joi, 3 ianuarie 2008

CJ „va alege” la începutul anului constructorii celor două gropi ecologice


Administratie



Numele constructorilor ce vor realiza cele două depozite ecologice de deşeuri menajere de pe raza judeţului Suceava, vor fi cunoscute la începutul anului 2008. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gavril Mîrza, a declarat că pe adresa instituţiei au sosit patru oferte, una de la Ministerul Mediului, două de la firme din Italia şi una de la o firmă din Israel.

Acesta a precizat că ofertele câştigătoare vor fi selectate în ianuarie 2008 de o comisie de specialitate de la nivelul administraţiei judeţene.

Gropile ecologice vor fi construite în comunele Moara şi Pojorâta.

Investiţiile sunt estimate la aproximativ 50 de milioane de euro şi ar urma să fie încheiate până-n anul 2009.

Precauţii în alimentaţie de Revelion


Sanatate



carnati După analizarea cazurilor înregistrate de medici cu ocazia Crăciunului, specialiştii Ministerului Sănătaţii Publice recomandã populaţiei acordarea unei atenţii deosebite şi a unei griji permanente în ceea ce priveşte starea de sãnãtate, în preajma Revelionului.

În acest sens, organismul nu trebuie supraincãrcat cu alimente greu digerabile, reprezentate în mod special de carnea de porc sau alte produse de sezon (carnaţi, caltaboş, slănină, tobă etc). Carnea trebuie să fie verificată din punct de vedere sanitar –veterinar, întrucat existã pericolul apariţiei trichinelozei. Aceste preparate trebuie consumate în cantităţi moderate şi, în nici un caz, la masa de seară. Este bine să se înlocuiascã prãjirea alimentelor cu alte moduri de preparare mai sănătoase: fierbere, grãtar, coacere la cuptor.

Prin conţinutul crescut în zahăr, grăsimi şi chiar sare, dulciurile şi produsele de patiserie reprezintă factori de risc care pot agrava starea de sănătate a bolnavilor cu diabet zaharat, hipertensiunea arterială şi obezitate şi, din acest motiv, consumul lor trebuie limitat.

O atenţie mãritã trebuie acordatã consumului de alcool.
Se recomandã ca, în aceastã perioadă, alimentaţia să fie cât mai diversificată, cuprinzând zilnic cereale (200-350 g pâine integrală), legume (minim 300g), fructe (min. 450g), lapte şi derivate (500ml lapte sau iaurt). Aportul de lichide trebuie să fie de minim 1500 ml pe zi (apa, ceaiuri de plante neîndulcite), iar alimentele trebuie să aibă termenul de garanţie afişat pe ambalaj.

Pentru ca organismul să funcţioneze la capacitate optimă, pe lângă o alimentaţie cât mai echilibrată, se recomandă practicarea exerciţiului fizic de cel putin 3 ori pe săptămână (mers pe jos, exerciţii de înviorare, alergat, schi, patinaj etc.).

De asemenea, recomandăm cetăţenilor cu afecţiuni cunoscute să-şi consulte medicii curanţi pentru a evita agravarea stării de sănătate şi luarea unor măsuri profilactice suplimentare.

Le urăm tuturor cetăţenilor să-şi petreacă Revelionul în mod sănătos !

O femeie din Putna a rămas fără acoperiş la casă şi bucătăria de vară


Actualitate



În dimineaţa Ajunului Anului Nou, la ora 08:25, Garda de intervenţie Vicov de Sus a deplasat o autospecială pentru localizarea şi stingerea incendiului izbucnit la locuinţa lui Sefora H. din localitatea Putna. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul casei de locuit şi bucătăria de vară, existând pericol de propagare la vecinătăţi.

Incendiul a fost lichidat după două ore, flăcările distrugând acoperişul casei de locuit pe circa 80mp, bunuri casnice, bucătăria de vară pe circa 25mp, pagubele fiind estimate de proprietară la 5.000 lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că incendiul a fost provocat ca urmare a unui scurtcircuit

CD-uri piratate de vânzare la „Datini şi Obiceiuri” în Câmpulung


Actualitate



În timpul misiunii de asigurare a ordinii publice cu ocazia spectacolului „Datini şi Obiceiuri”, desfăşurat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, membrii unei patrule de jandarmi au observat un bărbat care oferea spre vânzare trecătorilor mai multe Compact Disk-uri, iar o parte dintre acestea nu aveau aplicat marcaj holografic. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, locotenent Bogdan Cornaci, jandarmii l-au legitimat pe bărbat, constatând că se numeşte H. Tiberiu, de 31 ani, domiciliat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, fiind autorizat să desfăşoare activităţi de comerţ cu CD-uri. Bărbatul vindea într-un spaţiu special destinat mai multe produse de acest gen, însă, în imediata apropiere a chioşcului, folosindu-se de o masă amplasată pe domeniul public, acesta oferea spre vânzare şi un număr de 24 CD-uri cu muzică populară care nu aveau aplicat marcaj holografic şi nu conţineau alte elemente de siguranţă.

Lui H. Tiberiu i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de oferire, distribuire, deţinere ori depozitare sau transport, în scopul distribuirii, de mărfuri piratate iar dosarul şi CD-urile contrafăcute urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Incendiu la un magazin din Vatra Dornei


Actualitate



Detaşamentul Vatra Dornei a intervenit marţi dimineaţă, la ora 04:31 pentru localizarea şi stingerea incendiului izbucnit la magazinul aparţinând de A.F. Dranca, situat în localitatea Vatra Dornei.

Flăcările au distrus parterul construcţiei (magazin produse alimentare şi alimentaţie publică) pe circa 160mp, garaj auto pe circa 40mp, elemente de mobilier, proprietarul urmând a stabili valoarea estimativă a pagubelor.

Pompierii militari au reuşit să salveze un autoturism al proprietarului şi centrala termică. Aceştia au lichidat focul după o intervenţie ce a durat 5 ore.

În privinţa cauzei, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava, căpitan Emilian Ţehaniuc, din primele cercetări, a rezultat că incendiul a fost iniţiat ca urmare a unui scurtcircuit electric produs din cauza utilizării unor corpuri de iluminat improvizate.

Urător prădat de tobe şi căciulă


Actualitate



Aflat împreună cu mai mulţi urători, unui tânăr sucevean i s-au furat trei tobe şi căciula de pe cap. Potrivit IPJ Suceava, pe 31.12.2007, orele 16.00, N. BOGDAN ALEXANDRU, de 18 ani, din municipiul Suceava, a reclamat faptul că în timp ce se afla pe strada Mihai Viteazul din municipiul Suceava cu un grup de urători, mai multe persoane necunoscute i-au sustras căciula şi trei tobe.

Puţin timp mai târziu, autorii au fost identificaţi în cartierul sucevean Obcini de o patrulă de poliţie din cadrul Biroului Politiei de Ordine Publică a Poliţiei municipiului Suceava, aceştia fiind S. OVIDIU de 20 ani, G. ŞTEFAN de 29 ani, ambii din comuna Pătrăuţi şi C. DUMITRU de 24 ani din municipiul Suceava.

Cele trei tobe au fost recuperate şi restituite părţii vătămate, cercetările fiind continuate cu autorii în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Petru Carcalete, din nou şef la ISJ


Fostul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Petru Carcalete, membru al PD-L, şi-a reluat funcţia de inspector şcolar general, în baza unei decizii a instanţei.

Este pentru a doua oară cînd acesta revine în funcţie, după ce instanţa a suspendat ordinele privind demiterea sa, emise de către ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei. Prima dată, Petru Carcalete a fost demis pentru management defectuos, iar a doua oară, fiindcă a primit calificativul "nesatisfăcător" din partea unei Comisii de Control din cadrul Ministerului Educaţiei. Ca urmare a reinstalării în funcţie, şeful interimar al ISJ, Lucian Lungu, va reveni ca director la Colegiul Naţional de Informatică "Spiru Haret", post ocupat, tot cu titlu interimar, de Virginel Iordache.

Centrele de protecţie a adulţilor vor dobîndi personalitate juridică


Membrii Consiliului Judeţean (CJ) au aprobat proiectul de hotărîre privind reorganizarea centrelor de protecţie socială a persoanelor adulte. Iniţiatorul proiectului este vicepreşedintele CJ, Stela Acatrinei, care, susţine că scopul demersului este acordarea personalităţii juridice respectivelor unităţi de asistenţă socială.

"Esenţa acestei hotărîri se referă la acordarea personalităţii juridice centrelor de asistenţă socială, astfel încît acestea să se gospodărească singure", a subliniat preşedintele CJ, Gavril Mîrza. Iniţiativa legislativă a obţinut avizele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, reorganizarea ca unităţi cu personalitate juridică în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului urmînd a demara începînd cu 1 decembrie 2008. În reorganizare vor intra centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică de la Costîna şi Sasca Mică, Centrul pentru persoanele vîrstnice şi de Reabilitare Socială Zvoriştea, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pojorîta, precum şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare Mitocu Dragomirnei. Vicepreşedintele CJ, Stela Acatrinei, a făcut acest demers în urma unei vizite făcute la multe centre de profil din Germania.

Apă cu... chirie

Fălticeni


La sfîrşitul lui 2007, reprezentanţii administraţiei locale au vrut să se asigure că nu intră în noul an cu datorii la apă. Astfel, pe lîngă tarifele practicate de ACET şi suportate de consumatori, anual, Primăria trebuie să plătească o chirie comunei Baia, pentru cele 11,4 hectare de teren pe care sînt amplasate staţiile de captare a apei Baia I şi Baia II.

Pe ultima sută de metri, după o lungă negociere cu autorităţile comunale din Baia, municipalitatea a obţinut o chirie de 5.241 de lei/hectar/pe an.

Preferinţe culinare de sărbători


Turiştii care au petrecut sărbătorile de iarnă în zona Cîmpulung Moldovenesc au avut pretenţii culinare tradiţionale şi nu numai. S-au ferit de "salata de boeuf", pe motiv că au şi acasă, dar au rîvnit după păstrăv afumat, mezeluri de porc preparate în casă, brînză iute, tochitură şi murături din belşug.

Gazdele de la pensiuni sau de la casele particulare în care s-a cazat surplusul de turişti ce n-a mai încăput prin pensiuni spun însă că nu preparatele deosebite şi rafinate au avut cel mai mare succes. Cele mai cerute au fost, pînă la urmă, scrobul cu jumări şi mămăligă, precum şi mămăliga de cartofi cu lapte acru. Deşi nu e vorba de preparate de sărbătoare, ci de mîncare ţărănească, de toată ziua, gazdele le-au făcut hatîrul musafirilor şi spun că le înţeleg pofta ciudată, pentru că ştiu că oaspeţii lor vin de la oraş, unde "nimic nu mai are gustul de odinioară şi ei se bucură, bieţii, ca nişte copilaşi".