duminică, 30 septembrie 2007

Numărul fălticenenilor care au nevoie de însoţitori este în creştere

Programul de guvernare pe perioada 2004 - 2009 prevede măsuri deosebite pentru protecţia persoanelor cu handicap grav. Pînă în luna mai a anului 2001, asistenţii persoanelor cu handicap grav îşi primeau drepturile de la inspectoratele teritoriale judeţene.

Printr-o hotărîre a Guvernului, din 2001, cheltuielile pentru asigurarea drepturilor şi obligaţiilor acestor persoane sînt suportate din bugetul local. Dacă în 2006, la nivelul municipiului, au fost în plată 132 de asistenţi ai persoanelor cu handicap, anul acesta, numărul lor a crescut la 175, mai exact cu 30 la sută. Suplimentarea cu 43 de posturi de asistenţi personali a fost aprobată de aleşii fălticeneni în şedinţa ordinară de joi. Bugetul local are prognozate, în 2007, cheltuieli pentru salariile acestor persoane în valoare de peste 1 milion de lei noi.

La ultimul rectificativ, judeţul Suceava nu a primit nici un leu în plus

Prin rectificarea bugetului de stat din 11 septembrie, Suceava nu a primit nici un leu în plus comparativ cu prevederile iniţiale. Afirmaţia aparţine vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Stela Acatrinei, care a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, că în aceeaşi situaţie se află şi celelalte judeţe din ţară.

Astfel, la rectificativul de astăzi al bugetului, dezbătut în plenul deliberativului judeţean, repartizată va fi doar cota de 20 la sută primită de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, adică 16,06 milioane de lei. Sumă este infimă pentru nevoile de finanţare a judeţului, care sînt apreciate la 250 milioane de lei. Bugetul executivului judeţean va fi rectificat cu aproximativ 9 milioane de lei, bani exclusiv din venituri proprii. "Acestea nu asigură nici măcar 10 la sută din nevoile de fonduri pe care le are Consiliul Judeţean cu instituţiile din subordine şi activităţile pentru care asigurăm finanţare", a spus dna Acatrinei. Astfel, doar solicitările privind necesarul de fonduri pentru învăţămîntul special, unităţile de cultură, Direcţia de Asistenţă Socială şi reparaţiile drumurilor se ridică la 43,5 milioane de lei. "Poate, într-un viitor apropiat, Guvernul va realiza că unităţile administraţiei publice locale trebuie să funcţioneze, iar executivul central să nu aibă doar un rol decorativ, ci unul efectiv. Dacă vor exista bani, toate unităţile din judeţ vor putea să-şi deruleze programele pe care le au pentru 2007", a mai adăugat vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

Căruţele ucigaşe

Liderul organizaţiei municipale a Partidului România Mare, Ioan Herghelegiu, face apel la autorităţile locale să ia măsuri de stopare a circulaţiei căruţelor prin reşedinţa de judeţ.

Dl Herghelegiu susţine că indivizi certaţi cu legea şi cu lipsă de bună cuviinţă îşi conduc fără jenă atelajele chiar prin centru urbei şi că a fost martor la un grav accident de circulaţie, la originea căruia a stat tocmai un astfel de căruţaş. "Există căruţe conduse de anumiţi indivizi certaţi cu legea şi cu buna cuviinţă care, efectiv nu au ce căuta prin oraş. Este inadmisibil ca prin centrul urbei să nu putem circula din cauza acestora", a subliniat dl Herghelegiu, cerînd edililor şi poliţiştilor de la circulaţie să fie vigilenţi. Aceasta şi pe fondul unei hotărîri a Consiliului Local, care stabileşte un orar pentru accesul în municipiu a atelajelor.

Recompense pentru profesori merituoşi

Fălticeni


Cu prilejul Zilei Internaţionale a Profesorilor, Casa Corpului Didactic "George Tofan" Suceava organizează Balul Profesorului Sucevean. Dascălii care au obţinut rezultate deosebite în anul şcolar 2006/2007 vor fi premiaţi de Consiliul Local.

Consilierii au avut totuşi şi obiecţii faţă de modul în care sînt desemnaţi profesorii care urmează a fi premiaţi, de aceea aceştia vor rămîne necunoscuţi pînă la ora festivitaţii.

Lemne pentru sinistraţii din Tecuci

Cîmpulung Moldovenesc



În urmă cu două zile, Consiliul Local a aprobat acordarea a 350 metri pătraţi material lemnos pentru sinistraţii din Tecuci. "Am luat legătura cu primarul din Tecuci, ca să vedem exact ce au nevoie.

Ne-au spus că le este cel mai necesar lemnul pentru construcţii, iar municipiul nostru poate să acorde acest ajutor", a spus viceprimarul Ovidiu Tudorici. De coordonarea acţiunii se va ocupa viceprimarul şi o comisie de consilieri.

A rămas fără carnet pentru... aroganţă


În urmă cu două zile, un şofer în vîrstă de 33 de ani a rămas fără permis de conducere, după ce a fost oprit de poliţişti pentru control. Acţiunea s-a petrecut pe strada Mirăuţi în jurul orei 15. "A avut loc un accident de circulaţie, una dintre maşinile implicate în accident era parcată pe diagonală, pe trecerea de pietoni, eu am claxonat pentru că vroiam să virez spre strada Mirăuţi şi nu ştiam ce caută maşina acolo.
A rămas fără carnet pentru... aroganţă
Poliţiştii mi-au spus mişcă-te. I-am întrebat de ce vorbesc urît cu mine. Mi-au luat carnetul pentru asta", ne-a declarat şoferul. Agentul şef Gherasim Dănuţ ne-a prezentat o altă variantă. "La volanul maşinii aflate pe trecerea de pietoni se afla un şofer beat, care a provocat un accident de circulaţie în lanţ, în care au fost implicate trei maşini. Nu am mutat-o pentru că nu are cine să o conducă, şoferul este sub influenţa băuturilor alcoolice. Domnul a rămas fără carnet pentru că nu a respectat indicaţiile poliţistului. A claxonat, i s-a făcut semn să continue drumul, el a oprit maşina ca să ne înveţe să ne facem meseria. Ne-a ameninţat că ne face nu ştiu ce. Nu am vorbit urît cu el. Sînt martori şoferii implicaţi în accidentul rutier şi nu mă refer la cel care a provocat şi care este sub influenţa băuturilor alcoolice. Agentul nu i-a spus mişcă-te pentru că avea fluierul în gură, nu avea cum", ne-a declarat agent şef Gherasim Dănuţ. Martorii aflaţi la faţa locului spun că dreptatea este de partea oamenilor legii, şoferul rămas fără carnet fiind foarte arogant.

Primarul de Dărmăneşti, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Parchetul de pe lîngă Judecătoria Suceava a început urmărirea penală faţă de Gavril Galan, primar de Dărmăneşti, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Primarul este cercetat că nu a dispus urmărirea, potrivit legii, şi nu a urmărit personal efectuarea lucrărilor de balastare a drumurilor comunale, construirea de podeţe aferente, a lucrărilor de reparaţie şi modernizare efectuate la mai multe spaţii cu destinaţie social-culturală din comuna pe care o conduce, lucrări supraevaluate şi achitate, afirmă poliţiştii, din fondul de rulment al Primăriei. Prejudiciul creat statului urmează a fi stabilit prin efectuarea unei expertize contabile şi a unei expertize tehnice în construcţie. "Nu sînt vinovat cu nimic. Sînt 3 personaje care au depus cine ştie ce reclamaţii împotriva mea. Am duşmani care mă sapă şi mă vor doborît. Nu ştiu dacă e vorba de o chestie politică la mijloc. Ştiu, însă, că după ce se va finaliza totul, se va demonstra că totul nu a fost decît o poveste de adormit copiii. Sînt sătul de intrigi!", a spus primarul.

La şcoală, printre moloz



Deşi anul şcolar a început de două săptămîni, elevii Grupului Şcolar din Cajvana învaţă printre grămezi de moloz şi scînduri. Asta pentru că lucrările de renovare nu au fost finalizate.

La şcoală, printre moloz
Pe un ton optimist, directorul instituţiei a anunţat că lucrările vor fi încheiate pînă la sfîrşitul anului...

Cristina Casandra, nominalizată în lotul provizoriu pentru JO 2008

Consiliul Federal al FR de Atletism, întrunit ieri, a nominalizat 24 de atleţi, printre care şi suceveanca Cristina Casandra, în lotul provizoriu pentru Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, lista urmând a fi prezentată Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Criteriile după care au fost selecţionaţi sportivii sunt îndeplinirea baremului pentru JO, modul în care au răspuns convocărilor la lotul naţional şi felul în care şi-au îndeplinit obiectivele. În lista de 24 de sportivi au fost incluşi şi atleţi care şi-au îndeplinit până în prezent doar baremul B pentru JO, dar sunt foarte aproape de a-l reuşi pe cel A. Lista de sportivi poate suferi oricând modificări, dacă există atleţi care nu îşi îndeplinesc obiectivele la competiţii.
La acest lot s-ar mai putea adăuga cel puţin două sportive, având în vedere că ştafeta feminină de 4x400 m s-a calificat la JO, iar printre cei 24 de sportivi figurează doar două componente ale acestei ştafete, Ionela Târlea şi Angela Moroşanu. Ştafeta va fi completată după Campionatele Mondiale în sală din martie 2008, de la Valencia.

Prima întâlnire cu suporterii

Astăzi, în cadrul etapei a II-a a campionatului naţional de volei, divizia A2, echipa locală CSMU LPS Suceava joacă primul meci pe teren propriu. Adversarul, Constam Buzău, este unul faţă de care echipa noastră nu are amintiri prea plăcute. În ultimele două sezoane ne-a bătut de fiecare dată, atât acasă cât şi în deplasare. Acum lucrurile stau altfel. Puternica echipă din Buzău din sezoanele precedente a promovat în prima divizie, formaţia rămasă în liga a doua fiind formată doar din juniori, care nu ar trebui să ne pună mari probleme. Meciul începe de la ora 10.30 şi va fi găzduit de Sala Unirea. Pentru meciul de astăzi, antrenorul Victor Pancu are la dispoziţie aproape întreg lotul, singurul absent fiind Chitic, accidentat. Reamintim că în prima etapă, desfăşurată sâmbăta trecută, formaţia noastră a fost învinsă la Ploieşti, de Videoclip din localitate, cu 3-2. În acest an, seria est a eşalonului doi al voleiului românesc este formată din opt echipe. După ce vor juca în sistem tur-retur până la finele anului, primele patru se vor califica în a doua parte a campionatului, unde vor lupta să ocupe primele două locuri, care asigură prezenţa la barajul pentru promovarea în prima divizie.

Egal de moral pentru Juventus

• Într-un meci contând pentru etapa a VII-a, CF Brăila – Juventus Fălticeni 0-0

Prin rezultatul de la Brăila şi mai ales prin jocul bun practicat, fotbaliştii fălticeneni au arătat că au depăşit momentul greu cauzat de înfrângerea în faţa Rarăului Câmpulung Moldovenesc, în runda precedentă. Oaspeţii au avut şansa deschiderii scorului chiar în primul minut al confruntării de la Brăila, însă balonul trimis cu capul de Sava a nimerit doar bara. După o altă ocazie irosită de Cozma, jucătorii gazdă au trecut pe lângă gol la jumătatea primei reprize, când Zaharia a respins cu greu balonul în bara laterală. Partea secundă a debutat cu o mare ratare a lui A. Aileni, care a fost imitat mai târziu şi de A. Pânzariu, Şuleru sau Ciopraga. Juventus a evoluat în alcătuirea Zaharia – Craiu (42 Dumistrăcel), Sava, Ciopraga, F. Aileni, O. Bosancu (80 Pantea) – Şuleru, A. Pânzariu, Cozma (90 F. Pânzariu) – Prisacă, A. Aileni (88 Vrabie).

Fotbal Club Cetatea Suceava - Victorie muncita

• Într-un meci contând pentru etapa a VII-a, Cetatea Suceava – Laminorul Roman 1-0 (0-0)

Puşi în gardă de prestaţiile sucevenilor din acest debut de campionat, romaşcanii au opus un joc ultradefensiv, care le-a creat vizibile probleme la construcţie fotbaliştilor pregătiţi de Marian Pană. Astfel, prima repriză a fost destul de anostă, gazdele periclitând serios doar în două rânduri poarta lui Zebreniuc, prin Homneac şi Dicher. Odată cu introducerea în teren a lui Apetri şi Tomaz, jocul Cetăţii a crescut mult în substanţă în partea secundă. Sucevenii au ţinut mai mult mingea, viteza de circulaţie a balonului a crescut, aşa că ocaziile de gol la poarta adversă s-au înmulţit. După o serie de ratări semnate de Celpan, Onciu şi Dicher, golul izbăvitor a venit în minutul 71. Tomaz a intrat vijelios în careul advers pe partea dreaptă a atacului sucevean, unde a fost faultat grosolan de fundaşul central Marin. Lovitura de pedeapsă dictată de centralul Ionuţ Brânzei din Botoşani a fost transformată impecabil de Celpan. Cetatea a evoluat în alcătuirea Roheţki – Leuciuc, Ungureanu, Nicolau, Halip – Homneac (46 Apetri), Onciu, Celpan (86 Mitruc), Cojenel – Dicher (88 Butnaru), Iordache (60 Tomaz).

Rezultatele etapei a VIII-a:

Cetatea Suceava - Laminorul Roman 1 - 0
FC Bârlad - CFR Paşcani 3 - 0
Pambac Bacău - Oţelul II Galaţi 1 - 0
Leonard Paşcani - Aerostar Bacău 0 - 0
Poli Galaţi - Ceahlăul II Piatra Neamţ 1 - 0
CF Brăila - Juventus Fălticeni 0 - 0
Cetatea Târgu Neamţ - Willy Bacău - se joacă astăzi
Bujorul Târgu Bujor - Poli II Iaşi – se joacă astăzi
FCM Bacău II - Rarăul Câmpulung Moldovenesc - se joacă luni

Clasament:
1 Cetatea Suceava 7 7 0 0 26-0 21
2 Poli Galaţi 7 5 1 1 9-1 16
3 Pambac Bacău 7 5 1 1 16-11 16
4 Poli II Iaşi 6 4 1 1 12-4 13
5 FCM Bacău II 6 4 1 1 9-3 13
6 Cetatea Târgu Neamţ 6 4 0 2 11-9 12
7 FC Bârlad 7 3 1 3 8-7 10
8 Willy Bacău 6 3 1 2 11-11 10
9 Aerostar Bacău 7 2 3 2 3-7 9
10 CF Brăila 7 2 2 3 12-12 8
11 Laminorul Roman 7 2 2 3 11-11 8
12 Oţelul II Galaţi 7 2 1 4 9-11 7
13 Juventus Fălticeni 7 2 1 4 4-12 7
14 CFR Paşcani 7 2 0 5 6-14 6
15 Rarăul Câmpulung Moldovenesc 6 1 2 3 7-9 5
16 Ceahlăul II Piatra Neamţ 7 1 1 5 4-12 4
17 Bujorul Târgu Bujor 6 0 2 4 3-14 2
18 Leonard Paşcani 7 0 2 5 3-16 2

Migraţia forţei de muncă lasă firmele fără meseriaşi, chiar dacă oferă salarii peste 300 de euro


Imprimare


Sucevenii proaspăt absolvenţi nu s-au prea înghesuit la Bursa locurilor de muncă organizată special pentru ei, a fost concluzia directorului executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Constantin Şuvăr.

El a remarcat că, „manifestarea a dobândit un caracter permanent, date fiind rezultatele obţinute în anii precedenţi. Nu pot să trec cu vederea, însă, că interesul manifestat anul acesta nu este, de data aceasta, cel pe care ni-l doream. Cu toate că înregistrăm o criză de forţă de muncă, la fel ca la nivel naţional, nu se înregistrează atât de mulţi participanţi pe cât ne aşteptam, deşi oferta este destul de bogată”.

El a precizat că au fost scoase circa 1000 de job-uri în judeţ şi 500 în municipiul reşedinţă. În opinia domniei sale, cauza stă în exodul masiv de forţă muncă în occident. „Plecările în străinătate afectează grav echilibrul forţei de muncă din judeţul Suceava şi din ţară”, a arătat Şuvăr.

Prezent ca invitat, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a apreciat, de asemenea, că se conturează o criză majoră a forţei de muncă, făcând aprecierea pe fondul reabilitării sistemului de termoficare, caz în care, pentru desfăşurarea lucrărilor nu s-a găsit personal calificat. Lungu crede că factorii responsabili de la Bucureşti trebuie să găsească soluţii de atragere a forţei de muncă, „altfel riscăm să rămânem fără aceasta”.

Lungu a şi propus, ca variantă de salvare a situaţiei, mărirea nivelului salariul minim pe economie, dar şi sprijinirea cu subvenţii a agenţilor economici, astfel încât aceştia să-şi poată recompensa corespunzător angajaţii. „Trebuie cu toţii să facem ceva, în aşa fel încât, prin proiecte guvernamentale, să putem stabiliza forţa de muncă”, a spus Lungu.

Directorul firmei de construcţii Sumec Suceava, Dumitru Luchian, s-a arătat dezamăgit de interesul absolvenţilor, dar nu doar a acestora, faţă de oferta de locuri vacante făcută. Societatea a venit cu posturi de ingineri şi tehnicieni constructori, dulgheri, zidari şi betonişti. El a spus că, dintre cei puţini care au trecut pe la standul firmei, niciunul nu avea calificarea cerută. Primii au fost doi absolvenţi de la Mecatronică, care, ulterior, în funcţie de rezultatul Bursei, vor fi chemaţi la interviu.

Pretendenţii nu au fost mofturoşi, interesându-se, în primul rând, despre condiţiile de muncă şi, mai apoi, despre salarii, care de altfel, nu sunt deloc, neglijabile, începând de la 300 de euro în sus, raportat la calificare şi abilităţi. Un absolvent la Facultăţii de Inginerie Electrică din Suceava se orienta înspre o slujbă pe măsura pregătirii. El nu dorea, îndeosebi, un salariu mare, ci mai degrabă condiţii de muncă acceptabile.

La târgul de vineri, 131 de angajatori au oferit 1049 de job-uri vacante, acestea fiind licitate de 1128 de absolvenţi. Dintre aceştia, 650 au fost selectaţi pentru interviu, 36 fiind angajaţi la faţa locului.