luni, 14 iulie 2008

Organizare spartană la PD-L Suceava

Organizare spartană la PD-L Suceava


Democrat liberalii suceveni strâng rândurile după alegerile locale pe care le-au câştigat la toate capitolele. Conştienţi că va veni un examen cel puţin la fel de important ca cel din iunie şi anume alegerile parlamentare din toamnă, PD-L-iştii şi-au mobilizat toţi aleşii locali, primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni pentru a-şi face treaba în mod exemplar în interesul comunităţilor care i-au votat convinşi fiind că în acest fel succesul la viitorul scrutin va fi asigurat. «Funcţiile obţinute de oamenii noştri la alegerile locale din iunie începând cu cele din administraţia judeţeană şi terminând cu cele din administraţiile locale ne obligă foarte mult în perspectiva alegerilor generale din toamnă », a declarat secretarul general adjunct al organizaţiei judeţene a PD-L, consilierul judeţean Ioan Bălan (foto). El a adăugat că la nivelul biroului judeţean de conducere al PD-L s-a organizat activitatea de aşa manieră încât fiecare ales local să fie responsabilizat şi determinat să-şi ducă la îndeplinire sarcinile administrative şi politice. « Dacă mi se permite o comparaţie aş putea spune că am organizat activitatea în mod spartan », a precizat Bălan, care deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei de buget finanţe a Consiliului Judeţean.

Consilierii judeţeni PD-L vor asigura asistenţă administraţiilor locale

Secretarul general adjunct al PD-L Suceava a arătat că fiecare din cei 18 consilieri judeţeni ai partidului a primit ca sarcină să se ocupe de un anumit număr de localităţi, să sprijine autorităţile administraţiei publice locale în activitatea lor şi să asigure asistenţa necesară acolo unde este nevoie. « Consilierii noştri judeţeni vor participa la şedinţele deliberativelor locale pentru a impulsiona aleşii să-şi facă treaba şi pe primari să pună în practică proiectele cu care au câştigat alegerile. De asemeanea ei vor prelua problemele cu care se confruntă comunităţile pe care le vor aduce în plenul Consiliului Judeţean acolo unde vom găsi soluţiile pentru rezolvarea lor. Sunt multe localităţi care au fost neglijate de primarii PSD ce s-au aflat în fruntea lor în mandatele trecute şi acum trebuie ajutate », a mai spus Bălan.