miercuri, 1 octombrie 2008

PNL şi PD-L şi-au dat mâna în Consiliul Judeţean

Deliberativul judeţean întrunit marţi în şedinţă ordinară a aprobat cu 23 de voturi pentru şi 14 împotrivă repartizarea sumelor din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. A fost vorba de 2,55 milioane de lei noi care au fost împărţite unui număr de 81 de localităţi. De menţionat că împotrivă au votat consilierii judeţeni ai PSD iar pentru cei ai PD-L şi PNL. Trebuie spus că acest punct a fost cel mai disputat de pe ordinea de zi. Consilierii social democraţi au încercat să demonstreze că repartizarea banilor s-a făcut pe criterii politice cele mai defavorizate fiind localităţile cu primari PSD şi PNL. Liderul consilierilor judeţeni ai PSD, Gheorghe Iacob, a arătat că 28 de localităţi cu primari liberali şi social democraţi primesc 13,19% din fonduri în timp ce 58 de localităţi majoritatea cu primari democrat liberali primesc 87,81%. Iacob a precizat că alte 28 de localităţi cu primari PSD şi PNL nu primesc nici un leu pentru echilibrarea bugetelor. El a concluzionat că repartizarea sumelor nu a respectat criteriile şi a solicitat scoaterea proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi în vederea reanalizării.

Consilierii PSD şi-au bătut gura degeaba

La rândul său consilierul PSD, Roman Stecyk, a ţinut să sublinieze că localităţile cu primari PD-L au primit de regulă sume cuprinse între 30.000 şi 45.000 de lei noi în timp ce localităţile cu primari PSD şi PNL au primit sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. Colegul său social democrat, Corneliu Popovici, a propus ca suma de 2,55 de milioane de lei să fie repartizată în mod echitabil adică localităţile rurale să primească în jur de 20.000 de lei fiecare iar cele urbane între 25.000-30.000 de lei. El a sesizat faptul că localităţi precum Moara sau Şcheia au primit sume foarte mari, 20.000 respectiv 35.000 de lei în timp ce Ulma care a fost afectată de inundaţii nu a primit nici un leu. „Ar trebui să cumpătăm şi să luăm o decizie înţeleaptă”, a spus Popovici. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a demonstrat social democraţilor că repartizarea banilor s-a făcut corect ţinându-se cont de solicitările primăriilor, de programele de dezvoltare locală şi proiectele de infrastructură aflate în derulare, de disponibilul aflat în conturile primăriilor precum şi de faptul că unele localităţi au primit fonduri direct prin hotărâre de guvern. „Suma pe care o repartizăm acum este foarte mică însă aşteptăm noi fonduri de la bugetul de stat pentru a proceda la o nouă rectificare. Suma fiind foarte mică am avut în vedere o analiză foarte riguroasă a solicitărilor din teritoriu”, a spus Flutur.

El a fost secondat de vicepreşedintele Ilie Vasile care a arătat că în septembrie anul trecut când la cârma Consiliului Judeţean s-a aflat social democratul Gavril Mîrza, pentru echilibrarea bugetelor locale au primit bani 28 de primării din care doar două erau ale PD restul fiind ale PSD. Din nefericire pentru ei consilierii PSD şi-au bătut gura degeaba votul fiind în favoarea repartizării propuse de conducerea PD-L a Consiliului Judeţean. Este surprinzător însă votul liberalilor care au fost alături de democrat liberali în condiţiile în care social democraţii le-au luat apărarea primarilor PNL în plenul şedinţei deliberativului judeţean.

PSD, strategie incoerentă în Consiliul Judeţean

Este de remarcat strategia incoerentă pe care au abordat-o consilierii PSD în şedinţa deliberativului de ieri. Această incoerenţă a fost sesizată chiar din startul şedinţei atunci când s-a supus aprobării ordinea de zi. PSD a votat împotriva ordinii de zi ceea ce ar fi condus în mod logic la părăsirea şedinţei deliberativului. Acest lucru nu s-a întâmplat ceea ce ridică un semn de întrebare asupra modului în care social democraţii îşi pregătesc strategia de şedinţă. Mai mult, consilierii PSD au votat favorabil două proiecte introduse suplimentar pe ordinea de zi la cererea conducerii Consiliului Judeţean în condiţiile în care nu au fost de acord atunci când s-a supus la vot ordinea de zi.