luni, 31 martie 2008

Bermas Suceava estimeaza in acest an o crestere de 20% a afacerilor

Bermas Suceava, unul dintre principalii producatori locali de bere, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 28 milioane de lei (circa 7,5 milioane de euro), in avans cu 20,4% fata de nivelul consemnat anul trecut, de 23,22 milioane de lei (6,8 milioane de euro), si a obtinut un profit net de 2,61 milioane de lei (770.000 de euro), informeaza un comunicat al companiei, remis vineri pietei Rasdaq, unde este listata.

Tandem PNL Zarojanu - Prodan la alegerile locale


• PNL Suceava este primul partid politic care a reuşit performanţa să lanseze candidaţii de primar pentru toate cele 114 localităţi ale judeţului Suceava • formaţia Desperado a concertat înainte de prezentarea candidaţilor PNL iar la finalul evenimentului a cântat melodia "Dacă aş fi primar" • miniştrii Varujan Vosganian şi Paul Păcuraru au participat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor PNL la primăriile din judeţul Suceava, eveniment care a avut loc la sala mare a Casei de Cultură a Sucevei • cei mai "vizibili" dintre candidaţii liberali au fost Angela Zarojanu, lansată în cursa pentru Primăria Suceava şi senatorul Tiberiu Prodan, lansat în cursa pentru Consiliul Judeţean Suceava • mesajul cel mai mobilizator l-a avut, însă, primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, desemnat strategul la nivel judeţean al campaniei electorale a PNL

Mobilizare maximă. Aşa poate fi descris scurt şi concis evenimentul politic organizat de PNL Suceava la Casa de Cultură prilejuit de lansarea candidaţilor liberali la alegerile pentru funcţia de primar. Sute de persoane venite din toate localităţile judeţului au participat, sâmbătă, la acţiunea organizată de PNL pentru lansarea oficială a candidaturilor pentru toate cele 114 localităţi ale judeţului Suceava. Este o performanţă politică exemplară, pe care nu au reuşit-o nici celelalte partide puternice intrate în cursă pentru alegerile locale - PSD şi PD-L. Deşi cu câteva zile înainte înaintea lansării candidaţilor de primar apăruseră unele sincope şi probleme privind câteva candidaturi, cei de la PNL au reuşit să se mobilizeze, să treacă peste aceste probleme şi să se prezinte în faţa electoratului cu candidaţi pentru toate localităţile. Şi în ce priveşte prezenţa în sală a membrilor şi simpatizanţilor se poate spune că liberalii nu s-au prezentat deloc rău, ba din contra, semn că în PNL există resurse umane considerabile iar partidul continuă să aibă o susţinere apreciabilă în pofida greutăţilor pe care le-a întâmpinat.
Înainte de evenimentul politic propriu-zis, PNL a oferit celor prezenţi în sala Casei de Cultură un concert cu formaţia Desperado, concert care a fost, de altfel, un succes. S-a trecut apoi la prezentarea invitaţilor şi a candidaţilor, moderator fiind senatorul Tiberiu Prodan, preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Suceava a PNL şi candidat din partea partidului la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. De altfel, el a fost unul dintre candidaţii liberali suceveni cu cea mai mare priză la public, alături de viceprimarul Angela Zarojanu, cea care va candida la funcţia de primar al municipiului Suceava şi de primarul PNL al oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.
Liberalii suceveni nu au fost singuri la acest eveniment politic important pentru partid, ba dimpotrivă. Astfel, lideri de la nivel naţional şi lideri PNL din judeţe învecinate Sucevei au participat la lansarea candidaturilor de primar şi a celei de preşedinte al Consiliului Judeţean. Cei mai importanţi au fost ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian şi ministrul Muncii, Paul Păcuraru. De altfel, ministrul Varujan Vosganian a fost cel care a susţinut discursuri cu o mare priză la public, făcând trimitere la construcţia politică liberală şi la istoria partidului, la martiriul tinerilor de la Revoluţie şi până la reînfiinţarea PNL după 1989 şi problemele cu care se confruntă în prezent, în primul rând din cauza disputelor între Palatele Cotroceni şi Victoria. A fost prezent la eveniment şi Valică Gorea, preşedintele Agenţiei Nucleare Române - funcţie cu rang de ministru secretar de stat, membru al PNL Suceava şi fost preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a partidului. Nu au lipsit nici liderii PNL de la Botoşani şi de la Neamţ, deputatul Liviu Câmpan şi senatorul Şerban Strătilă, cei doi urmând a candida pentru funcţia de preşedinte ale consiliilor judeţene din Botoşani şi din Neamţ.
• Prodan: Angela Zarojanu este cea mai frumoasă floare din buchetul primarilor liberali
Prezentarea candidaţilor a fost făcută în funcţie de zone, iar cei care au prezentat pe fiecare candidat de primar au fost chiar candidaţii PNL la primăriile Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Siret, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Gura Humorului. Tonul l-a dat Angela Zarojanu, cea despre care senatorul Tiberiu Prodan a afirmat că este "un exemplu de dârzenie şi de tenacitate". "A scos în 2004 un primar liberal în municipiul Suceava (atunci Angela Zarojanu era preşedinte al organizaţiei municipale Suceava a PNL -n.red.) iar în 2008 se va scoate primar al Sucevei. Va fi floarea cea mai frumoasă din buchetul primarilor liberali din iunie", a declarat Tiberiu Prodan despre Angela Zarojanu. Ea a susţinut în faţa publicului din sala arhiplină un discurs mobilizator care a început printr-un apel la forţa şi la unitatea liberalilor, a continuat spunând că sloganul istoric al liberalilor "Prin noi înşine" nu este doar o deviză, ci un crez şi a încheiat afirmând că ea continuă să creadă în valorile liberale şi în proiectul "Promovăm Suceava! Promovăm România!".
Candidaţii PNL la Adâncata, Dărmăneşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Stroieşti şi Şcheia sunt: Anton Gheorghe, Cezar Homiuc, Constantin Burac, David Laurentie, Radu Boghian, Constantin Lulciuc şi Octavian Dârja. Referindu-se la acesta din urmă, Angela Zarojanu a afirmat că bătălia pentru Primăria Şcheia va fi grea, dar nu imposibilă. Candidaţii din Bosanci, Dumbrăveni, Salcea, Ipoteşti, Fântânele, Liteni, Udeşti, Siminicea şi Vereşti sunt: Constantin Blându, Ioan Pavăl, Cătălin Mitrea, Constantin Bobu, Lazăr Nemţoi, Constantin Ciubotaru, Ioan Stratu, Dinu Zeleschi şi Matei Apetrei.
A urmat apoi prezentarea candidaţilor la primăriile din zona Rădăuţi, făcută de Constantin Galan. Acesta a explicat că vrea să candideze pentru funcţia de primar "pentru că în Rădăuţi nu s-a schimbat mai nimic de multă vreme" iar după data de 2 iunie se va sărbători succesul liberalilor. Candidaţii PNL de primar la Ulma, Brodina, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Putna, Gălăneşti, Suceviţa, Dorneşti, Milişăuţi, Frătăuţii Vechi, Hordnicu de Sus şi Hordnicu de Jos sunt: Vlad Covelete Constantin, Vasile Uhliuc, Reuţ Silvestru, Corneliu Carcea, Gheorghe Plămadă, Viorel Hurjui, Mihai Hrinciuc, Gheorghe Luţă, Aurel Avram, Ioan Robu, Dragoş Cazac, Gheorghe Luţă şi Viorel Petru Prelipcean. La primăriile Burla, Iaslovăţ şi Satu Mare vor candida Ion Tcaci, Ion Prichici şi Balan Silvestru. La Primăria Marginea, candidatul susţinut de PNL şi de PNŢCD este Ilie Grigorean.
• candidaţii PNL din zona Fălticeni
Senatorul Tiberiu Prodan a explicat că este posibil ca unii candidaţi ai PNL să lipsească de la lansare, dar a dat asigurări că aceasta este posbil doar pentru că persoanele respective au probleme de familie sau de sănătate. Apoi s-a trecut la prezentarea candidaturilor din zona Fălticeni, începând cu candidatul PNL la Primăria Fălticeni. Este vorba de profesorul de istorie Constantin Bulboacă. "Dacă Sadoveanu ar fi vrut un nepot, atunci nu şi l-ar fi putut imagina decât pe domnul Constantin Bulboacă", a afirmat Tiberiu Prodan despre candidatul PNL la Primăria Fălticeni. Acesta din urmă a explicat celor prezenţi la eveniment că liberalismul înseamnă tradiţie, unitate şi progres. În opinia lui Constantin Bulboacă, la Fălticeni nu s-au întâmplat prea multe în ultima perioadă de timp, dar a dat asigurări că după ce va câştiga funcţia de primar se va simţi o schimbare în oraş. A prezentat apoi candidaţii la primăriile Boroaia, Rîşca, Rădăşeni, Hîrtop, Drăguşeni, Bogdăneşti, Preuteşti, Baia, Buneşti, Cornu Luncii, Fântâna Mare, Horodniceni, Dolhasca, Vultureşti, Vadu Moldovei şi Forăşti: Vasile Vlasă, Doru Crâşmaru, Ion Todirică, Dumitru Romică Macovei, Elena Simioneasa, Gabriel Potoleanu, Gheorghe Pleşescu, Romică Şandru, Ion Dolceanu, Petru Vodă, Gheorghe Avădănii, Neculai Florea, Ioan Petraru, Dănuţ Olaru, Dănuţ Buta, Doru Scutaru. La Dolheşti va candida din partea PNL Dumitru Pardos. După ce a încheiat prezentarea acestora, senatorul Tiberiu Prodan şi Constantin Bulboacă şi-au dat seama că au omis să prezinte pe candidatul PNL la Primăria Slatina, în persoana lui Gheorghe Mogârzan. Constantin Bulboacă şi-a cerut scuze pentru această gafă, spunând publicului, în glumă, că va mânca rece deoarece soţia sa este din comuna Slatina.
• Candidaturile din zonele Câmpulung, Dorna şi Siret
Candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Vatra Dornei este Ioan Moraru despre care Tiberiu Prodan a afirmat că este un model de eleganţă şi că a reuşit în viaţă şi prin zâmbet. În schimb, Ioan Moraru a avut un discurs scurt, dar destul de dârz la adresa adversarilor politic din PD-L- denumire pe care însă a evitat să o rostească. Ioan Moraru a precizat că zona Dornelor este contaminată de un "virus al unei formaţiuni politice care este, de fapt, o combinaţie politică". Candidatul PNL la Primăria vatra Dornei a precizat că în zona Dornelor nu mai există niciun primar liberal, dar speră ca măcar patru primării să fie câştigate de PNL la alegerile din iunie. Candidaţii PNL la primăriile localităţilor Coşna, Broşteni, Crucea, Dorna Arini, Panaci, Şaru Dornei, Cârlibaba, Ciocăneşti, Iacobeni, Poiana Stampei şi Dorna Candreni sunt: Aurora Negrea, Nicolae Chiriac, Dorin Rusu, Adrian Onofrei, Ilie Petrovici, Cristian Sfâcă, Viorel Marincese, Marcel Scheul, Constantin Breabănu, Ioan Boca şi Ilie Grămadă. Acesta din urmă nu s-a putut prezenta fiindcă a fost bolnav.
Candidatul PNL la Primăria Câmpulung Moldovenesc este actualul primar Constantin Gabriel Şerban despre care senatorul Tiberiu Prodan aspus că are frumuseţe în comportament, dar şi "frumuseţe şi eleganţă în administrarea Primăriei". Constantin Gabriel Şerban a susţinut un discurs despre faptul că liberalii din zona Câmpulungului şi-au păstrat demnitatea când a fost mai greu iar echipa candidaţilor PNL la primăriile din zona respectivă este o echipă puternică. La primăriile localităţilor Fundu Moldovei, Pojorâta, Breaza, Moldova Suliţa, Izvoarele Sucevei, Vama, Frumosu, Sadova, Vatra Moldoviţei, Moldoviţa vor candida din partea PNL: Tudor Zdrob, Viorel Balan, Mihaela Lisacovschi, Constantin Duceac, Ghica Mehno, Badale Dumitru, Minodor Tiron, Nicu Nuţescu, Ilie Sauciuc şi Casian Balabasciuc.
A urmat apoi prezentarea candidaţilor PNL la funcţia de primar pentru localităţile din zona Siret. Pentru Primăria Siret va candida Adrian Popoiu, finul lui Tiberiu Prodan care a declarat că nu va face nimic fără echipă şi speră ca prin pragmatism să obţină vitoria la alegerile locale. "Vrem să obţinem un rezultat similar cu cel pe care îl va obţine Marius Ursaciuc la Gura Humorului", a declarat Adrian Popoiu. Candidaţii PNL la primăriile localităţilor Bălcăuţi, Bilca, Calafindeşti, Grăniceşti, Hânţeşti, Şerbăuţi, Muşeniţa, Zvoriştea şi Zamostea sunt: Viorel Mandiuc, Mircea Coniac Haiduc, Gheorghiţă Diaconescu, Sorin Simionese, Daniel Olaru, Cătălin Sănduleac, Dumitru Daniel Bîrsan, Leontin Prisăcaru şi Gheorghe Haraga. Pentru comuna Grămeşti va candida Dumitru Mihaliuc.
• Marius Ursaciuc: "În calul care trage mai bine se loveşte mai tare cu biciul"
La finalul lansării candidaturilor de primar a fost lăsat chiar primarul de la Gura Humorului căruia i-a revenit sarcina să prezinte atât pe candidaţii de primar din zona Humor, cât şi pe cei din zona Solca. Marius Ursaciuc a fost catalogat de Tiberiu Prodan drept "brandul primarilor liberali din judeţul Suceava", dar şi un strateg de nivel naţional, drept pentru care a fost desemnat coordonatorul strategiei electorale a PNL în judeţul Suceava. Marius Ursaciuc s-a adresat publicului din sală spunându-le "domnilor şi doamnelor consilieri", după care a precizat că toate persoanele pe care le va prezenta nu sunt doar candidaţi ai PNL, ci viitori primari. "Tatăl meu mi-a spus că în viaţă nu trebuie să fii mediocru şi dacă este să mori, atunci trebuie să mori pe mâna ta iar dacă este să câştigi, atunci tot pe mâna ta să câştigi", a declarat Marius Ursaciuc, stârnind ropote de aplauze.
Candidaţii PNL la primăriile localităţilor Arbore, Botoşana, Cacica, Cajvana, Pârteştii de Jos, Solca, Comăneşti, Poieni Solca, Todireşti, Capu Câmpului, Stulpicani, Frasin, Drăgoieşti, Ilişeşti, Mănăstirea Humorului, Ostra, Păltinoasa, Valea Moldovei şi Bălăceana sunt: Gheorghe Buliga, Ioan Creţu, Gheorghe Croitoru, Nichita Savu, Nicolae Straton, Mihai Timingeriu, Ioan Vorochevici, Simion Jucan, Constantin Grosu, Maria Bîrsan, Niculina Mihalea, Costel Volanschi, Vasile Onuţ, Constantin Forgaci, Vasile Micuţar, Ioan Oros, Eduard Witzinger, Vasile Beşa şi Dumitru Oscepiuc. La Primăria Berchişeşti va candida din partea PNL Genoveva Roşu iar Gheorghiţă Moldovan va fi candidatul PNL la Primăria Cirpian Porumbescu.
• Vosganian: "Trebuie să învingi fără să umileşti"
Practic, şapte din cei 114 candidaţi PNL la funcţia de primar sunt femei, conducerea liberalilor suceveni vrând să obţină un rezultat bun la nivel de judeţ, asta însemnând, cel puţin 20 de primării de comune şi patru de oraşe. Singurul aliat al PNL va fi PNŢCD.
Varujan Vosganian a fost cel care l-a prezentat senatorul Tiberiu Prodan drept candidatul liberalilor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava. Vosganian a reamintit că Tiberiu Prodan a fost primul primar liberal din judeţul Suceava, în oraşul Siret. "Poartă numele a doi împăraţi romani şi este candidatul nostru pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava. El este Tiberiu Aurelian Prodan. Niciodată nu a uitat de unde a plecat. Înainte de '90 eram doi colegi, doi umili salariaţi care împărţeam o bere pe din două şi beam din aceeaşi ceaşcă de cafea. Pe atunci nici nu ştiam că vom ajunge amândoi senatori. A avut o carieră deplină şi ni s-a schimbat. Propun reîntregirea carierei sale politice cu o candidatură la funcţia de preşedinte al Consilului Judeţean", a declarat Varujan Vosganian. Tiberiu Prodan a explicat că l-a determinat să candideze faptul că alături de el sunt 114 de candidaţi valoroşi pentru primăriile din judeţ. "Eu sunt un om extrem de tenace. Dacă va fi anul 2008 este foarte bine. Dacă nu va fi 2008, va fi 2012 sau 2016. Dar sigur voi fi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava", a spus Tiberiu Prodan.
Paul Păcuraru a arătat că liberalii suceveni au fost supuşi unor încercări foarte grele din partea foştilor membri ai PNL care au vrut să distrugă partidul. Păcuraru a lansat unele acuzaţii la adresa foştilor preşedinţi ai PNL, Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica. "Oameni care au primit totul pe tavă, au avut toate onorurile şi toate funcţiile demnităţile şi ajutoarele, ne-au vândut pentru nimic, pentru un scandalagiu care li se pare lor că e puternic şi trebuie să-l însoţească. Nu îl voi înţelege pe domnul din Suceava, şi nu îi dau numele, care a fost adunat de pe drumuri, pus în fruntea bucatelor, şi s-a trezit cel mai important om de stat", a mai spus Paul Păcuraru.
Varujan Vosganian, a precizat că PNL Suceava, Neamţ şi Botoşani au fost cele care au trăit "miracolul vindecării" după o rană primită de o lovitură pe la spate. "Vrem să învingem, dar nu oricum. Trebuie să învingi fără să umileşti", a conchis Varujan Vosganian.

Cetatea II a câştigat derbyul cu Dorna


bogdan-lupu.jpgEchipa secundă a clubului s-a impus azi pe terenul celor de la Dorna Vatra Dornei cu scorul de 4-2, in derbiul etapei a XXI-a din liga judeţeană. Cetatea II Suceava Arbore şi-a adjudecat victoria prin golurile lui Homneac (penalty), Ciobanu, Pânzariu (penalty) şi Lupu (foto). Antrenorul-jucător Ovidiu Ciobanu a inceput intâlnirea cu următorul unsprezece: Botezatu – Răzlog, Ciobanu, Cerlincă – Ene, Butnaru, Apetri, Pânzariu, Ignătescu – Homneac, Lupu. Au mai intrat: Crisu şi Dovalciuc. In urma acestui rezultat, Cetatea II rămâne pe primul loc al clasamentului, la egalitate de puncte, cu Rapid CFR Suceava.

Camioane cu uraniu „protejate“ cu prelate circulă prin Vatra Dornei

TRANSPORT „Tratament“ radioactiv pentru turişti


Zilnic, 200 tone de minereu de uraniu extrase de la mina Crucea trec prin staţiune în rabe acoperite cu prelate de plastic

Radioactivitatea minereului e de câteva sute de ori mai mare decât fondul natural, dar autorităţile zic că nu sunt probleme


Camioane cu uraniu „protejate“ cu prelate circulă prin Vatra Dornei

200 de tone de minereu de uraniu radioactiv extrase zilnic de la mina Crucea (singura din ţară rămasă în exploatare) se transportă 35 de kilometri, cu rabele, până la staţia feroviară de încărcare de la Vatra Dornei – Argestru. Minereul de uraniu, folosit la fabricarea combustibilului pentru centrala atomo-nucleară de la Cernavodă, este clasificat în categoria materialelor radioactive cu activitate specifică joasă. Dar radioactivitatea minereului extras de la Crucea o depăşeşte de până la câteva sute de ori pe cea a fondului natural. Nu degeaba, minerii care lucrează în primul front al minei, venind zilnic în contact direct cu minereul, se pensionează după numai 15 ani de muncă, iar restul personalului, implicit şi şoferii de pe rabe, după 17 ani.

Oficial, se spune că nivelul radioactivităţii în zona Vetrei Dornei este „normal”, iar rapoartele referitoare la starea de sănătate a populaţiei nu au stabilit o corelaţie între existenţa exploatării de uraniu şi o eventuală creştere a incidenţei bolilor specifice iradierii: cancer, leucemie etc. Totuşi, ştiinţific s-a stabilit că bolile precum cancerul cauzat de expunerea la nivele joase de radiaţie se instalează după 20 de ani şi chiar mai târziu. Or, aceasta este vârsta minei Crucea...

10 ani de promisiuni de închidere a minei

Mineritul uranifer poluează aerul cu radon (gaz care care atacă, prin iradiere, sistemul osos), aerul şi solul cu particule de praf care conţin uraniu şi alte elemente radioactive (thoriu, nichel, cobalt etc), solul şi apele cu ape de mină. Uraniul afectează pe termen lung rinichii, ficatul, sistemul vascular, epiderma.

De zece ani de zile, primarul din Vatra Dornei, Constantin Huţanu, se chinuie să dea de capăt problemei transportului uraniului prin staţiune. „În 1997 mi-au spus că mina de la Crucea se va închide în 2-3 ani şi, ca atare, nu ar avea sens să schimbe ruta de transport şi să amenajeze o altă staţie de încărcare. După 3 ani, au zis alţi 2-3 ani şi tot aşa”. Ca să îi închidă gura lui Huţanu, autorităţile au efectuat măsurători ale radioactivităţii pe traseul uraniului şi la staţia Vatra dornei - Argestru: „Mi-au zis, după aceea, în zeflemea, că nivelul radioactivităţii e mai ridicat aici, la primărie, decât la Argestru”.Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) susţine că totul este sub control.

„Transportul minereului de uraniu se efectuează în vrac, cu autovehicule, în conformitate cu prevederile art. 523 din Normele pentru transportul materialelor radioactive (...) şi în conformitate cu practica internaţională. (...) În vederea reducerii riscului de disipare în mediu a fragmentelor fine de minereu prin antrenare de curenţi de aer sau precipitaţii atmosferice, CNCAN a impus condiţia suplimentară ca minereul de uraniu să fie umed şi acoperit permanent cu prelată în timpul transportului în vrac cu autovehicule. (...) Nivelul dozei debitului expunerii generat la suprafaţa exterioară a autovehiculului de transport se măsoară la fiecare transport si nu va depăşi limita impusă de CNCAN în scopul minimizării expunerii persoanelor din populaţie”.

Camioanele hodorogite – „obiective strategice“

Noi am urmărit traseul minereului de la încărcarea sa în rabe până la staţia de la Argestru şi depunem mărturie că nu s-a făcut nicio măsurare a „nivelului dozei debitului expunerii”. Pur şi simplu, excavatorul încarcă raba, şoferul pune prelata, şofează apoi până la Argestru şi descarcă minereul în buncărul subteran. Ce-i drept, după ce am asistat la acest procedeu, am fost contactaţi de serviciile de securitate ale minei, ca să ni se atragă atenţia că am încălcat un neştiut protocol, mina, rabele şi staţia de la Argestru fiind obiective strategice ce nu pot fi văzute de muritori fără aprobare specială, dată cu 30 de zile înainte, de Compania Naţională a Uraniului. Nicăieri pe traseul pe care ne-am preumblat nu au existat semnale de avertizare în acest sens.

Şoferii de pe rabe ies la pensie după 17 ani de muncă, minerii de la Crucea după 15

Patriarhul Daniel şi-a rupt piciorul



Patriarhul Daniel a fost internat în Secţia de ortopedie-traumatologie a Spitalului Militar, după ce a suferit o fractură la glezna stângă, ieri, la finalul Sfintei Liturghii, în timp ce urca scările spre reşedinţa patriarhală, a declarat managerul unităţii sanitare, generalul Ioan Sârbu.

Starea de sănătate a Patriarhului Daniel este bună în urma intervenţiei chirurgicale pentru fractura suferită la glezna stângă, care a durat o oră şi 25 de minute, însă nu va avea voie să calce pe picior timp de şase săptămâni, a anunţat managerul Spitalului Militar, generalul Ioan Sârbu.

În urma examenelor de specialitate, medicii au stabilit că este vorba de o "fractură bimaleolară cominutivă cu luxaţie internă astragaliană şi diastazis tibio-peronier glezna stângă". Echipa medicală a decis că se impune o intervenţie chirurgicală cu anestezie rahidiană, practicându-se "reducere deschisă şi osteosinteză cu placă şi şuruburi pe maleola peronieră şi şuruburi în maleola tibială cu imobilizare postoperatorie a articulaţiei", a explicat generalul Ioan Sârbu.

Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ o oră şi 25 de minute şi nu au fost înregistrate incidente în timpul operaţiei sau accidente legate de anestezie, a mai spus generalul Sârbu.

Repaus şase săptămâni.

El a precizat că după operaţie starea Patriarhului Daniel este bună, fiind internat în post-operator, având parametrii funcţiilor vitale normali.

Medicii au decis ca Patriarhul Daniel să rămână sub supraveghere medicală permanentă timp de cinci zile. De asemenea, Patriarhul Daniel nu va avea voie să calce pe piciorul operat timp de şase săptămâni, a adăugat managerul Spitalului Militar.

Întrebat dacă Patriarhul Daniel va putea participa la slujba de Înviere, managerul Spitalului Militar a spus că acest lucru s-ar putea întâmpla, adăugând că aşa cum îl cunoaşte pe Patriarh, acesta va găsi o soluţie pentru a oficia slujba.

Preotul arhimandrit Timotei Aioanei a mulţumit credincioşilor care se roagă pentru sănătatea Patriarhului Daniel şi "în special echipei de medici" care l-a operat.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica, prezent la conferinţa de presă, a declarat că participarea Patriarhului Daniel la evenimentele programate în perioada următoare, între care şi slujba de întronizare a mitropolitului Moldovei, urmează să fie analizată, precizând că "acum important este ca Preafericitul să se întoarcă acasă cu bine".

Bisericile evanghelice s-au întâlnit pe terenul de fotbal

Competiţie



În weekend-ul ce a trecut, stadionul Areni a găzduit cea de-a treia ediţie a Campionatului de Fotbal al Bisericilor Evanghelice, competiţie ce a adunat la Suceava nu mai puţin de 15 echipe din tot judeţul. Fluierul de începere a primului meci a fost dat de invitatul special al organizatorilor de la Asociaţia Fortress Athletic Suceava România, primarul Ion Lungu. Partidele s-au desfăşurat pe două terenuri pe lăţimea gazonului de pe Areni, fiecare echipă având în componenţă câte şapte jucători şi un portar. În finala acestei competiţii desfăşurate sub sloganul „Victorie dincolo de competiţie” s-au întâlnit formaţiile Bisericii Betel Rădăuţi şi Bisericii Filadelfia Suceava. După terminarea timpului regulamentar de joc, pentru a se stabili învingătoarea a fost nevoie de lovituri de la 11 metri, câştig de cauză având echipa Bisericii Filadelfia din Suceava. Victor Romaşcanu, reprezentantul organizatorilor, a declarat că acest campionat a fost o ocazie de a lega noi prietenii cu membrii celorlalte biserici evanghelice.

Mircea Bilouseac, candidatul PNG pentru primăria Dărmăneşti



Modernizarea infrastructurii, crearea de noi locuri de muncă pentru tineri şi atragerea de fonduri europene. Acestea sunt câteva din obiectivele pe care şi le-a stabilit candidatul PNG pentru primăria din Dărmăneşti, Mircea Bilouseac (foto), în situaţia în care va fi ales în funcţia de primar al acestei comune.

Administrator al Direcţiei Administraţia Pieţelor din Suceava, Mircea Bilouseac a declarat că are experienţă necesară pentru a putea ocupa funcţia de primar, postură din care se va preocupa în mod special de dezvoltarea comunei Dărmăneşti.

„Locuiesc în Dărmăneşti, şi văd că această comună este rămasă în urmă, deşi ne despart doar câţiva kilometri de Suceava. În special în infrastructură, sunt sate din Dărmăneşti în care nu s-a făcut nimic în ultimii 18 ani, cum ar fi Călineşti - Vasilache sau Dănila, şi chiar în Dărmăneşti. Trebuie să atragem fonduri, iar lucrările să fie puse în practică. Pentru că la ora asta nu se vede nimic. Un singur asfalt de la Dărmăneşti la Măreţia, este prea puţin în 18 ani”, a precizat Mircea Bilouseac.

El a subliniat că va pune accent pe promovarea de proiecte cu finanţare europeană, în special pentru modernizarea drumurilor şi construirea reţelelor de apă şi canalizare.

Pe de altă parte, el a precizat că susţine atragerea de investitori, Dărmăneşti fiind comuna în care s-ar putea dezvolta afaceri ale unor firme mari, în condiţiile în care se află la câţiva kilometri de municipiul Suceava.

„Acest lucru poate determina apariţia a numeroase locuri de muncă pentru tinerii din Dărmăneşti. Şi sunt convins că investitorii vor căuta comuna Dărmăneşti”, a declarat Mircea Bilouseac.

El a arătat că va susţine dezvoltarea agriculturii şi înfiinţarea unor asociaţii de agricultori care să exploateze terenurile din comună, în condiţiile în care o mare parte dintre acestea nu sunt folosite. De asemenea, Bilouseac a mai precizat că printre obiectivele sale se mai numără şi înfiinţarea unui cămin pentru bătrâni, dar şi promovarea obiceiurilor tradiţionale locale, în special prin popularizarea acestora în rândul elevilor din şcolile din Dărmăneşti.

„Sunt un om de acţiune, care va face ceva pentru comună. Şi sunt omul care vrea multă seriozitate, în special din partea celor care lucrează în primărie, pentru că activitatea lor trebuie să fie pentru oameni. Iar aceştia trebuie să vadă o schimbare în bine a comunei în care locuiesc”, a mai spus Mircea Bilouseac.

CS Universitatea Suceava învinge lejer pe CSM Oradea

CS Universitatea Suceava învinge lejer pe CSM Oradea


CS Universitatea Suceava avea trecută pe ordinea de zi în meciul cu CSM Oradea doar Victoria. “Rezerva” era dată de rezultatele bune ale bihorenilor înainte de acest joc şi de faptul că sezonul competiţional a avut două săptămâni de pauză datorate jocurilor naţionalei.Cum a început jocul se părea că temerile vor fi adeverite, mai ales că jucătorii echipei gazdă au ales un “tempo” mai lejer şi au şi ratat 3 aruncări de la 7 metri. Până la finalul primei reprize însă, graţie şi evoluţiei bune a portarului Iulian Andrei, sucevenii s-au desprins oarecum la patru goluri diferenţă, scor 16-12. Au existat şi moment pe parcursul primelor 30 de minute în care oaspeţii s-au apropiat periculos, lucru care a dat de gândit tehnicienilor suceveni.Aşa cum ne-au obişnuit deja, handbaliştii suceveni s-au “dezlănţuit” în primele 5 minute ale reprizei secunde. Nu ştim în principiu ce le spun Petru Ghervan şi Leonard Bibirig sucevenilor dar în prima parte a reprizei secunde adversarii stau şi noi marcăm.

Partida cu CSM Oradea nu a făcut excepţie însă după 5 minute oaspeţii marcaseră doar un singur gol în timp ce gazdele înscriseseră 7.Până la finalul întâlnirii cu orădenii lucrurile s-au mai “nivelat” doar pentru că handbaliştii suceveni s-au mai relaxat, în timp ce oaspeţii au fost mult mai inspiraţi decât în prima parte a jocului. Scorul final al meciului CS Universitatea Suceava – CSM Oradea a fost 32-26, o victorie mult mai lejeră decât arată scorul pentru gazde care se pregătesc de confruntările cu HC Odorhei şi mai ales cu Ştiinţa Bacău.

Etapa a XXI-a a Ligii Naţionale de handbal masculin programează meciurile: Minaur Baia Mare – HCM Constanţa 34-29, Steaua – Pandurii Tg.Jiu 36-28, Poli Timişoara – CSM Medgidia 26-31, Dinamo – Uztel Ploieşti 37-26, UCM Reşiţa – HC Odorhei 39-30, Romvag Caracal – Ştiinţa Bacău 30-54, CS Universitatea Suceava – CSM Oradea 32-26.

Cetatea Suceava, o echipă de Liga II

Cetatea Suceava, o echipă de Liga II


FC Cetatea Suceava confirmă revenirea de formă după sincopa cu Ceahlăul Piatra Neamţ şi pentru a doua oară consecutiv remizează în deplasare fără a primi vreun gol. Rezultatul are valoare morală pentru suceveni şi valoare “fizică” pentru Juventus Fălticeni, echipă care va evolua în mod normal şi în viitorul sezon al Ligii a III-a. Rarăul Câmpulung şi-a compromise şansele de mai juca la acest nivel pierzând pe teren propriu disputa cu FCM Bacău II.

Rezultate consemnate în etapa a XXIV-a a seriei I a Ligii a III-a: Juventus Fălticeni – CF Brăila 2-0, Rarăul Câmpulung – FCM Bacău II 0-2, Aerostar Bacău – Leonard Paşcani 3-0 (Leonard Paşcani s-a retras din campionat), Oţelul Galaţi II – Pambac Bacău 2-0, Poli Iaşi II - Bujorul Tg.Bujor 2-0, FC Willy Bacău – Cetatea Tg.Neamţ 3-0, CFR Paşcani – FC Bârlad 2-0, Laminorul Roman – FC Cetatea Suceava 0-0, Ceahlăul Piatra Neamţ II – Politehnica Galaţi 1-1.

1. Cetatea Suceava 24 19 4 1 56-7 61

2. Aerostar Bacău 24 14 6 4 34-15 48

3. Willy Bacău 24 14 5 5 50-33 47

4. Poli Galaţi 24 12 7 4 29-16 43

5. Pambac Bacău 24 12 4 8 37-32 40

6. Poli II Iaşi 24 9 8 7 38-28 35

7. Otelul Galaţi II 23 11 2 10 34-25 35

8. Cetatea Tg Neamţ 24 11 2 10 37-42 35

9. FC Bârlad 24 11 2 11 31-36 35

10. FCM Bacău II 24 8 9 7 30-27 33

11. Juventus Fălticeni 24 9 4 11 26-35 31

12. CFR Paşcani 24 9 3 12 26-30 30

13. Ceahlaul P.Neamţ II 24 8 4 11 27-26 29

14. CF Braila 24 8 5 11 29-32 29

15. Laminorul Roman 24 8 3 13 26-36 27

16. Câmpulung Moldovenesc 23 4 6 13 19-40 19

17. Bujorul Tg Bujor 24 5 4 15 16-43 19

18. Leonard Paşcani 24 1 6 17 19-63 9

Previziuni economice pozitive pentru judeţul Suceava

Previziuni economice pozitive pentru judeţul Suceava


Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, face previziuni pozitive pentru judeţul Suceava. Prezent sâmbătă în municipiul reşedinţă de judeţ Vosganian a declarat că Suceava va beneficia în următorii ani de o creştere economică peste media naţională care va face ca decalajul faţă de alte judeţe să se reducă semnificativ. Ministrul a arătat că în 2005 creşterea economică a judeţului a fost de 4,7% în timp ce în 2007 a urcat la 6,7% în condiţiile în care media naţională a fost de 6%. Prognoza pentru 2008, a spus Vosganian, este de 7% iar pentru 2009 şi 2010 de 6,6, respectiv 6,5%, toate peste media naţională. „În perioada 2007-2010 judeţul Suceava ar putea să reducă o parte din decalaje şi să aibă o structură mai bună a Produsului Intern Brut (PIB) în ceea ce priveşte componenta industrială”, a precizat ministrul economiei care a adăugat că evoluţia PIB la nivel de judeţ este mai înceată datorită componentei comerciale care predomină în acest moment.

„În 2010 câştigul salarial ar putea fi dublu faţă de 2005”

Vosganian a subliniat că Produsul Intern Brut pe locuitor în judeţul Suceava a crescut de la 2.437 de euro în 2005 la 3.564 de euro în 2007 an în care PIB-ul la nivel naţional a fost de 5.480 de euro. El a menţionat că situaţia nu este dificilă doar pentru judeţul Suceava ci pentru întreaga zonă a Moldovei şi are drept cauză nivelul scăzut al investiţiile străine directe. Vosganian a dat exemplul Ardealului care faţă de Moldova a avut un plus de investiţii străine directe de 3 miliarde de euro. „Poate să fie şi din cauză că Ardealul a fost mai aproape de Uniunea Europeană dar poate să fie şi din cauza prestaţiei adminsitaţiei locale care aproape fără excepţie a fost potrivnică atragerii investiţiilor străine precum şi calităţii proase a infrastructurii. Daă ar fi să localizăm două domenii importante pentru viitor acestea sunt atitudinea administraţiei şi insistenţa pe calitatea infrastructurii”, a declarat ministrul economiei. El crede că în 2010 PIB-ul pe locuitor ar putea ajunge în judeţul Suceava la 5.200 de euro iar câştigul salarial ar putea fi dublu faţă de 2005. „Suceava trebuie să se dezvolte în sensul prelucrării industriale pornind de la agricultură şi zona forestieră”, a încheiat Vosganian.

PNL, primul partid care-şi lansează toţi candidaţii de primar

PNL, primul partid care-şi lansează toţi candidaţii de primar


PNL este primul partid de pe eşichierul politic sucevean care a prezentat lista completă de candidaţi de primar. Evenimentul a avut loc la Casa Culturii din municipiul Suceava într-o sală arhiplină (vezi lista). Lansarea oficială a candidaţilor a fost făcută de şefii de zonă a PNL Suceava, fiecare dintre aceştia prezentându-i pe „viitorii primari” din localităţile de care răspund din punct de vedere politic. S-a remarcat faptul că o mare parte dintre candidaţii PNL pentru primăriile din judeţ sunt actuali primari, dar în special viceprimari, alături de care s-au înscris în lupta electorală şi numeroşi oameni de afaceri, profesori etc. În ceea ce priveşte localităţile urbane ale judeţului, liberalii vor încerca să câştige primăriile cu Angela Zarojanu la Suceava, prezentată ca fiind „cea mai frumoasă floare din buchetul primarilor liberali pe care îi vom avea în luna iunie”, Marius Ursaciuc – Gura Humorului, Gabriel Şerban – Câmpulung Moldovenesc, Constantin Galan – Rădăuţi, Constantin Bîlboacă – Fălticeni, Ioan Moraru – Vatra Dornei, Adrian Popoiu – Siret, Mihai Timigeriu – Solca, Nicolae Chiriac – Broşteni, Nichita Savu – Cajvana, Ion Petraru – Dolhasca, Costel Volanschi – Frasin, Constiantin Ciubotaru – Liteni, Aurel Avram – Milişăuţi, Cătălin Mitrea – Salcea şi Silvestru Reuţ – Vicovu de Sus.

Regal liberal la Suceava

Regal liberal la Suceava


Echipa liberală din Suceava şi-a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, candidaţii pentru funcţiile de primar din toate cele 114 localităţi ale judeţului, precum şi a candidatului pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava. Evenimentul a avut loc în sala mare a Casei de Cultură Suceava, iar în deschiderea festivităţilor liberalii prezenţi au asistat la un scurt concert al formaţiei Desperado, cea care cântă imnul de campanie al PNL Suceava, „Dacă aş fi primar”. Lansarea candidaţilor PNL s-a făcut în prezenţa a aproape 1.000 de liberali din întreg judeţul, alături de care, pe lângă conducerea judeţeană a liberalilor, au fost prezenţi şi vicepreşedintele PNL, ministrul economiei Varujan Vosganian, ministrul muncii, Paul Păcuraru, dar şi preşedinţii organizaţiilor PNL din Neamţ şi Botoşani, Şerban Strătilă, respectiv Liviu Cîmpanu. Demn de remarcat este faptul că lansarea candidaţilor liberali, precum şi a candidatului pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, a avut loc într-o atmosferă elegantă şi decentă, în discursurile liderilor PNL lipsind aproape în totalitate atacurile şi criticele la contracandidaţii din celelalte partide politice. „Este o zi de bucurie pentru noi, liberalii suceveni. Dar în primul rând, este o zi în care trebuie să fim mândri. Astăzi în Suceava liberalii demonstrează că există, şi vor exista în continuare. Nu puţine au fost momentele în care am fost amărâţi, în care ne-am simţit trădaţi, în care am simţit că este cineva care vrea să lupte împotriva noastră. Cu toate acestea ne-am mobilizat şi reuşim ca la Suceava să lansăm candidaţii de primar în toate localităţile judeţului”, a declarat preşedintele PNL Suceava, Tiberiu Prodan.

Zarojanu şi crezul liberal

Susţinută puternic de liberalii prezenţi în sală, Angela Zarojanu le-a transmis acestora că prezentarea celor 114 candidaţi de primar demonstrează „forţa şi valoarea echipei liberale din judeţul Suceava”. Ea a adăugat că după al doilea tur de scrutin al alegerilor locale liberalii vor fi cei care vor sărbători victoria în judeţul Suceava. „Lansarea candidaţilor arată că suntem o forţă puternică, de nezdruncinat, în ciuda atacurilor din ultima vreme împotriva noastră. Iar forţa noastră vine din unitate, din interiorul nostru, şi vom reuşi să învingem. Pentru că nu este doar o deviză, este crezul nostru liberal”, a mai spus Zarojanu.

Caracterizat ca fiind „un strateg deosebit şi cel care a reuşit cele mai bune scoruri electorale la europarlamentare”, primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a subliniat că toţi cei care au fost prezentaţi la evenimentul de sâmbătă nu sunt doar candidaţi, ci „viitori primari”. „Sunt extrem de mândru că sunt în faţa unor învingători. Sunt convins că pe 1 iunie vom sărbători noi victoria, şi copii ziua lor. Trăiască PNL şi cu oamenii de onoare care sunt în el”, le-a transmis Marius Ursaciuc celor prezenţi la lansarea candidaţilor PNL.

Primul primar PNL din judeţul Suceava, Tiberiu Prodan, candidatul pentru Consiliul Judeţean

După prezentarea candidaţilor de primar, a venit rândul vicepreşedintelui PNL, Varujan Vosganian, să-l prezinte pe candidatul liberalilor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, senatorul Tiberiu Prodan. Evocând, pentru început, istoria de după 1990 a PNL, Vosganian l-a prezentat pe Tiberiu Prodan, ca fiind primul primar liberal din judeţul Suceava, în oraşul Siret. „Are numele a doi împăraţi romani şi este candidatul nostru pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava. Iar el este Tiberiu Aurelian Prodan. Este prietenul meu, şi are şansele cele mai mari pentru a câştiga această funcţie”, a spus Varujan Vosganian. El a adăugat că obţinerea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava ar însemna pentru Tiberiu Prodan „întregirea carierei politice”, cel care a deţinut funcţiile de consilier, primar, senator, preşedinte al comisiei de muncă, familie şi solidaritate socială din Senat. „Şi astăzi noi propunem ca Tiberiu Prodan să-şi întregească această carieră politică cu o puternică dimensiune morală, şi cu o mare dăruire pentru idealurile care ne aduc pe toţi împreună”, a spus Vosganian.

În aplauzele liberalilor suceveni, Tiberiu Prodan le-a transmis acestora că s-a decis să candideze pentru această funcţie deoarece are alături de el 114 de candidaţi valoroşi pentru primăriile din judeţ, precum şi o întreagă echipă liberală la nivelul întregului judeţ. „Ceea ce trebuie să demonstrăm tuturor este că liberalii din Suceava vor exista şi de acum încolo. Şi vă asigur de un lucru. Eu sunt un om extrem de tenace. Dacă va fi anul 2008 este foarte bine. Dacă nu va fi 2008, va fi 2012 sau 2016. Dar sigur voi fi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava”, a spus Tiberiu Prodan.

Critici la adresa celor care „au trădat” PNL

La rândul său, vicepreşedintele PNL, Paul Păcuraru, a arătat că liberalii suceveni au demonstrat că încercările unor foşti membri ai acestui partid de a „face praf PNL” nu au fost încununate de succes. „Eu mă bucur că am fost aici la Suceava pentru că am văzut cu ochii mei că acolo unde toată lumea a crezut că unul sau altul din oamenii noştri care au trădat, au făcut praf şi pulbere din noi, am văzut că este o organizaţie puternică, sănătoasă şi impresionant de viguroasă”, a subliniat Păcuraru. Liderul PNL nu a scăpat prilejul de a-i „înţepa” pe cei care au părăsit PNL, respectiv Theodor Stolojan, Valeriu Stoica dar şi „domnul din Suceava căruia nu îi voi da numele. „Nu voi înţelege cum oameni care au primit totul pe tavă, care au avut toate onorurile şi toate funcţiile demnităţile şi ajutoarele, te-au vândut pentru nimic. Te-au vândut pentru un scandalagiu, s-au dus numai pentru că e unul care li se pare lor că e puternic şi trebuie să-l însoţească. Pentru că de pacostea cu care România s-a pricopsit va trebui să luptăm cu toţii ca să scăpăm. Şi nu îl voi înţelege pe domnul din Suceava, şi nu îi dau numele, care a fost adunat de pe drumuri, pus în fruntea bucatelor, şi s-a trezit cel mai important om de stat. Şi să-i fie ruşine că la câte a primit, a vrut să rupă şi să distrugă PNL”, a mai spus Păcuraru.

PNL Suceava a trăit „miracolul vindecării”

Vicepreşedintele PNL Suceava, Varujan Vosganian, a subliniat faptul că PNL Suceava, dar şi organizaţiile acestui partid din Neamţ şi Botoşani, au fost cele care au trăit „miracolul vindecării”. „A fost o rană a unei lovituri pe la spate. Şi aceste răni uneori se vindecă mai greu. Dar astăzi vreau să salut organizaţiile din Suceava, Botoşani şi Neamţ pentru că au trăit acest miracol al vindecării. Şi îi salut pe toţi oamenii curaţi şi de onoare, care au făcut posibilă această vindecare”, a subliniat Vosganian. El a arătat că toţi candidaţii liberali au avantajul de a putea merge în faţa electoratului şi de a le transmite acestora că PNL şi-a făcut datoria faţă de România, şi şi-a îndeplinit obiectivele cu care în anul 2004 a câştigat alegerile. „Vrem să învingem, dar nu oricum, pentru că o campanie este şi un mijloc de educare şi de a arăta ce trebuie făcut cu această ţară. Şi mai ales nu trebuie să învingi oricum. Trebuie să învingi fără să umileşti. Şi eu cred că PNL prin omenii săi va învinge atât electoral, dar va învinge şi moral”, a încheiat Varujan Vosganian.

Sucevenii se menţin pe loc de cupă europeană

Handbal


Ieri, în cea de a 21-a etapă din Liga Naţională de Handbal, echipa CS Universitatea Suceava a reuşit să se impună pe teren propriu în faţa celor de la CSM Oradea, scor final 32 – 26, după ce la pauză tabela arăta 16 – 12. Cu toate că universitarii întâlneau antepenultima echipă din primul eşalon, iubitorii handbalului au umplut din nou sala Liceului cu Program Sportiv, încurajându-şi favoriţii pe durata celor 60 de minute. Aşa cum se aşteptau, sucevenii au primit o replică foarte bună, mai ales în prima repriză, când jocul a fost echilibrat mai tot timpul. Cu toate că au ratat trei aruncări de la 7 metri, elevii antrenorilor Petru Ghervan şi Leonard Bibirig au reuşit să se desprindă la două şi mai apoi la patru goluri în minutul 23, când tabela arăta scorul de 12 – 8. Cu un joc în viteză, foarte asemănător cu cel al sucevenilor, oaspeţii s-au apropiat la numai un gol după trei reuşite consecutive, dar ultimele două minute au aparţinut studenţilor, care au intrat la vestiare cu un avantaj de patru goluri, 16 – 12. Universitarii au revenit în teren parcă mult mai motivaţi, fapt ce s-a văzut mai ales în apărare, acolo unde a contribuit decisiv în mai multe rânduri prin intervenţii salvatoare şi portarul Iulian Andrei. Primele zece minute ale reprizei a doua aparţin sucevenilor, care îşi măresc avantajul la nouă goluri, după ce reuşesc să înscrie de şase ori, faţă de numai o reuşită de partea orădenilor, acesta fiind şi momentul decisiv al meciului, scor 22 – 13, în minutul 39. În concordanţă cu jocul din teren, Universitatea controlează jocul, distanţându-se chiar şi la 11 goluri, cea mai mare diferenţă din meci. În ultimele cinci minute, pe fondul unei relaxări din tabăra suceveană, oaspeţii reuşesc să micşoreze din diferenţă, dar deja partida era jucată, scor final 32 – 26.

Antrenorul Ghervan, mulţumit de joc şi rezultat

Cu ajutorul celor două puncte câştigate ieri, studenţii îşi păstrează în continuare poziţia a cincea în clasamentul primului eşalon, loc ce la finalul campionatului le-ar asigura participarea într-o cupă europeană. „Sunt foarte mulţumit de acest rezultat şi sper ca evoluţia noastră să fie în continuare pe o curbă ascendentă deoarece mai avem de disputat câteva meciuri foarte dificile. După un început în care au fost superficiali mai ales la finalizare, jucătorii noştri au reuşit să-şi revină singuri şi să trateze jocul cu maximă seriozitate, mai ales în apărare”, a declarat la finalul meciului antrenorul Petru Ghervan. În etapa viitoare, Universitatea va avea o deplasare dificilă la HC Odorhei.

Clasamentul Ligii Naţionale de Handbal

1. Steaua MFA Bucureşti 21 17 1 3 693 – 588 35
2. Ştiinţa Municipal Bacău 21 12 6 3 670 – 622 30
3. HCM Constanţa 21 12 4 5 608 – 547 28
4. UCM Reşiţa 21 14 1 6 660 – 607 28*
5. CS Universitatea Suceava 21 11 3 7 627 – 580 25
6. Minaur Baia Mare 21 11 3 7 617 – 593 25
7. CSM Medgidia 21 11 2 8 614 – 602 24
8. HC Odorhei 21 10 3 8 584 – 593 23
9. Dinamo Baumit Bucureşti 21 10 0 11 594 – 589 20
10. Energ. Pandurii Tg. Jiu 21 9 0 12 557 – 569 18
11. CS Univ. Poli. Timişoara 21 8 0 13 508 – 530 16
12. CSM D&C Oradea 21 6 3 12 585 – 611 15
13. Uztel Ploieşti 21 3 0 18 519 – 639 6
14. Romvag Caracal 21 0 0 21 497 – 663 0
* Echipă penalizată cu 1 punct

ISU va verifica pensiunile construite în pădure

Măsuri



Prefectul judeţului Suceava, Orest Onofrei, a anunţat că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va verifica toate pensiunile şi locuinţele construite în pădure. Onofrei a spus că scopul acestei acţiuni este de a verifica dacă aceste construcţii sunt autorizate şi dacă nu prezintă risc de declanşare a unor incendii.

„Va fi o comisie, constituită prin ordin al prefectului, care va verifica toate locuinţele, şi în special pensiunile, care sunt localizate în pădure. Pentru că există riscul foarte mare ca de la o pensiune care şi-a ales ca locaţie pădurea, să apară probleme foarte grave din punct de vedere al incendiilor”, a subliniat Orest Onofrei.

Prefectul a spus că în situaţia în care se va constata că pensiunile nu deţin autorizaţii de la ISU Suceava şi nu respectă legislaţia privind prevenirea incendiilor, vor fi sancţionate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Onofrei a mai adăugat că verificările vor viza în special locuinţele şi pensiunile aflate în zone greu accesibile, acolo unde, în situaţia izbucnirii unui incendiu, intervenţia pompierilor ar fi dificilă.

Pe de altă parte, Orest Onofrei a avertizat populaţia să renunţe la arderea vegetaţiei de pe terenurile pe care le au.

„Nu aşa trebuie să se facă curăţirea terenurilor, mai ales a celor din apropierea pădurilor. Pare o soluţie mai uşoară, dar este extrem de periculoasă”, a încheiat prefectul judeţului Suceava.

A ajuns campioană la canotaj, deşi nu ştia să înoate

Succes



De aproape trei ani de zile nu mai ştie cum e să fii în vacanţă şi nu ştie ce înseamnă să ai timp liber. Irina Dorneanu, o elevă a Liceului cu Program Sportiv din Suceava, detaşată acum la LPS Iaşi, a ales să plătească cu copilăria preţul propriului succes.

Poveştea de succes pe care o trăieşte acum Irina Dorneanu a început în urmă cu trei ani de zile, pe când fata era elevă în clasa a opta, la o şcoală de la ţară, în comuna sa natală Zvoriştea.

Mama Irinei povesteşte că viaţa fetei ei s-a schimbat complet în doar două săptămâni, după ce un antrenor de canotaj din Iaşi a venit în Suceava să „descopere” posibile talente în acest sport.

„Irina era la sfârşitul clasei a opta când antrenorul Sorin Botnărel a venit de la Iaşi să caute prin şcoli fete care au structura fizică potrivită pentru a face canotaj”, povestesc părinţii fetei. Irina a fost una dintre ele, iar într-o zi, pe neaşteptate, familia Dorneanu s-a trezit la poartă cu antrenorul, care le propunea părinţilor să o înscrie pe Irina la canotaj.

„Nici nu am vrut să aud despre aşa ceva. Am zis că am un singur copil şi nu-l dau de acasă să se chinuiască”, a spus Maria Dorneanu, mama fetei. Aceasta a mai spus că Irina nu a făcut sport decât ocazional, la şcoală, că nu avea înclinaţii spre sport, şi mai mult decât atât, fata nu ştia să înoate. Antrenorul le-a spus părinţilor Irinei să se mai gândească şi în două săptămâni să-i dea un răspuns. Părinţii îşi amintesc că au fost două săptămâni de frământări, în care nu ştiau ce să aleagă.

Între timp, pentru că era perioada examenelor, Irina a dat testarea naţională şi s-a înscris la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, liceu la care a şi intrat.

Campioană naţională şi mondială

Dacă părinţii Irinei au crezut că aici se opreşte povestea cu sportul de performanţă, antrenorul Sorin Botnărel nu s-a dat bătut. Astfel, el a invitat-o pe Irina la Năvodari, într-un stagiu de pregătire al canotoarelor, iar fetei i-a plăcut. Atunci a ales să practice acest sport, şi tot atunci părinţii au reanalizat propunerea antrenorului, şi s-au gândit că aceasta poate să fie o şansă în viaţa fetei, şansă pe care nu trebuie să o rateze.

Irina s-a transferat de la Colegiul „Ştefan cel Mare” la Liceul cu Program Sportiv din Suceava, iar mai târziu a fost detaşată la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi.

Irina Dorneanu a demonstrat că alegerea pe care a făcut-o a fost una inspirată. Fără să fi practicat vreodată sportul, în afara orelor de educaţie fizică, fără să ştie să înoate, dar cu o ambiţie de nedescris, în doar doi ani de zile, Irina Dorneanu a urcat de nenumărate ori pe podiumurile naţionale şi internaţionale, este acum selecţionată în lotul României la campionatele internaţionale de canotaj pentru junioare, şi a obţinut foarte multe medalii.

Irina este campioană naţională, medaliată cu aur la concursul naţional de ergometru din anul 2007. Tot în 2007 a fost medaliată cu argint la Balcaniada din Turcia, şi a făcut parte din lotul României la Olimpiada Internaţională din China.

Cinci ore de antrenament pe zi

Gloria de pe podium este doar faţa strălucitoare a vieţii pe care o are Irina acum. În spatele podiumului stau însă sacrificii imense, muncă pe brânci şi renunţarea la multe dintre bucuriile de zi cu zi ale unui licean.

Antrenorul de la Iaşi al Irinei, Ioan Lazariuc, a spus că fiecare zi de muncă a fetei începe la ora 6:45, când are primul antrenament. Acesta se încheie la ora 8:30, iar Irina are jumătate de oră să se pregătească, astfel încât la ora 9:00 să fie în sala de clasă şi să înceapă cursurile. De la ora 12:00, când termină orele şi până la ora 15:30 Irina trebuie să ia masa şi să se odihnească, pentru ca apoi să înceapă cel de-al doilea antrenament al zilei, antrenamentul pe apă. După această pregătire, urmează al treilea antrenament din zi, cel pe uscat.

Per total, Irina face zilnic cinci ore grele de antrenament, dar pe lângă aceasta ea trebuie să se pregătească şi pentru şcoală, iar rezultatele la învăţătură arată că şi acest lucru îl face serios şi cu ambiţie. „Munceşte enorm, nici nu are timp să vină acasă. Mergem noi pe la ea. Ultima oară a fost două săptămâni la sărbătorile de iarnă”, povestesc părinţii Irinei. Mama fetei a spus că ultima oară când a venit Irina acasă avea mâinile atât de bătătorite, încât o vecină a început să plângă atunci când a văzut-o.

S-a antrenat cu piciorul în ghips

Ambiţia Irinei pentru performanţă în canotaj îl face pe antrenorul Ioan Lazariuc să spună că fata va ajunge în lotul de senioare al României. „Este foarte bună şi are o ambiţie incredibilă”, a spus antrenorul. De la Ioan Lazariuc am aflat că anul trecut, în tipul pregătirilor pentru Olimpiada Internaţională din China, Irina şi-a rupt piciorul.

„Nu s-a lăsat. Cu piciorul rupt făcea antrenamente, pentru că era hotărâtă să plece în China. Şi a plecat”, a mai spus Ioan Lazariuc.

Acum Irina Dorneanu este la Iaşi, iar peste puţin timp va pleca la Snagov, unde încep pregătirile pentru Olimpiada Internaţională de canotaj junioare care va avea loc în acest an în Austria. Irina este hotărâtă să reprezinte România şi în acest an şi vină din Austria cu medalii.

„Este o campioană, şi va ajunge departe. Cu timpii pe care i-a obţinut în lotul de junioare, lua aurul la senioare”, a spus, despre Irina Dorneanu, antrenorul Ioan Lazariuc.

Eleganţă şi decenţă la lansarea candidaţilor PNL Suceava pentru primării

Eveniment



Echipa liberală din Suceava şi-a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, candidaţii pentru funcţiile de primar din toate cele 114 localităţi ale judeţului, precum şi candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava.

Evenimentul a avut loc în sala mare a Casei de Cultură Suceava, iar în deschiderea festivităţilor liberalii prezenţi au asistat la un scurt concert al formaţiei Desperado, cea care cântă imnul de campanie al PNL Suceava, „Dacă aş fi primar”.

Lansarea candidaţilor PNL s-a făcut în prezenţa a aproape o mie de liberali din întreg judeţul, alături de care, pe lângă conducerea judeţeană a liberalilor, au fost prezenţi şi vicepreşedintele PNL, ministrul economiei Varujan Vosganian, ministrul muncii, Paul Păcuraru, dar şi preşedinţii organizaţiilor PNL din Neamţ şi Botoşani, Şerban Strătilă, respectiv Liviu Cîmpanu.

Demn de remarcat este faptul că lansarea candidaţilor liberali, precum şi a candidatului pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, a avut loc într-o atmosferă elegantă şi decentă, în discursurile liderilor PNL lipsind aproape în totalitate atacurile şi criticile pentru contracandidaţii din celelalte partide politice.

„Este o zi de bucurie pentru noi, liberalii suceveni. Dar, în primul rând, este o zi în care trebuie să fim mândri. Astăzi, în Suceava, liberalii demonstrează că există, şi vor exista în continuare. Nu puţine au fost momentele în care am fost amărâţi, în care ne-am simţit trădaţi, în care am simţit că este cineva care vrea să lupte împotriva noastră. Cu toate acestea, ne-am mobilizat şi reuşim ca la Suceava să lansăm candidaţii de primar în toate localităţile judeţului”, a declarat preşedintele PNL Suceava, Tiberiu Prodan.

Primul partid cu listă completă de candidaţi

Lansarea oficială a candidaţilor de primar a fost făcută de şefii de zonă ai PNL Suceava, fiecare dintre aceştia prezentându-i pe „viitorii primari” din localităţile de care răspund din punct de vedere politic. S-a remarcat faptul că o mare parte dintre candidaţii PNL pentru primăriile din judeţ sunt actuali primari, dar în special viceprimari, alături de care s-au înscris în lupta electorală şi numeroşi oameni de afaceri, profesori etc..

În ceea ce priveşte localităţile urbane ale judeţului, liberalii vor încerca să câştige primăriile cu Angela Zarojanu la Suceava, prezentată ca fiind „cea mai frumoasă floare din buchetul primarilor liberali pe care îi vom avea în luna iunie”, Marius Ursaciuc – Gura Humorului, Gabriel Şerban – Câmpulung Moldovenesc, Constantin Galan – Rădăuţi, Constantin Bîlboacă – Fălticeni, Ioan Moraru – Vatra Dornei, Adrian Popoiu – Siret, Mihai Timigeriu – Solca, Nicolae Chiriac – Broşteni, Nichita Savu – Cajvana, Ion Petraru – Dolhasca, Costel Volanschi – Frasin, Constantin Ciubotaru – Liteni, Aurel Avram – Milişăuţi, Cătălin Mitrea – Salcea şi Silvestru Reuţ – Vicovu de Sus.

Susţinută puternic de liberalii prezenţi în sală, Angela Zarojanu le-a transmis acestora că prezentarea celor 114 candidaţi de primar demonstrează „forţa şi valoarea echipei liberale din judeţul Suceava”. Ea a adăugat că după al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, liberalii vor fi cei care vor sărbători victoria în judeţul Suceava.

„Lansarea candidaţilor arată că suntem o forţă puternică, de nezdruncinat, în ciuda atacurilor din ultima vreme împotriva noastră. Iar forţa noastră vine din unitate, din interiorul nostru, şi vom reuşi să învingem. Pentru că nu este doar o deviză, este crezul nostru liberal”, a mai spus Zarojanu.

Caracterizat ca fiind „un strateg deosebit şi cel care a reuşit cele mai bune scoruri electorale la europarlamentare”, primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a subliniat că toţi cei care au fost prezentaţi la evenimentul de sâmbătă nu sunt doar candidaţi, ci „viitori primari”.

„Sunt extrem de mândru că sunt în faţa unor învingători. Sunt convins că pe 1 iunie vom sărbători noi victoria, iar copiii ziua lor. Trăiască PNL şi oamenii de onoare care sunt în el”, le-a transmis Marius Ursaciuc celor prezenţi la lansarea candidaţilor PNL.

Tiberiu Prodan, candidat pentru şefia CJ

După prezentarea candidaţilor de primar, a venit rândul vicepreşedintelui PNL, Varujan Vosganian, să-l prezinte pe candidatul liberalilor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, senatorul Tiberiu Prodan.

Evocând, pentru început, istoria de după 1990 a PNL, Vosganian l-a prezentat pe Tiberiu Prodan, ca fiind primul primar liberal din judeţul Suceava, în oraşul Siret. „Are numele a doi împăraţi romani şi este candidatul nostru pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava. Iar el este Tiberiu Aurelian Prodan. Este prietenul meu, şi are şansele cele mai mari pentru a câştiga această funcţie”, a spus Varujan Vosganian.

El a adăugat că obţinerea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava ar însemna pentru Tiberiu Prodan „întregirea carierei politice”, după ce acesta a deţinut funcţiile de consilier, primar, senator, preşedinte al Comisiei de muncă, familie şi solidaritate socială din Senat.

„Şi astăzi noi propunem ca Tiberiu Prodan să-şi întregească această carieră politică cu o puternică dimensiune morală, şi cu o mare dăruire pentru idealurile care ne aduc pe toţi împreună”, a spus Vosganian.

În aplauzele liberalilor suceveni, Tiberiu Prodan le-a transmis acestora că s-a decis să candideze pentru această funcţie deoarece are alături de el 114 de candidaţi valoroşi pentru primăriile din judeţ, precum şi o întreagă echipă liberală la nivelul întregului judeţ.

„Ceea ce trebuie să demonstrăm tuturor este că liberalii din Suceava vor exista şi de acum încolo. Şi vă asigur de un lucru. Eu sunt extrem de tenace. Dacă va fi anul 2008 este foarte bine. Dacă nu va fi 2008, va fi 2012 sau 2016. Dar sigur voi fi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava”, a spus Tiberiu Prodan.

Critici la adresa celor care „au trădat” PNL

La rândul său, vicepreşedintele PNL, Paul Păcuraru, a arătat că liberalii suceveni au demonstrat că încercările unor foşti membri ai acestui partid de a „face praf PNL” nu au fost încununate de succes.

„Eu mă bucur că am fost aici, la Suceava, pentru că am văzut cu ochii mei că acolo unde toată lumea a crezut că unul sau altul din oamenii noştri care au trădat, au făcut praf şi pulbere din noi, am văzut că este o organizaţie puternică, sănătoasă şi impresionant de viguroasă”, a subliniat Păcuraru.

Liderul PNL nu a scăpat prilejul de a-i „înţepa” pe cei care au părăsit PNL, respectiv Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, dar şi „domnul din Suceava căruia nu îi voi da numele”.

„Nu voi înţelege cum oameni care au primit totul pe tavă, care au avut toate onorurile şi toate funcţiile, demnităţile şi ajutoarele, te-au vândut pentru nimic. Te-au vândut pentru un scandalagiu, s-au dus numai pentru că e unul care li se pare lor că e puternic şi trebuie să-l însoţească. Ca să scăpăm de pacostea cu care România s-a pricopsit va trebui să luptăm cu toţii. Şi nu îl voi înţelege pe domnul din Suceava, şi nu îi dau numele, care a fost adunat de pe drumuri, pus în fruntea bucatelor, şi s-a trezit cel mai important om de stat. Şi să-i fie ruşine că la câte a primit, a vrut să rupă şi să distrugă PNL”, a mai spus Păcuraru.

PNL Suceava a trăit „miracolul vindecării”

Vicepreşedintele PNL Suceava, Varujan Vosganian, a subliniat faptul că PNL Suceava, dar şi organizaţiile acestui partid din Neamţ şi Botoşani, au fost cele care au trăit „miracolul vindecării”.

„A fost o rană a unei lovituri pe la spate. Şi aceste răni uneori se vindecă mai greu. Dar astăzi vreau să salut organizaţiile din Suceava, Botoşani şi Neamţ, pentru că au trăit acest miracol al vindecării. Şi îi salut pe toţi oamenii curaţi şi de onoare, care au făcut posibilă această vindecare”, a subliniat Vosganian.

El a arătat că toţi candidaţii liberali au avantajul de a putea merge în faţa electoratului şi de a le transmite acestora că PNL şi-a făcut datoria faţă de România, şi şi-a îndeplinit obiectivele cu care în anul 2004 a câştigat alegerile.

„Vrem să învingem, dar nu oricum, pentru că o campanie este şi un mijloc de educare şi de a arăta ce trebuie făcut cu această ţară. Şi mai ales nu trebuie să învingi oricum. Trebuie să învingi fără să umileşti. Şi eu cred că PNL, prin omenii săi, va învinge atât electoral, dar va învinge şi moral”, a încheiat Varujan Vosganian.

Reţete de post

Tocana de ciuperci

Ingrediente:

4 linguri ulei
1 ceapă mare
1 farfurie cu vârf de bureţi
1 vârf de cuţit de boia
1 linguriţă pătrunjel verde tăiat mărunt
sare, puţin piper.

Mod de preparare:

În uleiul fierbinte se căleşte ceapa tăiată mărunt. Se adaugă ciupercile spălate bine şi tăiate în lungime şi se înăbuşă până se înmoaie. Când sunt gata, se adaugă boiaua, sarea necesară, piper după gust, pătrunjelul şi se mai lasă 5 minute pe foc.
Dacă nu ţineţi post, mâncărica este mai gustoasă dacă în loc de ulei folosiţi la călit unt, iar la masă se poate servi cu smântână.

Plăcintă cu ciuperci

Ingrediente:

250 g margarină
250 g făină
1/2 pahar apă caldă
500 g ciuperci
1 ceapă
4 linguri ulei
sare, piper

Mod de preparare:

Se spală ceapa şi ciupercile, se toacă ceapa şi se căleşte în ulei. Se toacă ciupercile şi se călesc împreună cu ceapa. Se adaugă sarea. Când au scăzut suficient se dau la o parte de pe foc şi se pune piperul.

Din făină, margarină şi apă se prepară un aluat. Se împarte aluatul în două foi şi se pune una în tava unsă în prealabil cu grăsime. Se pune compoziţia pe această foaie şi se întind uniform ciupercile. Se acoperă cu a doua foaie şi se dă la cuptor, până se rumeneşte.

Autocarul sucevenilor, atacat cu pietre la Roman

Fotbal Club Cetatea



Într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii a III-a Laminorul Roman şi Cetatea Suceava au încheiat nedecis, 0-0, după un meci slab din toate punctele de vedere. „Din păcate n-am reuşit să ne impunem jocul aşa cum ne-am fi dorit. Am avut în faţă un adversar incomod, aflat într-o situaţie precară în clasament, care s-a agăţat de fiecare minge pentru a nu pierde această întâlnire. Am avut şi puţin ghinion, pentru că în momentul în care presiunea la poarta gazdelor se accentua tot mai mult, am rămas în nouă jucători de câmp, ca urmare a eliminării lui Bernard”, a declarat antrenorul principal al sucevenilor, Marian Pană. Însă eliminarea lui Bernard nu avea să fie singurul ghinion de care a avut parte delegaţia Cetăţii în deplasarea de la Roman. La finalul întâlnirii, oficialii suceveni au avut neplăcerea să constate că parbrizul autocarului care a adus echipa la Roman a fost spart cu pietre de un grup de suporteri ai Laminorului. „Am anunţat poliţia, care a venit şi a constatat incidentul. Sper ca făptaşii să fie găsiţi cât mai repede, pentru a suporta paguba pe care au cauzat-o. Costurile de înlocuire a parbrizului spart se ridică la suma de 6.000 de euro”, a precizat preşedintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan.

Panică în judeţ din cauza incendierii terenurilor agricole

Pericol



Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au intervenit, în ultimele trei zile, pentru a stinge cinci incendii izbucnite la terenurile cu vegetaţie uscată.

În două cazuri alerta a fost maximă, focul extinzându-se cu repeziciune înspre zone în care se aflau locuinţe ori suprafeţe întinse de pădure.

După ore întregi de luptă cu flăcările, incendiile au fost lichidate înainte de a ajunge la case sau la fondurile forestiere aflate în apropiere. Pagubele însă sunt mari, iar autorităţile atrag atenţia că un astfel de incendiu poate produce un dezastru.

Mobilizare generală

Cele cinci incendii s-au produs pe raza localităţilor Pojorâta, Dumbrava, Gura Humorului, Vama şi Molid. Incendiile de proporţii au fost la Vama şi Pojorâta, unde pompieri, jandarmi, poliţişti, lucrători silvici şi localnici au muncit ore întregi pentru a stopa focul care înainte cu repeziciune.

Vineri după-amiază, în jurul orei 16.00, un incendiu izbucnit în comuna Vama, în zona cunoscută drept Dealul Runc, s-a extins în scurt timp pe mai multe hectare de teren. Alerta a fost maximă, deoarece focul se extindea spre o zonă în care se aflau câteva case şi o suprafaţă extinsă de fond forestier.

Echipele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au cerut ajutor jandarmilor, serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din mai multe comune învecinate, angajaţilor de la Ocolul Silvic Vama, dar şi localnicilor din zonă.

Spre seară s-a reuşit stoparea incendiului, însă focul a fost lichidat definitiv abia sâmbătă dimineaţă, după mai bine de 14 ore de muncă. Focul a mistuit şase hectare de vegetaţie uscată şi doborâturi şi 1.000 de puieţi de molid de pe o suprafaţă de jumătate de hectar de pădure.

Din primele cercetări, focul a izbucnit din cauza unei ţigări aruncate de un localnic. Poliţiştii au demarat o anchetă încercând să identifice autorul şi să afle dacă incendiul a fost provocat intenţionat sau din neglijenţă.

Flăcări pe munte la Pojorîta

Un bucureştean întors acasă, la Pojorîta, a reuşit sâmbătă să dea foc unui munte, din greşeală.

Două hectare de mirişte de pe Masivul Muncel au ars şi nu a lipsit mult ca şi pădurea din împrejurimi să se transforme într-o uriaşă torţă.

Imediat s-a dat alarma în aproape tot judeţul. Pompieri de la Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului Fălticeni şi Vatra Dornei au ajuns de urgenţă la faţa locului. De asemenea, poliţişti din toată zona, jandarmi, lucrători silvici şi localnici au dat şi ei o mână de ajutor pentru a evita un dezastru. În cele din urmă, după şase ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat.

Primarul comunei, Ioan Raia, a explicat că autorul incendiului a avut, de fapt, cele mai bune intenţii gospodăreşti, dar consecinţele neatenţiei lui puteau fi dezastruoase.

„A izbucnit pe la ora 10. Un fiu al satului, care se află acum la Bucureşti, a venit la casa părintească şi a vrut şi el, ca tot gospodarul primăvara, să se ocupe de curăţenie pe afară. Probabil nu a fost destul de atent şi a ieşit un incendiu pe aproximativ două hectare”, ne-a spus primarul.

Totul s-a întâmplat foarte repede, la aproximativ 100 de metri de pădure, iar pericolul extinderii flăcărilor la fondul forestier a existat permanent. Pentru că accesul în zona afectată este foarte dificil, s-a putut ajunge acolo doar pe jos şi cu maşinile de teren din comună.

„Au alergat la chemarea noastră circa 100 de oameni, din personalul silvic, dintre cei de la situaţii de urgenţă de la noi şi cetăţenii comunei. Mulţi au luat muntele în piept în fugă, pe jos, ca să dea o mână de ajutor. Ulterior au venit, foarte repede după apelul nostru, jandarmii şi pompierii militari. Trebuie să remarc că atât oamenii noştri, cât şi forţele de intervenţie specializate au reacţionat foarte repede şi intervenţia lor a fost eficientă. Astfel s-a reuşit să nu existe pagube materiale majore, nu a ars casa, nu a ars pădure şi, mai presus de orice, nu au existat victime”, a adăugat primarul Raia.

Bărbatul care a provocat incendiul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „distrugere din culpă”.

Celelalte trei incendii au provocat pagube mai mici. Foarte îngrijorătoare este însă atitudinea unor oameni care dau foc la vegetaţie pentru a-şi curăţa terenurile, după care părăsesc zona.