joi, 31 ianuarie 2008

PSD se încordează înaintea votului pentru bugetul Sucevei pe 2008

PSD se încordează înaintea votului pentru bugetul Sucevei pe 2008


Consilierii PSD se încordează înaintea votului pentru bugetul municipiului Suceava pe 2008 care urmează a fi dat în şedinţa de astăzi a deliberativului local. Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, consilierul local Ovidiu Donţu, a anunţat că aleşii social-democraţi vor vota împotriva bugetului dacă nu le va fi acceptat programul de asfaltare a străzilor pe care l-au propus. Donţu a spus că este vorba de un număr de 23 de străzi care necesită reperaţii urgente şi care nu sunt prinse în programul municipalităţii pentru acest an. „În opinia noastră este inacceptabil modul cum arată străzile în municipiul Suceava. Suceava arată ca după bombardament. Sunt zone unde pur şi simplu rămâi blocat cu maşina în gropi iar primarul nu ia nici o măsură. Din perspectiva străzilor Suceava este printre ultimele oraşe din România care mai are străzi într-un asemenea hal. În foarte multe oraşe s-au găsit resurse pentru ca această problemă să fie adusă într-o zonă a decenţei. Este inacceptabil cum arată străzile din municipiul Suceava şi PSD nu va vota bugetul dacă nu avem garanţia că programul nostru nu va fi armonizat cu cel al municipalităţii”, a declarat Donţu. El îl invită pe Ion Lungu să facă împreună o plimbare cu maşina prin oraş pentru a vedea cum arată străzile dar cu maşina primarului.

0 comentarii: