miercuri, 12 decembrie 2007

Fructe padurete. Zmeura si macesele din Bucovina, la mare cautare in Europa



Fructele culese din padurile Bucovinei sunt la mare cautare pe piata Uniunii Europene. Vânzând zmeura si macese peste hotare, Directia Silvica Suceava a reusit, numai in acest an, sa adune peste 200.000 de euro. „Fructele de padure sunt in continuare cerute pe pietele din Austria, Germania, Franta si Belgia, unde au si fost livrate toate cantitatile de zmeura si macese de anul acesta“, a precizat directorul economic al Directiei Silvice Suceava, George Celsie. Fructele culese din padurile Sucevei au fost cerute de mai multe companii europene, care le utilizeaza atât in industria alimentara, cât si in cea a sucurilor de fructe sau chiar in domeniul farmaceutic, cum e cazul maceselor. In acest an, din Bucovina s-a reusit colectarea a 150 de tone de fructe de padure. Zmeura s-a vândut cu aproximativ 1.650 de euro pe tona, in vreme ce macesele au avut un pret de vânzare de aproape 840 de euro. Cantitatile de fructe recoltate din padurile Sucevei ar fi fost mai mari daca numarul persoanelor dispuse sa culeaga zmeura si macese ar fi fost suficient. Initial, pentru acest an era prevazuta colectarea a 180 de tone de fructe de padure.

De altfel, marea problema in ceea ce priveste fructele de padure din tara pleaca de la criza fortei de munca la cules. Peste tot in UE, fructele de padure nu mai sunt culese direct din padure, cu eforturi considerabile, ci sunt produse in zone special amenajate, in culturi precum cele de vita-de-vie, recoltarea fiind foarte usor de facut.

Despre copii deosebiţi, cu dragoste

18 clase de copii de la Centrul Şcolar Câmpulung Moldovenesc se străduiesc de ceva timp să demonstreze semenilor că merită dragostea şi atenţia lor. Nu e uşor deloc, din cauza unor mentalităţi care se limitează la „normalitate” şi la tipare sociale. „La noi învaţă copii cu deficienţe uşoare de intelect. Această deficienţă nu este definită unitar. Există trei grupe de trăsături. Una e rigiditatea, manifestată în gândire, limbaj, comportament. A doua ar fi viscozitatea genetică, adică lentoare sau stagnare în desfăşurarea funcţiei psihice, din care cauză copiii nu ajung decât în stadiul de a face operaţii simple. Altă trăsătură posibilă este heterocromia, adică faptul că nu se dezvoltă echilibrat. Sunt copii bine dezvoltaţi fizic, dar care psihic nu progresează destul, după cum este posibil să se întâmple şi invers”, ne-a explicat psihologul Simona Ciuvercă.


Toată lumea este de acord că integrarea unor astfel de copii în societate se poate face în primul rând prin şcolarizarea lor. De aici porneşte însă un alt motiv de polemici între specialişti – ce fel de şcoală e mai potrivită lor. „Există polemici, dacă ar trebui utilizate şcolile de masă sau şcolile speciale. Eu cred că la copiii cu deficienţe uşoare se poate recurge la o şcoală de masă, cu condiţia ca acea clasă să aibă un profesor de sprijin. Şcolile noastre nu prea au. Desigur, e util şi un psiholog şcolar, chiar se foloseşte psihologul cu succes în orice in-stituţie, dar nu este destul pentru copiii cu deficienţe de intelect, e nevoie de un profesor specializat. În ce priveşte stigmatizarea din şcoală, a-ceasta vine destul de rar din partea celorlalţi copii. Copiii leagă relaţii de prietenie foarte uşor. Discriminarea vine de obicei din afara mediului şco-lar. Chiar la Câmpulung s-au făcut destul de recent studii şi sondaje, iar unele răspunsuri date de oamenii obişnuiţi la întrebări despre copiii cu astfel de deficienţe au fost în-fiorătoare. S-a spus că ar tre-bui omorâţi, excluşi din socie-tate, închişi, iar respondenţii se exprimau foarte natural, pentru că aşa erau ei convinşi că ar fi normal să se întâmple. Combaterea unor astfel de ati-tudini, care vin din lipsă de informare, se face prin lucrul cu părinţii, familia lărgită şi prin implicarea unor instituţii care pot oferi locuri de muncă sau alte facilităţi legale”, a adăugat psihologul.

Copiii care învaţă la Centrul Şcolar din Câmpulung Moldovenesc se pot însă numi norocoşi, pentru că au în jur oameni care ştiu ce şi cum să facă pentru a-i integra cât mai bine. „Aici se lucrează mult pe educaţie şi terapie. Se face terapie prin joc, terapie ocupa-ţională şi în şcoală acţionează echipe pluridisciplinare. Se ocupă simultan de copii logo-pezi, psihodiagnisticieni, con-silieri pentru terapia tulburărilor de comportament, kine-toterapeuţi şi mulţi alţii. Se colaborează între specialişti şi numai astfel se pot vedea rezultatele, pentru că nimeni nu ar putea face singur schimbări cu aceşti micuţi”, a mai explicat Simona Ciuvercă.

Datorită acestui sprijin, 200 de copii şi-au descoperit talente şi înclinaţii despre care nu a ştiut nimeni. 4 dintre clase sunt specifice şcolilor de arte şi meserii, iar acolo se deprind specializări în alimentaţie publică, mecanică, finisaje în construcţii. Ceilalţi, care au descoperit alte talente, nu stau nici ei degeaba, ci înva-ţă să confecţioneze mici obiec-te decorative, cântă, dansează şi visează la vremea când lumea din jur se va bucura îm-preună cu ei şi nu îi va mai da deoparte doar pentru că sunt un pic altfel. „Noi încercăm să îi facem cât mai cunoscuţi prin calităţile şi talentele lor. Aceşti copii chiar fac lucruri deosebite şi pot fi valoroşi pentru societate, dacă sunt înţeleşi şi acceptaţi. Nu este uşor să îi promovăm, tocmai din cauza mentalităţilor de pe la noi, dar încercăm. Acum, în decembrie, organizăm la Câmpulung un festival inter-naţional pentru aceşti copii. Vom avea o tabără de creaţie, spectacol şi chiar o expoziţie cu vânzare ca să adunăm mici fonduri pentru şcoală. Vor putea să arate lumii întregi că sunt frumoşi şi cuminţi, că fac lucruri speciale şi că merită să îi privim cu dragoste mereu”, a conchis Simona Ciuvercă.

Ninge la Vatra Dornei


Ninsorile din ultimele ore au facut ca stratul de zapada in statiunea suceveana Vatra Dornei sa depaseasca 30 de centimetri. Conditiile pentru schi sunt foarte bune, astfel ca in week-end vor functiona toate instalatiile de transport pe cablu.

Elevii au trecut cu bine de teza unică la mate

Elevii au trecut cu bine de teza unică la mate


„Rezultatele obţinute la teza cu subiect unic – proba de la matematică – respectă curba lui Gauss, ceea ce ne conferă dreptul să afirmăm că am asistat la o activitate desfăşurată într-un cadru de normalitate”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct Vasile Monacu. El a mai spus că procentele de note peste 5, 83,79% la clasa a VII-a, respectiv 92,97% la clasa a VIII-a, arată că în judeţul Suceava avem profesori care îşi fac datoria, avem un tineret cu o bună pregătire intelectuală şi că activitatea poate fi apreciată ca fiind la nivelul standardelor impuse de curriculum-ul naţional. Procentul de promovabilitate a fost de 83, 79 % pentru elevii claselor a VII-a şi de 92,97% pentru cei de clasa a VIII-a. Şcolarii de-a şaptea au luat 1359 de note sub 5 şi 563 de note de 10, iar cei de-a opta 589 note sub 5 şi 683 de 10.

Ieri s-a dat teza cu subiect unic la istorie şi geografie la care au participat doar elevii din ultimul an de gimnaziu.

Agenţia de Dezvoltare Nord-Est va avea birou la Bruxelles

Agenţia de Dezvoltare Nord-Est va avea birou la Bruxelles


Regiunea de Dezvoltare Nord-Est va avea un birou propriu la Bruxelles. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, a spus că decizia înfiinţării acestui birou a fost luată în cadrul şedinţei Consiliului Regional de Dezvoltare Nord-Est. Mîrza a spus că la acest birou ar urma să lucreze trei persoane, ce urmează a fi desemnate în perioada următoare, care vor avea ca „misiune” obţinerea de informaţii cu privire la posibilităţile de finanţare pentru proiectele judeţelor din această regiune.

„Înfiinţarea acestui birou internaţional la Bruxelles este o idee mai veche de-a noastră. Şi am decis să deschidem un astfel de birou, în ideea de a avea mai multe informaţii, şi de a se interveni direct în situaţia în care vor apărea unele blocaje în realizarea unor proiecte”, a explicat Gavril Mîrza.

El a arătat că oportunitatea înfiinţării unui birou la Bruxelles este dată şi de faptul că o serie de fonduri pot fi accesate direct de la Comunitatea Europeană, şi nu prin Agenţiile de Dezvoltare din România sau prin ministere.

Preşedintele administraţiei judeţene a declarat că activitatea acestui birou va fi sprijinită şi de partenerii judeţului Suceava din Europa, care au deschis deja astfel de birouri la Bruxelles. „Deja am discutat cu partenerii noştri din regiunea italiană Abruzzo şi ne-au asigurat că vor sprijini activitatea celor trei angajaţi ai biroului ce va fi deschis de Regiei de Dezvoltare Nord-Est”, a mai spus Mîrza.

În altă ordine de idei, preşedintele CJ Suceava a mai adăugat că tot la şedinţa Consiliului Regional de Dezvoltare Nord-Est s-a stabilit şi care va fi contribuţia judeţului Suceava, în anul 2008, la Fondul de Dezvoltare Regională. Astfel, Mîrza a spus că suma cu care va contribui judeţul Suceava la acest fond va fi aceeaşi ca şi în anul 2007, respectiv 0,7 lei/locuitor. În aceste condiţii, spune Gavril Mîrza, anul viitor contribuţia judeţului la Fondul de Dezvoltare Regională va fi de aproape 0,5 milioane de lei.

100 miliarde de lei vechi rămase necheltuite în învăţământ

100 miliarde de lei vechi rămase necheltuite în învăţământ


Peste 100 de miliarde de lei vechi – sumă care nu a putut fi cheltuită în acest an în sistemul de învăţămînt sucevean – se vor întoarce la bugetul de stat. Potrivit inspectorului şcolar general Lucian Lungu, s-a ajuns în această situaţie după ce mai multe licitaţii au fost contestate de firme care nu au fost declarate cîştigătoare. Aşa s-a întîmplat în cazul licitaţiilor pentru achiziţionarea de mobilier şcolar şi pentru cumpărarea de calculatoare şi laptopuri pentru şcoli. Dacă pentru mobilier IŞJ avea alocate aproximativ 20 de miliarde, pentru calculatoare, laptopuri şi copiatoare avea repartizate peste 40 de miliarde de lei vechi. Alte peste 30 de miliarde nu au putut fi cheltuite din cauza unui viciu de procedură – caiet de sarcini incomplet – pentru realizarea campusului de la Şcoala Specială „Sfîntul Andrei” din Gura Humorului. În primele cazuri, licitaţiile au fost organizate de IŞJ, în ultimul CJ a fost organizatorul. Lucian Lungu a explicat că în momentul revenirii sale la şefia Inspectoratului, 7 septembrie 2007, licitaţiile erau în derulare şi că acestea au fost contestate în urma adjudecării.

Vestea bună este că anul viitor banii se vor întoarce în judeţ, prin urmare există toate şansele care achiziţiile, respectiv investiţiile amintite să poată fi realizate în cele din urmă.

Firmele germane vor să investească în Suceava

Firmele germane vor să investească în Suceava


O firmă din Germania intenţionează să construiască în judeţul Suceava o fabrică de echipamente mecanice. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, care a precizat că recent, Agenţia Română pentru Investiţii a solicitat administraţiei judeţene să acorde sprijin unei firme germane pentru a putea realiza o investiţie în această zonă.

Mîrza a precizat că din informarea Agenţiei de Investiţii, firma din Germania ar intenţiona să deschidă această fabrică într-o zonă în care există forţă de muncă specializată în producţia de echipamente mecanice. „Firma în cauză a anunţat că va veni cu tehnologie proprie şi că intenţionează să realizeze această investiţie în judeţul Suceava, acolo unde este forţă de muncă calificată în mecanică”, a arătat preşedintele administraţiei judeţene sucevene.

Gavril Mîrza a declarat că CJ Suceava poate pune la dispoziţie firmei germane un hectar de teren, aflat în apropierea Centrului Economic Bucovina Suceava, lângă Aeroportul „Ştefan cel Mare”. El a adăugat că terenul respectiv este în proprietatea Consiliului Judeţean şi va putea fi pus la dispoziţie în eventualitatea în care firma în cauză vrea să investească în judeţul Suceava.

„Am informat Agenţia de Investiţii că putem pune la dispoziţie acest teren, pentru intenţionăm ca în zona Centrului Economic Bucovina să dezvoltăm cât mai multe activităţi de producţie”, a încheiat Gavril Mîrza.

Sandu Capră: "PDL este struţo-cămila prezidenţială"

Sandu Capră:


Deputatul PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră, consideră că decizia de înfiinţare a noului Partid Democrat Liberal, demonstrează lipsa de democraţie din PD şi PLD. Sandu Capră a arătat că este anormal faptul că decizia privind înfiinţarea PDL nu a aparţinut membrilor celor două formaţiuni politice, ci a fost luată „de un singur personaj”, respectiv preşedintele României, Traian Băsescu.

„A apărut pe scena politică românească un nou animal politic: struţo-cămila prezidenţială. Este vorba de un nou partid, PDL, înfiinţat verbal, într-o după-amiază, în câteva minute, prin telefon probabil, fără acordul membrilor. Un personaj decide şi alte două aprobă doar, restul nu contează dacă ar fi sau nu de acord sau dacă au vreun comentariu de făcut”, a declarat parlamentarul liberal.

Mihai Sandu Capră pe o „scenă” politică normală, înfiinţarea unui partid prin decizia unei singure persoane nu ar fi posibilă. Mai mult, el a adăugat că Traian Băsescu a decis să înfiinţeze PDL pentru a realiza o serie de schimbări printre cei care conduc în prezent PD.

„Şi cum îi sunt mai fideli, mai apropiaţi, mai aprobatori în tot şi în toate, atunci cu siguranţă vor fi şi cei mai potriviţi să conducă, un nou partid, un viitor guvern şi tot ce se va mai putea conduce după alegerile din 2008”, consideră Sandu Capră.

Deputatul PNL de Suceava a subliniat că alegerea denumirii de Partid Democrat Liberal, pentru noua formaţiune politică, este o dovadă de demagogie.

„Cei care fac parte din noul partid cred că ar trebui să participe la un curs de ştiinţe politice, în urma căruia să înveţe ce înseamnă să fii democrat şi ce înseamnă liberal. Şi poate îi ajută doamna Udrea”, a încheiat parlamentarul PNL.

55% din funcţiile PDL Suceava vor fi ale PLD

55% din funcţiile PDL Suceava vor fi ale PLD


Structura de conducere judeţeană a noului Partid Democrat Liberal (PDL) care se va constitui prin fuziunea PD cu PLD va conţine 29 de membri din care 13 vor fi democraţi iar 16 liberal-democraţi. Aşa s-a hotărât în urma negocierilor care au avut loc în aceste zile la nivel central. Practic liberal-democraţii vor deţine 55% din funcţii iar democraţii 45%. Din informaţiile pe care le deţinem s-au stabilit şi ocupaţii principalelor fotolii la vârful viitorului partid. Aşa cum am anticipat într-un material anterior funcţia de preşedinte va reveni cel mai probabil actualului preşedinte executiv al PLD, senatorul de Suceava, Gheorghe Flutur. Acesta va deţine şi o funcţie în conducerea centrală a PDL, din câte se pare cea de vicepreşedinte. Următoarele posturi ca importanţă în organizaţia judeţeană a PDL vor reveni actualilor lideri judeţeni ai PD şi PLD, Eugen Constantin Uricec respectiv Dumitru Pardău. Ei vor ocupa funcţiile de prim-vicepreşedinte sau de preşedinte executiv pentru că încă nu s-a căzut de acord asupra titulaturii. Fotoliile de secretar general vor merge către democratul Sabin Adrian Drăgan, actualul preşedinte executiv al organizaţiei judeţene a PD şi Petru Carcalete, vicepreşedinte al PLD la judeţ. Celelalte funcţii vor fi de vicepreşedinte şi secretar executiv. Actualii parlamentari suceveni ai PD şi PLD vor ocupa cel mai probabil câte o funcţie de vicepreşedinte. Este vorba de senatorul Constantin Gheorghe şi deputatul Aurel Olărean de la PD şi de deputatul Romică Andreica de la PLD.

Handbal, Liga Naţională >> “Ceea ce clădim acum va da roade abia peste doi ani!”


Sport



-Interviu cu PETRU GHERVAN, antrenorul Universităţii Suceava

Petru ghervan antrenor cs universitatea.jpgPentru echipa locală de handbal s-au încheiat meciurile din turul campionatului. Cu un total de 15 puncte, CS Universitatea se află la finalul primei jumătăţi a campionatului, pe locul 6. Elevii lui Petru Ghervan sunt în grafic pentru îndeplinirea obiectivului propus la începutul sezonului.

După un debut de campionat foarte bun, despre care tehnicianul formaţiei sucevene spune că se datorează începerii din timp a pregătirilor, finişul a fost sub aşteptările iubitorilor handbalului. Obişnuiţi cu rezultatele bune ale lui Bibirig&Co., ei au sperat într-o victorie şi în faţa campioanei HCM Constanţa.

Prin intermediul interviului, Petru Ghervan explică suporterilor care au fost punctele forte şi punctele slabe ale echipei sale în acest sezon şi ce gânduri are pentru anul care urmează. De asemenea, el a dorit să elimine orice suspiciune care a planat asupra unor jocuri din acest tur de campionat.

– Ce s-a întâmplat, până la urmă, la jocul cu HCM Constanţa?


– Din păcate, la meciul cu HCM am revenit la aceleaşi probleme pe care le-am avut în sezonul trecut la Braşov sau la Tg. Jiu, când am fost luaţi pe sus, adversarii jucând foarte tare. Înfrângerea de duminică mi-a lăsat un gust amar. Când simţi că ai scăpat de unele probleme pentru ca mai târziu să-ţi dai seama că nu e aşa, nu poţi fi decât dezamăgit. Aţi văzut ce a spus Laurenţiu Toma la conferinţa de presă „Mă bucur că reuşim să gestionăm tot mai bine finalurile de joc”. Până la urmă, nu trebuie să uităm că am jucat în faţa unei echipe care a participat în Liga Campionilor şi care are în componenţă jucători cu experienţă în Liga Naţională.

„Singura atitudine cu care puteam câştiga în faţa Constanţei era aceea pe care a arătat-o Leonard Bibirg”

– Cum ar fi trebuit să jucăm pentru a câştiga duelul cu campioana României?


– Fiecare jucător de la noi are anumite sarcini de joc bazate pe dinamism şi viteză. Noi am urmărit jocurile Constanţei din ultima perioadă şi era evident că ei sunt într-o revenire de formă. Bogdan Pralea a punctat foarte clar la conferinţa de presă, atunci când a spus că nişte sarcini de joc stabilite nu au fost respectate din cauza atitudinii. Aţi văzut din ce cauză Leonard Bibirig nu a mai putut continua jocul, el suferind o ruptură musculară. Spiritul lui de sacrificiu şi modul de a se dărui total l-au adus în actuala situaţie. Singura atitudine cu care puteam câştiga în faţa Constanţei era aceea pe care a arătat-o Leonard Bibirg la cele două faze. S-a dus printre adversari, a căzut, a dat gol şi a revenit repede în apărare. Doar aşa puteam să impresionăm echipa adversă, pe arbitri sau pe cine vroiam noi. Constanţa trebuia să vadă o echipă a Sucevei care nu are limite pentru a câştiga, fără să avem reţineri, ezitări sau jumătăţi de măsură. Este singura şansă a unei echipei mai mici cu jucători mai ieftini şi mai puţin valoroşi.

– Cât de gravă este accidentarea lui „Bibi”?


– La 37 de ani s-ar putea să dureze mai mult recuperarea lui. În debutul returului ne aşteaptă câteva jocuri foarte grele. Cu Dinamo nu ar fi putut juca oricum, dar va fi meciul cu Poli Timişoara, de acasă, unde vom avea nevoie de el. E vorba de pregătirea de iarnă care nu este tocmai simplă, iar la el o asemenea accidentare este mai complicată. Revin la momentul accidentării lui. Cum s-a dus el la faza aia, la sacrificiu, printre 3 oameni, a trecut pe lângă unul prin dreapta şi apoi şi-a făcut loc printre ceilalţi doi. Leonard avea o leziune mai veche şi aici am avut noi doi o discuţie, la care el mi-a spus „nu există domnule, eu joc, mă antrenez”. Se dovedeşte că nişte principii, de altfel rigide pe care le am eu, nu le-am respectat. Acum nu vreau să-l învinovăţesc pe el, pentru că s-a accidentat. Noi am câştigat multe meciuri datorită lui.

– Ce aveţi să vă reproşaţi după acest joc?

– Nu am jucat suficient de mult cu doi pivoţi în momentele în care trebuia, şi mă refer la Tcaciuc şi la Ignat,Petru gervan antrenor univ sv.jpg.jpg care ar fi putut să fie mai mult în teren şi să favorizeze jocul interilor. De asemenea, în privinţa lui Ţuţu, am avut discuţia pe bancă, dar în momentul acela l-am ales pe Chiruţ pentru că am crezut că el poate să rezolve jocul mai uşor. Se pare că am făcut abstracţie de faptul că arbitrajul ar fi putut să închidă ochii în anumite momente, după cum au făcut asta de fiecare dată când apărătorul nostru era împins de pivotul lor.

„În momentul în care ai în echipă un jucător ca Toma sau unul cu braţul lui Csepreghi, îţi permiţi şi 2 contra 6 să dai gol”

– Cum vă explicaţi că, în ciuda numeroaselor eliminări din tabăra adversă, nu am putut profita?

– Nu este o întâmplare asta. Şi Uztel Ploieşti ne-a dat gol în inferioritate numerică, deci echipe mult mai slabe. E simplu. De aceea unii sportivi joacă la echipe de locul 6-7, cum este Suceava, şi nu joacă la Constanţa, la echipa campioană. Jucătorii de acolo au fost selectaţi în baza unei valori certe, demonstrate. La noi este altfel. Avem misiunea ingrată de a lua jucători care promit foarte mult sau care în viziunea noastră s-ar plia în cadrul lotului. În echipa noastră întotdeauna valoarea colectivă trebuie să depăşească valoarea individuală. Cu excepţia lui Bibirig, noi nu avem jucători care să tragă din urmă echipa decât foarte rar, portarii în special. În momentul în care ai în echipă un jucător ca Toma sau unul cu braţul lui Csepreghi îţi permiţi şi 2 contra 6 să dai gol, pentru că, până la urmă, unul singur aruncă la poartă. În momentul în care sarcinile de joc îşi pierd din intensitatea cu care le tratezi, apare o oarecare relaxare, de care noi am mai suferit şi în trecut. Cred că va trebui să facem jocuri întregi pentru superioritate numerică şi jocuri întregi pentru inferioritate numerică. Probabil că cea mai simplă soluţie este creşterea în valoare a jucătorilor.

Mitrea şi Tcaciuc sunt singurii jucători din lot cărora le va expira contractul în vara lui 2008

– Dacă nu cresc în valoare, aduceţi alţii...

– Cu siguranţă, dacă ne vom permite asta. Cu părere de rău trebuie să spun că odată cu schimbările făcute la echipă am încercat şi schimbări personale de atitudine, adică să fiu mai elastic, să nu fiu foarte rigid în principiile pe care le-am respectat ani de zile. Problema este că noi aveam un buget pentru anul acesta de locul 8, în condiţiile în care vom aduce 2-3 jucători. În vară, am spus că ne propunem mai mult, când am văzut că Bibirig este în regulă, Pralea la fel, când am văzut că toata lumea are disponibilitate pentru performanţă. În acel moment am cerut ca toţi jucătorii să-şi prelungească contractele, pentru ca peste doi ani să facem performanţă maximă. Mitrea şi Tcaciuc au prelungit doar pentru un an şi trebuie să discutăm cu ei.

– Care rămâne obiectivul echipei pentru acest sezon?

– Odată stabilizată această structură de bază a echipei, am încercat să urcăm mai mult, să cerem mai multPetru Ghervan jucătorilor, ca obiectivul pentru acest sezon să fie stimulativ. Era locul 7, adică prima jumătate a clasamentului. Pe locul 7 nu cântă muzica anul acesta. Nu ştiu dacă e bine în cupele europene anul acesta, pentru că nu avem sală, nu avem lot. Sigur, bugetul aproape că s-a dublat, salariile jucătorilor au crescut, dar nu s-a schimbat valoarea jucătorilor. Ceea ce noi clădim acum va da roade abia peste doi ani. În sport se pot întâmpla foarte multe lucruri. Nu putem să gestionăm din punct de vedere psihic şi comportamental pe toţi cei 17 oameni pe care îi avem acum în lot. A reuşi acest lucru înseamnă să fii Dumnezeu. Dar, ca să dăm o linie de conduită generală, asta putem face, şi conduita pe care am cerut-o nu a fost cea care a fost prezentă în jocul cu HCM Constanţa.

„Trebuie să ne luăm anumite măsuri, pentru ca jocul pe care îl văd arbitrii şi jocul pe care îl practicăm noi să fie cât mai aproape unul de altul”

– Cum vă explicaţi că brigada Pleşa/Pripas ne-a arbitrat cu Steaua şi Constanţa şi de fiecare dată am pierdut?

– Hai să vă spun un clasament al arbitrilor din România aşa cum îl ştiu eu: Din/Dinu, Bejenariu/Cârligeanu, Pleşa/Pripas, Pavel/State, Stark/Ştefan, Harabagiu/Stănescu. La început de campionat federaţia solicită cluburilor să spună trei cupluri de arbitri care nu dorim să le arbitreze şi se pare că unii dintre aceşti arbitri internaţionali nu ne-au adus noroc. Asta este situaţia. Nu putem să spunem mai multe. În ce priveşte strategia noastră, va trebui să fie una categorică în sezonul viitor. Trebuie să ne luăm anumite măsuri, pentru ca jocul pe care îl văd arbitrii şi jocul pe care îl practicăm noi să fie cât mai aproape unul de altul.

– Au fost şi câteva incidente între cele două galerii, precum şi între suporterii constănţeni şi forţele de ordine. Cum ar putea fi evitate acestea pe viitor?

– HCM Constanţa nu şi-a anunţat prezenţa unei galerii la noi. Au venit cu toată conducerea, dar în virtutea unui spirit de fair-play le-am afectat acea porţiune din tribună şi aţi văzut ce au înţeles să facă acei băieţi răi. Sunt galeria de la fotbal. Eu am fost încă de la începutul întâlnirii şi am încercat să aplanez conflictul. Ai noştri au fost provocaţi. Ei practic au venit de la Constanţa ca să provoace, să se bată cu jandarmii. Este o boală pe care eu nu o înţeleg. Nu ştiu ce urmăresc anumiţi indivizi de după bloc care au anumite frustrări şi vin să se bată în sălile de sport. Cu siguranţă, nouă ni se va suspenda terenul. Au fost mai multe forţe de ordine decât altă dată. A fost şi o sticlă care a ajuns în teren din greşeală, dar faptul că cei de la Constanţa au venit la mine şi mi-au spus că am dat eu cu acea sticlă după arbitri este lipsit de bun simţ. Nouă ne rămâne un singur lucru de rezolvat. Forţele de ordine care vin la sală să asigure paza să se specializeze pe activitatea respectivă. În momentul în care vor fi aceeaşi oameni şi vor înţelege cum funcţionează psihologia de masă şi vor înţelege ce fel de oameni vin la meci vor putea să preîntâmpine astfel de incidente, care sunt împrumutate de la fotbal.

– După un început bun de campionat, pretenţiile publicului au crescut, iar finalul turului nu a fost cel aşteptat. Care ar fi explicaţia?

– În vară am cerut răbdare pentru ca această echipă să se ruleze, să se rodeze, până la primele rezultate. Deciziile bune luate atunci au fost legate de începerea destul de devreme a pregătirilor. Firesc este că atunci când ai un tur de campionat în faţă, să-ţi gestionezi forma sportivă, relaţia dintre volumul şi intensitatea de efort, astfel încât să atingi vârful de formă în anumite perioade, după care este normal să apară şi perioade de recul, pentru că asta spune biologia. În aceste condiţii am încercat să rezistăm bine celor 4 etape de foc din debutul campionatului.

– Să înţeleg că aţi dorit un vârf de formă pentru primele etape şi spre final a intervenit oboseala?

– Meciul cu Dinamo de acasă a fost un meci încâlcit, pe care l-am câştigat datorită pregătirii fizice. De asemenea, au contat forma bună a lui Pralea şi o aruncare norocoasă a lui Adomnicăi. A fost meci câştigat la un gol. La Timişoara, în schimb, am dominat categoric şi am arătat că suntem una dintre echipele bune ale campionatului. Acolo am primit numai cuvinte de laudă.

„Este exclus să se facă vreo înţelegere între CS Universitatea Suceava şi orice altă echipă din Liga Naţională, câtă vreme eu voi fi aici antrenor”

– Cu Steaua a venit prima înfrângere. Trebuia să fie altul rezultatul?

– La ce vă referiţi?

– La rezultatul final al meciului... Poate un egal era mai echitabil pentru ambele echipe, nu?

– Normal că la meciul cu Steaua de acasă s-ar fi putut mai mult. Este exclus să se facă vreo înţelegere între CS Universitatea Suceava şi orice altă echipă din Liga Naţională câtă vreme eu voi fi aici antrenor. Se aud multe discuţii de genul acesta. Meciul a fost televizat. Unii chiar mi-au spus că drept ar fi fost să fie altul rezultatul. Au fost şi unele decizii ale arbitrilor despre care nu vreau să mai vorbesc acum.

– V-aţi revenit totuşi repede, reuşind o remiză la Baia Mare...

– Acolo a fost iar un meci bun făcut de noi. Au fost practic acele patru etape bune. Un joc în care am câştigat un punct norocos pe care l-a fel de bine puteam să nu-l câştigăm. Contribuţia decisivă i-a aparţinut lui Pralea în ultimele 3 secunde, când a fost un 7 metri pentru băimăreni. Dacă nu făceam egal acolo, nu ştiu dacă am mai fi putut vorbi despre un început foarte bun de campionat.

handbal.universitateaA urmat meciul cu Tg. Jiu pe care l-am câştigat fără drept de apel, printr-un joc bun. Atunci am avut într-adevăr o atitudine bună. Leonard Bibirg a fost preocupat să desluşească jocul adversarilor şi a făcut-o foarte bine. La meciul cu Pandurii am fost peste, net superiori, au recunoscut şi ei că am fost mai buni, deşi, în plan organizatoric, Pandurii au venit foarte bine pregătiţi, fiind însoţiţi la Suceava de întreg staff-ul lor.

– La Medgidia aţi suferit cea mai severă înfrângere din tur. Ce s-a întâmplat acolo?

– A fost un meci care ne-a lăsat un gust amar. Acolo a fost aceeaşi problemă care s-a manifestat şi cu Constanţa. Ne-au surprins cei de la Medgidia. Ei erau disperaţi. Dacă pierdeau acel joc erau retrogradaţi. Le-am dat o gură de oxigen şi aţi văzut că ulterior şi-au revenit. A fost un meci în care ne-au arbitrat doi internaţionali, Pavel şi State, însă nu trebuie să punem pe seama arbitrajului rezultatul de atunci. Atitudinea noastră a fost greşită. Nu am făcut nimic ca să impresionăm arbitrii sau adversarii şi să lăsăm impresia că ne putem lupta pentru un rezultat mai bun. Am revenit abia pe final, când diferenţa era deja foarte mare.

– Cu toate acestea, au urmat iar câteva jocuri bune. Victoria cu Uztel, egalul de la Oradea şi succesul cu Odorhei...

– Uztel este o echipă care se vede că suferă şi care cred că va retrograda. Sincer, cred că la Oradea puteam să câştigăm, dar nu am reuşit asta numai din cauza unor inexactităţi. A fost mulţumitor un egal la Oradea, care avea atunci un parcurs destul de bun, dar acum ei sunt într-o situaţie destul de delicată, în care am putea să ajungem şi noi dacă nu ne vom lua măsuri de precauţie, mai ales în ceea ce priveşte pregătirea. Cu HC Odorhei am tratat meciul cu maximă seriozitate. O echipă care la ora aceea era pe primul loc şi nu avea nicio înfrângere. Ne întâlnisem cu ei o singură dată, la Bistriţa, într-un amical, unde am câştigat la un singur gol.

– Aţi greşit faţă de antrenorul Ştefan că l-aţi învins la 11 goluri?

– Nu. Categoric nu. Nouă ne trebuia o bancă foarte bună cu jucători care să vină din urmă şi care să joace foarte bine. A fost o atitudine generală de echipă. În momentul acela rezervele şi-au făcut datoria. Nu a fost nicio discuţie de a nu bate la o diferenţă mare pe HC Odorhei. Constantin Ştefan nu este omul care să ceară milă, e un antrenor cu mândrie. El a avut nişte calcule pentru jocul următor cu Dinamo, noi am avut calculele noastre şi faptul că acestea suprapuse ne-au dat nouă câştig de cauză dovedeşte că au fost raţionale. Oricum, el a digerat greu acea înfrângere.

„Ştiinţa Bacău a pierdut un punct pe care îl avea programat ca şi câştigat”

– Despre meciul cu Bacăul se spunea că Suceava va pierde în tur şi va câştiga în retur. Până la urmă a fost egal...

– La Bacău a fost meci cu istorie. Am citit despre acel joc pe nişte forumuri despre nişte rezultate prezumtive. Meciul s-a jucat. Numai cine nu a văzut meciul nu poate confirma. S-a jucat într-un ritm drăcesc. Raporturile noastre cu Bacăul erau clare. Ei ne-au bătut pe unde ne-au prins şi i-am lăsat să creadă că sunt mai buni decât noi. Ei au crezut asta, iar noi am crezut că îi putem bate. Meciul de la Bacău a fost un egal care până la urmă putea să fie o victorie pentru noi, dacă nu intra Armanu, care a jucat excelent. Ştiinţa Bacău a pierdut un punct pe care îl avea programat ca şi câştigat.

– Şi am ajuns la finalul sezonului. Victorie cu Caracal şi înfrângeri cu Reşiţa şi Constanţa...

– Finalul de sezon nu a fost cel dorit de noi. Şi aici revin la avantajul avut la începutul campionatului, când am profitat de faptul că am început devreme pregătirile. Un ciclu de pregătire cu vârf de formă într-o anumită perioadă şi unele căderi durează 3-4 luni. Noi avem aproape 6 luni, am zis că jucătorii sunt tineri şi se pot recupera uşor. Nu am preconizat că va fi etapă intermediară şi nu oriunde, ci la Reşiţa. Primele 4 etape, care am zis că sunt foarte importante, au lovit în ultima săptămână, când am jucat 3 meciuri. Cu Romvag am jucat 20 de minute cu prima garnitură, după care am încercat să-i rulăm şi pe ceilalţi jucători, tocmai în ideea jocurilor cu Reşiţa şi Constanţa.

– Sunt multe voci care spun că am cedat uşor la Reşiţa...

– La Reşiţa a fost un meci în care eu rămân la concluzia că nu puteam să câştigăm în condiţiile în care am jucat 18 minute în inferioritate numerică. La ei au fost eliminări pentru un protest şi pentru o minge aruncată cumva în picioarele arbitrului.

– Aceleaşi voci spun că dacă învingeaţi pe UCM Reşiţa nu mai eraţi secundul lui Omer la naţională. Cum comentaţi?

– Am auzit şi eu de asemenea speculaţii. OK. Hai să vedem cum ar fi trebuit să punem problema ca să fie adevărat ce se spune. Să presupunem că nu s-a jucat. A fost trucat de secundul şi principalul naţionalei. Cum ar fi fost ca acest meci să se joace pe bune? Trebuia să-mi prezint demisia de la naţională mai întâi şi apoi să merg la Reşiţa şi să pierd la vreo 11 goluri şi era mult mai bine. De ce să vedem lucrurile cum nu sunt? Eu am spus o chestiune. Această echipă nu este cumpărată. Aici sunt câţiva jucători veniţi şi nu am nicio o îndoială că de oriunde ar fi venit vreun jucător sunt sigur că niciunuia dintre ei nu îi este indiferentă echipa. Toţi au aceeaşi menire. Nu putem să discutăm despre mercenari la această echipă.

– Dar s-a ratat foarte mult...

– Faptul că a ratat un jucător de-al nostru la semicerc nu poate să ducă spre ideea unui non-combat. Nu poţi să faci un scenariu de acest gen în care să stabileşti cu portarul în ce parte arunci mingile. Articolul care a apărut a doua zi în presa locală din Caraş Severin este intitulat „Legea lui Paloma”. Dacă şi jurnaliştii de acolo spun că portarul lor a câştigat meciul, atunci ar trebui să-i credeţi măcar pe ei. Poarta lor a funcţionat perfect în acel meci, iar noi nu ne aşteptam la asta. Cu siguranţă au fost şi mingi aruncate cu superficialitate sau cu o lipsă de concentrare, dar când portarul îţi apără din situaţii clare, aia nu poate fi aranjată. Vreau ca lucrurile să se lămurească. Nu vor fi înţelegeri în prealabil între echipa noastră şi vreo altă echipă din Liga Naţională cât Petru Ghervan va antrena la Suceava. Este stânjenitor să se spună că Ghervan şi-a vândut echipa la Reşiţa pentru că el vrea să fie la echipa naţională. Mi-a zis un constănţean, care de altfel m-a înjurat tot meciul de duminică: „Ai învăţat de la Omer să plăteşti arbitri şi să faci numai coţcării”. Când să învăţ eu astea de la Aihan Omer, dacă m-am întâlnit cu el la meciul din Germania şi în cantonamentul pentru Trofeul Carpaţi? Sunt lucruri pe care nu trebuie să le bag în seamă.

– Şi despre zvonul cu Bibirig antrenor la Dinamo?

– Hai să vă spun cum am aflat eu ştirea asta total eronată. Eram la Severin, în cameră cu Leonard, şi am dat pe Sport.ro să vedem dacă va fi transmis meciul şi în reluare. Am văzut ştirea că Voica de la Dinamo este incert, pentru că ocupă locul 8 şi că succesorul lui ar putea fi chiar fostul jucător Leonard... şi atât. Leonard şi-a pus pătura în cap şi a zis „ce-i domnule cu ăştia?”. Poate o fi vorba de Leonard Doroftei! Sunt oameni care fac astfel de supoziţii doar pentru a se remarca.

– Cum este văzută echipa Universităţii Suceava la FRH?

– Până anul trecut eram văzuţi foarte bine, eram o echipă iubită de toată lumea. Nu băteam pe nimeni, nimeni nu avea probleme de arbitraj cu noi. Poate erau reproşuri doar vizavi de sala de sport de la LPS.

– Ajungem şi acolo... Dar sunt cunoscute afinităţile unor persoane din cadrul federaţiei faţă de un club sau altul.

Petru ghervan-handbal.jpg.jpg– Acum suntem văzuţi ca un centru serios. Faptul că eu sunt la echipa naţională nu aduce avantaje clubului ci mai degrabă dezavantaje pentru că împovărează pe cei care rămân acasă cu atribuţii în plus. Noi ne ştim bolile federaţiei noastre. Acolo sunt mai mute curente diferite. UCM Reşiţa este sponsor, Oltchim la fel. Nu pot spune eu că aceste cluburi sunt ajutate de federaţie, nu am dovezi în acest sens. Din punctul meu de vedere nu sunt în ordine aceste lucruri, dar probabil că cheltuielile cu loturile naţionale sunt mari şi astfel este nevoie de un asemenea compromis. Respectul pe care şi l-a dobândit echipa din Suceava este unul veritabil şi provine din munca pe care o facem noi aici şi din jocul pe care îl prestăm. Nu mai este nicio echipă din campionatul României care să vină la Suceava cu gândul că meciul este câştigat. Vin aici şi muncesc. Laurenţiu Toma a spus că jocul de la Suceava a fost cel mai greu meci din deplasare, pentru HCM Constanţa. Asta spune multe.

– Câte puncte vă doriţi pentru retur?

– Noi am zis că, dacă totalizăm 30 de puncte, deşi nu ştiu ce mai poate rezerva acest campionat, vom fi în prima jumătate a clasamentului, dacă nu chiar pe loc de cupă europeană.

– Am ajuns şi la sala de sport de la LPS. Cât se mai poate continua aşa?

– Nu putem să continuăm aşa foarte mult. Am propus un plan de îmbunătăţire a condiţiilor de la LPS. Primăria Suceava a alocat deja un miliard pentru reamenajări şi acestea sunt în curs. Poate se vor termina în perioada asta. E vorba de faianţă, gresie, toalete ecologice. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar acolo au fost nişte probleme, din moment ce la 4 ani după construire trebuie deja făcute reamenajări. În nicio sală în care am jucat în deplasare nu am întâlnit ce este la noi. Din păcate, trebuie să spun asta.

„Aş dori să putem vorbi cât mai concret despre o nouă sală în sezonul următor”

– Cu directorul LPS, dl Bernicu, în ce relaţii sunteţi? Vă sprijină îndeajuns?

– Nu ştiu dacă dl Bernicu ne sprijină pe noi. Dl Bernicu are problemele lui de organizare la liceu. Noi am încercat să sprijinim liceul în aceste condiţii, pentru că nu o să facem nimic acolo pentru a lua cu noi la Universitate. Tot ce se investeşte acolo se face în numele unei bune organizări a meciurilor de pe teren propriu. Este şi în binele liceului. Sigur că nici lui nu-i ajung banii, nici personalul, care, din câte ştiu eu, este destul de restrâns. Am avut mai multe discuţii cu dl Bernicu când au intervenit acele probleme cu aerul condiţionat. Asta s-a întâmplat poate şi datorită unor nesincronizări faţă de numărul de persoane care au venit la meci. Oricum, nu au mai existat acele probleme de condens. Până la urmă cred avem o relaţie bună. Din câte ştiu eu, s-ar putea să iasă şi nişte juniori foarte buni de acolo, anul acesta sau anul viitor. Vom vedea cum vom putea colabora şi în acest sens.

– Un mesaj pentru iubitorii handbalului?


– Eu vreau să mulţumesc celor care citind primesc toate informaţiile necesare despre noi. Aş vrea să desluşim împreună toate neclarităţile şi toate lucrurile tulburi care s-ar discuta într-un mediu sau altul. Prin intermediul presei ne câştigăm suporteri şi câştigându-i pe ei îi mulţumim şi pe cei care ne finanţează. Scopul în care suntem finanţaţi este acela de a promova numele Suceava. În retur vreau să fim mai aproape de aşteptările fanilor. Suntem pe un parcurs ascendent, dar încă mai este nevoie de timp şi aş dori să putem vorbi cât mai concret despre o nouă sală în sezonul următor, sală în care să încapă toţi iubitorii handbalului din Suceava şi să aibă acolo satisfacţiile pe care ni le dorim şi noi.

Cătălin Nechifor şi-a început mandatul de europarlamentar


Politica



nechiforEurodeputatul socialist sucevean Cătălin Nechifor şi-a început mandatul de europarlamentar. Ales în urma scrutinului de pe data de 25 noiembrie, când s-a aflat pe locul 5 pe lista PSD, acesta va face parte din Comisia de buget a Parlamentului European, (membru plin) şi din Comisia de agricultura, dezvoltare rurală (supleant) precum şi din grupul de prietenie UE - Israel.
Eurodeputatul socialist sucevean Cătălin Nechifor a declarat într-o conferinţă de presă, că şi-a propus ca pe perioada mandatului de europarlamentar să promoveze cinci proiecte, ce vizează agricultura, locurile de muncă şi salarizarea, educaţia, infrastructura de transport şi imaginea României.
Acesta a precizat că împreună cu colegii din grupul socialist, va încerca să renegocieze capitolul Agricultură pentru România arătând că Polonia a reuşit acest lucru. În opinia lui Cătălin Nechifor, Agricultura trebuie să beneficieze de mai mult sprijin din partea guvernanţilor şi Comisiei Europene.

Europarlamentarul sucevean a anunţat că va interprinde şi o serie de demersuri pentru ca municipiul Suceava să devină capitală europeană în 2012 sau 2013, această zonă având „o moştenire culturală ce trebuie promovată în Europa şi în întreaga lume”.

Deşi procedura nu este simplă, Nătălin Nechifor speră că va reuşi să convingă majoritatea eurodeputaţilor pentru a susţine această candidatură.

Introducerea pensiei minime europene şi a salariului minim european, este un alt obiectiv a lui Cătălin Nechifor, care contează şi pe sprijinul colegilor săi din partid. Acesta a spus că, în România pensiile sunt mici în comparaţie cu costul vieţii curente, la fel ca şi salariul. Cătălin Nechifor crede că după realizarea acestui obiectiv românii nu vor mai migra în masă în alte ţări europene pentru a munci.

De asemenea, acesta a mai anunţat că doreşte să realizeze un parteneriat al tuturor primăriilor din judeţul Suceava pentru a accesa fonduri europene structurale.

Aurel Vasiliu vs. Costel Ignătescu, meciul sfârşitului de an în PC Suceava


Politica



ignatescuLiderul judeţean al PC Suceava, Costel Ignătescu i-a solicitat marţi, fostului preşedinte al organizaţiei municipale Suceava a partidului, Aurel Vasiliu, să demareze de urgenţă un proiect care să aibă ca principal obiectiv scrierea unui „manual al parazitului politic”. În felul acesta Ignătescu i-a răspuns lui Vasiliu la ultimatumului pe care acesta din urmă i l-a dat luni liderului judeţean în vederea organizării de alegeri interne în PC.

„Ultimatumul dat de domnul Vasiliu, ca formă de protest faţă de interimatul de la nivelul conducerii judeţene şi municipale Suceava reprezintă o atitudine cel puţin bizară a acestui etern fost preşedinte interimar al organizaţiei municipale”, a declarat Ignătescu.

Liderul judeţean al conservatorilor este extrem de supărat că de la preluarea conducerii organizaţiei judeţene de către el rolul lui Vasiliu a fost doar decorativ, implicarea acestuia în activitatea organizaţiei municipale fiind practic nulă.

„Cât timp domnul Vasiliu şi-a asumat doar dreptul de a încasa sumele ce cred că i se cuvin în calitate de consilier municipal sau membru în Adunarea Generală a Acţionarilor de la TERMICA SA Suceava, declinându-şi orice obligaţie faţă de a partid, nu poate nici să pună condiţii şi nici să dea ultimatumuri”, susţine Ignătescu.

În finalul declaraţiei sale preşedintele PC Suceava a spus că părerea majorităţii conservatorilor este că în momentul de faţă Vasiliu nu este altceva decât „un veritabil cal troian al vechii conduceri” care are ca principal scop distrugerea PC Suceava.

„Speculaţiile” privind conducerea viitorului PD-L Suceava continuă


Politica



Surse credibile declară că Biroul Interimar de Conducere al viitorului PD-L va fi format la Suceava din 29 de persoane, dintre care 16 de la PD şi 13 de la PLD, susţin mai multe surse credibile. Potrivit acestora, preşedinte va fi senatorul Gheorghe Flutur. Acesta va fi secondat de actualii lideri ai organizaţiilor judeţene ale PD şi PLD, Eugen Uricec şi respectiv deputatul Dumitru Pardău.

Ca secretari generali ar urma să fie desemnaţi democratul Sabin Adrian Drăgan şi Petru Carcalete.

Biroul de Conducere al PD-L Suceava va mai avea în componenţă aproximativ 10 vicepreşedinţi şi secretari executivi.

O firmă germană vrea să construiască o fabrică de echipamente în judeţ


Economie



marza Agenţia Română pentru Investiţii Străine a fost apelată de o firmă din Germania, pentru a găsi un loc corespunzător în judeţul Suceava pentru a dezvolta o investiţie de producţie de echipamente. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că la rândul său ARIS a solicitat sprijinul CJ pentru firma germană ce intenţionează să facă o investiţie în zonă şi are nevoie de un teren cu o suprafaţă de aproximativ un hectar.

Gavril Mîrza mai precizează că ARIS menţionează că firma germană va folosi tehnologie de vârf şi doreşte să producă echipamente. Solicitanţii vor ca terenul să fie într-o zonă unde forţa de muncă este calificată în domeniul mecanicii.

Preşedintele CJ Suceava a afirmat că va transmite ARIS că firma germană va putea obţine un teren lângă Centrul Economic Bucovina-Suceava, unde administraţia judeţeană încurajează construcţia mai multor unităţi de producţie.

Judeţul Suceava va contribui anul viitor cu 50. 000 de lei la bugetul Consiliului Regional de Dezvoltare Nord Est


Administratie



marzaPreşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă că Consiliul Regional de Dezvoltare Nord Est (CRDNE) şi-a ales noua conducere anuală, aceasta urmând a fi asigurată de şeful administraţiei judeţene a CJ Vaslui, Corneliu Bichineţ în calitate de preşedinte şi de preşedintele CJ Neamţ, Vlad Marcoci, în calitate de vicepreşedinte.

Gavril Mîrza a mai spus că a fost stabilită şi contribuţia la bugetul CRDNE pentru anul 2008, care va fi de 0,7 lei/locuitor, precizând că judeţul Suceava va plăti aproximativ 50. 000 de lei.

Cât priveşte susţinerea Birourilor de Cooperare Transfrontalieră România-Ucraina şi România-Moldova din Suceava şi, respectiv Iaşi, cele două judeţe vor contribui cu câte 100.000 de lei, iar judeţul Botoşani cu câte 50.000 de lei pentru fiecare din cele două birouri.

CRDNE a mai stabilit înfiinţarea unui birou internaţional al regiunii la Bruxelles, la care vor lucra în prima fază trei persoane, scopul fiind menţinerea unei legături directe între Regiunea de Nord Est şi Comisia Europeană. Gavril Mîrza nu exclude majorarea numărului de angajaţi ai acestui birou, în caz că acest lucru va fi necesar şi chiar se va putea ajunge ca fiecare judeţ component al regiunii să-şi deschidă biroul de cooperare la Bruxelles.

Gavril Mîrza a mai afirmat că a discutat cu regiunile europene partenere ale judeţului Suceava, toate având birouri deschise în Bruxelles, acestea arătând disponibilitate în a oferi sprijin personalului biroului Regiunii de Nord Est.

Război al declaraţiilor între şeful DSVSA şi primarul din Vicovu de Sus


Sanatate



dulgheru petrea Şeful Direcţiei Sanitară.- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Petrea Dulgheru a precizat marţi, că instituţia deţine documente privind rezultatele acţiunii de control organizată sâmbătă dimineaţă în hala de carne a pieţei oraşului Vicovu de Sus, în urma căreia au fost semnalate o serie de nereguli, fiind depistată şi o persoană ce vindea carne de cal. Pe de altă parte autorităţile locale din oraş contestată vehement cele susţinute de conducerea DSVSA Suceava. Primarul oraşului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor şi şeful de post din localitate comisarul şef Ilie Huţanu susţin că veterinarii nu au confiscat nici măcar un kilogram de carne din hală. Mai mult, edilul oraşului bagă mâna în foc că în piaţa din oraşul său nu se vinde carne de cal, şi spune că declaraţiile lui Petrea Dulgheru cu privire la acest aspect sunt pure invenţii.

Cât priveşte hala de carne a oraşului, primarul susţine că este dotată cu gresie, faianţă şi apă caldă, fiind departe de a fi un focar de infecţie, cum au stabilit sanitar-veterinarii, iar piaţa este dotată cu un grup sanitar performant. Edilul mai menţionează că hala a fost dată spre folosinţă către trei agenţi economici din oraş, iar de autorizare aceştia trebuie să răspundă, nu administratorul pieţei.

În schimb, şeful DSVSA Suceava a revenit marţi cu o serie de precizări afirmând că, toate neregulile semnalate au suport real şi pot fi susţinute cu documente. Petrea Dulgheru spune că, deşi acţiunea de control a fost anunţată în prealabil, primarul şi poliţiştii nu s-au prezentat în Piaţă decât în momentul în care inspectorii DSVSA Suceava au încheiat acţiunea de control, fapt care explică de ce nu cunosc situaţia reală din piaţa pe care o gestionează. Petrea Dulgheru menţionează că inspectorii veterinari au fost însoţii de jandarmi din Suceava şi de la pichetul din Vicov.

La începutul controlului directorul Petrea Dulgheru, pentru a nu fi recunoscut de comercianţi s-a deghizat lipindu-şi o mustaţă şi s-a îmbrăcat cu suman şi căciulă de miel pe cap, achiziţionând carne de vita, de porc şi de cal în valoare de 150 lei. Imediat după această acţiune, controlul a fost preluat şi aprofundat de echipa de inspectori ai DSVSA Suceava. „Aceştia contrar afirmaţiilor susţinute de primar şi şeful Postului de Poliţie din Vicovu de Sus au surprins mai mulţi comercianţi ilegali care vindeau carne de porc şi de vită fără a fi supusă expertizării sanitar- veterinare, fără a purta marca de sănătate, fără a avea documente sanitare veterinare, respectiv certificate sanitar veterinare care să garanteze salubritatea cărnii. Au fost luate declaraţii vânzătorilor ilegali, carnea din hala a fost confiscată şi conform legislaţiei sanitare veterinare a fost dirijată spre incinerare la SC Super Star SRL din Rădăuţi” spune Petrea Dulgheru, care a mai adăugat că potrivit documentelor a fost confiscată o cantitate de 65 kg carne, cât despre „condiţiile dezastroase în care se vindea carnea din Piaţa Vicovu de Sus au fost filmate de echipa de inspectori ai DSVSA Suceava” putând fi vizionate.

Primăria Vicovu de Sus a mai fost sancţionata cu amendă, Hala pentru vânzarea cărnii a fost închisă până la remedierea deficientelor, iar redeschiderea acesteia numai cu acordul Primăriei, fără aprobare sanitară veterinară, este considerată de conducerea DSVSA Suceava, „un atentat grav la sănătate publică”.

Biserica Domniţelor, fostul paraclis al Curţii Domneşti


Timp Liber



biserica.domnitelor ''Desăvârşitul Vasile care sta de bună seamă a opta/Minune pe pământ, coroana nemuritorilor,/Căci despre el s-a dus până la marginile lumii,/Mult sgomotoasa faimă şi nici vremea nu o poate întuneca'', scria în martie 1643, la Iaşi, Atanasie Patelarios, cel care a fost în două rânduri patriarh al Constantinopolului. ''Desăvârşitul Vasile'' nu era altul decât Vasile Lupu(1634-1653), luminatul şi ambiţiosul domn al Ţării Moldovei. Pecetea îndelungatei sale domnii asupra Moldovei şi Sucevei a fost profundă, strălucirea de la Curtea Domnească şi avântul culturii, învăţământului, tipăriturilor şi artelor din vremea sa justificând în bună măsură versurile encomiastice ale fostului patriarh al Constantinopolului. Printre altele, Vasile Lupu a reconstruit Curtea Domnească de la Suceava, ctitorind şi un frumos paraclis in 1643, actuala biserică Sfântul Ioan Botezatorul, cunoscută şi sub numele de Biserica Domniţelor(a Coconilor, a Beizadelelor).

Biserica a fost pictată de ''coconii'' domnitorului şi ai boierilor moldoveni

Biserica Sfântul Ioan Botezatorul, cu arhitectura sa compacta şi armonioasă, cu clopotniţa integrată peretelui nord-vestic, şi cu ingenioasele decoraţii exterioare, este un ansamblu plin de farmec, situat la numai 40 de metri de fosta Curte Domnească, în zona centrală a Sucevei. Un uric în limba slavonă din 1569 arată că în locul paraclisului înălţat de Vasile Lupu exista pe vremea aceea o biserică cu acelaşi hram, Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, distrusă din motive necunoscute.
Accesul în sfântul lăcaş se face printr-o uşă în stil gotic de pe latura sudică, deasupra ei putând fi admirată pisania cu stema Moldovei. Interiorul e alcătuit din pronaos, naos şi sfântul altar, primele compartimente fiind desparţite formal de două coloane cu secţiune octogonală. Naosul, luminat de patru ferestre cu chenare gotice, are o boltă cu arcuri piezişe în stil moldovenesc, decorată la bază cu linii în relief şi briuri de piatră zimţată şi terminată cu un cilindru, influenţa barocului fiind destul de pregnantă.
Corpul bisericii este impodobit cu frumoase decoraţiuni exterioare: deasupra suportului de piatră este un brâu de zimţi cu muchii alungite, apoi, mai sus, obişnuitele firide alungite sunt înlocuite cu o mulţime de ferestre aparente, în stil gotic, iar în partea superioară, sub acoperiş, un rând de ocniţe. Un singur contrafort mic se află pe absida altarului, sub chenarul unei mici ferestre.
Turla liliputană, probabil cu dimensiunile cele mai reduse din nordul Moldovei, este aşezată pe o bază pătrată şi apoi pe una stelată, ambele decorate cu ocniţe mici. Exteriorul ei este foarte ingenios asamblat cu patru arcade suprapuse încastrate în adâncime şi cu altele patru în relief, de factură surprinzător de modernă, cu o esenţializare a formelor amintind de Brâncuşi. Acoperişul de sită este fragmentat, urmârind îndeaproape elementele sfântului lăcaş, fiind cuplat cu cel al clopotniţei, soluţie arhitectonică reuşită, care conferă un plus de armonie şi coeziune întregului grup monumental.
Sub acest paraclis al Curţii Domneşti se află o imensă pivniţă decorată cu fresce, lucru inedit pentru un aşezâmânt religios, uşa de acces în încăperile subterane fiind pe sub turnul-clopotniţă, masiv, cu deschideri în toate punctele cardinale.
În curte, o fostă cişmea cu un basorelief reprezentând doi ''coconi'' care ţin în mâini o cruce de mari dimensiuni, şi o ''fântână'' adâncă, dar fără apă, despre care se crede că era gura unui tunel care ducea la Cetatea de Scaun, dau un plus de frumuseţe şi pitoresc sfântului lăcaş.
Tradiţia orală afirmă că Biserica Domniţelor a fost pictată atât în interior cât şi în exterior de ''coconii'' domnitorului şi ai celorlalţi demnitari locali de la Curtea Domnească din Suceava, gest artistic unic în epoca Evului mediu, care denotă deschiderea, grija pentru educaţia tinerilor şi ideile novatoare de la curtea lui Vasile Lupu. In 1643, anul înălţării şi pictării bisericii Sfântul Ioan Botezatorul, copiii domnului aveau următoarele vârste: Ioan 18 ani, Maria 15 ani şi Ruxandra 10 ani. Pictura interioară a fost aproape complet deteriorată, singurele urme fiind vizibile în jurul ancadramentelor ferestrelor din pronaos, arabescurile unor motive florale ample fiind redate în culori sobre. La fel de distrusă este şi pictura exterioară, fiind abia descifrabile câteva fragmente de scene reprezentând balauri înaripaţi, mari vaze cu flori şi motive geometrice. Desenul stângaci, cu linii pregnante de culoare roşu-cărămiziu este o probă serioasă în favoarea ipotezei că frescele au fost executate de nişte copii sau adolescenţi, nu de vreun maestru al artei bisericeşti.
Jefuită şi incendiată în toamna anului 1650, de către tătari şi apoi de cazacii zaporojeni, deoarece Vasile Lupu nu era de acord cu căsătoria dintre fiica sa, domniţa Ruxandra, şi Timus Hmelniţki, fiul temutului hatman Bogdan Hmelniţki, Biserica Domniţelor a fost restaurată şi zugravită din nou în 1884, pe cheltuiala sucevenilor Gheorghe Drîmbei şi Dumitru Matasar(un negustor foarte bogat), apoi în anii 1924-1925, de către Comisia Monumentelor Istorice, sub conducerea arhitectului Horia Teodoru, şi în sfârşit, în anii din urmă, cu fonduri provenite de la Ministerul Culturii şi Cultelor.

Catapeteasma, o piesă de referinţă pentru barocul moldovenesc

O bună cunoscătoare a artei Evului mediu romanesc, Marina Ileana Sabados, observa pe bună dreptate încă din 1978, în ''Suceava-Anuarul Muzeului Judeţean'', că iconostasul de la această biserică este o remarcabilă operă de sculptură medievală, o piesă de referinţă pentru barocul moldovenesc din secolul al XVIII-lea.
''Tehnica în care este realizată sculptura catapeteasmei constituie una din principalele caracteristici ale . Este vorba despre o tehnică mixtă în care predomină relieful înalt, dând uneori sugestia de ronde-bosse-datorită faptului că alto-relieful este combinat cu traforul, ceea ce crează impresia de în lemn; alături de relieful înalt se mai folosesc basso-relieful şi chiar tehnica meplat (cu relief foarte puţin evidenţiat), fără ca aceste din urmă tehnici să se evidenţieze. Prin folosirea mai multor planuri de profunzime, se realizează un joc de umbre şi lumini, ceea ce conferă piesei o anumită picturalitate caracteristică stilului baroc, în general'', afirmă M.I. Sabados. Numeroasele motive decorative folosite, leul, vulturul, grifonul, şarpele cu cap de balaur, îngerii în zbor purtând coroana, cornul abundenţei, amfora, frunza de acant, frunza de viţă de vie şi ciorchinii de strugure, macii, spicul de grâu s.a., toate mesteşugite cu o rară artă a detaliului, precum şi ştiinţa compoziţiei fac din catapeteasma de la Biserica Beizadelelor o piesă de valoare din patrimoniul cultural naţional.
Un colectiv de arheologi condus de cunoscutul medievist Mircea D. Matei a efectuat în anii 1987-1989 săpături în incinta sfântului lăcaş, descoperind în partea de sud urmele unei impunatoare construcţii de zid, cea mai importantă construcţie de piatră (11,75X4,5 metri) după Curtea Domnească. Specialiştii au emis ipoteza foarte plauzibilă că aici se afla palatul primului mitropolit al Moldovei, Iosif I, şi al urmaşilor săi, până în prima jumătate a secolului al XVI-lea, când sediul Mitropoliei s-a mutat la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. În această nouă perspectivă, mai mult ca sigur vechiul lăcaş, semnalat în uricul din 1569, era paraclisul primului palat mitropolitan.
Ctitorul paraclisului înălţat în 1643, Vasile Lupu, care se numea Lupu Coci înainte de a obţine domnia, provenea dintr-o familie din Macedonia stabilită în ţara Românească cu trei generaţii înainte de naşterea sa (în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea), aşa cum a arătat cu argumente serioase istoricul Constantin Şerban, în cartea sa ''Vasile Lupu, Domn al Moldovei'', publicată în 1991 la editura Academiei Române.
Domnia sa a fost autoritară şi reformatoare în toate domeniile, de la economie, justiţie şi învăţământ până la biserică şi cultură.
Beneficiind de susţinerea şi sfaturile unor mari ierarhi şi cărturari ai vremii, mitropolitul Varlaam, autorul ''Cazaniei'', apărută tot în 1643, cronicarul Grigore Ureche, mitropolitul Kievului, Petru Movilă, ieromonahul Sofronie Pociaţki, fost rector al Colegiului din Kiev şi alţii, domnitorul Vasile Lupu a ctitorit, reconstruit şi înzestrat cu danii peste 40 de lăcaşuri de cult, cea mai renumită fiind fastuoasa biserică Trei Ierarhi din Iaşi. Tot el a înfiinţat primele tipografii din istoria Moldovei, la Iaşi şi Suceava, a deschis noi şcoli, a sprijinit tipărirea unor cărţi care au stat la baza dezvoltării culturii şi literaturii în limba română, a impulsionat dezvoltarea ştiinţei şi a creaţiei artistice (care a atins un nivel european în epoca sa), fapte cunoscute şi comentate favorabil la toate curţile mari ale vremii.
Drept urmare, acelaşi autor bizantin, Atanasie Patelarios, constata într-un limbaj preluat şi de ''domnii roşii'' din ultimele decenii ale secolului al XX-lea, că în Moldova lui Vasile Lupu venise veacul de aur: ''Veacul de aur de care ai auzit acuma e in hotarele Moldovei...''.

Promovabilitate bună la teza cu subiect unic de la disciplina matematică


Invatamant



Monacu vasileInspectoratul Şcolar Suceava se declară mulţumit de rezultatele obţinute de elevii claselor a VII-a şi a VIII-a , la teza cu subiect unic susţinută de elevii suceveni la disciplina matematică. Adjunctul IŞJ Suceava, Vasile Monacu a declarat marţi, într-o conferinţă de presă că procentul de 83,79 la sută de note peste 5 (cinci) atribuite la clasa a VII, şi cel de 92,97 la sută, la clasa a VIII-a arată că în judeţul Suceava sunt profesori care îşi fac datoria, iar elevii au o bună pregătire intelectuală, astfel că activitatea poate fi apreciată ca fiind la nivelul standardelor impuse de curriculum-ul naţional.

Elevii claselor a VII-a au fost notaţi cu 1359 de note sub 5,00 iar la polul opus 563 de şcolari au luat note de 10, iar în cazul celor de-a VIII-a 589 note au fost sub 5,00 dar în schimb au existat 683 note de 10.

La testarea de la matematică au participat 8207 elevi de clasa a VII-a din totalul de 8414 elevi înscrişi, iar la clasa a VIII-a tezele au fost susţinute de 8219 elevi din totalul de 8414 înscrişi.

Marţi, a avut loc susţinerea tezei cu subiect unic la istorie şi geografie la care au participat doar elevii din ultimul an de gimnaziu.

Peste 100 miliarde de lei vechi necheltuite de învăţământul sucevean se vor întoarce la bugetul de stat


Invatamant



lungu lucian După ce mai multe licitaţii au fost contestate de firme care nu au fost declarate câştigătoare, o sumă de peste 100 miliarde de lei vechi se va întoarce la bugetul de stat, deoarece nu a putut fi cheltuitã în acest an. Şeful IŞJ Suceava, Lucian Lungu a declarat marţi, într-o conferinţă de presă că este vorba despre cazul licitaţiilor pentru achiziţionarea de mobilier şcolar şi pentru cumpărarea de calculatoare şi laptop-uri pentru şcoli. Pentru mobilier şcolar IŞJ Suceava avea alocate de la Guvern aproximativ 20 de miliarde de lei vechi iar pentru calculatoare, laptop-uri şi copiatoare s-au repartizat peste 40 de miliarde de lei vechi.

Alte peste 30 de miliarde nu au putut fi cheltuite din cauza unui viciu de procedurã – caiet de sarcini incomplet – pentru realizarea campusului de la Şcoala Specială „Sfântul Andrei” din Gura Humorului.

Şeful IŞJ Sceava, Lucian Lungu a spus că în momentul revenirii sale la şefia Inspectoratului, 7 septembrie 2007, licitaţiile erau în derulare şi că acestea au fost contestate în urma adjudecării. Acesta a mai precizat că anul viitor banii se vor întoarce în judeţ, astfel există toate şansele ca achiziţiile, respectiv investiţiile acestea să poată fi realizate în cele din urmă.

În primele cazuri, respectiv pentru achiziţionarea de mobilier şcolar şi pentru cumpărarea de calculatoare şi laptop-uri pentru şcoli, licitaţiile au fost organizate de IŞJ Suceava, în ultimul - realizarea campusului de la Şcoala Specială „Sfântul Andrei” din Gura Humorului, CJ a fost organizatorul.

Grav accident de circulaţie la Vama


Actualitate



Un bărbat din Valea Moldovei a ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident de circulaţie. Potrivit IPJ Suceava, luni, după-amiază, pe D.N. 17, în afara localităţii Molid, comuna Vama, P.VASILE, în vârstă de 50 ani, din comuna Valea Moldovei, posesor al permisului de conducere categoriile ,,BE, CE” din anul 1976, în timp ce conducea autoturismul marca ,,Dacia”, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de deplasare, întrând în coliziune laterală cu autoturismul ,,Ford Mondeo”, condus regulamentar în aceeaşi direcţie de V.ADRIAN, în vârstă de 35 ani, din comuna Şcheia, posesor al permisului de conducere categoria ,,B’’ din anul 1992.

Din impact a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto P.VASILE, care a fost transportat la spital, necesitând pentru vindecare aproximativ 30 zile îngrijiri medicale

Ambii şoferi purtau centură de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sindicaliştii din cinci confederaţii vor picheta prefectura Suceava


Actualitate



sigle_sindicateConfederaţiile sindicale Cartel ALFA, BNS, CNSRL Frăţia, CSDR şi Meridian vor organiza miercuri, între orele 11:00 şi 12:00 pichetarea Prefecturii Suceava. Reprezentanţii filialelor sucevene a CNS Cartel ALFA, Timofte Miftode, a CSDR - Gheorghe Vlădău, a BNS- Iordănel Secrieru, a CNS Meridian- Cezar Straton, şi a CNSRL- frăţia Dan Dumitru au precizat că în următoarea perioadă sindicatele vor participa la o greva de avertisment şi la mitingul de protest ce va fi organizat.

Potrivit lui Timofte Miftode, liderul local al CNS Cartel ALFA, filialele sindicale semnatare îşi exprimă dezacordul ferm faţă de propunerea de modificare a Legii 130/1996, republicată, privind contractele colective de muncă. „Prin această modificare se doreşte de fapt anularea în tot sistemul bugetar a drepturilor câştigate în timp prin contracte şi prin hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte salariul minim pe economie, care se află în blocaj total de mai bine de o lună, sindicatele constată dezinteresul Guvernului în ajungerea la o soluţie” precizează reprezentanţii celor cinci filiale locale sindicale.

Sindicatele mai sunt nemulţumite şi de faptul că Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a refuzat să îşi îndeplinească obligaţia prevăzută de lege de a concilia între cele două părţi, patronate şi sindicate, care se află în dezacord privind negocierea Actului Adiţional la Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional 2007-2010.

„Având în vedere acestea, filialele sindicale au hotărât să recurgă la mijloacele legale de luptă sindicală în vederea susţinerii revendicării legitime a lucrătorilor români: aceea de a beneficia de un salariu minim decent, care să reflecte realităţile economice şi sociale; un salariu minim, dacă nu european, cel puţin în curs şi cu şanse de a deveni european” au conchis reprezentanţii filialelor sucevene a Cartel ALFA, BNS, CNSRL Frăţia, CSDR şi CNS Meridian.

PDL Suceava va trebui să-şi caute sediu



Partidul politic ce va lua fiinţă prin comasarea PD şi PLD va trebui să-şi găsească un sediu în municipiul Suceava. Aceasta în condiţiile în care PD foloseşte un spaţiu închiriat de la PSD, iar PLD are ca sediu un apartament cu trei camere.

Liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a declarat că respectivul contract de închiriere pentru spaţiul în care funcţionează Organizaţia Judeţeană a PD "a fost semnat cu democraţii, nu cu liberal-democraţii". Virginel Iordache a precizat că PSD Suceava nu va evacua PD din sediu şi că va da un răgaz noii formaţiuni politice să-şi găsească un spaţiu în care să-şi desfăşoare activitatea.

PNL Suceava îşi propune să obţină 20 la sută la locale



PNL Suceava doreşte să obţină 20 la sută din voturile sucevenilor la alegerile locale din 2008. Potrivit liderului filialei, Ion Lungu, pentru a obţine acest scor electoral va trebui regîndită strategia de comunicare şi este nevoie de "foarte multă muncă".

Ion Lungu a spus că procentul obţinut de PNL în judeţul Suceava, de 13,01 la sută din voturi, nu este foarte rău, dar că trebuie să fie îmbunătăţit şi să ajungă la 20 la sută la alegerile locale din 2008 în condiţiile în care, la alegerile locale din 2004 PNL a obţinut 24 la sută la CJ. La alegerile europarlamentare, PNL Suceava a obţinut cel mai bun rezultat din judeţ la Gura Humorului – 42,51 la sută – şi cel mai slab în Siminicea – 2,98 la sută. În mediul urban, PNL a obţinut 19,66 la sută şi 7,30 la sută în mediul rural.

ISJ trebuie să returneze 10 milioane de lei la bugetul de stat


Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Lucian Lungu, a declarat că după ce mai multe licitaţii au fost contestate de firme care nu au fost declarate cîştigătoare, o sumă de peste 10 milioane de lei se va întoarce la bugetul de stat, deoarece nu a putut fi cheltuită în acest an.

Este vorba despre licitaţiile pentru achiziţionarea de mobilier şcolar şi pentru cumpărarea de calculatoare şi laptop-uri pentru şcoli. Pentru mobilier şcolar, ISJ a avut alocate de la Guvern aproximativ 2 milioane de lei, iar pentru calculatoare, laptop-uri şi copiatoare s-a repartizat peste 4 milioane de lei. Alte peste 3 milioane de lei nu au putut fi cheltuite din cauza unui viciu de procedură (caiet de sarcini incomplet) pentru realizarea campusului de la Şcoala Specială "Sfîntul Andrei" din Gura Humorului. Lucian Lungu a spus că în momentul revenirii sale la şefia ISJ, 7 septembrie 2007, licitaţiile erau în derulare şi că acestea au fost contestate în urma adjudecării. Acesta a mai precizat că anul viitor banii se vor întoarce în judeţ, astfel că există toate şansele ca achiziţiile, respectiv investiţiile acestea să poată fi realizate în cele din urmă.

Judeţul Suceava va contribui cu 50.000 de lei la bugetul Consiliul Regional de Dezvoltare Nord-Est

În 2008


Ieri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că membrii Consiliului Regional de Dezvoltare Nord-Est (CRDNE) şi-au ales noua conducere anuală, aceasta urmînd a fi asigurată de şeful CJ Vaslui, Corneliu Bichineţ în calitate de preşedinte, şi de preşedintele CJ Neamţ, Vlad Marcoci, în calitate de vicepreşedinte.

Gavril Mîrza a mai spus că a fost stabilită şi contribuţia la bugetul CRDNE, care pentru anul 2008 va fi de 0,7 lei/locuitor, precizînd că judeţul Suceava va plăti aproximativ 50.000 de lei. În ceea ce priveşte susţinerea Birourilor de Cooperare Transfrontalieră România-Ucraina şi România-Republica Moldova, din Suceava şi, respectiv Iaşi, se va contribui cu cîte 100.000 de lei, iar judeţul Botoşani cu cîte 50.000 de lei, pentru fiecare din cele două birouri.

Zăpezile Crăciunului


Ieri dimineaţă, la Suceava, temperaturile au scăzut sub 0 grade şi a nins. Frigul nu a părut însă să-i deranjeze pe suceveni, care s-au bucurat din plin de fulgii de nea.

Zăpezile Crăciunului
"Suflăm în pumni, ca să ne încălzim, dar sperăm că şi de Crăciun vom avea zăpadă", ne-a spus un sucevean.