luni, 20 august 2007

Liberalii cred că moţiunea de cenzură este emanaţia clientelei politice a PSD

Liberalii cred că moţiunea de cenzură este emanaţia clientelei politice a PSD

Politica


Lungu.JPGPreşedintele PNL Suceava, Ion Lungu a criticat hotărârea PSD de a introduce moţiune de cenzură în Parlamentul României spunând că în realitate moţiunea nu este dorinţa social-democraţilor ci doar „a grupurilor de interese din jurul preşedintelui Mircea Goeană”. Ion Lungu a acuzat PSD că nu are motive reale de a introduce moţiunea şi că de fapt ea este doar emanaţia clientelei politice a PSD care „nu înţelege democraţia şi nu poate sta un întreg ciclu electoral în opoziţie”. „Guvernarea actuală este eficientă şi PNL nu este dispus să negocieze nici un alt program de guvernare”, a ţinut să precizeze Ion Lungu explicând că PNL nu va avea nici un fel de problemă să treacă în opoziţie dacă acest lucru este dorit de Parlament, prin votul pentru Moţiune. Acesta a atras însă serios atenţia asupra pierderilor care ar surveni de pe urma schimbării Guvernului, pierderi din sectorul de infrastructură al judeţului, „acolo unde sunt deja o serie întreagă de proiecte în derulare” şi în cel de dezvoltare al sănătăţii şi învăţământului. „Instabilitatea politică ce se prefigurează va duce implicit la încetinirea proiectelor şi în majoritatea cazurilor chiar la blocaj. Cu siguranţă un alt Guvern va avea o altă listă de priorităţi şi o altă strategie de pus în aplicare”, a mai spus liderul liberalilor suceveni.

0 comentarii: