaturile şi au fost prudenţi. Singurele dificultăţi au fost legate de grupurile prea încărcate cu bagaje, care au trebuit să fie ajutate să le transporte spre locurile de cazare.

Zonele montane şi chiar şi pârtia de la Cîrlibaba sunt permanent supravegheate de patrulele de salvamontişti, iar aceştia ne-au mărturisit că de mulţi ani nu a mai fost atât de frumos de sărbători pe munţi.

„ Este ca în vis. Am schiat la lumina lunii, era nespus de frumos şi nu e deloc frig pe munte. Este excelent pentru schi de tură şi chiar şi pentru simpla plimbare montană. Dacă se respectă recomandările salvamontiştilor şi se manifestă prudenţă, turiştii pot avea aici un Crăciun de neuitat. Ne aşteptăm la un flux mare şi de Anul Nou”, ne-a mai spus Voicu Raia.

Alaiul măştilor şi parada portului popular

Astăzi



Începând cu ora 9:30, municipiul Suceava va fi astăzi gazda Festivalului de datini şi obiceiuri populare de Anul Nou.

Ca în fiecare an, mii de suceveni sunt invitaţi în centrul municipiului pentru a fi părtaşi la festivalul tradiţional al obiceiurilor populare (ale sfintelor sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou), manifestare culturală care cuprinde parada portului popular şi alaiul măştilor.

Alaiul va porni la ora 9:30, de la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, şi se va opri mai întâi în faţa Prefecturii Suceava, pentru a fi salutate oficialităţile locale.

Mascaţii, organizaţi în diferite grupuri, se vor aduna în centrul Sucevei aducând cu ei urături, jocul caprei, cerbului, ursului, dracilor, ţiganilor, depinde de zonă şi obiceiuri. Vor fi prezente şi partii, benzi, cete, care vor colinda sucevenii.

În acest an vor participa formaţii din peste 20 de localităţi sucevene, fiecare aducând cu sine specificul zonei: costumele, dansurile, colindele, strigăturile, măştile. Organizatorii acestui festival sunt Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Casa de Cultură Suceava.

Numărul morţilor în tragediile de la Vereşti a ajuns la patru

Atenţie la tren



Numărul persoanelor decedate în tragediile de la Vereşti, petrecute la sfârşitul săptămânii trecute, a ajuns la patru, după ce, zilele trecute, a decedat şi unul dintre cei doi răniţi grav transportaţi la spital.

Internată în „Reanimarea” Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Georgeta Zarif, în vârstă de 46 de ani, a decedat în urmă cu două zile, din cauza multiplelor traumatisme suferite. De altfel, doctorii care o aveau în grijă îi dădeau foarte puţine şanse de supravieţuire, femeia fiind diagnosticată cu leziuni craniene şi toracice, precum şi fracturi la ambele picioare.

Soţul ei, Adrian Zarif (49 de ani), a fost transferat de la Spitalul Judeţean Suceava la o clinică din Iaşi, bărbatul suferind contuzii cerebrale, toracice, lombare, fracturi de coastă şi de bazin.

Adrian Zarif avea ambele picioare amputate, după ce, în urmă cu aproximativ un an, a fost victima tot a unui accident de tren.

Nenorocirea ce s-a abătut asupra familiei Zarif, din comuna Vereşti, s-a petrecut sâmbăta trecută. Cinci dintre membrii familiei vroiau să ajungă la Suceava, să facă ultimele cumpărături, dar, la nici un kilometru de casă, drumul lor s-a sfârşit tragic. La trecerea de nivel peste calea ferată de pe raza comunei, semnalizată doar cu „Crucea Sf. Andrei”, maşina în care se aflau (un Opel Kadett) a fost izbită în plin de locomotiva unui tren marfar.

Singurul care a scăpat nevătămat din acest terifiant accident, reuşind să iasă din maşină înaintea impactului nimicitor, a fost Ciprian Zarif (25 de ani).

Tânărul, însă, a privit neputincios cum maşina în care se aflau soţia, bunica, mama şi tatăl său a fost târâtă aproape 300 de metri de-a lungul căii ferate, fiind transformată într-un morman de fiare contorsionate. Dintre toţi aceştia, doar tatăl mai este în viaţă, fiind internat în prezent la o clinică din Iaşi.

Crăciun în doliu

La o zi după groaznicul accident feroviar, un alt eveniment aproape identic a avut loc, culmea, tot la Vereşti.

Mihai şi Nicuşor Bujoreanu, tată şi fiu, în vârstă de 56, respectiv 31 de ani, din satul Corocăieşti, şi consăteanul lor, Loghin Petrică, de 27 de ani, mergeau, duminică dimineaţă, spre târgul de la Vereşti.

La trecerea la nivel cu calea ferată dintre Corocăieşti şi Vereşti, Dacia în care se aflau cei trei, condusă de Nicuşor Bujoreanu, a fost lovită de trenul personal Vereşti –Botoşani.

Doi dintre pasagerii din maşină au reuşit să se salveze cu o fracţiune de secundă înainte de impactul cu trenul, însă tânărul de la volan nu a mai reuşit, decedând pe loc după ce maşina i-a fost proiectată aproximativ 25-30 de metri.

Şi-au petrecut Ajunul de Crăciun pe Aeroportul din Salcea

Vremea şi ghinionul



Curat ghinion. Cam aşa s-ar putea rezuma aventura mai multor ieşeni în tentativa lor de a ajunge în Italia. Totul s-a petrecut în zilele premergătoare Crăciunului, o parte a problemelor consumându-se şi la Suceava.

Totul a început duminică, 23 decembrie. Din cauza ceţei, aeronava care trebuia să aterizeze pe Aeroportul din Iaşi pentru a îmbarca pasagerii cu destinaţia Bergamo nu a reuşit acest lucru.

Zborul era programat pentru ora 13.00, iar oficialii companiei aeriene Blue Air şi cei ai Aeroportului din Iaşi au sperat că vremea va permite aterizarea şi decolarea.

Nu a fost să fie aşa, motiv pentru care s-a apelat la o altă variantă. De comun acord, călătorii au fost urcaţi în autocare şi aduşi pe Aeroportul din Salcea. Între timp, a aterizat şi aeronava Boeing 737 care trebuia să-i îmbarce pe pasageri.

Călătorii, cazaţi în miez de noapte la un hotel din Suceava

S-au efectuat toate formalităţile, pasagerii şi-au ocupat locurile în avion şi se aştepta doar decolarea spre Italia.

Şi când totul părea să se fi rezolvat, a apărut o nouă problemă. Uşa aeronavei a refuzat să se mai închidă, astfel încât cursa a fost anulată temporar. Călătorii au fost din nou coborâţi din avion şi duşi în sala de aşteptare a Aeroportului Salcea. Timpul pierdut în zadar, prezenţa copiilor mici şi apropierea Crăciunului i-a făcut pe oameni tot mai nervoşi.

După alte ore de discuţii şi negocieri, comandor Dan Mihai Asmarandei, directorul aeroportului Salcea, a găsit locuri de cazare pentru toţi cei 127 de pasageri.

Aceştia au fost duşi la un stabiliment din Suceava, cheltuielile de cazare urmând să fie suportate de reprezentanţii companiei Blue Air.

Întârziere de 24 de ore pentru cursa Iaşi-Bergamo, via Suceava

Luni dimineaţă, pe 24 decembrie, compania aeriană a trimis la Suceava câţiva specialişti care au remediat defecţiunea, astfel încât zborul să poată avea loc în condiţii normale.

În jurul orei 12.00, ghinioniştii au fost îmbarcaţi din nou în aeronavă, iar în momentul în care ceaţa s-a mai risipit, în jurul orei 13.30, piloţii au primit undă verde pentru zborul spre Bergamo.

Practic, cei 127 de pasageri au ajuns la destinaţie cu 24 de ore întârziere.

Profesorii penali la Liceul Alimentar Suceava

Jurnalul National
Fenomen. Elevi plecaţi peste graniţă îşi termină şcoala la “fără frecvenţă”

Mai multe cadre didactice din cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava sunt acuzate că au dat note din burtă şi au promovat clasa mai mulţi elevi de la frecvenţă redusă care n-au trecut deloc pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate. Dosarul se află în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Opt elevi de la Colegiul Teh­nic de Industrie Alimentară din Suceava sunt cer­cetaţi de procurorii suce­veni pentru că în anii şcolari 2004-2005 şi 2005-2006 au reuşit să promoveze anul întrucât cei 18 profesori le-ar fi facilitat acest lucru, deşi elevii se aflau în afara graniţelor ţării. Practic, elevii în cauză au fost scoşi la tablă, au fost ascultaţi, li s-au pus note, iar în catalog nici urmă de ab­senţe, deşi se aflau la mii de kilome­tri distanţă. Conform regulamentului, într-un an şcolar, tinerii de la frec­venţă redusă trebuie să vină la şcoală trei săptămâni în luna noiembrie, alte trei la sfârşitul lunii mai, plus alte trei săptămâni în luna septembrie, în cazul în care situaţia şco­lară nu este încheiată şi trebuie să-şi dea corigenţele. Dascălii prinşi cu mâţa-n sac sunt cercetaţi sub as­pec­tul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, iar tinerii “pro­­movaţi” vor trebui să răspundă acuzaţiilor de instigare la fals şi uz de fals.

PROFU’ DE FIZICĂ. Po­vestea a început în 2006, atunci când mai mulţi profesori de la Colegiul Teh­nic de Industrie Alimentară au sesizat verbal conducerea liceului de faptul că în locul unui elev de la frec­venţă redusă, care absentase de la ore, se prezentase o altă persoană pentru a i se încheia primului si­tua­ţia şcolară. Mai mult, au existat suspiciuni conform cărora mai multor elevi le-a fost încheiată situaţia şco­lară şi în 2005, şi în 2006, deşi în tot acest interval de timp tinerii fuse­seră plecaţi în străinătate. Cu toate acestea, conducerea liceului nu a luat nici o măsură. Cel care a început să facă sesizări scrise în legătură cu situaţia gravă din cadrul unităţii de învăţământ a fost profesorul de fizică, Valentin Dimofte. Prima adresă a fost către conducerea şcolii, în care cerea să verifice la Inspecto­ratul de Poliţie Judeţean Suceava aceas­tă situaţie. A doua adresă a îna­intat-o Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava (IŞJ). Ulterior, Consiliul de Administraţie al liceului i-a cerut profesorului de fizică să re­nunţe la prima adresă, iar el s-a conformat, menţionând însă că nu va re­nunţa şi la cea de-a doua sesizare, că­tre Inspectoratul Şcolar. “Răspun­su­rile au fost de o incompetenţă cra­să, dorindu-se doar muşa­mali­zarea faptelor respective. Dovadă e răspunsul IŞJ Suceava pe care l-am contes­tat şi la care nici până astăzi nu am primit răspuns. M-am adresat şi Poliţiei Suceava, care, în urma verifi­cărilor, a confirmat veridicitatea afirmaţiilor mele. S-a decis, astfel, în­ce­perea urmăririi penale pentru abuz în serviciu contra intereselor publi­ce şi fals intelectual. Ştiu că în pre­zent dosarul se află la Procuratura Suceava”, ne-a declarat Valentin Dimofte. Dosarul a fost trimis Parchetului Suceava de poliţiştii suce­veni, care au constatat că cei opt elevi au fost plecaţi din ţară, timp în care au fost notaţi la anumite discipline de curs. Potrivit poliţiştilor, profesorii au declarat pe parcursul anchetei că nu-i cunoşteau după fizionomie pe elevi, întrucât la cursu­rile cu frec­ven­ţă redusă erau doar trei-şase ore pe semestru şi nu au legitimat niciodată elevii, fiind posibil ca în locul elevilor plecaţi să fi fost alte persoane. Astfel, poliţiştii au tri­mis dosarul pro­curorilor, cu propunerea de aplicare a unor sancţiuni administrative, având în vedere si­tuaţia familială a acestora, pericolul social scăzut al faptelor şi că învi­nuiţii nu au antecedente penale.

“VOR SĂ MUŞAMALI­ZE­ZE!”. Cu toate acestea, profu’ de fizică nu-şi poate explica de ce “se tergiversează de mai bine de un an ca­zul şi netrimiterea în judecată a celor vinovaţi”. Dimofte ne-a mai declarat: “Consider că acest dosar trebuia disjuns, deoarece sunt convins că este posibil ca profesorii în cauză să fie mai puţin vinovaţi faţă de conduce­rea liceului şi a IŞJ Suceava, care ştiau de evidenţa acestei situaţii şi care, prin atitudinea lor şi prin abuz, au tergiversat lucrurile, evident în­cercând să muşamalizeze faptele”. Profesorul revoltat susţine că s-au făcut presiuni asupra lui, pentru a renunţa la a mai scoate la lumină ilegalităţile din unitatea de învăţământ suceveană: “Drept dovadă este şi faptul că nu mi s-a răspuns la niciuna din contestaţiile mele în care m-am angajat chiar să plătesc veri­ficările în cauză dacă s-ar fi confirmat că nu am dreptate”.

BĂTUT ÎN FAŢA CASEI. Demersurile profesorului de fizică, legate de neregulile din instituţia în cadrul căreia profesează, nu s-au lă­sat fără urmări. Cel puţin aşa cre­de Dimofte. În noiembrie anul trecut, dascălul nostru a fost atacat în faţa casei de doi inşi “utilaţi” cu bâte de baseball. Profesorul susţine că incidentul cu pricina a fost comandat de conducerea de atunci a liceului, de­­oarece, cu o seară în urmă, Di­mofte avu­sese o dispută verbală cu fostul di­rector, Violeta Cleja, în le­gă­tură cu activitatea unor profesori şi inspectori. Actualmente, Cleja este director adjunct, făcând rocadă cu Buda, care a devenit director gene­ral. Potrivit unor surse judiciare, ce­le două, Cleja şi Buda, alături de alţi cinci membri ai Consiliului de Ad­ministraţie al liceului, ar fi cerce­tate în dosarul pri­­vind promovările în lipsă ale ele­vilor de la frecvenţă re­dusă, dosar ce se află pe rolul Parchetului Suceava.

Fără comentarii

Pentru a afla punctul de vedere al conducerii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, am luat legătura cu directorul instituţiei, Crăiţa Buda Niga. Aceasta ne-a declarat: “Până acum, şcoala nu a fost informată cu privire la starea actuală a cercetărilor. Nu am primit nici o informaţie oficială legată de acest dosar. Dar nu avem nimic de ascuns. Şi eu, alături de încă 17 profesori, sunt implicată în acest dosar, dar nu ştiu ce sa vă spun mai mult. Asta este situaţia. N-am nimic în plus de declarat”.

13/26 decembrie – pomenirea Sfîntului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei


Mitropolit Dosoftei De-a lungul timpului, cercetătorii au propus mai multe variante privind originea mitropolitului: grecească, macedoromână (sau meglenoromână) sau română. Ipoteza originii greceşti a fost abandonată. Dintr-o interpolare a sa în traducerea vieţii Sfîntului Evanghelist Luca, în care se vorbeşte succint despre istoria românilor de la sud şi nord de Dunăre, reiese că Dosoftei avea conştiinta că este român: “aceşti români a noştri să despart pre trii scaune: Moldova, Ţara Româneasca şi Ardealul. Mai este încă una, alăture de Ţara Grecească.” Conform dovezilor existente, viitorul mitropolit s-a născut la Suceava, în anul 1624, în preajma sărbătorii Sfîntului Dimitrie, primind din botez acest nume. Părinţii săi, Leontie şi Misira Barilă, binecredincioşi creştini, erau români de neam, avînd rude în Transilvania şi în ţinutul Liovului (Polonia).

Manuscrisele autografe ale mitropolitului care ni s-au păstrat dovedesc faptul că stăpînea bine cîteva limbi, avînd şi cunoştinţe temeinice despre gramaticile clasice. A studiat mai întîi acasă, cu dascăli provenind din mănăstirile Ţării de Jos, apoi la Iaşi, probabil la Colegiul de la Trei Ierarhi, înfiinţat în timpul domnitorului Vasile Lupu. În acest colegiu a avut posibilitatea să studieze, după părerea lui Nicolae Iorga, gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geografia, astronomia şi teologia. De aici se îndreaptă spre Liov, unde va studia la Şcoala Frăţiei Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. Aici a învăţat, pe lîngă ucraineana, limbile clasice (greaca şi latina), slavona bisericească şi polona, devenind unul dintre poligloţii vremii. Revenind în Moldova, s-a călugărit la Mănăstirea Probota, deprinzînd învăţătura duhovnicească a rugăciunii, ascultării, smereniei şi nevoinţelor ascetice. În această mănăstire a exersat şi “meşteşugul” traducerii de texte în limba română.

Calităţile intelectuale şi duhovniceşti deosebite îl vor recomanda pentru cele mai înalte slujiri bisericeşti. Egumen al Mănăstirii Probota, este chemat în 1658 la înalta slujire a arhieriei, fiind numit Episcop de Huşi, iar un an mai tîrziu a trecut în scaunul vlădicesc de la Roman. După o păstorie de 11 ani la Roman, în 1671 a ajuns în scaunul de Mitropolit al Moldovei. În ciuda vremilor “nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domnii şi repetate năvăliri străine, Mitropolitul Dosoftei şi-a desfăşurat cu devotament deosebit activitatea pastorală, devotament ce reliefează marea sa dragoste pentru Biserica Ortodoxă şi credincioşii săi.

Convingerea de căpătîi a marelui mitropolit a fost aceea că poporul trebuia să înţeleagă ceea ce se slujeste în biserică: “să-nţăleagă tot spăsenia lui Dumnedzău cu întreg înţăles”. Importanţa acestui lucru reiese din faptul că la acea vreme slujbele se ţineau fie în greceşte, fie în slavoneşte, limbi pe care poporul nu le mai înţelegea. Putem spune chiar că, din dragoste pentru păstoriţii şi conaţionalii săi, mitropolitul a “forţat mîna” Patriarhiei Constantinopolului, care la acea vreme nu aproba această inovaţie, argumentînd temeinic demersul său. De altfel, în Grecia şi în Rusia, chiar şi în zilele noastre se slujeşte în formele vechi ale acestor limbi, neînţelese de majoritatea populaţiei.

Cu ajutorul lui Nicolae Milescu, mitropolitul Dosoftei a obţinut de la patriarhul Ioachim al Moscovei o tiparniţă noua, cu ajutorul căreia a tipărit cele mai multe dintre lucrări. Toată viaţa mitropolitului a fost o trudă neîncetată pusă în slujba poporului şi a limbii româneşti, traducînd şi versificînd diferite cărţi de zidire duhovnicească. Dintre aceste lucrări amintim: Psaltirea în versuri, traducerea Dumnezeieştii Liturghii, Psaltirea de-nţăles, Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, Molitvălnic de-nţăles, Parimiile de preste an, Viaţa şi petrecerea svinţilor s.a. Toate aceste scrieri au un profund caracter pastoral-misionar, “să tragă hirea omului cătră cetitul ei”. Istoricii şi criticii literari au demonstrat originalitatea şi frumuseţea limbii folosite de mitropolit, evidenţiind veleităţile sale cărturăreşti.

În 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldaţii polonezi au luat cu ei mulţime de pietre scumpe şi odoare din aur şi argint. Între ostatici s-a numărat şi mitropolitul, care a luat cu sine şi moaştele Sfîntului Ioan cel Nou de la Suceava, de teama profanării acestora. Aflat în Polonia, el a sperat mult timp ca se va putea întoarce în Moldova, în urma unei victorii definitive a creştinilor împotriva turcilor. Această perioadă a vieţii sale a fost una plină de greutăţi şi lipsuri. A rămas pînă în ultima clipă a vieţii devotat Ortodoxiei, într-un context în care presiunile şi propaganda greco-catolică erau fară scrupule. De asemenea, a inventariat cu grijă toate odoarele răpite de poloni, pentru a nu li se pierde urma. Efortul său a fost, din păcate, zadarnic, întrucît, după trecerea în împărăţia drepţilor, acestea s-au risipit. Moaştele Sfîntului Ioan cel Nou au ramas în Polonia pînă în 1783. Cu toate greutăţile îndurate, şi-a continuat activitatea de traducător. Departe de ţară, mitropolitul Dosoftei trece la cele veşnice la 13 decembrie 1693, iar din mărturiile călugărilor care l-au însoţit aflăm că şi-a cunoscut dinainte sfîrşitul. Blîndul ierarh Dosoftei a fost înmormîntat la Biserica “Naşterea Domnului” din Zolkiew, astăzi în Ucraina.

Balul gospodarilor, în gara Burdujeni din Suceava


Video



Călătorilor care au trecut prin gara Burdujeni nu le-a venit să-şi creadă ochilor. Au nimerit în toiul petrecerii cu muzică, voie bună şi mese încărcate de bunătăţi.

A fost Balul gospodarilor prin care primăria Sucevei a reînviat o tradiţie dispărută de mai bine de 50 de ani.

Gara Burdujeni este o copie la scară redusă a celei din Freiburg, Germania, şi până în urmă cu o jumătate de secol, sala ei mare era singură festivă din oraş. Aici se organizau pe vremuri balurile, iar primăria a decis anul acesta să reînvie tradiţia.

Egger, majorare de capital de 20 mil. euro


Grupul austriac Egger, care deruleaza la Radauti cea mai mare investitie din industria lemnului din Romania, va majora capitalul social al subsidiarei locale cu 20 mil. euro, conform informatiilor publicate in Monitorul Oficial. Capitalul social al firmei ajunge astfel la 133 mil. euro, 87,52% fiind detinute de compania austriaca Egger, iar diferenta de 12,48% de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. Grupul Egger construieste la Radauti o platforma de prelucrare a lemnului, in valoare de 500 mil. euro. (D.B.)

... natura moarta...


In concediul meu scurt de Craciun, petrecut la Falticeni, mi-am gasit si putin timp liber sa umblu pe coclauri si sa fac cateva fotografii. De acu' inapoi la munca... astept vara cu mare drag :))



Bucureşti, loc de snowboard


Cei mai buni rideri din ţară s-au duelat sâmbătă în Parcul Tineretului din Capitală într-o competeţie cu premii în valoare de 4.000 de euro. Câştigător a ieşit Kinda Geza, din Miercurea Ciuc.Toată floarea cea vestită a snowboard-ului românesc a fost sâmbătă la Bucureşti pentru a lua parte la Snickers Urban Fly, concurs de Big Air dedicat riderilor cu experienţă.
CONDIŢII. O trambulină înaltă de 14 metri şi o basculantă cu zăpadă au fost puse la dispoziţie de organizatori. În rest, mult frig şi destul de puţină lume care s-a îndurat să iasă din casă pentru a vedea la lucru cei mai buni practicanţi de snowboard din România. Pentru că erau la Bucureşti şi nu la Sofia, unde s-a ţinut Cupa Mondială la Big Air, concurenţii au pus mâna pe lopeţi şi au amenajat suprafaţa de concurs. După mai multe parlamentări şi amenajări a început competeţia propriu-zisă. Pe muzică rap, deşi publicul şi riderii cereau rock, şi sub privirile nedumerite ale bătrânilor ieşiţi la plimbare cu animalele de companie, a început concursul. După două ore de sărituri de orice fel, nici unul dintre cei prezenţi n-a cerut ajutorul ambulanţei, aşa că juriul, adunat într-o maşină, a deliberat. Premiul cel mare, în valoare de 2.000 de euro, i-a revenit lui Kinda Geza. Este, de fapt, o confirmare a faptului că sportivul din Mircea Ciuc nu are rival în România la acest sport. Snickers Urban Fly a accentuat relaţiile reci pe care le avem cu Bulgaria. Pentru ca întrecerea să fie una internaţională, organizatorii l-au invitat şi pe bulgarul Ivo Adreev. Numai că riderul de la sud de Dunăre s-a supărat că a ieşit doar pe locul 4. Următorul eveniment urban dedicat sporturilor de iarnă va avea loc de Revelion, la Braşov, în zona Rulmentul.
FESTIVAL. Deschiderea de sezon în Poiana Braţov a fost marcată de un spectacol inedit, practic, toată ziua de sâmbătă a fost una agitată în staţiunea braşoveană. După concursurile de schi alpin şi snowboard, a urmat o demonstraţie a monitorilor de la Şcoala de Schi Ana, care au coborât pârtia Bradul purtând în braţe făclii.

Se schiază şi la Feleac
Clujenii care vor rămâne de Crăciun acasă au unde să schieze. Pârtia Feleac, aflată la 8 kilometri de municipiul Cluj-Napoca, a devenit practicabilă, după ce administratorul a pornit instalaţiile de produs zăpadă artificială. Condiţii bune de schi vor avea şi turiştii care au ales să-şi petreacă Sărbătorile de Iarnă la Vatra Dornei. Autorităţile locale au pregătit şi un spectacol cu obiceiuri tradiţionale. Din păcate, la Piatra Neamţ stratul de zăpadă de pe pârtia Cozla nu este suficient de gros pentru deschiderea sezonului de schi. La Durău este iarnă adevărată, astfel că puteţi merge în voia cea bună la schi. Dacă mergeţi la schi, trimiteţi fotografii la sorin.anghel@jurnalul.ro şi ele vor fi publicate în Jurnalul Naţional.

2007 - lumini şi umbre în Educaţie

Paradoxuri Anul 18 - tranziţia continuă


Lecţie deschisă de învăţătură

Poiana Negustorului, Bacău, şcoala unde fraţii vin cu schimbul, din cauza sărăciei

Şcoala violenţei

Elevi snopiţi în bătaie de colegii lor, sau de părinţii altor colegi, umpluţi de sânge de profesorii lor şi chiar înjunghiaţi, pe stradă, de membrii găştilor de cartier. Nici anul 2007 nu a făcut rabat de la violenţa manifestată în şcolile României, chiar dacă Ministerul Educaţiei a dezvoltat o strategie de stopare a acestui fenomen.

În 80% din licee şi 73% din şcoli, violenţa este la ea acasă. Nici nu a început bine anul 2007, că trei elevi bucureşteni i-au bătut măr pe paznicii Şcolii 189 şi au ameninţat-o şi au îmbrâncit-o pe directoare. În mai, Constantin Florin Anton, elev în clasa a VII-a, la Grupul Şcolar Dumbrăveni, din Suceava, a murit la câteva zile după ce doi colegi dintr-o clasă mai mare l-au bătut cu pumnii şi picioarele.

În toamnă, doi elevi bucureşteni au fost înjunghiaţi, ziua în amiaza mare, într-un autobuz plin cu oameni, de către şase tineri. Spre sfârşitul anului, un elev băcăuan a fost bătut cu pumnii şi cu picioarele de cinci colege. Autorităţile nu au încă date despre cazurile de violenţă din acest an, dar, anul trecut, au fost înregistrate aproape 3.000 de cazuri. (E.L.)

4 rectori la Oradea, conflicte deschise la UVT şi „Petre Andrei”

Scandalurile nu au ocolit universităţile, nici în anul 2007. Tonul a fost dat, în luna martie, la Oradea, o dată cu emiterea ordinului de suspendare a rectorului Maghiar, cercetat penal, pentru un prejudiciu de 900 de miliarde de lei vechi.

După numirea unui rector interimar, în persoana lui Teodor Leuca, în 18 aprilie, Senatul universităţii l-a desemnat în fruntea universităţii pe Vasile Bara, pentru ca o săptămână mai târziu, alegerile să fie invalidate, iar universitatea să îl ungă în funcţie pe Cornel Antal.

Universitatea de Vest din Timişoara s-a aflat şi ea, la rându-i, sub reflectoare, după ce 5 profesori reuniţi sub titulatura de Grupul pentru Reformă Universitară, au acuzat mai multe cadre universitare de plagiat, nepotism şi încălcarea legii, cerând demiterea din funcţie a rectorului Ioan Mihai.

Universitatea „Petre Andrei” a trecut, la rându-i, printr-un scandal monstru, începând anul universitar cu doi rectori. Deşi MECT a stabilit un plan de măsuri pentru universitatea privată ieşeană, Cristian Adomniţei a refuzat să-l confirme în funcţie pe rectorul Doru Tompea, aruncând în incertitudine soarta a mii de studenţi. Situaţia rămâne explozivă, la limita legii şi după cum arată lucrurile, nici în 2008, nu sunt şanse ca legea să guverneze această instituţie. (R.F.)

De la profesorul Bologna la topul şpăgii

În luna martie, UNSR a publicat, în urma discuţiilor purtate cu studenţii din ţară, topul tehnicilor de copiat la examene. Cea mai la modă metodă de trişat s-a devedit a fi, în 2007, hands free-ul („metodă aproape imposibil de depistat, cu o rată de promovabilitate de 100%”). Pe locurile următoare au fost „servitele”, copiuţele, zgâriatele, dar şi colegii din faţă sau de alături. Tot cei de la UNSR au făcut valuri cu topul şpăgilor de la examene.

Pe primul loc, cu sume ajungând până la 1.500 de euro, s-a clasat şpaga dată de studenţii medicinişti, cu precădere cei străini. Şi studenţii de la Drept plătesc, conform acestui clasament, până la 300 de euro pe examen, în timp ce la Inginerie se dau între 50 şi 300 de euro, la ştiinţe economice, până la 200 de euro, iar la ştiinţe umaniste, între 40 şi 700 de lei.

Rectorii, simţindu-se vizaţi, au cerut cazuri concrete. Bineînţeles că nimenu nu a suflat o vorbă. În cadrul proiectului „Constructio Academica”, ANOSR i-a premiat pe acei profesori, nominalizaţi de studenţi, ca fiind demni de a purta titlul de „profesor Bologna”. Nume mari ale învăţământului românesc, cum ar fi Marius Andruh, Eugen Noveanu, Mircea Miclea, s-au aflat pe această listă, iar profesorii au fost premiaţi la Sibiu. (M.C.)

Sindicatele au obţinut prima victorie împotriva Guvernului

De la începutul anului, reprezentanţii MECT au anunţat că salariile dascălilor vor creşte în 3 tranşe: 5% de la 1 ianuarie, 2% de la 1 aprilie şi 15% de la 1 octombrie, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat.

Problemele au apărut, însă, pe parcursul anului, când sindicaliştii au reclamat, în repetate rânduri, că ministerul nu îi consulta cu privire la modificările aduse legilor învăţământului. În februarie au apărut ameninţările, cu boicotarea sfârşitul de an şcolar. Sindicaliştii acuzau MECT de neprofesionalism şi de acţionare după comenzi politice. La începutul lui mai, profesorii au dat în judecată Guvernul, pentru salariul minim de 880 RON. FSLI a fost prima federaţie sindicală, care a câştigat procesul pe această temă, la Dolj, obligând unităţile şcolare să plătească diferenţele salariale.

În noiembrie, peste 25.000 de dascăli din toată ţara, membri de sindicat FEN, au fost în grevă de avertisment, protest dezaprobat de celelalte două federaţii ale preuniversitarului şi de MECT. Anul 2007 s-a terminat cu greva de avertisment a celor peste 70.000 de cadre didactice de la „Spiru Haret” şi FSLI. Pe ultima sută de metri, s-a aprobat amendamentul care prevede majorări salariale de 10% pentru toţi dascălii. Celelalte revendicări încă nu au fost soluţionate, sindicatele ameninţând cu noi proteste, în 2008. (M.C.)

Criza grădiniţelor se va perpetua şi în 2008

Încă de la începutul anului, ziarul nostru a semnalat că 10.000 de copii nu vor putea fi înscrişi în grădiniţele bucureştene, în primul rând pentru că nu există suficiente locuri şi, în al doilea rând, pentru că edilii sectoarelor Capitalei nu se preocupă aproape deloc de construirea altor grădiniţe. Eforturile Inspectoratului Şcolar Bucureşti de a crea 2.200 de locuri, prin supraaglomerarea grupelor, nu a reprezentat decât o soluţie de compromis, însă primarii, cărora li s-au dat fonduri guvernamentale pentru rezolvarea problemei, au avut alte preocupări şi au pierdut banii. În unele cazuri, unde Guvernul a alocat şi câte 2.000 mii lei pentru construirea unei grădiniţe, primarii de-abia au realizat studiul de fezabilitate, acum, la sfârşitul anului.

Lipsa locurilor din grădiniţe nu se înregistrează doar la nivelul Bucureştiului, ci şi în Constanţa, Iaşi, Cluj, Ploieşti şi Târgu Mureş. Criza locurilor în grădiniţe se datorează creşterii natalităţii, dar şi numeroaselor retrocedări de clădiri în care funcţionau şi grădiniţe: 299 de clădiri au fost sau vor fi retrocedate numai anul acesta. (E.L.)

Rezultate dezastruoase la evaluările internaţionale

În luna iulie, ziarul „Gândul” vă prezenta câteva dintre concluziile raportului realizat de Banca Mondială (BM), cu privire la educaţia din România. BM remarca faptul că, în România, norma didactică a cadrelor didactice din învăţământul primar şi gimnazial este la aproape jumătate faţă de media OECD. Raportul atrăgea atenţia că salariile sunt prea mici, investiţia în educaţie prea scăzută, şi, uneori, decidenţii sunt blocaţi din cauza sindicatelor. Recomandarea era să fie acordaţi mai mulţi bani învăţământului, dar numai dacă aceste cheltuieli sunt corelate cu o agendă a reformei şi un plan strategic. Spre sfârşitul anului au fost publicate şi rezultatele evaluărilor internaţionale PISA şi PIRLS. La PISA, România s-a clasat ultima din UE, fiind pe locul 47 din 57 de ţări participante. Scorul obţinut, 418, a fost sub media OECD. Deşi la PIRLS 2001 eram peste media OECD, la testarea PIRLS 2008 România, a căzut sub această medie, ţara noastră obţinând locul 36, din 45 de state. (M.C.)

ARACIS - monopolul evaluării calităţii

În premieră naţională, 9 universităţi de stat şi una privată au trecut, anul acesta, prin filtrul evaluării instituţionale. Deşi, în planul Ministerului Educaţiei, ce a finanţat pilotarea, mai figura şi Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, experţii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) nu au fost capabili să treacă pragul respectivei instituţii de învăţământ, aflată în plin scandal, luând, în schimb, la puricat, Universitatea „Vasile Goldiş”, din Arad, ce s-a înscris în proces pe banii proprii.

Prin evaluarea pilot de vara trecută, MECT a asigurat ARACIS-ului un veritabil monopol asupra pieţei româneşti a asigurării calităţii, ignorând cu desăvârşire celelate două agenţii de acreditare, înfiinţate prin decizii judecătoreşti. Pe de altă parte, din ce în ce mai multe voci din mediul universitar au cerut liberalizarea masteratelor şi doctoratelor, astfel încât, o dată trecute prin evaluarea ARACIS, universităţile să nu mai fie nevoite a cere acordul agenţiei pentru înfinţarea de noi programe.

În timp ce proiectul de lege cu pricina se află în proces de promulgare la preşedinţie, ARACIS-ul încearcă din răsputeri să-şi recupereze această sursă de venit. (R.F.)

Starea partiilor


  • ALBAC (AB) - 1 CM - nu se schiaza
  • ANINOASA (HD) - nu se schiaza
  • ARIESENI (AB) - 110 CM - SE SCHIAZA
  • AZUGA (PH) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • BABANA (AG) - nu se schiaza
  • BAIA BORSA (MM) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • BAILE HARGHITA (HG) - 60 CM - SE SCHIAZA
  • BAILE HOMOROD (HG) - 100 CM - SE SCHIAZA
  • BAILE SUGAS (CV) - 15 CM - SE SCHIAZA
  • BAISOARA (CJ) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • BALEA LAC (SB) - 145 CM - SE SCHIAZA
  • BORSA (MM) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • BRAN (BV) - 50 CM - SE SCHIAZA
  • BUSTENI (PH) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • C-LUNG MOLDOVENESC (SV) - 3 CM - nu se schiaza
  • CARLIBABA (SV) - 35 CM - SE SCHIAZA
  • CAVNIC (MM) - 50 CM - SE SCHIAZA
  • CHEILE BUTII (HD) - 2 CM - nu se schiaza
  • CIUMANI (HG) - 45 CM - SE SCHIAZA
  • COMANDAU (CV) - 95 CM - SE SCHIAZA
  • DANGAU MARE (CJ) - 20 CM - nu se schiaza
  • DURAU (NT) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • FELEAC (CJ) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • GHELINTA (CV) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • HIDISELUL DE SUS (BH) - nu se schiaza
  • IASI (IS) - nu se schiaza
  • IZVOARE (MM) - 35 CM - SE SCHIAZA
  • IZVORUL MURES (HG) - 15 CM - nu se schiaza
  • MADARAS (HG) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • MERESTI (HG) - 40 CM - SE SCHIAZA
  • MIERCUREA CIUC (HG) - nu se schiaza
  • MOECIU (BV) - 45 CM - SE SCHIAZA
  • MOGOSA (MM) - 25 CM - SE SCHIAZA
  • MUNTELE MIC (CS) - 80 CM - SE SCHIAZA
  • PALTINIS (SB) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • PARAUL RECE (BV) - 25 CM - SE SCHIAZA
  • PARING (HD) - 80 CM - SE SCHIAZA
  • PASUL VALCAN (HD) - 100 CM - SE SCHIAZA
  • PIATRA FANTANELE (BN) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • PIATRA NEAMT (NT) - 5 CM- nu se schiaza
  • POIANA BRASOV (BV) - 50 CM - SE SCHIAZA
  • PRAID (HG) - 45 CM - SE SCHIAZA
  • PREDEAL (BV) - 70 CM - SE SCHIAZA
  • RANCA (GJ) - 60 CM - SE SCHIAZA
  • RAU DE MORI (HD) - 40 CM - SE SCHIAZA
  • SACELE (BV) - 40 CM - SE SCHIAZA
  • SANMARTIN (HG) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • SANT (BN) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • SEMENIC (CS) - 80 CM - SE SCHIAZA
  • SINAIA (PH) - 50 CM - SE SCHIAZA
  • SOVATA (MS) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • STANA DE VALE (BH) - 80 CM - SE SCHIAZA
  • STRAJA (HD) - 70 CM - SE SCHIAZA
  • SUCEVITA (SV) - 10 CM - nu se schiaza
  • SUIOR (MM) - 35 CM - SE SCHIAZA
  • TOLVAJOS (HG) - 35 CM - SE SCHIAZA
  • TOPLITA (HG) - 30 CM - SE SCHIAZA
  • VALEA RECE (HG) - 35 CM - SE SCHIAZA
  • VATRA DORNEI (SV) - 50 CM - SE SCHIAZA

Christmas Trip!


First off ... Ho ho ho, Merry Christmas !!

Usually for Christmas we hang out with our family and eat ... and eat ... and then we eat again. Since we had a little extra time before all the eating began, we decided this year to go for a little road trip. So here it is ... Bucovina by winter ... in pictures ...


Our most trusted friend in the journey ... The SILVER TANK!



Putna ... here lies the grave of Stefan cel Mare, who killed a lotta turks who kinda pissed him off...



Daniel Siihastru's crib ...



Sucevitza, home of the Romanian Ninja Nuns ... Andreea caught one in the pic here ... that's only because she's also a Ninja ...



... soon enough it was night time



Voronetz, home of the alien blue paint ... you gotta see it to believe it ...



And to end things on a more serious note, the journey had a very deep spiritual feel, driving through the snowy mountains from one monastery to another, we almost felt like pilgrims trying to find their inner spiritual balance. It was a long and tiresome day, but it was very well worth it ... it was indeed a Merry Christmas!


The next day the EATING began ...

Accidentaţi la săniuş

Accidentaţi la săniuş


Săniuşul poate deveni un sport periculos dacă nu este practicat în locurile adecvate. Doi suceveni au ajuns la spital după ce au fost loviţi de maşini în timp ce se dădeau cu sania. Este vorba de o tânără în vârstă de 22 de ani din comuna Ciprian Porumbescu, care a fost internată la spital imediat după accident cu diagnosticul „fractură deschisă genunchi stâng”. Ea a fost accidentată pe DJ 178 din comuna Ciprian Porumbescu. Din cercetări s-a stabilit că aceasta s-a izbit pur şi simplu cu sania într-o maşină care venea din faţa sa, deşi şoferul oprise. Cea de-a doua victimă este un copil de 7 ani din comuna Dărmăneşti. Cornel Z., în vârstă de 18 ani, din Suceviţa, aflat la volanul unui autoturism VW, pe uliţele satului Călineşti Vasilache din Dărmăneşti, l-a surprins şi accidentat uşor pe copil, care tocmai ieşise de pe o altă uliţă.

Antonescu ramane achitat pentru crime impotriva umanitatii



Curtea de Apel Bucuresti a decis ca Ion Antonescu nu este vinovat de toate acuzatiile care au dus la condamnarea sa la moarte, aminteste BBC. Astfel, instanta l-a achitat pe maresalul Antonescu si pe alti membri ai cabinetului sau in privinta acuzatiilor aduse in urma colaborarii militare dintre Romania si Germania in asa-numita "agresiune contra popoarelor din Rusia Sovietica". Decizia din decembrie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti se refera insa doar la achitarea unor crime care au fost comise ca urmare a Protocolului secret numarul 3 la Pactul Ribbentrop-Molotov, dintre Germania si URSS, care la data judecatii unor membri ai Guvernului Antonescu, inclusiv a generalului, nu a fost cunoscut de Tribunalul Poporului, documentul nefiind dezvaluit opiniei publice. Instanta romana a stabilit ca permiterea de catre autoritatile romane a patrunderii trupelor hitleriste in Romania, in conditiile pactului Ribbentrop-Molotov, nu intruneste elementele constitutive ale crimei impotriva pacii prevazuta in decretul care a stat la baza condamnarii lotului Antonescu. Decretul Lege 312 din 1945 ii condamna "pe cei care au militat pentru hitlerism sau fascism si avand raspunderea politica efectiva au permis intrarea armatelor germane pe teritoriul tarii." Curtea de Apel a apreciat insa ca acuzatia este valabila doar in privinta Uniunii Sovietice bolsevice. Decizia instantei romane, care a starnit reactiile critice ale Moscovei, nu a inlaturat si efectele celorlalte sentinte judecatoresti, prin care Antonescu a fost condamnat la moarte si executat. Prin urmare, maresalul Antonescu ramane in continuare condamnat pentru crime impotriva umanitatii comise de regimul pe care l-a condus in perioada 1940-1944 impotriva evreilor si rromilor, in Basarabia, Bucovina si Transnistria.

Calculatoare de 2300 de euro furate de la o grădiniţă din Vicov

Calculatoare de 2300 de euro furate de la o grădiniţă din Vicov


Mai multe calculatoare în valoare de corca 2.300 de euro au fost furate de la o grădiniţă din oraşul Vicovu de Sus în noaptea de duminică spre luni. Calculatoarele urmau să doteze o sală de internet din localitate. Hoţii au pătruns în sală forţând sistemul de închidere al uşii de acces iar incinta nu era prevăzută cu sistem de alarmă. Hoţii încă nu au fost identificaţi însă poliţia se află pe urmele lor.

Mort chiar în ziua de Crăciun

Mort chiar în ziua de Crăciun


Un sucevean din comuna Moara şi-a găsit sfârşitul chiar în prima zi de Crăciun în urma unui cumplit accident rutier. Vasile C. în vârstă de 32 de ani se afla la volanul unui autoturism marca VW şi rula pe DC 70 A în apropiere de comuna Bosanci. La un moment dat a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă, a acroşat o balustradă metalică de siguranţă de peste un pod, după care a izbit frontal un dig din beton de la capătul podului. Urmare a impactului deosebit de violent, maşina a fost proiectată în afara drumului, unde s-a răsturnat. Şoferul, care nu purta centură de siguranţă, a murit pe loc. Cauza accidentului a fost viteza excesivă.

Sucevenii au "speriat" elita handbalului românesc

Sucevenii au


CS Universitatea Suceava a încheiat sezonul 2006-2007 pe o poziţie onorabilă, locul IX la egalitate cu locul VIII, evoluând cu mult curaj însă nu destul pentru a se putea opune marilor forţe ale handbalului masculin românesc. Pentru anul competiţional 2007-2008, conducerea echipei sucevene a decis să investească serios şi să aspire la un loc de cupă europeană. Beneficiind de o susţinere “adevărată”, începând cu Universitatea “Ştefan cel Mare” şi continuând cu Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului şi încheind grupul de sponsori coordonat de preşedintele Consiliului de Administraţie Viorel Nuţu, formaţia suceveană s-a schimbat “la faţă” prin aducerea a doi jucători de valoare, Leonard Bibirig şi Bogdan Pralea, primul preluând şi din responsabilităţile antrenorale ale actualului director tehnic Petre Ghervan.

În noua formulă, CS Universitatea Suceava a “atacat” sezonul competiţional cu mare încredere, chiar dacă primul adversar a fost Dinamo. Trebuie de amintit faptul că cei mai sceptici se gândeau la faptul că, într-o “fază norocoasă”, echipa suceveană ar fi putut fi pe zero după primele cinci etape.

Prima victimă a fost Dinamo

Cam aceasta era starea de spirit şi de fapt înaintea jocului cu Dinamo, una din forţele handbalului masculin românesc. Tinerilor sportivi suceveni le-a reuşit totul în jocul cu echipa bucureşteană care a fost prinsă pe picior greşit şi surprinsă de elanul gazdelor, scorul final fiind 32-31 în favoarea celor de la CS Universitatea Suceava. A fost o victorie meritată care a demonstrat că Suceava are o echipă şi publicul iubitor de sport merită să-şi pună speranţele în ea.

Dacă prima victorie a fost considerată un fel de accident, succesul de la Timişoara a schimbat ordinea de zi în handbalul românesc. Cu un moral excelent după succesul cu Dinamo, handbaliştii suceveni au evoluat fără greşeală în meciul cu Poli şi şi-a trecut în cont cea de-a doua victorie, o revanşă pentru eşecul din anul predecent.

Etapa a III-a a Ligii Naţionale de handbal masculin a programat pentru CS Universitatea Suceava o nouă “bucurie”, adversară fiindu-i de această dată Steaua. Sucevenii au evoluat din nou peste aşteptări şi numai ghinionul şi portarul Laufceac au făcut ca ei să piardă la limită în faţa bucureştenilor. Dacă în partida cu Dinamo bafta a fost de partea gazdelor, în disputa cu Steaua norocul le-a surâs oaspeţilor, “stranierii” lor fiind cei care a dezechilibrat balanţa.

După trei etape, CS Universitatea Suceava avea patru puncte după meciurile cu Dinamo, Poli Timişoara şi Steaua şi infirma părerile scepticilor de la începutul campionatului, anunţându-se o “nucă tare” pentru orice adversar.

Meci de infarct cu Minaur Baia Mare

Ca o confirmare a pregătirii fizice şi psihice excelente a venit şi rezultatul cu Minaur Baia Mare din deplasare, egalul valorând cât o victorie în compania unei grupări care cedează extreme de greu în prorpiul fief. A fost 27-27 după un meci de infarct, un meci în care portarii suceveni şi-au demonstrat clasa.

“Capac” la primele cinci runde, prima “parte neagră” considerată de “iubitorii” handbalului sucevean, a fost partida cu Pandurii Târgu Jiu. Meciul a fost mult mai greu decât se aştepta, însă experienţa lui Bibirig s-a dovedit a fi hotărâtoare în momentele decisive ale întâlnirii. Scorul final a fost 33-27 şi CS Universitatea Suceava se “amesteca” deja în “treburile echipelor de top ale handbalului românesc.

Probabil, mai curând sigur, cea mai “cruntă” înfrângere a formaţiei sucevene în prima parte a sezonului competeţional 2007-2008 a venit în runda cu numărul VI atunci când “prietenii” noştri de la CSM Medgidia ne-au învins cu 32-24. După o primă repriză echilibrată, gazdele s-au “supărat” şi “îndemnate” puţin şi de arbitri au făcut K.O. echipa CS Universitatea Suceava.

Nu a fost uşor de revenit dintr-un astfel de şoc, însă tinerii handbalişti suceveni au reuşit acest lucru pe “spinarea” celor de la Uztel Ploieşti. Bibirg, Chiruţ, Adomnicăi, Mitrea, Şuţu, Bursuc, Tcaciuc, Ignat şi compania au “măcelărit” practice formaţia ploieşteană, formaţia care, reţineţi, a învins cu 26-20 campioana României HCM Constanţa. Scorul final al disputei a fost 31-21 după un “galop de sănătate” al sucevenilor.

Etapa a VIII-a a opus celor de la CS Universitatea Suceava o formaţie nou promovată, HCM Oradea, formaţie care începuse şi ea suprinzător de bine sezonul. La fel ca şi la Baia Mare, handaliştii suceveni s-au descurcat bine şi au încheiat cu acelaşi scor disputa, 27-27.

Meciul cu HC Odorhei cel mai bun al handbaliştilor suceveni

Cel mai bun joc al grupării CS Universitatea Suceava a fost cel cu liderul la zi al campionatului în etapa a IX-a, HC Odorhei. Conduşi de pe bancă de valorosul technician Ştefan Constantin, oaspeţii au venit cu gânduri mari la Suceava şi au şi reuşit până cu cinci minute înainte de finalul primei reprize să ţină în şah echipa gazdă. În aceste cinci minute însă, sucevenii au venit ca un “tăvălug” peste apărarea celor de la HC Odorhei şi scorul la pauză a fost 15-11 în favoarea lor. Cum şi repriza secundă a început la fel cum se terminase prima, scorul a luat repede proporţii şi publicul a fost cucerit imediat de stilul de joc al celor de la CS Universitatea Suceava, devenind definitiv poate susţinătorul necondiţionat al acestora. Scorul final al disputei a fost 32-21, handbaliştii suceveni le-au administrat o “corecţie” pe cinste celor de la HC Odorhei, detronându-i din postura de lideri.

Moralul foarte bun după un astfel de meci şi încă o dată, pregătirea fizică deosebită, au făcut în aşa fel încât sucevenii să nu piardă nici cel de-al meciul de pe terenul echipei Ştiinţa Bacău. Mai mult chiar, CS Universitatea Suceava ar fi putut chiar câştiga dacă ultima fază a partidei ar fi fost judecată corect de arbitri. Oricum, rezultatul de egalitate, 25-25, a fost unul care a confirmat, dacă mai era nevoie, forţa grupării sucevene.

În runda cu numărul XI CS Universitatea Suceava a trecut lejer de “lantern roşie” a Ligii Naţionale de handbal masculin Romvag Caracal cu 36-24, după un meci fără istoric. Unul dintre cele mai modeste jocuri ale handbaliştilor suceveni a fost cel din deplasare cu UCM Reşiţa. Deşi au condus la un moment dat cu 9-4, prima repriză s-a încheiat cu un neverosimil 13-11 în favoarea bănăţenilor. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic de menţionat şi CS Universitatea Suceava a pierdut “aşteptat” partida cu UCM Reşiţa.

Testul de capacitate al formaţiei CS Universitatea Suceava a venit în ultima etapă a turului atunci când în sala LPS a venit HCM Constanţa. După un început de sezon mai mult decât dubios, campioana României îşi revenise şi venea la Suceava cu dorinţa de a reintra în lupta pentru titlu. Sucevenii nu au jucat rău în acest meci, însă nu au găsit cele mai inspirate aruncări şi au avut în faţă şi un portar bun, Rudi Stănescu. HCM Constanţa a învins în final cu 30-28, la capătul unei partide în care sucevenilor le-a lipsit şansa.

Speranţe de cupă europeană

Aceasta a fost scurta istorie a turului de campionat 2007-2008 al Ligii Naţionale de handbal masculin pentru CS Universitatea Suceava, o echipă omogenă şi performantă care a adus bucurie în rândul iubitorilor de sport din Suceava. Locul ocupat, VI, este unul care oferă şansa de participare într-o cupă Europeană, şansă pe care handbaliştii, suporterii, conducerea o merită, singura problemă fiind deocamdată sala neîncăpătoare a LPS-ului. Totuşi, s-au văzut dispute şi în spaţii mult mai restrânse şi Suceava merită o echipă care să o reprezinte la nivel European, pentru ca mai apoi cei care pot, să construiască o sală polivalentă la Suceava.

Cei care au făcut cinste Sucevei şi promit să facă acelaşi lucru şi în 2008 sunt I.Andrei, Pralea, Spiridon, Chiruţ, Mitrea, Adomnicăi, Bibirig, Tcaciuc, Gavriloaia, Bursuc, Şuţu, Ignat, Dospinescu, Zvanciuc, Cezar Mihai, Brădăţan, Hapenciuc.

Clasamentul Ligii Naţionale la finalul turului

1. Steaua 13 11 1 1 422-356 23

2. UCM Reşiţa 13 9 0 4 426-387 18

3. Ştiinţa Bacău 13 8 2 3 391-374 18

4. HCM Constanţa 13 7 3 3 357-331 17

5. HC Odorhei 13 7 2 4 360-357 16

6. CS U Bucovina Suceava 13 6 3 4 374-347 15

7. Dinamo 13 7 0 6 367-360 14

8. Minaur Baia Mare 13 6 2 5 366-361 14

9. CSM Medgidia 13 6 1 6 364-368 13

10. CSM Oradea 13 4 2 7 358-375 10

11. Poli Timişoara 13 5 0 8 324-329 10

12. Pandurii Tg.Jiu 13 5 0 8 333-353 10

13. Uztel Ploieşti 13 2 0 11 316-378 4

14. Romvag Caracal 13 0 0 13 307-389 0

Ajutoare mai mari pentru veterani şi văduve de război în 2007

Ajutoare mai mari pentru veterani şi văduve de război în  2007


Veteranii şi văduvele de război din judeţul Suceava au beneficiat de ajutoare financiare mai mari în acest an faţă de anul trecut, arată bilanţul pe 2007 al Casei Judeţene de Pensii. Astfel, dacă în 2006 fiecare veteran sau văduvă de război a beneficiat de un ajutor lunar în sumă de 338.238 de lei în acest an ajutorul a fost de 462.690 de lei. A scăzut în schimb numărul beneficiarilor acestor ajutoare financiare care se acordă în baza Legii 44/1994. Potrivit bilanţului Casei Judeţene de Pensii, în 2006 în plată erau 15.765 de veterani şi văduve de război iar în acest an numărul lor a scăzut la 14.514.

Inspecţia Socială îşi intră în atribuţii anul viitor

Inspecţia Socială îşi intră în atribuţii anul viitor


Comisia pentru muncă din Senat condusă de senatorul PNL de Suceava, Tiberiu Prodan, a dezbătut în acest an mai multe acte normative care privesc reforma sistemului de asistenţă socială printre care şi ordonnaţa de urgenă a guvernului 130/2006 privind Inspecţia Socială care a devenit Legea 211/2007. Prodan a arătat că această nouă construcţie instituţională a fost înfiinţată în subordinea Ministerului Muncii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, care are drept scop controlul implementării legislaţiei în domeniu precum şi inspectarea activităţii instituţiilor publice şi private responsabile cu furnizarea prestaţiilor şi serviciilor sociale. „Funcţiile principale ale acestei instituţii sunt cele de control, de evaluare, de consiliere, de autoritate de stat, de comunicare, de formare, de reprezentare şi de administrare”, a precizat Prodan. Inspecţia Socială are următoarele atribuţii: inspectează modul în care sunt respectate prevederile legale, constată natura faptelor care încalcă prevederile legale, constată contravenţii şi după caz aplică sancţiunile prevăzute de lege, desfăşoară activităţi de investigare socială, inspectează furmizorii de servicii sociale publici şi privaţi, organizează şi coordonează activitatea de formare, informare şi documentare în domeniul inspecţiei sociale, elaborează propuneri de îmbunătăţire a cadrului legal existent.

O nouă funcţie publică cea de „inspector social”

Un punct important se referă la instituirea funcţiei de „inspector social” în cadrul funcţiilor publice specifice pentru care se va elabora un statut special. Inspectorii sociali îşi desfăşoară activitatea în domeniul asistenţei şi incluziunii sociale având drept scop principal garantarea drepturilor sociale ale cetăţenilor. „Aceste domenii sunt reglementate de o multitudine de acte normative şi e necesar ca inspectorul social să însumeze abilităţile unui expert în legislaţie, ale unui evaluator al calităţii serviciilor, dar şi cunoştinţe din domeniul financiar sau proceduri aparţinând diverşilor donatori internaţionali”, a explicat senatorul PNL de Suceava. În ceea ce priveşte funcţiile specifice respectiv controlul, evaluarea şi consilierea, activitatea Inspecţiei Sociale se bazează pe investigaţii riguroase efectuate al faţa locului, plecând de la o analiză concretă a situaţiilor şi va trebui să ţină cont de domeniul de inspecţie şi de rigidităţile instituţionale şi să însoţească constatările de recomandări pentru a contribui la ameliorarea practicilor şi regulilor acestor practici.

Dispreţ faţă de pensionarii suceveni

Dispreţ faţă de pensionarii suceveni


Numărul biletelor de tratament alocate pensionarilor suceveni de la nivel central a scăzut de la an la an, arată o situaţie întocmită de Casa Judeţeană de Pensii. Astfel în 2005 au fost repartizate 10.353 de bilete iar în 2006 doar 8.131. În acesta an iniţial judeţul Suceava a primit circa 5.834 de bilete însă ca urmare a demersurilor făcute de Casa Judeţeană de Pensii numărul lor a fost suplimentat cu 2.700. « Repartiţia biletelor la nivel de judeţ se face în funcţie de numărul de pensionari şi de asiguraţi ( contract de muncă, contract de asigurare, declaraţii de asigurare, someri ). În judeţul Suceava sunt în jur de 300.000 de pensionari şi asiguraţi”, a se precizează în bilanţul semnat de directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii, Robert Marian. Nu toate staţiunile unde sunt disponibile bilete de tratament trezesc interesul pensionarilor. Staţiunile Sângeorz Băi , Amara , Târgu Ocna sunt cel mai puţin solicitate. În schimb , cele mai cerute staţiuni sunt Vatra Dornei , Bălţăteşti , Nicolina , Olăneşti , Felix şi staţiunile de pe litoral. Pensionarii care merg la tratament cu unul dintre biletele puse la dispoziţie de CJP Suceava plătesc jumătate din cuantumul pensiei. Sejurul include 18 zile, cu trei mese zilnic, plus tratament şi cazare în vile de două sau trei stele. Gradul de valorificare a biletelor de tratament a fost de 69,98% în 2005, 93,58% în 2006 şi 91% în 2007.

Planetariul din Suceava, la zi aniversară… de Crăciun


Timp Liber



observator SuceavaA doua zi de Crăciun s-au împlinit 25 de ani de funcţionare a Planetariului din Suceava. Acesta a fost inaugurat în anul 1982 (fiind al treilea planetariu din ţară în ordinea deschiderii şi cel mai mare din ţară în ceea ce priveşte capacitatea sălii şi a diametrului cupolei) şi este destinat proiectării cerului din ziua respectivă, a cerului din emisfera sudică şi nordică, a sistemului solar, a planetelor vizibile, a sateliţilor galileeni etc.

În sala Planetariu, de formă circulară, cu o capacitate de 80 de locuri, este montat un proiector complex top ZKP 2, cu ajutorul căruia se pot proiecta Soarele, Luna, planetele şi aproximativ 6.000 de stele vizibile cu ochiul liber pe cerul boreal şi austral. Proiectoare auxiliare redau imaginea dinamică a sistemului solar, planeta Jupiter cu sateliţii galileeni, evoluţia cometei Donati, fenomenul „stelelor căzătoare” şi mişcarea unui satelit artificial.

La etaj se află o Mediatecă, o sală cu o capacitate de 100 de locuri, dotată cu aparatură audio-video, unde se organizează simpozioane, conferinţe, sesiuni de comunicări ştiinţifice şi se oferă publicului vizitator video-documentare. Terasa şi cupola mobilă sunt folosite pentru observaţii astronomice cu luneta (x120) şi telescopul de tip cassegrain (x375). Se pot observa petele solare, relieful lunar, Jupiter cu sateliţii stele.cazatoare galileeni, inelele lui Saturn, roiuri de stele, nebuloase galactice şi fenomene astrologice (eclipse, oculaţii etc.).

Planetariul dispune de un fond documentar care cuprinde cărţi şi periodice de specialitate, precum şi o donaţie de carte făcută de conf. dr. Elvira Botez.

În spaţiul expoziţional de la parter se pot vizita expoziţiile permanente: „Pagini din Istoria Astronomiei Româneşti”, „Observatoare şi Instrumentele Astronomice din Lume”, „Primul Sistem Solar”, „Dincolo de Calea Lactee”.

Aici se află şi un pendul panoramic, utilizat în cercetarea fenomenelor de gravitaţie, realizat după proiectul laureatului Nobel, Maurice Allais.

Incendiu violent în Ajunul Crăciunului la o gospodărie din Vama


Actualitate



Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc a intervenit în dimineaţa Ajunului de Crăciun, la ora 04:57 cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui violent incendiu izbucnit în gospodăria cetăţenei Ana A. din localitatea Vama.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava au ars acoperişul locuinţei pe circa 100mp, elemente de mobilier de la mansardă.

Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a fost cauzat de scânteile provenite de la coşul de fum deteriorat.

Pompierii militari au reuşit să salveze parţial locuinţa proprietarei (parterul şi etajul) şi anexele gospodăreşti, pagubele, din primele estimări ale proprietarei fiind de cca. 40000 lei.

Incendiul nu s-a soldat cu victime omeneşti, şi a fost lichidat după 3 ore.

O sobă nesupraveheată a incendiat o gospodăria din Gemenea


Actualitate



Garda de intervenţie Gura Humorului a deplasat în seara primei zile de Crăciun, două autospeciale pentru a veni în sprijinul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă Stulpicani, în vederea localizării şi stingerii incendiului izbucnit în gospodăria lui Dumitru S. din localitatea Gemenea, comuna Stulpicani.

Potrivit ISU Suceava au ars acoperişul casei de locuit pe circa 70mp, adăpostul de animale pe circa 25mp, magazia de materiale pe circa 24mp, 1t fân, diverse bunuri casnice.

Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a fost iniţiat din cauza unei sobe cu acumulare de căldură supraîncălzită şi nesupravegheată.

S-a reuşit salvarea casei de locuit, pagube fiind estimate proprietar, în primă fază la cca. 37000 lei.

A murit în accident rutier de Crăciun


Actualitate



Un tânăr din Moara de decedat în prima zi de Crăciun, după ce s-a izbit de un pod. Potrivit IPJ Suceava, pe 25 decembrei, la ora 15.10, pe drumul comunal DC 70 A în afara comunei Bosanci, C.VASILE, în vârstă de 32 ani din comuna Moara, posesor al permisului de conducere categoriile ,,B, BC, C, DE, D1, D1E ” din anul 2003, în timp ce conducea autovehiculul marca VW, datorită vitezei excesive într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei, a acroşat balustrada metalică de siguranţă peste un pod, s-a izbit frontal de un dig din beton construit la capătul podului, după care s-a răsturnat.

Din impact a rezultat decesul conducătorului auto, care nu purta centură de siguranţă.

Pod de gheaţă format pe pârâul Neagra în dreptul oraşului Broşteni


Actualitate



zapoare.jpg În dimineaţa Ajunului de Crăciun, 24 decembrie, ore 07.25 lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava au inteprins o acţiune de deblocare a zăpoarelor de gheaţă la Broşteni. Detaşamentul Vatra Dornei a intervenit pentru spargerea şi îndepărtarea unui pod de gheaţă format pe pârâul Neagra, fenomen ce putea conduce la formarea unei acumulări de apă şi inundarea a cinci gospodării.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava operaţiunile de intervenţie, desfăşurate cu sprijinul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din oraşul Broşteni, au durat circa 10 ore şi nu au ridicat probleme deosebite. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, capitalul Emilian Ţehaniuc, a menţionat că nu a fost necesară folosirea dinamitei pentru spargerea gheţii întrucât grosimea acesteia nu era foarte mare. „S-a folosit topoare şi căngi” a precizat purtătorul de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava.

Administraţie agricolă de nivel european


La sfîrşitul acestui an, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) se poate mîndri cu realizări notabile.

Directorul executiv Dragoş Juravle susţine că prin investiţiile ce au fost realizate în 2007 a fost finalizată modernizarea a 7 centre agricole zonale. Clădirile au fost dotate cu instalaţii moderne, iar paza este asigurată cu sisteme de alarmare la incendiu şi efracţie. În acestea îşi desfăşoară activitatea specialiştii agricoli care deservesc comunele arondate. "Fiecare angajat al DADR beneficiază de calculator, aparatură de birotică şi de comunicare", a spus dl Juravle. Tot în 2007, a fost dotat cu aparatură specifică laboratorul de nematologie, structură acreditată în conformitate cu normele europene. Pe de altă parte, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au fost depuse, în vederea aprobării, studiile de fezabilitate pentru reabilitarea Unităţilor de Ameliorare şi Reproducţie Zootehnică (UARZ) din Suceava şi Siret. În prezent, sînt executate lucrări de amenajare a laboratorului de control al calităţii laptelui, dar şi la reamenajarea laboratorului seminalogic, investiţii care vor fi inaugurate în martie 2008. "În aceste circumstanţe şi realizări, administraţia agricolă suceveană tinde tot mai mult înspre atingerea exigenţelor europene", a adăugat dl Juravle.