miercuri, 10 octombrie 2007

Bucovina, liberă de birocraţie



• susţine prefectul Sucevei, Orest Onofrei

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, intenţionează să lanseze un
program-pilot ce îşi propune "umanizarea comportamentului
funcţionarilor" şi crearea unui climat prietenos în instituţiile
publice, care să-i determine pe sucevenii plecaţi la muncă în
străinătate să se întoarcă acasă. Prefectul a spus că majoritatea
românilor plecaţi în străinătate au reţineri să se întoarcă acasă din
cauza climatului neprietenos şi atitudinii cu care sînt trataţi în
instituţiile publice subliniind că, în condiţiile în care nivelul
salariilor în multe domenii se apropie de nivelul din ţări
vest-europene, aceasta nu mai este o motivaţie pentru ca aceştia să nu
revină în ţară. "Mulţi dintre bucovineni se simt acum mai
acasă la Torino sau Londra, pentru că beneficiază de o atitudine
corectă a autorităţilor de acolo. De aceea, noi vrem să creăm şi în
Bucovina un asemenea climat pentru ca aici românii să nu se simtă
trataţi ca nişte străini"
, a spus dl Onofrei. Prefectul a
subliniat că funcţionarii vor trebui să se comporte cu toţi
contribuabilii "mai amabil decît s-ar purta cu şefii lor direcţi" şi să
vină în sprijinul cetăţeanului şi să-şi umanizeze comportamentul. "Vrem
să declarăm Bucovina liberă de birocraţie şi pentru că există o
tradiţie administrativă în această zonă înainte de instaurarea
regimului totalitar"
, a mai spus dl Onofrei. Prefectul a
adăugat că acest proiect a fost iniţiat la Suceava pentru că este zona
cu cei mai mulţi cetăţeni plecaţi la muncă în străinătate şi că îşi
doreşte ca acest judeţ să aibă, în doi-trei ani, cei mai mulţi români
reveniţi acasă. "Vom deschide şi o linie telefonică specială
gratuită la care românii plecaţi în străinătate să spună care sînt
motivele care îi împiedică să se întoarcă în ţară"
, a mai spus dl Onofrei.

Powered by ScribeFire.

0 comentarii: