miercuri, 23 iulie 2008

O zi în cantonament cu Minaur

În perioada 14-24 iulie, Minaur Baia Mare se află în cantonament la Izvoare. Cu un lot de 18 jucători, antrenorii Petre Avramescu - principal şi Florin Mironescu - secund se declară mulţumiţi de începutul pregătirilor pentru sezonul competiţional 2008/2009. Un sezon în care, chiar dacă “directivele” în acest sens din partea Consiliului de Administraţie al clubului nu au venit (încă), obiectivul asumat de Avramescu este plasarea pe un loc care să readucă din sezonul următor echipa Minaur în Europa handbalistică. “Niciodată obiectivul acestei echipe nu a fost mai puţin decît atît!” a menţionat Avramescu, în timp ce număra turele de alergare făcute de elevii săi. N-au fost prezenţi toţi în cantonament, “excelenţii” de la Sighişoara, Popescu şi Asoltanei, fiind în pregătire cu lotul de tineret al României pentru Campionatul European. Sub “lupa” tehnicianului se află la Izvoare şi Ianoş Horvath (aflat în perioada de testare), extremă stînga, jucător care a evoluat sezonul trecut la Varpalcta DSE Unio (locul X în a doua ligă maghiară).

Inter stînga - postul cel mai delicat la această oră

Faţă de lotul de anul trecut, opt jucători nu se mai regăsesc pe lista Minaurului din sezonul 2008/2009. La serviciile lui Adrian Marcu - Minaur II - s-a renunţat. Nici Alexandru Gălan şi nici ungurul Tomori Gyozo nu au confirmat, Minaur renunţînd şi la aceştia. Yan Vizhbovskyy a plecat la Reşiţa, Alexandru Sabou la Constanţa, Alin Bondar la Bacău, Silviu Surducan la Oradea, Marius Kovacs la Bistriţa. Deşi după ce s-a luat decizia ca Minaur II să nu mai fie înscrisă în Divizia A în acest an, Boescu a fost cooptat la echipa mare, pînă să ajungă în cantonamentul de la Izvoare acesta a renunţat. Au venit Nikola Jovicki şi Florin Apostol de la Arad, Srdan Gavrilovic de la RK Cacak, Andrei Buciuman de la CS eXtrem, Stelian Babici, Ciprian Revnic şi Andrei Mureşan - de la Minaur II, Andrei Popescu şi Alexandru Asoltanei de la Sighişoara. “În urma tuturor acestor schimbări, postul cel mai delicat din echipă este la această oră cel de inter stînga. Să vedem cum se va mişca Apostol, cum se vor adapta Babici şi Buciuman. Dar primul nu a jucat în ultimul timp, ceilalţi sînt foarte tineri, deci niciunuia nu îi poţi cere de la bun început un parcurs constant!” a declarat Avramescu.

Meciuri de pregătire

Invitaţii au fost mai multe venite pe adresa clubului de pe Valea Roşie, de confirmat au fost confirmate participările la Memorialul “Mihai Mironiuc”, care va avea loc - în perioada 7-9 august - la Suceava, alături de echipele Bucovina Suceava, Bucovina Suceava II, Transilvania Cluj, CSM Medgidia şi HCM Oradea, precum şi la un turneu în Cluj, stabilit pentru 24 şi 25 august, unde vor mai evolua Bucovina Suceava, Ştiinţa Bacău, Universitatea Cluj. Au fost trimise invitaţii pentru Cupa Minaur, competiţie ajunsă la a 24-a ediţie, care ar urma să se deruleze în 29 şi 30 august. De asemenea, se vor juca meciuri de pregătire cu echipele din Oradea, Bistriţa, Satu Mare. Un parcurs de pregătire pe care preşedintele excutiv, Viorel Maier, îl doreşte de 15 meciuri, astfel încît noii veniţi să aibă cît mai multe oportunităţi de integrare în colectivul băimărean.

Succintă radiografie

“Toate meciurile vor fi dificile şi în această ediţie de campionat. Vor fi grele pentru echipele cu bani, dacă acestea se vor aştepta ca banii să bage mingea în poartă. Vor fi grele pentru echipele sărace, pentru că acestea nu vor avea decît varianta să “moară” pe teren pentru puncte. După cum am văzut mişcările de jucători din această vară, lupta pentru locul I în Ligă se va disputa de Constanţa, Steaua şi Reşiţa, dar echipe precum Bacăul sau Odorheiul vor putea crea suficiente probleme. Va fi un campionat lung şi dificil, în care eu îmi doresc ca acomodarea jucătorilor nou veniţi cu componenţii mai vechi ai Minaurului să se producă rapid, să existe liniştea financiară care reprezintă o condiţie esenţială pentru a putea da tot cei ai mai bun pe teren şi îmi mai doresc arbitraje corecte, astfel încît fiecare echipă să-şi obţină onest locul în ierarhia Ligii.”