miercuri, 13 februarie 2008

Împliniri la CSM Bucovina Rădăuţi



Este ştiut că pentru un tînăr care trăieşte într-un oraş de provincie viaţa poate fi mai monotonă, iar refugiul într-o existenţă virtuală stă la pîndă la orice pas. Calculatoarele au sosit parcă la timp pentru a salva foamea de concret a tinerilor. Şi totuşi, municipiul Rădăuţi nu este lipsit de o viaţă sportivă, care mai compensează oarecum diversitatea activităţilor existente în marile oraşe. Clubul Sportiv Bucovina, înfiinţat în 2002, are în componenţă unsprezece discipline sportive, dintre care patru afiliate la federaţiile naţionale de specialitate, respectiv fotbal, lupte, baschet şi tir. Aici activează 104 sportivi de performanţă, la fotbal – 40, la lupte – 42, la baschet – 18, iar la tir cu arcul – 4. În anul 2007, CSM a avut un buget de peste 275.000 lei. "Gestionarea eficientă a sumelor alocate a făcut posibil ca în anul 2007 clubul să asigure o întreţinere corespunzătoare a bazelor sportive din dotare şi să participe la competiţiile prevăzute în calendarul federaţiilor. În acelaşi timp, sportivilor de performanţă li s-au asigurat hrana şi indemnizaţiile de efort", ne-a spus primarul municipiului, Mihai Frunză.

Eforturile sportivilor s-au materializat în rezultate cum ar fi obţinerea locului 2 la tir cu arcul de către echipa feminină de seniori sau promovarea echipei de baschet pentru Campionatul Naţional de juniori. În anul care a trecut, la Rădăuţi a fost organizată etapa finală a Ligii Naţionale de lupte greco-romane la cadeţi. Să nu uităm că la Rădăuţi trăieşte campionul olimpic, mondial şi european la lupte Ştefan Rusu, laureat cu aur la Moscova în 1980, cu argint la Montreal în 1976 şi cu bronz la Los Angeles, în 1981, actualmente antrenor al secţiei de profil din cadrul CSM.

Componenta comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Judetean Suceava

1. Comisia pentru studii, programe, prognoze, buget-finante, societati comerciale, regii autonome si servicii:
- Artene Adrian
- Bancescu Iulian-Mihai
- Cardas Elena
- Chidesa Ioan
- Dragan Sabin-Adrian
- Mihalea Vasile
- Severin Lucian
- Stirbu Petru
- Curea Dimitrie
- Dragoi Daniel
- Iacob Gheorghe
- Hanusteac Ioan
- Popovici Corneliu
- Cadariu Constantin - Daniel
- Ibanescu Dumitru

2. Comisia pentru agricultura, silvicultura, cadastru si protectia mediului:
- Chiriac Mihai
- Lesanu Petru-Paul
- Gusa Gavril
- Hanusteac Ioan
- Tofan Nichifor
- Artene Adrian
- Chidesa Ioan
- Dragan Sabin-Adrian
- Gorcea Ioan
- Malasinca Dumitru
- Savescu Constantin
- Ibanescu Dumitru

3. Comisia pentru organizare si dezvoltare urbanistica, realizarea lucrarilor publice, culte, protectia monumentelor istorice, administrarea domeniului public si privat:
- Dragoi Daniel
- Iacob Gheorghe
- Malasinca Dumitru
- Popovici Corneliu
- Simeria Petre
- Sologiuc Teodor
- Chiriac Mihai
- Cristache Bogdan
- Lesanu Petru-Paul
- Sacaliuc Iacob

4. Comisia pentru tineret, sport, turism, colaborare cu organizatii neguvernamentale, cu romanii de peste hotare, relatii externe si integrare europeana:
- Agoutin Carmen-Constantina
- Ioja Cezar
- Stecyk Roman
- Bancescu Iulian-Mihai
- Iliescu Diana
- Mihalea Vasile
- Mocanu Dan
- Sologiuc Teodor
- Tofan Nichifor
- Vitcu Mihai

5. Comisia pentru invatamant, cultura, cercetare stiintifica, sanatate, protectie sociala si protectia copilului:
- Constantin Savescu
- Gorcea Ioan
- Iliescu Diana
- Mihailescu Corneliu
- Pohoata Virgil-Vasile
- Vitcu Mihai
- Agoutin Carmen-Constantina
- Cardas Elena
- Gusa Gavril
- Severin Lucian
- Stirbu Petru

6. Comisia pentru administratie publica locala, juridica, de disciplina, apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatii cetatenilor:
- Cristache Bogdan
- Curea Dimitrie
- Sacaliuc Iacob Sacaliuc
- Cadariu Constantin - Daniel
- Ioja Cezar
- Mihailescu Corneliu
- Mocanu Dan
- Pohoata Virgil-Vasile
- Simeria Petre
- Stecyk Roman

Componenta Consiliului Judetean Suceava

1. ACATRINEI STELA
2. AGOUTIN CARMEN-CONSTANTINA
3. ARTENE ADRIAN
4. BANCESCU IULIAN-MIHAI
5. -
6. CARDAS ELENA
7. CHIDESA IOAN
8. CHIRIAC MIHAI
9. CRISTACHE BOGDAN
10. CUREA DIMITRIE
11. DRAGAN SABIN ADRIAN
12. DRAGOI DANIEL
13. GORCEA IOAN
14. GUSA GAVRIL
15. HANUSTEAC IOAN
16. IACOB GHEORGHE
17. IBANESCU DUMITRU
18. ILIESCU DIANA-GEORGETA
19. IOJA CEZAR
20. LESANU PETRU-PAUL
21. MALASINCA DUMITRU
22. MIHALEA VASILE
23. MIHAILESCU CORNELIU
24. MIRZA GAVRIL
25. MOCANU DAN
26. POHOAŢA VIRGIL-VASILE
27. POPOVICI CORNELIU
28. SACALIUC IACOB
29. SAVESCU CONSTANTIN
30. SEVERIN LUCIAN
31. SIMERIA PETRE
32. SOLOGIUC TEODOR
33. STECYK ROMAN
34. STIRBU PETRU
35. TOFAN NICHIFOR
36. URICEC CONSTANTIN-EUGEN
37. VITCU MIHAI

Bugetul propriu al judetului pe anul 2007

lei

DENUMIREA INDICATORILOR

PROGRAM ANUL 2007

Venituri total

141.189.000

I. Venituri proprii

29.055.000

II. Sume defalcate din TVA

91.658.000

III. Subventii

20.476.000

Cheltuieli total

141.189.000

1. Autoritatea publica judeteana

17.500.000

2. Alte servicii publice generale

918.000

3. Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi

3.150.000

4. Aparare

420.000

5. Ordine publica si siguranta nationala

200.000

6. Invatamant

27.450.000

7. Cultura

12.173.000

8. Asistenta sociala

49.668.000

9. Locuinte, servicii si dezvoltare publica

300.000

10. Actiuni generale economice, comerciale si de munca

3.800.000

11. Transporturi

24.760.000

12. Alte actiuni economice

850.000

Precizari generale

Modalitatile de contestare a deciziei institutiei publice in situatia in care persoana se considera vatamata in privinta dreptului de acces la informatiile de interes public solicitate:

- Conform prevederilor art.21 si art.22 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cetatenii se pot adresa cu reclamatie administrativa conducatorului institutiei publice, in termen de 30 de zile de la luarea la cunostinta a refuzului explicit sau tacit al angajatilor din cadrul autoritatii sau institutiei publice.
- Daca solicitantul, dupa primirea raspunsului la reclamatia administrativa, se considera in continuare lezat in drepturile sale prevazute de lege, poate face plangere la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei raza teritoriala domiciliaza sau in a carei raza teritoriala se afla sediul institutiei publice.

  • Lista cuprinzand documentele de interes public produse si utilizate la Consiliul Judetean Suceava a fost stabilita prin Dispozitia presedintelui nr.65/2002 si publicata in monitorul Oficial al judetului nr.2/2002. [descarca]
  • Modele de solicitari ale informatiilor de interes public [descarca]
  • Stecyk invită simpatizanţii PSD la sponsorizări



    Directorul executiv al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Roman Stecyk, invită membrii şi simpatizanţii PSD să sponsorizeze campania electorală a PSD, prin asociaţia „Alianţa pentru Democraţie din Bucovina”, anchetată în acest moment de DNA.
    Stecyk a declarat, în conferinţă de presă, că Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene a PSD a constatat că sponsorizările organizaţiei judeţene pentru asociaţia sa „Alianţa pentru Democraţie din Bucovina” efectuate între anii 2003 – 2007 „au fost conforme cu legislaţia în vigoare, statutele PSD şi al asociaţiei, chiar dacă acum sunt însumate într-un dosar penal al DNA”., deşi recunoaşte că în acest caz numai justiţia poate hotărî. „Nu putem fi însă intimidaţi şi timoraţi. Vom continua cu hotărâre lupta politică pentru apărarea drepturilor omului, al celor care scriu cărţi, fac sondaje, campanie electorală şi respectă doctrina social democrată. Apreciem că încercările de discreditare a PSD în faţa opiniei publice au eşuat până acum lamentabil. Zeci de susţinători şi-au exprimat indignarea faţă de pericolul reapariţiei unor forme mascate a poliţiei politice de tristă amintire şi s-au alăturat eforturilor formaţiunii noastre”, a arătat Roman Stecyk.
    În acest context, PSD „invită în continuare simpatizanţii şi membrii PSD sau persoanele juridice care au acest drept, să sponsorizeze inclusiv campaniile electorale prin această asociaţie. Precizăm că nu se primesc sponsorizări de la prostituaţii politici plecaţi recent din PSD, aceştia fiind corupţi şi şantajaţi prin metode ordinare de alte formaţiuni politice”.

    Fetiţa violată şi-a revenit, din punct de vedere fizic



    Fetiţa în vârstă de şapte ani care a fost violată, luni, cu sălbăticie, într-o şură din comuna Şcheia, şi-a revenit, din punct de vedere fizic. Medicii care o au în grijă, la Spitalul de Urgenţă Suceava, spun că starea ei fizică este bună, deşi are o uşoară anemie din cauza pierderii mari de sânge, că începe să comunice şi joi va fi transferată la Chirurgie Infantilă. Mama copilului a stat permanent în spital şi l-a susţinut psihic. După ce fetiţa va fi recuperată complet va fi evaluată psihologic şi, dacă va fi necesar, va intra într-un program de consiliere. Nu se ştie dacă va putea uita vreodată că a fost violată, cu cuţitul la gât, de un consătean de-al ei, eliberat condiţionat de câteva luni din puşcărie. Bestia care a comis o asemenea faptă oribilă, George Stancu, de 28 de ani, a fost arestată, marţi, de judecătorii Tribunalului Suceava. În urmă cu nouă-zece ani, tânărul din Şcheia a ajuns în spatele gratiilor, fiind acuzat de viol, perversiuni sexuale şi tâlhărie asupra unei studente. Deşi a fost condamnat la 14 ani de închisoare, Stancu a fost eliberat condiţionat, pentru bună purtare, în luna decembrie a anului trecut, tânărul având un rest de pedeapsă de nu mai puţin de 1400 de zile.

    PNL Suceava nu-şi exclude fugarii pentru a-i feri de “cazier politic”




    Liberalii suceveni nu intenţionează să-i excludă din partid pe cei care au migrat la PD-L, aceştia rămânând doar fără funcţiile pe care le-au deţinut în PNL. Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu, a declarat că “excluderea dintr-un partid este un lucru foarte grav, care te poate marca pe mulţi ani în cariera politică”. Din acest motiv, nici primarul de Suceava, Ion Lungu, nu a pierdut calitatea de membru PNL, ci doar pe aceea de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Suceava. Mărinimia liberalilor nu ţine, însă, la nesfârşit. Zarojanu i-a dat şefului ei de la primărie termen până la sfârşitul lunii februarie să demisioneze din PNL, “ca să se poată înscrie curat în partidul care doreşte, nu cu un cazier politic în care să scrie ”. “Nu am dori ca Ion Lungu să se considere o victimă a PNL”, a spus Zarojanu.
    Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, Mihai Aurel Steiciuc, este de părere că toţi cei care şi-au anunţat “simpatia” pentru PD-L ar trebui excluşi, dacă nu pleacă singuri, cu precizarea că “este un punct de vedere strict personal”.

    ANUNŢ DE PARTICIPARE


    Autoritatea finanţatoare: Municipiul Suceava, cod fiscal 4244792, cu sediul în municipiul Suceava B-dul 1 Mai nr. 5A, cod poştal 720224, telefon 0230/212696, fax 0230/520593, organizează în data de 26.02.2008, orele 14.00, selecţie publică de proiecte în vederea atribuirii următoarelor contracte de finanţare nerambursabilă din fonduri publice:

    1. Susţinere program muzical săptămânal în Parcul Central al municipiului Suceava ;

    2. Susţinerea fotbalului sucevean ;

    3. Susţinerea rugby-ului sucevean ;

    4. Susţinerea handbalului sucevean ;

    5. Susţinerea boxului sucevean ;

    6. Susţinerea volei-ului sucevean ;

    7. Susţinerea hochei-ului sucevean ;

    8. Susţinerea planorismului şi aeromodelismului sucevean ;

    9. Susţinerea baschetului sucevean ;

    10. Susţinerea înotului sucevean ;

    11. Susţinerea atletismului sucevean ;

    12. Susţinerea activităţii sportive – lupte ;

    13. Alte ramuri sportive ;

    14. Implicarea societăţii civile şi a ONG-urilor în construirea, reabilitarea şi consolidarea lăcaşurilor de cult din municipiul Suceava.

    15. Susţinerea altor activităţi care se desfăşoară în municipiul Suceava.

    Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 26.02.2008, orele 9.

    Atoritatea finanţatoare accelerează aplicarea procedurii de selecţie de proiecte motivat de prejudiciul ce s-ar aduce imaginii municipalităţii în cazul în care aceste activităţi de interes comunitar nu ar demara sau respectiv, nu s-ar desfăşura la începutul lunii martie 2008.

    Criteriile de acordare a finanţărilor nerambursabile.

    Vor fi supuse evaluării numai solicitările care întrunesc următoarele criterii de selecţionare:

    a) proiectele sunt de interes public local;

    b) este dovedită capacitatea organizatorică şi funcţională a beneficiarului finanţării prin:

    - experienţa în domeniul administrării altor programe şi proiecte similare;

    - căile şi modalităţile de identificare a beneficiarilor proiectelor (cetăţenii, comunitatea);

    - capacitatea resurselor umane de a asigura desfăşurarea programului sau proiectului la nivelul propus;

    - experienţa de colaborare, parteneriat cu autorităţile publice, cu alte organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate, după caz.

    Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerilor de proiecte se pune la dispoziţia celor interesaţi la sediul municipiul Suceava, B-dul 1 Mai nr.5A, camera 14, Birou Buget.

    Anunţul de participare la selecţia publică de proiecte în vederea atribuirii de contracte de finanţare nerambursabilă din fonduri publice a fost publicat în M.O. nr. 94 din 05.02.2008.

    IŞJ a solicitat Ministerului Educaţiei o parte din spaţiile Agenţiei Taberelor Şcolare



    Inspectoratul Şcolar Suceava este în criză de spaţiu. Inspectorul general Petru Carcalete a spus că IŞJ nu are spaţiu pentru arhivă, sală pentru informaţii publice, birourile sunt mici şi „dosarele stau pe sub mese şi pe holuri”. Din acest motiv, IŞJ a solicitat Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului transferul spaţiului nefolosit de la Agenţia Taberelor Şcolare, care funcţionează în aceeaşi clădire cu IŞJ.
    „Preluarea se va face prin transfer. Am discutat cu ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, am înaintat deja adresa pentru transferul spaţiilor nefolosite”, a spus inspectorul general Petru Carcalete. Acum Agenţia Taberelor a revenit la Ministerul Educaţiei iar transferul de spaţiu este posibil. IŞJ a solicitat etajul trei al Agenţiei Taberelor Şcolare, spaţiu nefolosit complet, dar şi o parte din etajul doi.

    PSD Suceava vrea şi el o „felie” din nemulţumiţii de taxa de primă înmatriculare



    Apropierea alegerilor stimulează interesul partidelor faţă de problemele celor care votează, taxa de primă înmatriculare auto fiind una dintre acestea. PD-L şi PSD se întrec acum care să vină cu o ofertă mai atractivă pentru cei care doresc să-şi recupereze în instanţă taxa. Purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Ovidiu Donţu, a anunţat că, de joi dimineaţă, la sediul PSD Suceava, din strada Meseriaşilor, cei care doresc să meargă în instanţă pentru recuperarea banilor plătiţi ca taxă de primă înmatriculare pot găsi o cerere tip pentru deschiderea acţiunii.
    Segmentul alegătorilor nemulţumiţi de taxa auto este vizat şi de PD-L, care a declarat, cu o zi înainte, că oferă asistenţă şi consiliere juridică gratuită pentru această problemă.

    Starea lui Robert Marian s-a agravat


    Starea tânărului director al Casei de Pensii Suceava, Robert Marian, s-a agravat. Potrivit medicilor bucureşteni, de la Spitalul Clinic Bagdasar Arseni, Robert Marian se află acum în comă de gradul IV, a fost diagnosticat cu fractură de coloană cervicală, hemoragii cerebrale şi în plămânul stâng. Medicii spun că s-ar putea să fie nevoie de o intervenţie chirurgicală, dar acest lucru nu poate fi făcut până când starea pacientului nu se stabilizează.
    Robert Marian este internat în clinica de Neurochirurgie Bagdasar-Arseni, din Bucureşti, unde a fost dus la scurt timp de la producerea tragediei. El a fost transportat la această unitate sanitară cu un avion al Armatei Române, în cursul nopţii trecute.
    Directorul Casei de Pensii Suceava, aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan, a fost rănit când a ieşit din incinta Auto Mitric şi se îndrepta spre Suceava. El nu a acordat prioritate de trecere unei maşini Seat Leon, condusă regulamentar pe direcţia Fălticeni-Suceava de Bogdan Ciornei, un tânăr din Suceava, impactul dintre cele două maşini fiind extrem de violent.
    Robert Marian a fost proiectat violent în geamul portierei din stânga faţă, de unde a fost scos de echipa de la „Descarcerare” a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sosită la faţa locului şi urcat într-o ambulanţă.
    El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Suceava, unde i s-a acordat primul ajutor şi i s-au făcut o serie de investigaţii. După examenul tomografic la Spitalul Bethesda a fost readus la Urgenţă, unde a rămas până la sosirea avionului care l-a transportat la Bucureşti.

    Raport privind accesul la informatiile de interes public conform Legii nr.544/2001 in anul 2006

    CONSILIUL JUDETEAN SUCEAVA
    Serviciul integrare europeana si sinteze
    Nr. 5 din 03.01.2007

    Se aproba,
    PRESEDINTE,
    Gavril MIRZA

    AVIZAT,
    SECRETARUL GENERAL AL JUDETULUI,
    Dumitru DANILA


    R A P O R T
    privind accesul la informatiile de interes public
    conform Legii nr.544/2001 in anul 2006


    Potrivit legii, „Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale ratificate de Parlamentul Romaniei”.
    In anul 2006, activitatile ce privesc aplicarea Legii 544/2001 s-au desfasurat in bune conditii, comunicandu-se in termenele prevazute de lege raspunsurile la toate solicitarile care fac obiectul actului normativ mentionat.
    In conformitate cu prevederile art.27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.123/2002, Serviciul integrare europeana si sinteze a intocmit un raport al carui continut respecta prevederile normei legale mentionate.
    In anul 2006 elementele de raportare ale accesului la informatiile de interes public sunt urmatoarele:

    a) numarul total de solicitari de informatii de interes public – 15;
    b) numarul total de solicitari, departajate dupa domenii de interes:
    - utilizarea banilor publici (contracte, investitii, cheltuieli) – 8;
    - modul de indeplinire a atributiilor institutiei publice - 4;
    - acte normative, reglementari – 2;
    - Informatii privind modul de aplicare a Legii nr.544/2001 – 1.
    c) numarul de solicitari rezolvate favorabil – 15;
    d) numarul de solicitari respinse - 0
    e) numarul de solicitari adresate in scris, pe suport de hartie – 15;
    f) numarul de solicitari adresate de persoane fizice – 5;
    g) numarul de solicitari adresate de persoane juridice – 10;
    h) numarul de reclamatii administrative – 0;
    i) numarul de plangeri in instanta – 0;
    j) la nivelul Consiliului Judetean Suceava, activitatea privind liberul acces la informatiile de interes public se desfasoara in cadrul Serviciului integrare europeana, care este subordonat direct presedintelui. Pentru accesul publicului la informatiile de interes public difuzate din oficiu s-a organizat un punct de informare – documentare in spatiul in care consilierii judeteni isi consulta materialele pentru sedinte, prin urmare nu au fost necesare costuri suplimentare;
    k) sumele totale incasate pentru serviciile de copiere a informatiilor de interes public solicitate – 0 lei;
    l) numarul estimativ de vizitatori ai punctului de informare – documentare – 450.

    Mentionam ca informatiile de interes public comunicate din oficiu, precum si alte informatii pe care le consideram importante pentru cetateni, care rezulta sau privesc activitatea consiliului judetean, sunt disponibile pe pagina de INTERNET a institutiei, respectiv: http://www.cjsuceava.ro/.

    Sef serviciu,
    Gabriela DUGAN

    Sediu, program, acte normative

    Sediul Consiliului Judetean Suceava:
    - municipiul Suceava, strada Stefan cel Mare nr.36, judetul Suceava, cod 720026;
    - telefon: 0230/210148/222548/215048/520084
    - fax: 0230/222839 si 0230/520086
    - e-mail: gdugan@consiliu.suceava.roAceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat ca a putea vizualiza pagina.
    - pagina Internet: www.cjsuceava.ro

    Programul de functionare al Consiliului Judetean Suceava:
    Luni – Vineri 8,00-16,00

    Programul de audiente al Consiliului Judetean Suceava:
    Luni (9,00-12,00) - Presedinte – Gavril MIRZA
    Marti (9,00-12,00) - Vicepresedinte – Constantin-Eugen URICEC
    Miercuri (9,00-12,00) - Vicepresedinte – Stela ACATRINEI
    Vineri (9,00-12,00) - Secretar General - Dumitru DANILA

    Actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea Consiliului Judetean Suceava:
    - Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, modificata si completata;
    - O.G. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a consiliilor locale;
    - Legea nr. 673/2002, privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a consiliilor locale;
    - Legea nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica;
    - Legea nr.393/2004, privind Statutul alesilor locali;
    - Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata cu modificarile si completarile ulterioare;
    - Hotararea Consiliului Judetean Suceava nr.83/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate;
    - Hotararea Consiliului Judetean Suceava privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Judetean Suceava.

    Raspuns provocat


    Am primit zilele trecute un comentariu, de la un tanar rezident in Franta. Silviu ma provoaca la un dialog si temele pe care le propune mi se par interesante, avand in acelasi timp legatura cu ceea ce am in agenda parlamentara in aceasta perioada.

    Intrebarile lui sunt legate de ceea ce se petrece in Romania in acest moment, de situatia politica si economica. 1 Ce sfat ati da unui tanar roman care ar dori sa se intoarca in Romania? Propunere: ar fi interesant ca prin activitatea de la Bruxelles sa incercati sa lucrati putin si pe aceasta parte, sa creati un program de informare a tinerilor romani din strainatate care doresc sa se intoarca in Romania.
    A doua intrebare: 2 Credeti ca exista o legatura intre coruptie si capacitatea institutiilor din Romania de a utiliza fondurile europene?

    In primul rand, as vrea sa incep cu o precizare, ieri seara, timp de doua ore am avut o intalnire cu reprezentantii Clubului Romania - UE, club infiintat de romani care traiesc si muncesc in Belgia, la intalnire fiind prezenti mai multi deputati. De la PSD, in afara de mine, au mai fost Corina Cretu, Adriana Ticau, Victor Bostinaru, de la Popularii Europeni Sorin Frunzaverde, Theodor Stolojan, Drados David, Nicolae Vlad Popa, Oprea Dumitru, Csaba Sogor, in timp ce PNL a fost reprezentat de Adina Valean si Daniel Daianu. Alaturi de noi, peste 40 de romani, majoritatea tineri, stabiliti in Belgia. Prezentari, discursuri, intrebari, raspunsuri si la final un pahar de vin romanesc.

    1 Ce-am vrut sa spun prin asta? Exista un interes din ambele parti pentru dialog, chiar daca multe dintre interventiile politicienilor nu m-au convins pe mine, pus si in postura de observator, pentru ca statutul meu si modul in care am ajuns in politica europeana, castigand un concurs national cu jurizare din mass media, imi da un astfel de drept. Sau ma rog, asa cred.

    Asa ca, ii raspund lui Silviu cu ceea ce le-am zis si celor prezenti aseara, intr-una din salile parlamentului. Aveti si voi obligatii, cei care ati ales sa traiti in afara Romaniei, pentru ca in tara nu va puteati asigura un trai decent sau pentru ca nu puteati sa va formati profesional de o maniera similara cu formarea europeana. Obligatii in sensul bun al cuvantului, pentru ca de multe ori se spune ca elitele au ales sa plece din tara si atunci intrebarea care se poate pune este ce-a mai ramas in tara? Obligatii in ceea ce priveste nevoia de a schimba Romania din exterior, pentru ca voi aveti sansa sa o vedeti in toata splendoarea si goliciunea in egala masura. Voi sunteti cei care aveti inca dorinta latenta de a va intoarce acasa, insa stiti ca acasa inca nu inseamna nici pe departe standarde comparabile cu cele pe care le aveti aici. Asa ca trebuie sa va implicati mai mult in a forta, daca vreti, un anumit parcurs guvernamental, politic si economic poate. Puteti deschide larg ochii romanilor in dorinta de a visa departe, de a fixa obiective indraznete. Nu fuga de penalizare europeana trebuie sa fie preocuparea guvernantilor ci dorinta de performanta mai ales in ceea ce priveste fondurile europene, la care suntem atat de deficitari pana acum. Informarea tinerilor romani stabiliti in Europa trebuie sa ramana un obiectiv pentru noi, cei care suntem parlamentari europeni, deschiderea mea, cel putin, este clara. Insa nu doar de informatie aveti nevoie. Am primit aseara felicitari pentru cum am vorbit si le multumesc tuturor celor care au avut rabdare sa ma asculte. Ca ultim vorbitor aveam cel mai mare handicap, plictiseala instalata dupa doua ore si faptul ca cei dinaintea mea au "maturat" spectrul discutiei dintr-un capat intr-altul. Avem prin urmare nevoie de proiect politic, discutat, analizat, criticat, imbunatatit. Avem nevoie de deschidere si de parteneriat. Nu stiu cand vom intelege asta, dar am rabdare. Sper sa aveti si voi. Pana atunci, fac tot ceea ce tine de mine.

    2 Nu cred ca exista nicio legatura intre coruptie si capacitatea de utilizare a fondurilor europene. Sigur, nicio legatura care sa puna in pericol aplicarea vreunui POS sau alt domeniu din zona fondurilor structurale si de coeziune. Cunosc atatia primari care stau cu dosarele in sertare, cu studii de fezabilitate, priecte tehnice, draft-uri de proiect, asteptand ca maria sa guvernul sa dea unda verde la finantarile europene. Nu vreau sa ma intelegeti gresit, dar nu coruptia este principala problema in Romania. Este doar o tema publica usor de vandut, un fel de balaur cu sapte capete, capabil sa inspaimante si sa distraga atentia de la trista realitate din Romania. Iar lipsa de performanta in accesarea fondurilor este de departe problema majora in aceasta perioada in care suntem contributori neti la bugetul Uniunii Europene. Iar noi ramanem cu traiul mizer, cu statutul de cea mai saraca regiune a UE, regiunea de Nord Est (Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui), cu alte 5 regiuni in topul saraciei, cu vesnicul scandal intre palate.

    In loc de incheiere, un fel de anunt la monitorul oficial:
    "Pierdut 1 an de integrare europeana. Il declar nul si neavenit. Romania".

    Persoanele de conducere din cadrul CJS

    Numele si prenumele persoanelor de conducere din cadrul Consiliului Judetean Suceava:

    Nr. crt.

    Nume si prenume

    Functia

    1.

    Mirza Gavril

    Presedinte

    2.

    Acatrinei Stela

    Vicepresedinte

    3.

    Uricec Constantin-Eugen

    Vicepresedinte

    4.

    Danila Dumitru

    Secretarul judetului

    5.

    Tanase Petru

    Director executiv, Directia juridica si contencios

    6.

    Titianu Gheorghe

    Director executiv adj., Directia juridica si contencios

    7.

    Stirbu Petru

    Director general, Directia generala administrativ, protocol, turism, dezvoltare regionala si standardizare ISO

    8.

    Nechifor Catalin Ioan

    Director general adj., Directia generala administrativ, protocol, turism, dezvoltare regionala si standardizare ISO

    9.

    Floristean Rodica

    Director executiv, Directia generala economica si relatii cu institutiile publice

    10.

    Buzas Danut Gheorghe

    Director, Directia tehnica

    11.

    Rabiniuc Mocanu Constantin

    Arhitect sef

    12.

    Pascu Constantin

    Sef serviciu, Serviciul contencios, juridic si coordonare

    13.

    Tehaniuc Roman

    Sef serviciu, Serviciul promovare, protocol si administrativ

    14.

    Dugan Gabriela

    Sef serviciu, Serviciul integrare europeana si sinteza, responsabila cu difuzarea informatiilor de interes public, potrivit Legii 544/2001

    15.

    Lazareanu Manuela

    Sef birou, Biroul organizare, salarizare, resurse umane

    16.

    Zahariuc Elena

    Sef serviciu, Serviciul tehnic

    17.

    Nichiforel Gheorghe

    Sef serviciu, Serviciul de mediu si cadastru

    Punct şi de la capăt


    După o perioadă lungă de incertitudini, roş albaştrii, au revenit ieri la antrenamente. Deşi problemă financiară rămâne o problemă şi încă se mai caută un sponsor care să finanţeze echipa, conducerea echipei, face eforturi în continuare, pentru aducerea unui antrenor principal dar caută soluţii şi pentru completarea lotului actual. Astfel, pentru moment, la pregătirile echipei şi-au făcut apariţia şi doi dintre foştii jucători ai Rarăului, Ioniţă şi Piticari de la CS Gura Humorului. Se încercă de asemenea, repatrierea unor jucători ca Stamate (Rapid Suceava), Ivan (Minerul Iacobeni) şi Vizitiu (Dorna Vatra Dornei). Până la găsirea unui nou antrenor principal, de pregătirea echipei se ocupă în continuare Cristi Popescu şi Dan Mândrilă. În altă ordine de idei, Rarăul, va disputa sămbătă dimineaţa, un meci de pregătire cu echipa de liga a IV-a CS Gura Humorului.

    Citate

    • Einstein
      A clever person soves a problem. A wise person avoids it.
    • Arssura
      Prin sticla plina vad femeile goale. Am deja un avantaj: nu le vad nasoale!
    • Arssura
      In tabla mare de sah a vietii am sa trag cu tunu`... ca sunt doar un pion care tot face pe nubunu`...
    • Bitza
      Toti oamenii mor, dar nu toti oamenii traiesc...
    • Bitza
      Inca mai ai o viata in fata... Te-ntrebi si tu daca e consolare sau pedeapsa...
    • Arssura
      Cand imi fuge pamantul de sub picioare, ma ambitionez si fug si eu mai tare!
    • 2PAC
      Wars come and go but my soldier stay eternal
    • filozofuDinMine
      Il simt pe Dumnezeu din ce in ce mai mult in spatele meu si culmea e ca nu iau in greutate, ci pierd.
    • filozofuDinMine
      Dak viata-i grea pentru tine, pune-o la cura, daca e amara, da-i cu miere, daca e prea dulce, ai grija la excesul de miere ca se poate ingrasa si redevine grea
    • Arssura
      Cel mai bun prieten al meu sunt eu si asta ma doare caci am avut incredere in prea multi acum se pare ca viata mi-a dat o lectie, tot ea m-a intepat; e prima tarfa care m-a facut sa plang cu-adevarat.
    • Arssura
      Scena e o jungla, io-s fiara ce-si ia elan. Nu-i nici o liana sa te mai salveze mai Tarzan...
    • Parazitii
      Il vad pe Ceausescu cum se transforma-n Iliescu, in Consantinesu, iar in Iliescu, apoi in Basescu... Terminatia ESCU, in cap imi cade grea...
    • Parazitii
      Acuzati poporu ca nu-i civilizat; se stie cand omu n-are ce sa puna-n farfurie, cu siguranta-l doare fix in p___ unde-arunca o hartie !
    • Spike
      Lasati iarba sa-mi creasca pe groapa, macar sa am o bucurie pe lumea cealalta.
    • Spike
      Figurand pe lista neagra a femeilor lansez sub forma de mesaj pe vibrator un strigat de-ajutor: Sunt in chinuri groaznice, oo, nu sa nu-mi faceti rau, ca sunt asa inofensiv c-o sa va para rau !
    • Parazitii
      Eu sunt eu, toti se grabesc sa ma compare... Sunt util ca igrasia, va las cu ochi-n soare !
    • Anonim
      N-am somn... Nu visez la bani... pentru ca nu dorm !
    • un intelectual
      singurele regrete in viata sunt riscurile pe care nu mi le-am asumat.
    • Arssura
      Visele sunt facute pentru visatori; drumul vietii nu-l vad cei ce au capul in nori. Noi, n-o sa zburam la cer de pe patul de moarte, caci Dumnezeu ne-a smuls de mult arimpile din spate !
    • Woody Allen
      Sexul seamana cu moartea. Diferenta este ca atunci cand te intinzi sa mori de unul singur nimeni nu va rade de tine a doua zi!
    • Mae West
      Sexul bun e ca o partida de bridge: daca nu ai un partener bun, atunci ar fi bine sa ai o mana buna!
    • Nu stiu...
      Iubirea este o prietenie care a luat foc
    • Nu stiu...
      Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze.
    • ?
      Trebuie ca Dumnezeu ii iubeste foarte mult pe prosti;altfel n-ar fi creat atatia.
    • Seneca
      Sometimes even to live is an act of courage.
    • cineva
      Viata nu e corecta, stiu - oameni destepti n-or sa fie fericiti cum si oameni tristi n-or sa fie prosti. Nonsens, stiu.
    • NIETZSCHE
      Uitarea si mersul mai departe sunt cea mai mare intelepciune.
    • Nietzsche
      Femeia e o suprafata care simuleaza adancimea.
    • Murphy
      Cantitatea de inteligenţă este constantă pe păm?nt; populaţia este ?n continuă creştere
    • Churchill, despre om
      C?teodată oamenii se ?mpiedică de adevăr, dar de cele mai multe ori se ridică şi merg mai departe.
    • I.L.Caragiale
      Prostii mor, prostia e nemuritoare
    • Honore de Balzac
      Fericirea este poezia femeilor.
    • Honore de Balzac
      Birocraţia este un mecanism gigantic acţionat de oameni mărunţi.
    • Honore de Balzac
      Ignoranţa este mama tuturor crimelor.
    • Tristan Bernard
      Culmea lenei este sa te scoli la sase dimineata ca sa ai mai mult timp de stat degeaba
    • Cheloo
      Lumea se-ntreaba cati bastarzi o sa faca urmatorul Papa, cand o sa vedem curve de lux la sapa, politicieni in parnaie indopati cu paine si apa, ciori expulzate din Tuareg la loc pe craca.
    • Cheloo
      Nu lua in deserert numele Domnului, du-te singur !

    • Jesus Saves - And He keeps plenty of backups on CD
    • anonim
      "nu esti indeajuns de beat daca poti sta intins pe podea fara sa te sustina nimeni"
    • Murphy
      "Daca vrei sa fii fericit o clipa, razbuna-te, daca vrei sa fii fericit o viata, iarta"
    • un anonim
      Sexul este ca aerul: nu e important decat atunci cand nu il ai.
    • Spike
      pastreaza distanta ca vin dintr-un mediu periferic, si daca aprinzi lumina cu mine in casa, se face intuneric
    • Bitza
      Suntem din nou doi... caci eu m-am inselat, ingerul nu s-a sinucis... era putin plecat !
    • Bitza
      Ce te-a adus in lumea asta, plina de ura, nu a fost dragoste, a fost ejaculare prematura
    • Bitza
      Iar lectia pe care-o stiu pan-la iesirea din decor : ingerii-s neanduratori in bunatatea lor.
    • Bitza
      Nu sunt vr-un optimist... obisnuieste-te cu gandul ca in curand o sa ne-obijnuim cu totii cu pamantul !
    • Bitza
      Unii, pentru o seara in care tremura ca dau la buci, o ard cu vanatai pe fata si urme de papuci
    • Bitza
      De multe ori nu merge totul ca la carte si multa experienta faci de la cutite-n spate
    • Bitza
      Nu stiu ce-o sa se-ntample, ce-o sa fie dupa, stiu ca ma intreb daca si-acolo lumea e la fel de cruda. Sper ca nu e la fel ca sa existe-un echilibru si ca tot ce se intampla-i judecat de un arbitru
    • Dragos
      Viata e ca parul de pe cur, la fel de scurta si plina de cacat.
    • Bitza
      Pentru toti ai mei, cei ce ma cunosc, cei cu care-am stat in post, pentru care am un rost, care nu-mi solicita vr-un cost, sunt tot aici
    • Spike
      * nu exista `super-eroi`, doar `romani fara frica`
      * nu exista `oameni care nu-ti plac`, doar `oameni care te oftica`
      * nu exista `papagali`, doar `bufnite cu mult tupeu`
      * nu exista `femei tacute`, doar `femei surdo-mute`
      * nu exista `blonda proasta buna de senzatii`, doar `femeie cu cap care stie ce dracu vor barbatii`
    • Spike
      Traiesc intr-o poveste ca dupa atata iarba sunt alb ca zapada si ma cara piticii pe targa
    • Spike
      Vezi tu, daca iti tragi copilu` de urechi, fa strambo ! n-o sa-l faci sa inteleaga, o sa-l faci sa arate ca Dumbo
    • Spike
      Deci nu spune ca-s de c**at ca s-ar putea sa-ti para rau, daca pe viitor ajung sa fiu pe gustul tau
    • Spike
      Nu te cobori la nivelul nostru, ca, sincer, s-ar putea sa-ti placa
    • Spike
      Am sa fac rau de dragul de a nu face face bine, stiind ca daca fac lucruri rele, o sa ma simt bine, asta dupa ce am sa-mi mut familia-n Ungaria sa ma-ntrebe ungurii `DE CE?`, sa le spun `Deaaeeaa..!`...
    • Spike
      Nu ma crezi in stare, nici o problema, nu ma cred nici eu, dar fereste-te de ziua in care-o sa prind tupeu
    • Spike
      Nu fac pe zmeul ca ma zboara vantul
    • Spike
      Nu-mi masor duritatea cuvintelor in grade, daca era asa, acum strigai ca te arde
    • Spike
      Impinsi de curiozitate fara pic de noroc, obsedatii m-alearga cu crucea sperand sa iau foc... Multi poarta usturoi la gat... Ba, baga-ti-vi-l in c*r, ca dac-as fi vampir, nu va musc, va f*t !
    • Spike
      Analizand istoria vitejilor mi-aduc aminte ca daca tin pieptu-n-fata plec cu picioarele-nainte
    • Spike
      Nimeni nu ma mai trage de falci, chiar tipic... ce n-aveti tupeu, sau nu mai sunt simpaic !?
    • Spike
      Mai nou am gasit solutia acestui neplacut si ma combin cu urate, ca sa-mi tina de urat !
    • Spike
      Intens, priveste-ma cu interes, adanc, in ochi, sa vezi rabdarea cu care ma uit fix, asteptand sa crapi !
    • Spike
      Nu sunt un bou debarcat din arca lui Noe. Daca ma gasesti pe o insula pustie, am plecat de buna-voie !
    • Spike
      Suna ceasul, mai modest, asta face `ClinG` si, spera macar azi, sa nu-i dau pumnul de rigoare sa-l sting !
    • Spike
      Cand zic `Sa mori tu!` nu te-njur, imi pun o dorinta !
    • Spike
      Eu sunt simplu, dar inainte de toate trec peste orice ca viata-mi pune bete-n roate
    • Spike
      Pot sa fiu ala caruia ii intinzi un leu, omul fara tel, la care te uiti, zambesti si te rogi sa nu ajungi la el... Uite-te la ala care un gram de paine si-un salam si totusi arunca o farama la pasari pe geam...
    • Spike
      Poti sa mizezi si sa pierzi, sa clipesti in fata casei tale si sa n-o mai vezi
    • George Gurdjief
      Daca vrei sa-ti pierzi credinta in Dumnezeu, imprieteneste-te cu un preot.
    • Paraziti
      Privesc viata printr-un geam de Mercedes... din exterior!
    • Parazitii
      Sunt un om bun cu intentii rele
    • RACLA
      O vorba din batrani zice ca razbunarea-i arma prostului. Fii prostul satului decat destept, cu mainile pe piept incrucisate
    • RACLA
      Prima dragoste, ce nu se uita niciodata, la mine-a fost sub semnul intrebarii: e fata mare sau galeata?!
    • RACLA
      Asa ca daca, vei fii vr-odata pe problema, frate,
      nu-ncerca sa-i ceri certificat de sanatate,
      ca n-are,
      iar daca te risti si pierzi
      dai pe injecte o excursie in Cannare...
      Sa nu mai vorbim de SIDA, caz in care n-ai scapare...
      astepti o debarcare la nepoata lu` Omida...
      Mai bine te-ai ghida dup-acest text,
      baga la cortex,
      te costa mai putin sa investesti in latex...
    • RACLA
      Banii fac pamantul sa se-nvarta, daca i-ai baut...
    • RACLA
      La fel ca Falafel, eu am efect de Rudotel, printre bazatii pe trancan unde Tarzan egal Gigel si procesez ca Intel cand procedez...
    • RACLA
      Decat sa tragi concluzii din iluzii, mai lasa...
      Nu mori daca acasa n-ai jacuzii,
      tone de Toblerone sau pe blonga Suzzy...
      Versace nu te face.
      N-ti lua Ferrari ca ramai fara capace
      in Ferentari, iar cocalarii-ti dau cu pace:
      ia da-o-n-coace... ca nu-i de tine si te tine si o Dacie.
    • RACLA
      Iti predau scoala vietii, la zi si seral...
    • Brugner
      Disparut, dar regretat, precum un dinozaur
    • RACLA
      Egali in dreptul de-a tacea, in fata legii celor care fac acte criminale sub imunitati parlamentare. I-un joc mortal cu miza viza si-un post de picolo pe barca
    • RACLA
      Ascuns in cetini, sunt lunetistul care te-a trimis la Ceasca sa fiti pretini...
    • Parazitii
      Ar fi atat de simplu daca n-as vedea triplu...
    • Edmund Burke
      The only thing necessary for the triumph of evil is for good men to do nothing
    • Codul penal
      Daca lumea a fost curva, am f***t-o de mult. Acuma ne iubeste, ca i-a placut ce i-am facut...
    • Parazitii
      Orice prost cumpara diplome, nu-i purta stima!... in cel mai fericit caz, e prost cu diploma
    • Scooter
      Nu poti multumi pe toata lumea... Atunci multumeste-te pe tine!
    • Parazitii
      Presa manipuleaza fraierii, vezi bine. O s-o scot din pantaloni... Manipulati-ma pe mine!
    • 2PAC
      I know it seems hard sometimes but remember one thing.
      Through every dark night, theres a bright day after that.
      So no matter how hard it get, stick your chest out, keep ya head up.... and handle it.
    • 2PAC
      A coward dies a thousand deaths... a soldier dies but once.
    • 2PAC
      I set goals, take control, drink out my own bottle
      I make mistakes but learn from every one
      And when it's said and done
      I bet this brother be a better one
      If I upset you dont stress
      Never forget, that God isn't finished with me yet
    • 2PAC
      During your life, never stop dreaming. No one can take away your dreams
    • 2PAC
      I'd rather die like a man, than live like a coward
    • 2PAC
      When I was alone, and had nothing
      I asked for a friend to help me bear the pain
      No one came, except God
      When I needed a breath to rise, from my sleep
      No one could help me.. except God
      When all I saw was sadness, and I needed answers
      No one heard me, except God
      So when I'm asked.. who I give my unconditional love to?
      I look for no other name, except God
    • 2PAC
      Only God can judge me
    • 2PAC
      The only thing that comes to a sleeping man is dreams.
    • 2PAC
      My only fear of death is coming back reincarnated
    • 2PAC
      Sometimes I sit and look at life from a different angle
    • 2PAC
      Sombody wake me I'm dreaming
    • Benjamin Franklin
      I didn't fail the test, I just found 100 ways to do it wrong
    • Benjamin Franklin
      We are all born ignorant, but one must work hard to remain stupid.
    • Albert Einstein
      Science without religion is lame, religion without science is blind.
    • Albert Einstein
      We can't solve problems by using the same kind of thinking we used when we created them.
    • Albert Einstein
      Logic will get you from A to B. Imagination will take you everywhere.
    • Voltaire
      Judge a man by his questions rather than by his answers
    • Voltaire
      If there were no God, it would have been necessary to invent him.
    • Oscar Wilde
      The critic has to educate the public; the artist has to educate the critic.
    • Oscar Wilde
      A man can be happy with any woman as long as he does not love her
    • Oscar Wilde
      Experience is the name every one gives to their mistakes.
    • Oscar Wilde
      Everybody who is incapable of learning has taken to teaching.
    • Oscar Wilde
      What is a cynic? A man who knows the price of everything and the value of nothing.
    • Friedrich Nietzsche
      I'm not upset that you lied to me, I'm upset that from now on I can't believe you
    • Mother Teresa of Calcutta
      I know God will not give me anything I can't handle. I just wish He didn't trust me so much
    • Mother Teresa of Calcutta
      We are all pencils in the hand of God
    • ??????
      Maybe God wants us to meet a few wrong people before meeting the right one so that when we finally meet the right person, we will know how to be grateful for the gift
    • Abraham Lincoln
      If I had eight hours to chop down a tree, I'd spend six hours sharpening my ax
    • Abraham Lincoln
      The ballot is stronger than the bullet.
    • Buddha
      Peace comes from within. Do not seek it without.
    • Buddha
      Three things cannot be long hidden: the sun, the moon, and the truth.
    • Mark Twain
      It's not the size of the dog in the fight, it's the size of the fight in the dog.
    • Mark Twain
      All generalizations are false, including this one.
    • Mahatma Gandhi
      Nobody can hurt me without my permission.
    • Mahatma Gandhi
      Be the change you want to see in the world.
    • Mahatma Gandhi
      Whenever you are confronted with an opponent. Conquer him with love
    • Mahatma Gandhi
      Nonviolence is a weapon of the strong
    • Mahatma Gandhi
      What do I think of Western civilisation? I think it would be a very good idea.
    • Mahatma Gandhi
      You can chain me, you can torture me, you can even destroy this body, but you will never imprison my mind.
    • Albert Einstein
      Small is the number of people who see with their eyes and think with their minds.
    • William Shakespeare
      Listen to many, speak to a few
    • William Shakespeare
      Love is too young to know what conscience is.
    • William Shakespeare
      Pleasure and action make the hours seem short
    • Bitza
      Daca am facut bine sau rau, nu poate spune decat El... cand o sa-mi dea sentina... sub Pamant sau Cer. Am impacat cugetul ca doar in ochii Lui pot aparea drept 'acuzatul'.
    • RACLA
      Unul pentru toti, toti pentru bani
    • RACLA
      Ti-as zice la sfarsit, silabisind cuvantul "parvenit" si-atat: oglinda oglinjoara, cine are rât?
    • Ombladon
      Bai Traiane, de ce crezi tu ca ne e bine, cand nici tu n-ai vrea sa fi condus de unul ca tine
    • Ombladon
      Ne descurcam... Va lasam taiati in punga, in p***a goala, cu sucu-n mana... "Don't wory, there's no sugar!"
    • Ombladon
      Sunt intr-o pasa proasta.. si am boala... La cate pase proaste am, ma iau astia-n nationala
    • Ombladon
      E lege ca prafu-s-alege... In p**a mea, orice vis dispare, daca-i fabricat in Romania
    • Ombladon
      ...am o revelatie, sa n-ai incredere in femei si-n franele de Dacie...
    • Ombladon
      Zambiti de sub ape, cu gura plina de carii... L-ati omorat pe Ceausescu, dar il vreti pe Gigi Becali
    • Ombladon
      Vad femei urcate in masini tunate...
      apoi in p**a,
      asa ca-mi scot masina-n ploaie,
      sa se tuneze cand tuna.
      O ard mai beat ca Vacaroiu...
      Cascati gura ca prostii...
      Eu beau pe banii mei,
      ala bea pe banii vostrii
    • Ombladon
      Mi-am trimis tarfa la ma-sa... Ea s-a-ntors, de-a dreaq. Da da-te-n mortii matii... esti ruda cu bumerangul?!
    • Ombladon
      Amuzat, distrat, ca Basescu prin Irak... Cu ochii in patru, pe perete-am desenat o p**a, si desesuptul ei, am scris SENAT
    • Ombladon
      Arzi de nerabdare sa dispar, cand apar... Daca arzi de nerabdare, arzi de tot, macar
    • Ombladon
      Dusmanii mei, sa castige cat castiga tata... si sa gandeasca cat copiii de bani gata
    • Ombladon
      Daca aviara dadea in ciori, dormeam linistit
    • Arssura
      Am orice fata cand visez si, doua ma trezesc din somn
    • Ombladon
      Dati-mi un ciocan, sa-mi indrept comportamentul
    • Ombladon
      Inteligent ca Superman, imi trag chilotii peste pantaloni
    • Tatae
      Niciodata nu a fost usor, acum e greu...
    • Scooter
      It's nice to be important... but, is more important to be nice!
    • Raku
      Te astept, zi si noapte pretutindeni
      si, mereu cate-o capcana mi se-ntinde...
      dar continui drumul pana la ultima expadrila
      de parca bat, de dorul, tau desertul fara camila...
    • Arssura
      Daca tot te schimbi, schimba-te cum erai la inceput
    • Arssura
      Stiu ca aici sunt cei ce viseaza sa ajunga-n Ibiza, cei care musca din covrig cu pofta, cu gandul la pizza
    • Arssura
      Sunt nascut in iad, dar focul din mine arde mai tare
    • Arssura
      Sunt oaia neagra care a tot lasat in urma turme, multi au ramas in urma doar ca sa-mi calce pe urme.
    • Arssura
      Si, deschid orice drum ca sa fiu fericit, cand alti se uita la ceas sa vada cat mai au de trait.
    • Arssura
      Cand mi-a fost greu si nici o mana nu mi s-a-ntins, m-am ridicat singur impins de singurul meu vis
    • Sever
      Daca banu-i ochiul Draculu, io prefer sa raman chior
    • Arssura
      Chiar daca zambetul tau dureaza o clipa tu stii ca in spatele lui au ramas o mie de amintiri vii
    • Arssura
      Magnatii vor putere iar tu un viitor mai linistit. Daca ai prieteni langa tine, poti sa spui c-ai reusit
    • Arssura
      Daca esti baiat de nota 10, esti luat de prost ca tocilarii
    • Arssura
      Cand tu arunci cu zarul, ti-amintesc ca jucam sah, copile
    • Arssura
      Viata asta e o jungla, cand ma vezi se-ngroasa gluma, c-am calcat pe cap hiene si m-am incaltat cu Puma
    • Arssura
      Daca nimeni nu e perfect, probabil ca nu sunt om
    • Arssura
      Spun ce simt si pentru ce simt raspund, in timp ce voi vreti sa pareti ce eu ma chinui s-ascund
    • Arssura
      Inca visez, chiar daca totul se preface in scrum, cand la linia de sosire scrie "Inceput de drum!"
    • Arssura
      Totusi, sa nu va amintiti de mine-n poze, si cand mor sa nu aprindeti lumanari, ci veioze.
    • Arssura
      Cate-un invidios mic imi zambeste fals de sub breton, dar eu il vad mai pierdut ca un apel pe telefon
    • Arssura
      Cand intri-n casa ud crezi c-a fost ploaie calda, esti dus, n-ai inteles ca eu, cand ma p*s pe tine-o fac de sus
    • Arssura
      Stau bland cand te vad, nu m-agit sa fac pe nebunul, dar am un pitbul in mine ce abea-astepata sa-i dau drumul
    • Arssura
      Am atatea clase peste tine ca poti sa-mi spui scoala
    • Arssura
      Nu spun ca-s cel mai bun, ci doar ca Dumnezeu s-a gandit la toate
    • Arssura
      Nu m-ajungi, sunt mereu unde nu te gandesti, cu doi pasi in fata ta, tu degeaba ma urmaresti
    • Arssura
      Asa a fost mereu, si nu se va schimba ceva, pentru ca ei n-au o viata, stau s-o comenteze p-a mea
    • Arssura
      Dar eu ma amuz si nici nu stiti cat ma bucur, ca toti ramaneti soricei in ochii mei de vultur
    • Arssura
      Iar dac-o dau in bara, am grija sa fie bara-gol...
    • Arssura
      Ai incercat sa fi siret cu mine, dar te-am facut nod
    • Arssura
      Fericirea e cea mai scumpa tarfa de intretinut

    Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, accidentat grav



    In urma cu o ora, seful Casei Judetene de Pensii Suceava, Robert Marian, a fost implicat intr-un grav accident rutier, la iesirea din municipiul Suceava, transmite corespondentul AMOS News.

    Marian a fost transportat de urgenta la Spitalul Judetean, iar in present se afla in coma. Era singur in autoturismul personal cand a avut loc impactul. Din primele investigatii efectuate de politistii rutieri se pare ca Robert Marian iesea dintr-un show-room auto si a patruns pe soseaua principala fara sa se asigure. In autoturismul care a acrosat masina lui Marian nu se afla decat soferul. Acesta a scapat cu bine din impact.

    Dödens rum


    Den här texten är hämtad från Daisy Hope. En utav grundarna beskriver Pallady - ett av de "bättre" dödstallen i Rumänien. (Emma, du behöver ju inte läsa vidare!)


    "Tiden stannar och jag kan inte tänka. Så känns det varje gång jag får höra berättelser från dödsstallet Pallady i Bukarest. Där sitter hundarna några dagar i kala kennlar innan dom avlivas på ett brutalt och okänsligt vis. Du kan, om du har någon kontakt, få möjlighet att hjälpa en hund ut därifrån. Det kostar dig 500 kr och fångas hunden in ännu en gång av en hundfångare, får du betala 1000 kr i böter. Vem som helst släpps inte in. Det är ett Treblinka i ett modernt EU land 2008 fast karaktärerna är hundar och inte människor. Men...... människans bästa vän. Jag tänker mycket på hundarna som hamnar där. Daniela berättar och man blir bestört......... Hur ska man kunna "välja" 1 eller 2 hundar när det finns så många bedjande ögon.....Sorgsna blickar.... Rädda och uppgivna...... I morse hämtades kompisen i buren bredvid. Han drogs med på det kalla stengolvet med en snara runt halsen. Mot Dödens Rum. Vad som händer där inne och hur. Vill du inte veta. Imorgon är det några hundar i nästa bur som dras till Dödens Rum......... Det är tungt att bära.


    Bukarest hundvänner är uppgivna. Man orkar inte längre övertala Borgmästaren att få ett slut på detta. Själv sover han gott om natten - Äter gott och lever i lyx - Och spenderar sina tillgångar från staten på annat än att göra det han borde - Upprätta en massiv steriliseringskampanj. Det är nog hans värsta mardröm att se tusen och åter tusentals sedlar gå till det. När han så smidigt Billigt och Enkelt nu "röjjer undan problemet". Dessutom är det så finurligt att det inte är så många som känner till. Det är förbjudet område. Och det är ingen som protesterar. Väldigt bra tycker Herr Borgmästaren och njuter av sin tillvaro på tronen.


    En tanke går till alla hundar som inte får någon hjälp. Och det helt i onödan. Diktaturen på 80-talet blev deras mardröm Och nu finns det ingen som kan hjälpa dom. Bara i Pallady dödas hundratals hundar varje månad. Ett helt hägn. Hundarna på bilden är smygfotade. Dom kunde lika gärna suttit i din soffa eller gått med dig på en härlig promenad........ Ingen av hundarna lever längre. Dom är alla dödade med en järnhand och utan ett vänligt ord. Dom fick aldrig ens ett eget namn.........


    Det är tyvärr verklighet. I dom flesta av Rumäniens dödsstallar är anläggningen långt ifrån standarden i Pallady. I Suceava, Vulcan och många, många andra kommuner, lever hundarna i total misär. Burarna städas aldrig och hundarna blir fler och fler inne i kennlarna. Ingen bryr sig om att hundar slåss Föder valpar Är döende Hundarna kan sitta i en decimetertjock sörja av egen avföring, urin och kadaver. Dessa kommunala dödsstallar är Helvetet på jorden."


    Jag blir såå arg så jag vet inte vart jag ska ta vägen! Jag skulle med enormt stor glädje mörda den där borgmästaren med mina bara händer! Han borde få utstå det som han utsätter alla dessa hundar för, flera gånger om! Usch... han är inte ens värd att kallas människa! Han är ett monster!

    Suceava: Conferinţă despre Vatican

    Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei "I.G. Sbiera" din Suceava în seara de joi, 14 februarie 2008, ora 18.00, în cadrul Programului Conferinţele Bibliotecii - Bucovina: "Brandul României pentru Uniunea Europeană", va găzdui lansarea ciclului de întâlniri lunare pe tema "Artă şi civilizaţie europeană" cu prof. univ.dr. Vasile M. Demciuc, de la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava.

    Prima întâlnire va oferi o conferinţă şi video proiecţii pe tema "Vatican in aeternum", prilejuit de împlinirea la 11 februarie 2008 a 79 de ani de la semnarea Acordului de la Lateran care consfinţea naşterea statului Vatican.

    Profesorul Vasile M. Demciuc aduce în exclusivitate imagini inedite de la Vatican (unde efectuează o cercetare ştiinţifică prestigioasă) şi din bazilica "San Giovanni in Laterano".

    Domnia sa va vorbi şi despre recenta sa carte "Vatican - istorie, credinţă şi artă", vol. I (cu o prefaţă de acad. Răzvan Theodorescu), apărută la finele anului 2007 şi care se bucură de o bună receptare la public.

    Conferinţa va fi moderată de scriitoarea Angela Furtună, iniţiatoarea programului Conferinţele Bibliotecii, lansat de Ziua Europei din anul 2006.

    *

    Statul Vatican a fost creat în 1929 prin Acordul de la Lateran şi este distinct faţă de Sfântul Scaun, fiind un instrument important, dar nu şi esenţial al acestuia. Sfântul Scaun a existat în mod continuu ca entitate juridică încă din timpul Imperiului Roman şi a fost recunoscut internaţional ca o putere şi o entitate independentă şi suverană din vremea antichităţii târzii şi până în zilele noastre, excepţie făcând întreruperea soldată cu privarea de teritorii (1870-1929).

    Sfântul Scaun posedă cel mai vechi serviciu diplomatic cu activitate continuă din lume, datând dinaintea AD 325, prin legaţia Conciliului de la Nicea. Ambasadorii sunt acreditaţi de Sfântul Scaun, niciodată de Oraşul Stat Vatican.

    Acordul de la Lateran a fost semnat la 9 februarie 1929, iar la 9 iunie a fost ratificat acordul dintre Sfântul Scaun şi Regatul Italiei.

    Prefectura din Suceava monitorizeaza autorizatiile de constructie pe spatiile verzi


    Prefectura din Suceava monitorizeaza autorizatiile de constructie pe spatiile verzi

    0 comentarii

    Prefectura va monitoriza toate situatiile in care au fost eliberate autorizatii de constructie pe suprafetele de teren cu destinatie de spatii verzi, a declarat, marti, prefectul de Suceava, Orest Onofrei.

    In cazul in care vor fi constatate abateri, va fi sesizat Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile. Prefectul a spus ca, in maxim trei ani, primariile sucevene vor fi obligate sa aloce fonduri si sa amenajeze noi spatii verzi, dar si sa le protejeze pe cele actuale.

    Orest Onofrei a afirmat ca, pana in 2010, fiecare primarie din judet are obligatia sa asigure minimum 20 de metri patrati de spatiu verde pe locuitor, in caz contrar urmand sa fie aplicate sanctiuni contraventionale.

    Totodata, el a atras atentia primarilor ca pana in 2013 trebuie sa asigure cel putin 26 de metri patrati de spatiu verde pentru fiecare locuitor.

    Pentru nerespectarea acestor obligatii, legislatia in vigoare prevede sanctiuni cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei pentru persoanele fizice si 30.000 si 60.000 de lei pentru persoanele juridice.

    Destinaţiile turistice netradiţionale din patru comune din zona Dornelor vor fi promovate de CJ


    Administratie



    Preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, marţi, că prin serviciul Infoturism vor fi depuse la Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale două proiecte, „Turismul şi moştenirea locală intangibilă” şi „Destinaţii Europene de Excelenţă”. Proiectele, ce vor fi derulate în parteneriat cu patru primării din Bazinului Dornelor, vizează promovarea destinaţiilor turistice netradiţionale ale României care pun în valoare diversitatea şi valorile culturale cu aspecte de unicitate ale respectivelor arealuri.

    Gavril Mîrza menţionează că proiectele din Bazinul Dornelor vor pune accentul pe calendarul de activităţi culturale, obiectivele vizate fiind creşterea economică, sustenabilitatea socială, culturală şi de mediu a turismului în respectivele destinaţii turistice.

    Primele trei destinaţii vor fi premiate la nivel naţional şi la nivel european în semestrul II al anului 2008, beneficiind de participări gratuite la târguri şi expoziţii în ţară şi străinătate.

    În perioada 14-17 februarie CJ Suceava va participa la Târgul Internaţional de Turism de la Katowice din Polonia în cadrul parteneriatului existent între Consiliul Judeţean Suceava şi Regiunea Silezia. La acest târg Bucovina va beneficia de o suprafaţă de expunere de 10 mp, pusă la dispoziţie cu titlu gratuit de organizatori.

    Călugăr-cerşetor pe străzile Clujului


    Înarmat cu un casetofon şi un geamantan, un bărbat cere bani în Piaţa Mihai Viteazu pentru construcţia unei biserici în Vatra Dornei
    Un presupus călugăr de la Mănăstirea Dornelor, din satul Neagra Şarului, judeţul Suceava, s-a instalat în Piaţa Mihai Viteazu, unde le solicită trecătorilor bani. Sumele vor fi folosite pentru construcţia unei biserici, potrivit acestuia. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române spun că regulile Sfântului Sinod le interzic călugărilor să organizeze colecte fără să aibă acordul ierarhilor locului.

    Petru Cătălin Ştefan, sau diaconul Pahomie, cum spune că este numit în viaţa monahală, a ajuns în urmă cu câteva zile la Cluj, ca să strângă bani pentru construcţia unei biserici în satul Neagra Şarului, din judeţul Suceava. Ştefan a explicat că face parte din biserica ortodoxă de rit vechi.

    “Am venit să strâng un ban de la creştini pentru biserica din Vatra Dornei, pe care o construim. Suntem ortodocşi de stil vechi, cum se ţine în Rusia, în Serbia”, povesteşte diaconul Pahomie.

    “Am mai fost în Cluj şi în urmă cu trei săptămâni”, a adăugat el. Bărbatul îmbrăcat în haine călugăreşti stă lângă un casetofon cu muzică bisericească şi un geamantan, în Piaţa Mihai Viteazu.

    “Am mai stat patru zile şi am adunat 3.000 de lei. Ieri am strâns 1.200 de lei”, a povestit Pahomie, care a adăugat că la “biserica din oraş urmează să se facă temelia”.

    115 lei în doar 15 minute

    în timpul discuţiei cu reporterii ZIUA de Cluj, un bărbat de aproximativ 40 de ani l-a întrebat pe călugăr dacă nu îi este ruşine că cerşeşte. “Domne’, nu cerşesc. Eu nu mă tem de toţi păcătoşii. Eu mă tem numai de Dumnezeu”, a răspuns diaconul Pahomie.

    “Aşa păţesc în toată ţara. Au venit nişte gardieni şi le-am spus că am actele mele: legitimaţie, delegaţie şi chitanţier. Ei vor bani ca să îmi facă autorizaţie de la Primărie”, a explicat călugărul în timp ce îşi arăta documentele. “Am şi chitanţier. Sunt oameni care pun 10 lei în valiză şi pleacă. Nu aşteaptă să le dau chitanţă. Cea mai mare sumă pe care am primit-o a fost de 100 de euro”, a adăugat călugărul Pahomie.

    în timpul discuţiei reporterilor cu călugărul, patru persoane s-au apropiat de acesta şi i-au oferit bani. Daniela, o femeie de 42 de ani, i-a oferit 50 de lei. “Sper că nu sunteţi călugăr fals, că mi-ar părea rău. Mai bine aş da la un cerşetor banii”, a spus femeia, care a cerut şi chitanţă. Un alt clujean i-a oferit şi el 50 de lei călugărului, care în numai 15 minute a obţinut 115 lei de la trecători.

    Reguli stricte pentru călugării ortodocşi

    Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a declarat că reprezentanţii bisericilor trebuie să ceară acordul superiorilor pentru organizarea de colecte. “Este o regulă a Sfâtului Sinod prin care se spune că nu e voie ca călugării să facă colecte fără acordul ierarhilor locului”, a declarat Ivanov.

    “Există foarte mulţi călugări care aparţin de biserica stilistă (n. red. - biserica ortodoxă de stil vechi), care adună bani şi nu ţin de biserica ortodoxă”, a adăugat el. “în cazul călugărilor noştri avem reguli stricte”, a precizat Ivanov. Comisarul-şef Ioan Herdea Rus, comandantul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, a declarat că îl va verifica pe călugărul din Piaţa Mihai Viteazu.

    “în general, aceştia nu au avizul episcopiei şi săvârşesc infracţiunea de înşelătorie. Colectele se fac într-un anume mod. Episcopia nu avizează aşa ceva”, a declarat Rus. “Am avut situaţii când anumite persoane s-au îmbrăcat în straie călugăreşti pentru a obţine bani”, a precizat el.

    Contactat de reporterii ZIUA de Cluj, Iosif Mogârzan, stareţul Mănăstirii Dornelor, a refuzat să ofere prea multe detalii despre construcţie. “Suntem în construcţii şi avem binecuvântare de la Bucureşti” Dar dumneavoastră ce fel de articol scrieţi? Dacă nu e în folosul bisericii, mai bine nu-l daţi”, a spus Mogârzan.

    Preotul unui sat sucevean, convocat la politie pentru a aplana un scandal



    Politistii, preotul satului si viceprimarul din comuna Arbore, judetul Suceava, s-au unit intr-o sedinta comuna in sediul postului de politie, unde au incercat sa-i convinga pe doi rromi, tata si fiu, sa lase la o parte scandalurile si amenintarile. La intrunire, care a durat mai bine de trei ore, au fost chemati inca noua rromi, apropiati ai celor doi. "Ne-am unit cu totii la aceeasi masa pentru a-i convinge pe acesti oameni sa se linisteasca. Am considerat ca daca vor avea in fata si un preot, si un reprezentant al Consiliului Local, cei doi vor intelege ca nu mai pot continua scandalurile", a declarat agentul sef principal Petru Paslaru, seful Politiei din comuna Arbore. Tot scandalul dintre cei doi a plecat de la casele ridicate de omul de afaceri Gigi Becali pentru localnicii ramasi fara locuinte dupa inundatiile din vara lui 2006. Daca fiul a primit o astfel de casa, tatal a ramas pe dinafara, si de aici a pornit un adevarat razboi.

    DOREL BERNARD VA JUCA LA SUCEAVA

    Dorel Bernard Dorel Bernard
    poli iaSi
    Presedintele Sorin Boca a anuntat ca a reziliat pe cale amiabila contractul cu fundasul central Dorel Bernard (foto). "Jucatorul mai avea contract cu noi pâna în vara, dar am cazut de comun acord sa reziliem întelegerea, în conditiile în care a fost pus pe lista de transferuri", a declarat acesta. Dorel Bernard va evolua o perioada la liderul seriei I a Ligii a III-a. "Avem o colaborare foarte buna de câtiva ani cu clubul sucevean si probabil vor mai pleca si alti fotbalisti de-ai nostri sa joace acolo în viitor", a adaugat Sorin Boca.

    ISJ Suceava va prelua o parte din spaţiul Agenţiei Taberelor Şcolare

    Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava îi va fi repartizată suma de 5,1 milioane de lei pentru a achita contravaloarea lucrărilor de reparaţie executate anul trecut, dar rămase nedecontate. Şeful ISJ, Petru Carcalete, a precizat ieri că vor fi plătite lucrările făcute anul trecut la 31 de unităţi de învăţămînt din judeţ. Referindu-se tot la capitolul imobile, d-sa a precizat că şi sediul ISJ Suceava va fi extins prin preluarea spaţiilor nefolosite de Agenţia Taberelor Şcolare care funcţionează în aceeaşi clădire cu ISJ. "Preluarea se va face prin transfer. Am discutat cu ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi am înaintat deja adresa pentru transferul spaţiilor nefolosite. Acum Agenţia Taberelor a revenit la Ministerul Educaţiei şi acest lucru este posibil. Ei au etajul trei nefolosit complet, dar şi o parte din etajul doi, în schimb noi ne confruntăm cu lipsă de spaţii", a declarat Petru Carcalete, care a dat ca exemplu faptul că arhiva ISJ stă în mai multe spaţii ale Colegiului Tehnic "Petru Muşat", iar dosarele de la investiţii sînt răspîndite prin mai multe birouri.

    Bloc oprit de magistraţi


    Lucrările la un bloc ridicat pe Strada Ştefan cel Mare au fost sistate printr-o hotărâre irevocabilă a judecătorilor Curţii de Apel Suceava. Construcţia imobilului este lucrarea societăţii Victor Construct. În cursul anului trecut unul din vecinii proprietăţii a reclamat în instanţă faptul că blocul este ridicat fără autorizaţie de construcţie. Judecătorii Tribunalului Botoşani au respins cererea ca nefiind fondată, însă decizia a fost atacată la Curtea de Apel Suceva. La începutul acestei luni, judecătorii suceveni s-au pronunţat asupra recursului, obligând societatea de construcţii să sisteze lucrările începute la respectivul imobil.
    Deşi irevocabilă, această sentinţă a fost dată de judecători până la soluţionarea unui alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, în care vecinii imobilului solicită demolarea construcţiei pentru că lucrările s-au efectuat fără autorizaţie, iar imobilul pune în pericol integritatea şi siguranţa proprietăţilor vecine. Primul termen al acestui dosar va avea loc pe 26 februarie.
    Dan Sandu, şeful Serviciului urbanism din cadrul Primăriei Botoşani, a precizat că imobilul nu deţine autorizaţie de construcţie, iar constructorul a fost somat de mai multe ori să intre în legalitate. “Reprezentanţii societăţii au depus documentaţia pentru acordarea autorizaţiei, însă nu corespundea din punct de vedere legal”, a declarat Dan Sandu.
    Anul trecut, societatea Victor Construct a fost sancţionată cu 3.000 de lei pentru efectuarea de lucrări fără autorizaţie.
    Victor Mihalachi, patronul firmei, a declarat: ”Blocul de pe Ştefan cel Mare era destinat unor angajaţi ai firmei, este vorba de şase garsoniere şi trei apartamente cu două camere. Nu există contracte de vânzare încheiate pentru acele locuinţe. Deşi iniţial acţiunea celei care m-a reclamat a fost respinsă la Tribunal, în recurs la Suceava a câştigat şi am fost nevoit să opresc lucrările. Este adevărat că am pornit fără autorizaţie de construcţie, fără ca asta să însemne că n-am depus la timp toate actele, pentru simplul motiv că circuitul documentelor durează mult prea mult. Ori eu am de respectat termene şi de plătit dobânzi în bănci, prefer să dau amendă, care tot din câştigul meu o scad, numai să mă ţin de cuvânt. Actualmente acela este singurul bloc la care nu lucrăm, pentru toate celelalte avem absolut toate avizele şi aprobările obţinute şi tragem tare să le terminăm, aşa cum am promis la oameni”.

    Dorel Bernard si-a reziliat contractul cu Politehnica Iasi



    Pus pe liber de gruparea din dealul Copoului, Dorel Bernard s-a inteles cu echipa de liga a III-a Cetatea Suceava. La formatia cu care iesenii vor disputa astazi un amical vor mai ajunge alti doi jucatori de la echipa a doua.

    Presedintele clubului Politehnica Iasi, Sorin Boca, a anuntat ieri ca a reziliat pe cale amiabila contractul cu fundasul central Dorel Bernard, în virsta de 34 de ani. „Bernard mai avea contract cu noi pina în vara, dar am cazut de comun acord sa reziliem întelegerea, în conditiile în care antrenorul Ionut Popa l-a pus pe lista de transferuri. Urmeaza sa-i achitam jucatorului o parte din banii pe care trebuia sa-i primeasca pina la finalul contractului“, a declarat Sorin Boca. Pe linga Bernard, la formatia suceveana vor mai ajunge pina in vara, insa sub forma de imprumut, alti doi fotbalisti de la Poli II Iasi: „La Cetatea Suceava vor mai ajunge alti doi jucatori de la noi, de la echipa a doua. Este vorba de mijlocasul Cristian Pandele si de atacantul Adrian Caragea. Cei doi vor fi imprumutati pina in vara. Nu este prima data cind imprumutam jucatori la Cetatea Suceava, formatie cu care avem o colaborare de mai mult timp. Probabil ca pe viitor vor mai pleca si alti jucatori de-ai nostri sa joace acolo, tot sub forma de împrumut.“ În vîrsta de 21 de ani, Cristian Pandele a jucat în turul campionatului ca mijlocas stînga în cadrul echipei secunde din Copou, în timp ce colegul sau, Adrian Caragea, are 22 de ani si evolueaza pe postul de atacant. Cei doi fotbalisti sînt artizanii singurei înfrîngeri suferite de Cetatea în meciurile oficiale din actualul sezon, 1-2 în partida de Cupa cu Poli II, ei semnînd atunci cele doua reusite ale iesenilor. Referitor la aducerea celor doi ieseni, presedintele gruparii sucevene, Dumitru Moldovan, a spus ca si i-ar fi dorit pe o perioada mai mare: „Noi intentionam sa încheiem cu acestia un contract pentru cel putin doua sezoane, cu optiune de cumparare din partea clubului nostru. Pandele si Caragea sînt doi fotbalisti tineri, de perspectiva si speram sa ne ajute sa promovam in Liga a II-a.“ In alta ordine de idei, astazi, elevii lui Ionut Popa vor disputa un meci amical, cel mai probabil pe Stadionul „Emil Alexandrescu“, in compania formatiei Cetatea Suceava. In cazul in care conditiile meteorologice nu vor fi favorabile, meciul se va disputa pe terenul II.

    Ioan Vida



    Astăzi, în ziare a circulat următorul titlu: Figura Zilei: Ioan Vida - Greu de mobilizat. La început te întrebi cine este Iona Vida şi citeşti articolul:
    Devenită în această perioadă una dintre cele mai importante instituţii ale României, în urma "războiului" dintre Tăriceanu şi Băsescu, Curtea Constituţională întârzie să prezinte motivaţia pentru decizia pe care a luat-o în cazul Noricăi Nicolai.
    Poate că le este mai greu să se pună în mişcare, având în vedere că până la izbucnirea scandalului dintre cei doi oficiali Curtea Constituţională a cam şomat. A trecut o săptămână de la verdict şi se pare că preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Videa, nu poate să-şi mobilizeze oamenii. După cum se desfăşoară în continuare lucrurile dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, Curtea va avea mult mai mult de lucru, iar redactarea motivaţiilor ar putea să se decaleze din ce în ce mai mult faţă de perioada în care a fost dat verdictul.

    Mi-am dat seama că nu prea se ştie nimic de aceşti oameni care ţin în mâini viitorul instituţional al României. M-am gândit că ar fi utilă o prezentare a lor.

    Ioan Vida


    Ioan Vida, numit judecător de Camera Deputaţilor (2001), pentru un mandat de 9 ani.
    A fost ales preşedinte al Curţii Constituţionale în anul 2004, pentru un mandat de 3 ani.
    Reales preşedinte pentru un nou mandat, în 2007.
    Născut la 30 august 1946, la Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara.
    Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca (1971).
    Doctor în drept al Universităţii din Bucureşti (1979).
    Cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Politice, 1971 - 1977.
    Asistent, apoi lector universitar la Catedra de drept a Academiei de Studii Social-Politice, 1977-1988.
    Şef secţie documentare şi evidenţa legislaţiei la Consiliul Legislativ, 1988-1989.
    Expert la Comisia constituţională, juridică şi pentru drepturile omului a CFSN/CPUN, 1990.
    Expert la Comisia de redactare a proiectului de Constituţie, în cadrul Adunării Constituante, 1990-1991.
    Şef al Departamentului Tehnic Legislativ, apoi al Departamentului pentru Lucrări Parlamentare, respectiv director general al Departamentului Legislativ din Camera Deputaţilor, 1990-2001.
    Profesor universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
    Autor de manuale, cursuri, monografii şi studii în domeniul dreptului constituţional, al instituţiilor politice, teoriei generale a dreptului şi legisticii formale.

    Augustin ZEGREAN

    Augustin Zegrean, numit judecător de Preşedintele României (2007), pentru un mandat de 9 ani.
    Născut la 29 martie 1954, în localitatea Sânmartin, judeţul Cluj.
    Căsătorit, un fiu.
    Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (1980).
    Experienţă profesională:
    1980-1988 - Consilier juridic;
    1980-1984 - Consilier juridic, BJATM Bistriţa (COMAT);
    1984-1988 - Consilier juridic, ELECTRICA Bistriţa;
    1988-2007 - avocat Baroul Bistriţa - Năsăud, specializat în drept civil şi comercial, preocupări în domeniul privatizări societăţilor comerciale şi în insolvenţă;
    1990-1992 - senator, vicepreşedintele Comisiei juridice a Senatului, membru al Comisiei de redactare a Constituţiei României;
    2004 - deputat, membru în Comisia juridică de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor;
    2007 - arbitru - Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrii a României.
    Articole publicate:
    "Explicaţii teoretice la legea fondului funciar", Editura Aldo Mar, 1991.

    Petre Ninosu

    Petre Ninosu

    Petre Ninosu, numit judecător de Preşedintele României (2001), pentru un mandat de 9 ani.
    Născut la 9 noiembrie 1944, în Bucureşti.
    Absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1968).
    Între 1969-1987, cercetător ştiinţific, avocat în Baroul Bucureşti, consilier la Direcţia Legislaţie şi Studii din Ministerul Justiţiei.
    În 1989, strămutat, împreună cu familia, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu la Piatra Neamţ.
    După Revoluţia din Decembrie 1989, i s-a recunoscut statutul de fost deţinut politic. Director adjunct al Direcţiei Legislaţie şi Studii din Ministerul Justiţiei (februarie 1990). Ales deputat în 1990; preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.
    În 1992, ales senator de Bucureşti. Ministrul justiţiei, 1992–1994. Ministru pentru relaţia cu Parlamentul, 1995–1996. Reales senator, în 1996; vicepreşedinte al Comisiei juridice a Senatului.
    Consilier de stat al Departamentului constituţional şi legislaţie din cadrul Administraţiei prezidenţiale (decembrie 2000–iunie 2001).
    Coautor al Codului civil adnotat din 1982. Autor de lucrări de specialitate, articole şi comunicări ştiinţifice.
    Autor sau coautor a numeroase amendamente adoptate de Adunarea Constituantă, precum şi a unor importante proiecte de legi adoptate între 1990-2000.

    Ion PredescuIon Predescu

    Ion Predescu, numit judecător de Senat (2004), pentru un mandat de 9 ani.
    Născut la 2 octombrie 1927 în Comuna Optaşi, Judeţul Olt.
    Căsătorit.
    O fiică - profesor universitar.
    Absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1951) şi al Facultăţii de Filozofie.
    Profesia de bază: avocat pledant definitiv - Baroul Dolj
    Senator (1990-2004)
    Membru în Comisia constituţională (iunie 1990 - septembrie 1996).
    Preşedinte al Comisiei Juridice a Senatului (iunie 1990 - septembrie 1996).
    Ministru al Justiţiei (2 septembrie 1996 - 12 decembrie 1996).
    Vicepreşedinte al Comisiei Juridice a Senatului (decembrie 1996 - februarie 1998).
    Secretar al Biroului Permanent al Senatului până în septembrie 1999.
    Preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi petiţii (octombrie 1999 - noiembrie 2000)
    Secretar al Grupului de prietenie România - Grecia.
    Secretar al Grupului de prietenie România - Argentina.
    Secretar al Grupului de prietenie România - Coreea.
    Membru al Asociaţiei Juriştilor din România.
    Cadru didactic asociat la Facultatea de Drept din Craiova
    Literatură juridică:
    - articole, studii publicate în revistele de specialitate;
    - “Mandatul de parlamentar şi imunitatea parlamentară”;
    - “Principiul subsidiarităţii”
    - “Studii şi cercetare juridică” - 2 volume
    Amendamente acceptate la proiectele de lege şi Constituţie:
    - amendamente la toate proiectele de lege ce au fost dezbătute pe fond la Comisia juridică a Senatului şi intervenţii la majoritatea problemelor controversate de drept şi constituţionalitate;
    - 24 de amendamente la Constituţia României, revizuită
    Intervenţii în plenul Senatului:
    - raportor la majoritatea proiectelor de lege dezbătute pe fond la Comisia juridică şi intervenţii la majoritatea problemelor controversate de drept şi constituţionalitate
    Iniţiative legislative:
    - Legea Consiliului Legislativ;
    - Legea avocatului (1995), cu modificările şi completările ulterioare;
    - Legea consilierului juridic;
    - Legea Curţii Constituţionale (1992), cu modificările şi completările ulterioare;
    - Legea Avocatului Poporului;
    - pachetul de legi privind siguranţa naţională (4), ordinea şi liniştea publică (6) şi apărarea naţională (8);
    - Regulamentul Senatului;
    - Regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului;
    - Statutul deputatului şi al senatorului;
    - Codul penal (1993 - 1996);
    - Codul de procedură penală (1993 - 1996);
    - Legea de organizare judecătorească, nr.92/1992;
    - Legea notarilor publici (1996);
    - contribuţii importante la toate legile privind administraţia publică;
    - Legile electorale;
    - Legea alegerilor locale, Legea alegerilor parlamentare, Legea alegerilor prezidenţiale

    Nicolae Cochinescu

    Nicolae Cochinescu, numit judecător de Senat (2001), pentru un mandat de 9 ani. Născut la 19 ianuarie 1940 în comuna Moigrad (acum Mirşid), judeţul Sălaj.
    Absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1961).
    Jurisconsult la Întreprinderea Regională de Exploatare şi Construcţii Electrice Rurale Argeş (1961-1962).
    Procuror la Procuratura Locală Drăgăşani (1962-1964).
    Procuror la Procuratura Judeţeană Vâlcea (1964-1973).
    Procuror la Procuratura Generală (1973-1990).
    Prim adjunct al procurorului general al României (1990-1993).
    Procuror general financiar la Curtea de Conturi (1993-1996).
    Procuror general al României (1996-1997).
    Procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (1997-2000).
    Avocat cu cabinet individual, în cadrul Baroului Bucureşti (2000-2001).
    Membru în Consiliul Superior al Magistraturii de la înfiinţarea acestei autorităţi publice până la numirea în funcţia de procuror general financiar.
    Literatură beletristică:
    Cavalerul Albastru şi alte povestiri, Editura Ion Creangă, 1971
    Literatură juridică:
    Jurisdicţia financiară în România / La jurisdiction financire en Roumanie, 149 pag., Bucureşti 1996
    Organizarea puterii judecătoreşti în România, 431 pag., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997
    Totul despre Ministerul Public, 564 pag., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000.
    Publicistică:
    Numeroase articole cu tematică juridică, în revistele de specialitate (Dreptul, Revista de Drept Public, Revista de Drept Penal, Pro Lege, Buletinul Curţii de Conturi) şi în ziare centrale şi locale.

    Acsinte GasparAcsinte Gaspar

    Data naşterii: 19 noiembrie 1937
    Locul naşterii: comuna Liteni, judeţul Suceava
    Starea civilă: căsătorit, un fiu
    Studii: Facultatea de Drept din Bucureşti – 1963
    1963–1965 – Judecător
    1965–1989 – Consilier, şeful sectorului juridic al Consiliului de Stat;
    1989–1990 – Şef de sector la Consiliul Frontului Salvării Naţionale;
    1990–1996 – Secretar general al Camerei Deputaţilor;
    1996–2000 – Deputat, membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor (chestor, secretar şi vicepreşedinte);
    2000 – Deputat;
    2000 – Numit în funcţia de ministru pentru relaţia cu Parlamentul;
    2003 – Numit în funcţia de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul;
    2004 – Judecător la Curtea Constituţională.

    Lucrări redactate pentru sprijinirea activităţii deputaţilor şi senatorilor:
    - Procedurile parlamentare;
    - Controlul parlamentar;
    - Delegarea legislativă;
    - Consideraţii privind iniţierea, dezbaterea şi efectele moţiunii de cenzură;
    - Cadrul constituţional şi regulamentar al angajării răspunderii Guvernului;
    - Codul parlamentar şi raporturile dintre Majoritate şi Opoziţie;
    - Suveranitatea parlamentului şi practica ordonanţelor de urgenţă;
    - Funcţionarea democratică a Parlamentului – condiţie esenţială a consolidării democraţiei şi statului de drept;
    - Constituţia României şi rolul opoziţiei în statul de drept;
    - Propuneri privind reformarea cadrului legislativ privind sistemul politic şi instituţional;
    - Democraţia socială – dezvoltarea logică a democraţiei reprezentative;
    - Rolul statului în perioada de tranziţie;
    - Consolidarea statului de drept şi a sistemului parlamentar.

    Iniţiator sau coiniţiator al următoarelor legi:
    - Legea nr.96/1998 privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional;
    - Legea nr.99/1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Naţional al României;
    - Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României;
    - Legea nr.26/1999 privind modificarea art.17 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru;
    - Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială;
    - Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea Referendumului;
    - Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;
    - Legea nr.124/2000 privind structura personalului Curţii Constituţionale;
    - Legea nr.137/2000 privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului;
    - Legea nr.171/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat;
    - Legea nr.77/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României;
    - Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;
    - Legea nr.353/2002 privind declararea ca oraş a comunei Bălceşti, judeţul Vâlcea;
    - Legea nr.429/2002 privind declararea ca oraş a comunei Băbeni, judeţul Vâlcea;
    - Legea nr.546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii;
    - Legea nr.676/2002 privind înfiinţarea comunei Titeşti, judeţul Vâlcea;
    - Legea nr.375/2003 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei;
    - Legea nr.429/2003 de revizuire a Constituţiei României;
    - Legea nr.232/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale;
    - Legea nr.233/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.
    Membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor;
    Membru al Comisiei pentru revizuirea Constituţiei României;
    Reprezentantul Guvernului în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale.

    PUSKÁS Valentin-Zoltán

    Puskás Valentin-Zoltán, numit judecător de Senat (2007), pentru un mandat de 9 ani.Născut la 19 aprilie 1949, în localitatea Sovata, judeţul Mureş.
    Căsătorit, un fiu.
    Absolvent al Facultăţii de Drept.
    Profesia de bază:
    jurist;
    membru în Baroul de Avocatură Covasna.
    Ales senator în legislaturile din 1996, 2000 şi 2004.

    Funcţii deţinute în Senat:
    Vicepreşedinte al Senatului, în anii 2001 şi 2004;

    Secretar al Senatului, în anii 1997-2000;
    2002-2003;
    2005-2007.




    Membru în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, 1999-2000;
    Membru în Comisia economică, pentru industrii şi servicii, 1996-1998;
    Membru în Comisia de buget, finanţe, bănci, 2001-2007.
    Autor a peste 50 de iniţiative legislative.

    Titluri şi decoraţii:
    Cavaler al Ordinului de Malta;
    Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.

    Aspazia Cojocaru


    Aspazia Cojocaru, numit judecător de Camera Deputaţilor (2004), pentru un mandat de 9 ani.
    Data şi locul naşterii: 22 iulie 1946, Lozna, judeţul Botoşani
    Starea civilă: căsătorită, un copil
    Studii:
    -Facultatea de drept – Universitatea Bucureşti, promoţia 1972
    -Facultatea Internaţională de Drept Comparat, Strasbourg, Franţa, 1978, 1980

    Funcţia şi locul de muncă:
    -profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”
    -profesor universitar doctor la Facultatea de drept “Yolanda Eminescu”, Universitatea “Valahia” din Târgovişte;
    -cercetător ştiinţific gradul I la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române.

    Specialitatea: drept civil
    Titluri: doctor în drept
    Premii: Premiul Academiei Române “Nicolae Titulescu” – 1991
    Tratate şi monografii:
    -Tratat de drept civil, Editura Academiei, 1989 (coautor);
    -Raporturile juridice ale organizaţiilor cooperatiste, Editura Academiei,1977 (coautor);
    -Drept civil. Partea generală, Editura Lumina Lex, 2000, 2002;
    -Contracte civile. Partea I, Editura UCDC, Bucureşti, 2001, 2002, 2003;
    -Contracte civile. Culegere de speţe, Editura UCDC, Bucureşti, 2001 (coautor şi coordonator);
    -Dreptul românesc şi integrarea europeană. Vol.I, Editura Tempus, 2003 (coautor);
    -Contracte civile, Editura Lumina Lex, 2004.

    Studii şi articole publicate în reviste de specialitate, din ţară şi din străinătate (selectiv – 80);
    Participarea cu comunicări la sesiuni ştiinţifice, mese rotunde, simpozioane – în ţară şi în străinătate (30);
    Efectuarea de schimburi de experienţă şi stagii de documentare în alte ţări: Ungaria, Bulgaria, Rusia, Polonia, Cehia, Franţa, Italia etc.;
    Redactor-şef la revista «Analele Universităţii “Dimitrie Cantemir”», membră în colegiul de redacţie al revistei “Studii de drept românesc”;
    Membră în Comisia Institutului de Cercetări Juridice pentru evaluarea Granturilor Academiei Române.

    Limbi străine:
    -Limba franceză: foarte bine
    -Limba rusă: scris şi citit.