luni, 20 august 2007

Liberalii cred că moţiunea de cenzură este emanaţia clientelei politice a PSD

Liberalii cred că moţiunea de cenzură este emanaţia clientelei politice a PSD

Politica


Lungu.JPGPreşedintele PNL Suceava, Ion Lungu a criticat hotărârea PSD de a introduce moţiune de cenzură în Parlamentul României spunând că în realitate moţiunea nu este dorinţa social-democraţilor ci doar „a grupurilor de interese din jurul preşedintelui Mircea Goeană”. Ion Lungu a acuzat PSD că nu are motive reale de a introduce moţiunea şi că de fapt ea este doar emanaţia clientelei politice a PSD care „nu înţelege democraţia şi nu poate sta un întreg ciclu electoral în opoziţie”. „Guvernarea actuală este eficientă şi PNL nu este dispus să negocieze nici un alt program de guvernare”, a ţinut să precizeze Ion Lungu explicând că PNL nu va avea nici un fel de problemă să treacă în opoziţie dacă acest lucru este dorit de Parlament, prin votul pentru Moţiune. Acesta a atras însă serios atenţia asupra pierderilor care ar surveni de pe urma schimbării Guvernului, pierderi din sectorul de infrastructură al judeţului, „acolo unde sunt deja o serie întreagă de proiecte în derulare” şi în cel de dezvoltare al sănătăţii şi învăţământului. „Instabilitatea politică ce se prefigurează va duce implicit la încetinirea proiectelor şi în majoritatea cazurilor chiar la blocaj. Cu siguranţă un alt Guvern va avea o altă listă de priorităţi şi o altă strategie de pus în aplicare”, a mai spus liderul liberalilor suceveni.

Tiruri de întrebări de la PLD-işti pentru conducerea judeţului

Tiruri de întrebări de la PLD-işti pentru conducerea judeţului

Tiruri de întrebări de la PLD-işti pentru conducerea judeţului

Liberal democraţii suceveni, prin vocea purtătorului de cuvînt, Daniel Cadariu, cer conducerii Consiliului Judeţean să facă cunoscut stadiul implementării Proiectului Phare privind reabilitarea parcărilor la un număr de 13 mănăstiri din judeţ. De asemenea ei cer aducerea la cunoştinţa opiniei publice a motivelor încetării lucrărilor la unele dintre obiectivele acestui proiect şi ce măsuri au fost luate împotriva celor vinovaţi de întârzierea derulării proiectului. „Vrem să ştim în ce măsură aceste întârzieri pot pune în pericol finanţarea din fonduri europene a investiţiei. Îngrijorarea noastră rezidă din faptul că unele dintre aceste parcări sunt amplasate în apropierea unor pârâuri, iar manifestările climatice din ultima perioadă de timp arată că e posibil ca unele dintre lucrările parţial executate să fie distruse de ape. Dacă se va întâmpla aşa ceva, somăm conducerea Consiliului Judeţean să precizeze cine îşi va asuma răspunderea, având în vederea calitatea Consiliului Judeţean Suceava de administrator al acestor parcări, obţinută prin delegare de la comunităţile locale”, a declarat Cadariu. De menţionat că preşedintele Consiliului Judeţean, Gavril Mîrzat, şi-a exprimat nemulţumirea în repetate rînduri cu privire la ritmul necorespunzător al derulării lucrărilor la investiţia al cărei titular este Ministerul Dezvoltării. El a solicitat Ministerului Dezvoltării redistribuirea sumelor destinate construirii unei parcări moderne la mănăstirea Arbore către celelalte mănăstiri din judeţ unde se fac astfel de investiţii şi asta pentru că terenul pe care urma să se construiască parcarea a fost retrocedat iar celelalte amplasamente propuse nu au fost aprobate de Ministerul Culturii.

Lungu îngrijorat că proiectele de infrastructură ar putea fi blocate

Lungu îngrijorat că proiectele de infrastructură ar putea fi blocate

Lungu îngrijorat că proiectele de infrastructură ar putea fi blocate

Liberalii suceveni consideră că o eventuală cădere a Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu în cazul în care moţiunea de cenzură anunţată de PSD va trece va avea ca efect blocarea tuturor proiectelor de infrastructură. „Trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că azi sînt foarte multe proiecte pe linie de infrastructură pornite de guvernul Tăriceanu precum cele pe ordodanţa 7, poduri, podeţe, drumuri, apoi cele privind construirea de spitale judeţene de urgenţă şi reabilitări de infrastructuri. Dacă vine alt guvern pînă se stabilesc din nou conducerile la ministere perioadă în care funcţionarea acestora va fi blocată instituţional vor fi blocate şi aceste proiecte care sînt foarte importante pentru comunităţile locale. Sînt convins că această instabilitate politică ce se prefigurează va duce la o încetinire a proiectelor de infrastructură atît de necesare pentru populaţie şi la o blocare a lor”, a declarat preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Ion Lungu. El a apreciat că moţiunea de cenzură „pe care o vîntură PSD” reprezintă un lucru normal într-o democraţie dar că asta nu înseamnă că iniţiatorii au şi dreptate. Lungu este convins că nu liderul PSD, Mircea Geoană, este iniţiatorul moţiunii ci „grupurile puternice de interese ale PSD împletite cu cele ale PD din teritoriu”. „Sigur sînt presiuni şi aici se dovedeşte încă o dată că clientela politică şi grupurile de interese ale PSD-ului nu înţeleg democraţia şi nu pot sta un ciclu electoral în opoziţie. E clar că e dorinţa PSD de a reveni la putere dar aici poate este şi o strategie a domnului preşedinte Băsescu. PNL este un partid responsabil care se va preocupa de guvernare şi trebuie să spune clar că astăzi este o guvernare eficientă”, a mai spus preşedintele PNL Suceava.

Pedepse pentru cei vinovaţi de blocarea fondurilor europene

Pedepse pentru cei vinovaţi de blocarea fondurilor europene

Pedepse pentru cei vinovaţi de blocarea fondurilor europene

Deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan, cere constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să identifice şi să propună sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de faptul că România nu poate accesa fondurile alocate de Uniunea Europeană. Stan a arătat că în acest an ţara noastră nu va putea beneficia de nici un euro din fondurile externe în condiţiile în care contribuie cu peste un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene. « Am dovedit că sîntem virtuoşi contribuabili şi ne dăm toată silinţa să participăm la bunăstarea celorlalte ţări europene », a spus cu ironie parlamentarul social democrat. Ioan Stan crede că persoanelor vinovate de situaţia actuală ar trebui să li se impute sumele pe care România le achită în acest an bugetului Uniunii Europene. « Anul acesta din UE nu vom reuşi să accesăm nici un euro în condiţiile în care România participă cu peste un miliard de de euro anual la bugetul Uniunii. Pentru acest lucru cer ca Parlamentul României să constituie de urgenţă comisie de anchetă în care să se elucideze cauzele şi să identifice persoanele vinovate că nu am reuşit să facem documentaţia cerută de către UE la timpul respectiv. Cer luarea de măsuri drastice mergînd pînă la imputarea sumelor respective acelor persoane », a declarat Stan. Deputatul PSD de Suceava crede că persoanele care se fac vinovate de faptul că România nu poate acesa fondurile europene în acest an fac parte din categoria « băieţilor deştepţi » şi că nu este o problemă recuperarea miliardului de euro.

Eugen Constantin Uricec: "Vom avea la locale candidaţi importanţi din afara PD"

"Vom avea la locale candidaţi importanţi din afara PD"

Interviu cu preşedintele organizaţiei judeţene a PD, Eugen Constantin Uricec.

REP. Domnule preşedinte, în ce stadiu se află organizaţia judeţeană cu pregătirea alegerilor europarlamentare?

E.C.U. Partidul Democrat a considerat încă de la începutul anului că alegerile pentru Parlamentul European reprezintă cel mai important eveniment electoral şi în consecinţă e pregătit din toate punctele de vedere să-l abordeze în forţă. Nu înţelegem însă de ce scrutinul nu s-a desfăşurat în primăvară, în luna mai, aşa cum au fost programat. Nu înţelegem de ce pînă acum nu a fost stabilită data desfăşurării alegerilor şi cînd va începe oficial campania electorală. E o situaţie contradictorie pentru că ştim foarte bine că avem termen 31 decembrie 2007 pentru a face aceste alegeri. De ce am zis contradictorie ? Pentru că România este deja un stat cu drepturi depline în Uniunea Europeană şi nu înţelegem de ce nu există deschiderea politică pe care o aşteaptă cetăţeanul român astfel încît interesele personale sau de grup să fie în afara intereselor societăţii româneşti. Privind în mod legal acest subiect sînt necesare cel puţin 90 de zile pentru a putea avea o dată clară referitoare la alegerile europarlamentare. Aşteptăm cu interes hotărîrea guvernului şi stabilirea datei pentru desfăşurarea acestor alegeri. Nu întîmplător PD nu participă la consultările pe această temă care au loc la invitaţia primului ministru pentru că avem exemplul din primăvară cînd aceste discuţii au existat şi practic nu s-a ţinut cont de ceea ce s-a stabilit şi de punctele de vedere ale partidelor în general dar în special de cel al PD.

« Pe orice poziţie s-ar afla candidatul nostru pentru alegerile europarlamentare prezenţa pe listă este o postură onorantă »

E.C.U. Ce credeţi că se urmăreşte prin această amînare a prununţării datei alegerilor europarlamentare?

-E greu de spus ce se urmăreşte însă probabil este vorba de speranţa creşterii în sondaje a unor partide în special a celor care se află la putere. Mă gîndesc de asemenea că sînt unele partide care trag de timp pentru că nu şi-au definitivat încă listele de candidaţi şi există discuţii interne cu privire la ocuparea locurilor eligibile şi la ordinea pe liste. În concluzie pornind de la interesele personale de a ocupa un post sau altul pe un loc eligibil şi terminînd cu interesele de grup există interesul partidelor care sînt la guvernare de a mai trece o perioadă de timp astfel încît în concepţia lor vor putea creşte în sondajele de opinie şi vor putea obţine un rezultat mai bun în alegeri.

REP. Ce şanse are candidatul propus de PD Suceava să ocupe un loc onorabil pe listă?

E.C.U. După cum am mai anunţat candidatul nostru pentru Parlamentul European este domnul Florin Hrebenciuc. Considerăm că pe orice poziţie s-ar afla prezenţa domnului Hrebenciuc pe această listă este o postură onorabilă. Spun asta pentru că are din punctul nostru de vedere capacitatea de a reprezenta PD în postura de candidat pentru Parlamentul European. În această structură trebuie să fie oameni foarte bine pregătiţi, care să cunoască una două limbi de circulaţie internaţională şi care să fie receptivi la ceea ce înseamnă democraţie europeană. Domnul Florin Hrebenciuc are aceste calităţi. Este un tînăr extrem de bine pregătit cu o mentalitate modernă care poate să transmită în mod nedistorsionat mesajele Parlamentului Europei către România. În concluzie este e o persoană care se simte onorată că poate să facă parte din această listă, o persoană pe care noi contăm în momentul de faţă şi pe viitor în cea ce priveşte raportul între România şi Parlamentul European.

„Avem cîte doi posibili candidaţi pentru funcţia de primar în fiecare localitate”

REP. În paralel cu europarlamentarele trebuie să pregătiţi şi localele. Aveţi o imagine asupra candidaţilor pe care-i veţi arunca în bătălia electorală de anul viitor?

E.C.U. Noi avem deja o strategie pentru alegerile locale de anul viitor. În principiu în fiecare din cele 114 localităţi avem cel puţin cîte doi candidaţi pentru funcţia de primar care vor fi lansaţi odată cu campania pentru alegerile europarlamentare. Asta nu înseamnă că vom face public deja numele acestor persoane dar este un prim test pentru ele alegerile pentru Parlamentul Europei urmînd ca după ce acest eveniment electoral se va desfăşura să luăm decizii clare referitor la formula completă de participare a PD în alegerile locale din 2008, şi anume candidat de primar şi listă de consilieri. Repet, în fiecare localitate avem cîte doi posibili candidaţi pentru funcţia de primar şi un nucleu de 10-15 persoane care vizează funcţia de consilier local.

REP. Veţi lansa tandem primar-viceprimar?

E.C.U. Ar fi extraordinar ca PD să obţină rezultate atît de bune încît să poată avea primar şi viceprimar precum şi majoritatea în Consiliile Locale dar în momentul în care unul din cei doi virtuali candidaţi se clasează mai jos este normal ca în măsura în care va fi posibil să ocupăm şi postul de viceprimar respectivul va fi cel vizat să ocupe fotoliul.

REP. Vi s-a sugerat ca acolo unde nu aveţi soluţii să căutaţi candidaţi pentru posturile de primar în special în afara partidului. Vor fi astfel de cazuri?

E.C.U. Sigur că da. E un mod de abordare pe care PD îl practică de fiecare dată în alegerile locale pentru că alegerile locale pînă la urmă în afară de cele prezidenţiale sînt singurele alegeri cu caracter uninominal în sensul în care practic primarul este ales prin vot direct şi contează foarte mult personalitatea acelui candidat, contează foarte mult modul în care este văzut în societate. În concluzie dacă vor fi şi se vor găsi candidaţi extrem de buni care nu au făcut parte din PD şi care doresc să candideze din partea PD sigur că uşa va fi deschisă şi că vom lua în considerare astfel de demersuri acolo unde va fi cazul.

REP. Puteţi să ne spuneţi dacă sînteţi în tratative cu unele personalităţi pentru a candida din partea PD?

E.C.U. Sigur că sîntem în tratative cu unele persoane din mai multe localităţi din judeţ. Sîntem în tratative avansate şi în perioada imediat următoare adică luna viitoare vom lua hotărîrile de rigoare astfel încăt să devină membri ai PD şi să poată candida pe liste în alegerile locale.

REP. Cea mai reprezentativă organizaţie este sau ar trebui să fie mai bine zis cea din municipiul reşedinţă de judeţ. Din păcate în cazul PD această organizaţie traversează o perioadă de frămîntări într-un moment în care ar trebui să fie pe baricade. Va reprezenta această situaţie un handicap pentru organizaţie?

E.C.U. Nu aş spune din păcate şi nu aş spune frămîntări. Organizaţia municipală Suceava a PD a fost o organizaţie bună. Sînt oameni care au făcut parte din această structură şi pe care noi contăm în continuare însă a fost o decizie pe care a luat-o Biroul Permanent Judeţean tocmai pentrua eficientiza şi impulsiona activitatea. Pentru a putea intra în alegerile locale din 2008 cu un număr de candidaţi credibili, cu un candidat pentru Primăria Suceava personalitate puternică tocmai în acest context am luat decizia de a dizolva biroul şi de a crea pe scheletul vechii organizaţii o structură nouă astfel încît să putem avea rezultatele pe care le scontăm la scrutinul de anul viitor. Nu reprezintă un handicap situaţia în care se află organizaţia municipală Suceava a PD. Decizii de dizolvare a birourilor de conducere am luat şi în cazul altor organizaţii din judeţ. S-a creat impresia că există un oarecare haos în organizaţia din municipiul Suceava însă este o impresie falsă. Dizolvarea biroului a fost pur şi simplu o decizie benefică PD.

„Consider că în toată organizaţia municipală Suceava a PD sînt şi alte persoane care merită să intre în biroul de conducere”

REP. Alegerile în PD Suceava sînt programate pentru 9 septembrie. Să ne aşteptăm la surprize?

E.C.U. Nu ştiu ce ar însemna surprize. Vor fi alegeri în organizaţia municipală, alegeri democratice aşa cum au fost întotdeauna şi persoana care va demonstra că are cele mai multe argumente va fi cea care va conduce organizaţia iar în jos celelalte 27 de persoane care vor face parte din biroul de conducere.

REP. Ce şanse sînt ca vechea conducere să revină la putere?

E.C.U. Nu consider că trebuie să gîndim în acest mod, nu consider că trebuie să spunem că vechea conducere poate sau nu reveni în fruntea organizaţiei. Vechea organizaţie înseamnă 27 de persoane plus şeful comisiei statut, etică şi litigii, plus trezorier. În concluzie în toată organizaţia muncipală consider că sînt şi alte persoane care merită să intre în această structură. Aşteptăm data de 9 septembrie în care vom şti componenţa Biroului Permanent Local.

REP. Pînă cînd pot fi depuse candidaturile pentru funcţii?

E.C.U. Pînă pe 31 august se pot depune candidaturile urmînd ca mai apoi comisia de organizare şi desfăşurare a alegerilor să le valideze şi să-şi facă treaba astfel încît tot ce înseamnă problemă organizatorică să fie rezolvată pînă pe 9 septembrie. Pînă acum există doar o singură candidatuiră (nr- Bînduşel Nichitean) dar pînă pe 31 vor fi multe alte candidaturi astfel încît pe 9 septembrie să fie o competiţie deschisă, transparentă.

REP. PSD a anunţat că va depune moţiune de cenzură împotriva guvernului la începutul sesiunii din toamnă. Credeţi că e corect demersul social democraţilor şi dacă va avea succes?

E.C.U. Pînă la urmă este hotărîrea PSD de a depune moţiuni de cenzură şi probabil că au şi motive să o facă. PD a declarat în mai multe rînduri că va susţine orice moţiune de cenzură care va fi depusă împotriva Guvernului şi probabil că în măsura în care acea moţiune are suport şi este reală ca motivaţie PD cred că o va vota. Dar este un subiect şi o decizie care se va lua la nivel naţional şi aşteptăm să vedem mai întîi conţinutul moţiunii.

Acumulare masivă de apă pe DN 17 la Iacobeni

Acumulare masivă de apă pe DN 17 la Iacobeni

Acumulare masivă de apă pe DN 17 la Iacobeni

Prefectul Orest Onofrei (foto) a criticat neimplicarea grecilor de la firma Mochlos pentru a elimina pericolul apărut pe DN17 în zona localităţii Iacobeni în urma ploilor abundente căzute în noaptea de sîmbătă spre duminică. Onofrei a declarat că din cauza blocării subtraversării drumului s-a acumulat o cantitate foarte mare de apă în săpăturile făcute de constructor apărînd riscul ruperii drumului şi a liniei de cale ferată Iaşi-Timişoara care trece prin zonă. Prefectul a arătat că acumularea de apă s-a întins pe 500 de metri adîncimea ei fiind de 10 metri. Orest Onofrei a precizat că numai intervenţia rapidă a celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă care au venit la faţa locului cu motopompe şi maşini speciale a evitat producerea unor evenimente cu consecinţe foarte grave. „Am sunat la cei de la Mochlos însă nu am putut da de ei. În mod normal trebuiau să vină cu utilaje şi să desfunde subtraversarea iar apoi să asigure permanenţa în zona respectivă şi să intervină pentru ca în caz că ploile vor continua să nu se acumuleze din nou apa. După cum am mai spus-o şi cu alte ocazii ei nu fac decît să-şi bată joc de noi”, a declarat Onofrei.