miercuri, 1 iulie 2009

Opt elevi eliminaţi din examen pentru fraudă


Opt elevi au fost eliminaţi marţi din examen pentru fraudă. Patru cazuri au fost înregistrate la Centrul de Examen Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, 3 la Colegiul Naţional „Petru Muşat” Suceava şi un caz la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. „Situaţiile de fraudă au fost identificate de către inspectorii şcolari delegaţi pentru monitorizarea examenului sau de către preşedintele comisiei de examen din centrul respectiv. Candidaţii surprinşi copiind aveau asupra lor broşuri editate de dimensiuni mici, conţinând rezolvări ale subiectelor publicate de Ministerul Educaţiei”, arată într-un comunicat de presă purtătorul de cuvînt al IŞJ, Laura Hacman. Ca şi la prima probă scrisă a examenului, când au fost eliminaţi 7 candidaţi, I.Ş.J. Suceava îşi menţine măsurile de înlocuire a profesorilor care au supravegheat în sălile respective, pentru următoarele două probe scrise. Din cei 6559 înscrişi la proba D a examenului de bacalaureat, desfăşurată marţi, la examen au lipsit trei.