vineri, 4 iulie 2008

Se scumpeşte gigacaloria

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat creşterea cu 20% a preţului gigacaloriei vândută populaţiei de TERMICA Suceava de la 141,28 de lei la 169,49 de lei. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu căruia nu i-a picat prea bine decizia Autorităţii în condiţiile în care sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire ar urma să plătească facturi mai mari iarna care vine. Primarul spune însă că nu este de acord ca majorarea decisă de ANRE să fie aprobată de Consiliul Local aşa cum este legal. El a precizat că va avea o discuţie cu conducerea societăţii TERMICA pentru a stabili strategia pentru iarna care vine şi pentru a asigura nişte preţuri suportabile pentru populaţie. „Sigur suntem în contact cu cei de la TERMICA şi încercăm să facem strategia pentru iarna următoare şi vom face tot ce depinde de noi să putem asigura nişte preţuri suportabile pentru populaţie pentru că şi aşa populaţia are probleme cu plata energie termice livrate iar în măsura în care vom majora preţul blocajul se va accentua şi mai mult. Urmează să stabilim exact strategia la TERMICA dar în nici un caz nu sunt de acord să mai aprobăm în Consiliul Local acest preţ avizat de ANRE”, a declarat Lungu. 

 

S-a dublat şi preţul la cărbune

 

Primarul a arătat că în prezent TERMICA produce gigacaloria la preţul de 286 de lei majorarea aprobată de ANRE urmând să ducă preţul de producţie la 320 de lei preţ considerat foarte mare. „Nu putem să ne permitem să mai aprobăm o creştere de preţ la gigacalorie. Asta înseamnă că în măsura în care vom aproba acest preţ creşte diferenţa pe care trebuie să o suporte Consiliul Local ca subvenţie. Or noi nu putem suporta nici la preţul actual diferenţa de subvenţie nici într-un caz la o creştere de preţ aşa cum este aici prevăzută undeva la19%”, a spus Lungu. Trebuie spus că în prezent preţul de referinţă al gigacaloriei pe care-l plăteşte populaţia este de 155 de lei. O veste neplăcută din zona termoficării este şi aceea că se dublează preţul cărbunelui. În prezent TERMICA are în stoc cărbune pentru primele trei luni de iarnă însă din ianuarie 2009 va folosi cărbunele scump ceea ce va avea impact în preţul energiei termice produse.

Direcţia Sanitar Veterinară verifică pensiunile din judeţ

Pensiunile din judeţ au intrat în atenţia Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Veterinarii vor verifica dacă acestea pun pe masa clienţilor doar carne certificată sanitar-veterinar. Controalele vor fi demarate deoarece există informaţii că la unele pensiuni ajung şi produse din carne care nu sunt verificate, condiţii în care nimeni nu poate garanta dacă acel produs provine de la un animal sănătos. „Atrag atenţia agenţilor economici care au pensiuni, să fie vigilenţi de unde cumpără carnea, cum o cumpără, întrucât sunt situaţii în care în pensiunile turistice intră carne neverificată sanitar-veterinar, adică animale care sunt sacrificate în gospodărie”, a declarat Dulgheru. El nu a dorit să exemplifice deocamdată unde sunt astfel de probleme, spunând că nu poate aduce acuzaţii decât după ce va avea probe certe cu privire la acest aspect. „Vreau să transmit celor care deţin pensiuni să fie foarte atenţi de unde se aprovizionează cu carne deoarece noi vom merge în teritoriu si acolo unde vom găsi astfel de carne vom suspenda activitatea”, a fost mesajul şefului Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava.

Veterinarii inspectează mănăstirile

Veterinarii suceveni vor inspecta mănăstirile şi celelalte lăcaşuri de cult din judeţ care servesc masa persoanelor venite din exterior pentru a vedea dacă sunt respectate condiţiile de igienă. Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Petrea Dulgheru, a spus că principala problemă care trebuie stopată este cea a sacrificării animalelor în interiorul mănăstirilor, procesul de tăiere trebuind obligatoriu realizat într-un abator autorizat. „În mănăstiri s-au făcut destule progrese din acest punct de vedere. Din fericire, am trecut deja peste faza în care ni se spunea că mănăstirea este a domnului şi echipele de control nu au ce căuta acolo. În mare parte am reuşit să stopăm sacrificarea bovinelor şi a celorlalte animale în mănăstiri, însă cu siguranţă că fenomenul încă mai este întâlnit”, a declarat Dulgheru. 

El a precizat că o parte din cantinele mănăstirilor au fost dotate cu utilităţi şi au condiţii de igienă acceptabile, însă mai sunt multe aspecte care trebuie îmbunătăţite. O evidenţă a lăcaşurilor de cult care servesc masa a fost deja realizată, echipele de la Direcţia Sanitar Veterinară urmând să-şi stabilească în următoarea perioadă un program de control.

Mafia imobiliară face legea construcţiilor în Suceava

S.O.S. 



Blocuri de minim patru etaje, dar şi turnuri de 10-14 etaje, clădiri de birouri pe 2-4 nivele, care se închiriază cu zeci şi sute de euro metrul pătrat, locuinţe particulare sub geamurile blocurilor, toate se construiesc peste tot unde există câţiva metri de teren, fără nici o oprelişte. Dacă pui întrebări, ţi se răspunde că cel care construieşte are toate avizele şi autorizaţiile şi ridicarea imobilului nu poate fi oprită. Cine dă totuşi avizele pentru toate aceste clădiri care agresează oraşul?
  

Judeţul Suceava figurează, de câţiva ani, în toate topurile referitoare la construcţii noi şi dezvoltare imobiliară. La prima vedere asta ar putea însemna că în judeţul nostru este pe cale să se rezolve spinoasa problemă a locuinţelor, lucru adevărat doar parţial pentru că atât casele noi, cât şi apartamentele în blocurile nou construite sar la preţ de 100.000 de euro. Asta le face mai greu accesibile clasei medii, chiar şi în condiţiile creditelor imobiliare, care te fac dator la bănci până la pensie. Şi atunci, cine construieşte şi pentru cine? Răspunsul? În cele mai multe cazuri, şmecheri cu bani pentru alţi şmecheri cu bani, cu ajutorul unui sistem foarte bine pus la punct, din care fac parte funcţionari publici, politicieni, arhitecţi şi constructori. 

Prin ungerea unei rotiţe din acest sistem poţi construi blocuri într-un parc dendrologic, în intersecţii, în zone supraaglomerate, în curtea unui liceu, îţi poţi extinde balconul pe tot spaţiul verde din faţa blocului, până în bulevard, poţi face clădiri de birouri şi plăcintării între monumentele istorice. 

Legislaţia este ambiguă, comisia de urbanism din cadrul Consiliului Local Suceava dă aviz favorabil celor mai fanteziste proiecte, arhitectul şef al judeţului are firmă de proiectare în familie, care proiectează o clădire înaltă într-un perimetru delimitat de monumente istorice de referinţă. 

Tot firmă în familie are şi şefa Serviciului Urbanism din Primăria Suceava, firmă care a proiectat mai multe imobile în Suceava. Consilierii locali aprobă în câteva minute zeci de documentaţii de urbanism şi nimeni nu este responsabil de apariţia în peisaj a unor clădiri care şochează efectiv prin amplasarea lor. 

 
Comisia de urbanism avizează cele mai fanteziste proiecte 

Pe străzile 6 Noiembrie, Mărăşeşti, în Piaţa 22 Decembrie, Ana Ipătescu, Mihai Viteazu, Samoil Isopescu au apărut clădiri înalte chiar la stradă, care nu respectă aliniamentul imobilelor existente, nu se încadrează în mediul construit, nu respectă gradul de ocupare a terenului, ca să nu mai vorbim de dreptul celor care deja locuiesc în zonă de a avea în faţa geamului un copac şi un petec de iarbă, nicidecum un bloc P+4 sau P+10. 

În toate cazurile, toată documentaţia este în regulă, sunt toate aprobările necesare, de la serviciul de specialitate din cadrul primăriei, până la comisia de urbanism din cadrul Consiliului Local şi, unde este cazul, aprobarea consilierilor. 

 
20 de milioane amendă pentru primarul Lungu pentru că a refuzat aprobarea ridicării unui bloc 

Primarul de Suceava, Ion Lungu, spune că nu are nici o pârghie pentru a se împotrivi acestui gen de proiecte şi că, de câte ori a încercat să o facă, a pierdut lupta în instanţă. Lungu a exemplificat cu vila ridicată în bazar, cu un bloc din Burdujeni, pe strada Jean Bart, pentru care şi-a plătit opoziţia cu 20 de milioane de lei vechi, obligat de instanţă şi, mai nou, un alt bloc în cartierul Burdujeni.

Ultimul astfel de caz s-a înregistrat în aprilie 2008, când, în ciuda opoziţiei primarului, Tribunalul Suceava a obligat Primăria să elibereze autorizaţia de construcţie pentru edificarea construcţiei unui bloc de locuinţe P+4E+M pe o suprafaţă de 390 mp în cartierul Burdujeni, pe strada Tineretului.

„Urbanismul este o problemă foarte sensibilă la nivel naţional. Fac apel la toţi factorii implicaţi, proprietari de terenuri, constructori, arhitecţi, autorităţi locale, Guvern şi Parlament să facem front comun pentru a stăpâni această problemă. Trebuie să respectăm dreptul la proprietate al fiecăruia, dar legal şi moral este să nu restrângem nici drepturile celorlalţi locatari”, a afirmat Ion Lungu. 

Soluţia pentru limitarea haiduciei din urbanism este aprobarea cât mai rapidă a Planului Urbanistic General şi realizarea unui studiu de trafic care să arate cât şi cum se va circula în Suceava în următorii ani pe străzile existente. 

Implicit, acesta din urmă va arăta şi care străzi ar trebui obligatoriu lărgite, măcar pentru a putea prelua pe o bandă separată transportul în comun. Cu construcţiile ajunse până în stradă, extinderea străzilor va rămâne doar un vis.

Victima criminalului de la Burdujeni, condusă pe ultimul drum de sute de oameni

Inimi sfâşiate de durere 



Sute de oameni au condus-o, ieri, pe ultimul drum, pe Daniela Bucevschi, tânăra în vârstă de 18 ani, din comuna Pătrăuţi, omorâtă cu cruzime, duminica trecută, pe dealul de la ieşirea din Suceava înspre Plopeni.

În timp ce familia Danielei îşi ducea mezina la groapă, o armată întreagă de poliţişti continua să scotocească judeţul în căutarea bestiei care i-a luat viaţa.

 
Şi-au dus copilul la groapă 

Curtea casei familiei Bucevschi din Pătrăuţi era, ieri, în jurul prânzului, plină de oameni. Prieteni, foşti colegi, vecini, săteni, au venit să le transmită părinţilor sfâşiaţi de durere sincere condoleanţe şi să se alăture familiei îndoliate în cortegiul funerar, pentru a-şi lua rămas bun de la Daniela. 

Fetiţa aceea frumoasă foc, cuminte, cu mult bun simţ, cum o descriu cei care au cunoscut-o, pleca pentru totdeauna.

Predica pastorilor veniţi să mai aline din suferinţa familiei şi să se roage la căpătâiul Danielei a înlăcrimat ochii tuturor, fie ei penticostali, baptişti, adventişti sau creştin-ortodocşi.

În mijlocul curţii, sicriul în care se afla corpul neînsufleţit al Danielei era înconjurat de familie.

Pentru că nu au apucat să o vadă la altar, părinţii Danielei au decis să o îmbrace în mireasă. „E atât de frumoasă... săraca de ea, aşa blestem...”, şoptesc între ele două sătence.

În liniştea ce a cuprins uliţa pe care locuieşte familia Bucevschi, cântările corului amplifică emoţiile ceremonialului funerar. 

Secată de lacrimi şi sleită de puteri, după ce a plâns necontenit de la aflarea terifiantei veşti a morţii fiicei ei, mama Danielei, Elisabeta Bucevschi, abia se mai ţine pe picioare. 

Daniela era cea mai mică dintre cei şapte copii ai ei şi nu aştepta decât să o vadă mireasă, fericită, la casa ei.  

La căpătâiul Danielei stătea şi iubitul ei, Dorin, tânărul cu care, din ce am reuşit să aflăm de la vecini, avea o relaţie de câteva luni şi care, aşa cum ne-a mărturisit chiar el, avea de gând să o ceară de nevastă.

Din când în când o strigau uşor pe nume, dar răspunsul nu mai avea să vină. 

Oameni bătrâni, tineri, cu toţii aveau lacrimi în ochi.

Cortegiul funerar s-a îndreptat apoi spre cimitir, în corul cântărilor funerare care au însoţit-o pe Daniela până la locul de veci. 

Drumul spre cimitir i-a fost presărat cu lacrimi, alte câteva sute de săteni din Pătrăuţi ieşind în drum sau la poartă şi rugându-se ca D-zeu să o ierte.

 
Mama principalului suspect, dezinteresată de soarta fiului ei 

Armata întreagă de poliţişti implicată în acest caz a continuat, ieri, operaţiunile de localizare a individului care a violat-o, bătut-o cu sălbăticie, obligat-o la perversiuni sexuale şi ştrangulat-o pe mezina familiei Bucevschi cu şnurul cu care o legase de mâini şi de gât. 

Principalul suspect al anchetatorilor, Maricel Brânză, în vârstă de 23 de ani, din comuna botoşăneană Hăneşti, bănuit şi în alte violuri, este dispărut fără urmă, anchetatorii nereuşind să-i găsească încă ascunzătoarea.

În localitatea de domiciliu a acestuia, comuna Hăneşti, sătenii care l-au cunoscut pe Maricel Brânză spun că acesta a început să fure din copilărie, de la 11-12 ani. 

„Nu l-am mai văzut de mai bine de vreo două luni”, povesteşte Mihai Diaconu, care locuieşte gard în gard cu familia suspectului.

Mama lui Maricel Brânză pare dezinteresată de implicarea fiului său în violurile şi crima de care este acuzat şi spune că nu ştie ca acesta să fi avut, vreodată, o relaţie de prietenie cu vreo fată. „Când am văzut că a făcut 20 de ani, l-am întrebat şi noi dacă nu vrea să se însoare, dar a spus că nu are nici o fată. Cât despre violuri, am aflat şi noi de la poliţişti. Dacă a făcut-o el, nu are decât să tragă acu mâţa de coadă”, a declarat, ieri, Mihaela Brânză.

Pagube de peste 8 milioane de euro, în urma incendiilor şi inundaţiilor

Incendiile şi inundaţiile înregistrate pe raza judeţului, în prima jumătate a acestui an, au provocat pagube de peste 8 milioane de euro, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Inspectorului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, colonelul Lucel Lulciuc.Conform statisticilor, în primul semestru din 2008, serviciile profesioniste, voluntare şi private au intervenit la nu mai puţin de 1.123 de situaţii de urgenţă şi alte evenimente (în medie şase pe zi), din care majoritatea au fost cazuri asistate de SMURD sau incendii.Totuşi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul situaţiilor de urgenţă a scăzut cu 5,47%.
Pe timpul intervenţiilor, a precizat Lulciuc, au fost salvate 139 de persoane, dintre care 13 copii, aproape 400 de animale şi păsări, fiind salvate bunuri şi instalaţii în valoare de peste 30 de milioane de euro.„Timpul mediu de răspuns la situaţii de urgenţă civilă a fost de 14,52 minute, iar timpul mediu de intervenţie la incendii de 63,50 minute”, a completat şeful ISU Suceava. Colonelul Lulciuc a prezentat faptul că cele mai multe incendii şi arderi necontrolate la vegetaţia uscată au avut loc pe teritoriul oraşelor Suceava şi Fălticeni.Cele mai multe incendii au izbucnit din cauza coşurilor sau burlanelor de fum defecte sau necurăţate şi a scurtcircuitelor produse la instalaţiile electrice defecte ori improvizate.Din nefericite, statisticile ISU Suceava arată şi că patru adulţi au decedat în urma incendiilor din prima jumătate a acestui an, iar un copil a fost rănit.

Liberalii îi reproşează lui Flutur că CJ n-a participat la licitaţia pentru gaz metan

Liberalii suceveni îi reproşează preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, că el şi echipa sa nu au fost în stare să găsească soluţii pentru ca societatea Bucovina Ecotermgaz, care administrează proiectul „Suceava- Utilităţi şi mediu la standarde europene”, să participe la licitaţia pentru desemnarea operatorului de gaz în judeţul Suceava. Senatorul PNL de Suceava, Tiberiu Prodan, a declarat, vineri, în conferinţă de presă, că efectul acestei absenţe va fi resimţit atât de Consiliul Judeţean, cât şi de primăriile partenere în proiect deoarece serviciul de operare gaz metan ar fi fost cel care ar fi permis rambursarea împrumutului de peste 80 de milioane de euro, cu care a fost realizat proiectul, iar ulterior ar fi adus un profit substanţial pentru judeţ. ”Distinsul nostru preşedinte al CJ, împreună cu ceilalţi colegi care conduc acum CJ s-au dovedit incapabili să cunoască legile administraţiei locale, să pună un serviciu pe picioare. De ce s-au mai înscris în această competiţie, dacă nu ştiu administraţie şi management? Numai ca să câştige o bătălie politică?”, s-a întrebat retoric Tiberiu Prodan. Senatorul liberal a apreciat că, atunci când ai „o asemenea mină de aur pe mână, nu se poate să-i dai cu piciorul pentru că nu eşti în stare să prezinţi un buget sau să prezinţi o garanţie pentru o licitaţie”. În opinia sa, dacă noua conducere a judeţului va continua în acest fel, în foarte scurt timp se va produce decapitalizarea Consiliului Judeţean, ceea ce ar duce la renunţarea la unele servicii, precum cel de administrare a drumurilor judeţene. La licitaţia organizată joi, 3 iulie, la sediul Ministerului Economiei şi Finanţelor, nu s-a înscris nimeni. Surse liberale susţin că pentru Bucovina Ecotermgaz ar fi fost suficient să participe pentru a câştiga.

Deputatul Pardău, asemuit cu “cavalerul tristei figuri”

Deputatul PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră, a reacţionat la ironiile făcute pe seama sa de colegul său de la PDL, Dumitru Pardău. Democrat liberalul s-a luat de Sandu Capră după ce acesta a declarat că va monitoriza cu mare atenţie activitatea politică şi administrativă a lui Gheorghe Flutur. Replica parlamentarului liberal a fost tot în termeni ironici. « Văd că un anume coleg de-al meu se dă mare zmeu în judeţ, sub poala şefului său de partid, care a câştigat prin minciună preşedinţia Consiliului Judeţean. După o perioadă de penitenţă, ca urmare a semieşecului înregistrat de PDL în zona Dornelor, de care a răspuns în mod direct, Pardău a devenit rău şi a început să muşte. I s-a dat azimutul de la partid, iar el, docil şi ascultător, a executat întocmai comanda », a spus Sandu Capră, cel pe care Pardău îl numea « deputatul exotic ». Parlamentarul liberal i-a întors-o colegului său democrat liberal numindu-l “deputatul comic”. Mihai Sandu Capră i-a transmis lui Dumitru Pardău să meargă la şeful său de partid, Gheorghe Flutur şi să caute împreună conturile secrete ale Consiliului Judeţean, din care să cofinanţeze « proiectele pe care au minţit că le-au făcut în campania electorală ». Capră i-a mai sugerat colegului său democrat liberal „să se adune » şi să-şi ia în serios munca de parlamentar.