duminică, 28 decembrie 2008

Şedinţă fulger a deliberativului judeţean

Ultima şedinţă din acest an a Consiliului Judeţean Suceava a reprezentat stabilirea unui nou record în ceea ce priveşte timpul în care membrii deliberativului au „epuizat” ordinea de zi. Apropierea sărbătorilor de iarnă a tăiat avântul consilierilor judeţeni de a discuta prea mult şi de a dezbate proiectele de hotărâri propuse spre aprobare. Cei mai activi s-au dovedit a fi şefii comisiilor de specialitate care au trebuit să prezinte rapoartele de aprobare a proiectelor. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi consilieri, din dorinţa de a termina mai repede şedinţa, au aprobat în unanimitate toate cele 22 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Fie că a fost vorba despre votul dat pentru validarea a trei noi consilieri, fie pentru rectificarea bugetului, stabilirea noilor taxe şi impozite judeţene sau alocarea de fonduri pentru diverse lucrări de investiţii, consilierii judeţeni au aprobat tot ceea ce s-a votat în cadrul şedinţei.

Astfel se face că ultima şedinţă din acest an s-a terminat în aproximativ 30 de minute, iar după felicitările şi urările de Crăciun şi de Anul Nou, consilierii au fost invitaţi să participe la un concert de colinde organizat pentru ei pe scena din centrul municipiului Suceava.

Cursă internaţională de pe Aeroportul Salcea

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, în şedinţa de marţi, obiectivele şi criteriile de performanţă pe care noul director al Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava, Dumitru Sahlean, trebuie să le îndeplinească până la sfârşitul lunii aprilie 2009. Potrivit hotărârii, Sahlean trebuie să asigure mărirea traficului de pasageri cu 10% până la sfârşitul perioadei stabilite, luându-se în calcul că numărul pasagerilor înregistrat anul acesta a fost de aproximativ 25.000.

Pe de altă parte, membrii Consiliului de Administraţie al Aeroportului „Ştefan cel Mare” i-au trasat ca sarcină lui Dumitru Luhan ca în perioada în care va asigura conducerea acestei instituţii să înceapă demersurile şi să atragă un operator care să asigure cel puţin o cursă internaţională directă. Asta în condiţiile în care cursele internaţionale, cu plecare de pe aeroportul sucevean, sunt cu tranzit în Timişoara sau Bucureşti. Printre celelalte obiective ale directorului aeroportului sunt şi eliminarea totală a pierderilor din eroare umană, reînfiinţarea stodului de petrol de aviaţie pentru a da posibilitatea realimentării aeronavelor. De asemenea, Consiliul de Administraţie al aeroportului a solicitat şi înfiinţarea unui punct de informare turistică, precum şi crearea unui serviciu de închirieri de maşini.

"Parlamentul" judeţean se reîmprospătează

Deliberativul judeţean sucevean are trei consilieri noi. Este vorba despre doi membri ai PD-L, Elena Cardaş şi Radu Constantin Pricope şi de social democratul Ovidiu Milici. Locurile ocupate de aceştia în Consiliul Judeţean Suceava au fost eliberate de actualii parlamentari de Suceava, Ioan Bălan şi Dan Gabriel Gospodaru, din partea PD-L, şi Gavril Mîrza – PSD. Noii consilieri judeţeni au depus jurământul în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean, care a avut loc în cursul zilei de ieri. Potrivit unei hotărâri a CJ Suceava, Elena Cardaş va face parte din comisia pentru învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială şi protecţia copilului. Ceilalţi doi consilieri, Radu Pricope şi Ovidiu Milici vor fi membri în comisia de studii, programe, prognoze, buget – finanţe. De remarcat că noul consilier judeţean PD-L, Radu Pricope este cel mai tânăr membru al deliberativului judeţean, ocupând această funcţie la vârsta de 27 de ani.

Consiliul Judeţean a aprobat nivelul taxelor şi tarifelor pentru 2009

Deliberativul judeţean a aprobat cu unanimitate de voturi în şedinţa de marţi nivelul taxelor şi tarifelor de competenţa Consiliului Judeţean care vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2009. Parte din cele aproximativ 300 de taxe şi tarife instituite de Consiliul Judeţean vor rămâne la nivelul anului 2008. Enumerăm aici taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor, taxele pentru serviciile prestate de Compartimentul Arhitect Şef, taxele pentru funcţionarea structurilor de specialitate şi a Comisiei de Acorduri Unice din cadrul Compartimentului Arhitect Şef, tarifele pentru lucrări de proiectare, asistenţă tehnică şi elaborare de documentaţii, taxele şi tarifele pentru eliberarea adeverinţelor, copiilor şi extraselor după documentele din arhiva Consiliului Judeţean precum şi pentru consultanţă şi asistenţă juridică acordate autorităţilor administraţiei publice locale, tarifele percepute de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri pentru utilizarea zonei drumurilor judeţene, tarifele pentru închirierea spaţiilor cantinelor de la şcolile speciale şi tarifele pentru prestaţii de copiat şi multiplicat acte.

Taxe şi tarife mai mari la chiriile pentru spaţii şi la Complexul Muzeal Bucovina

Taxele şi tarifele percepute de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor au fost majorate cu 20%. Tarife şi taxe mai mari vor fi percepute şi pentru activităţile desfăşurate de Complexul Muzeal Bucovina sau de Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului, aici fiind vorba de chiriile percepute pentru spaţiile cu altă destinaţie decât locuinţe care vor fi majorate cu indicele de inflaţie. În 2009 va creşte şi preţul biletelor de intrare la spectacolele Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” dar numai pentru adulţi. Spre exemplu pentru eliberarea certificatului de urbanism taxa este cuprinsă între 4 lei şi 10 lei pe metrul pătrat funcţie de suprafaţă iar pentru eliberarea autorizaţiei de construire taxa este de 1% din valoarea autorizată a lucrărilor. Închirierea salonului de protocol de la „Centrul Călineşti” va costa la anul 220 de lei pe zi iar a unei camere între 110 şi 170 de lei. La Centrul Economic Bucovina spaţiile pentru producţie şi servicii vor fi închiriate cu 6 lei metrul pătrat lunar, iar cele pentru sedii administrative cu 11 lei metrul pătrat. Cantinele de la şcolile speciale din Suceava, Gura Humorului şi Bivolărie pot fi închiriate pentru nunţi şi alte evenimente festive cu sume cuprinse între 400 şi 2000 de lei.

Programul farmaciilor de Sărbători - Suceava

Farmaciile în contract cu Casa de Asigurări Suceava care au program de funcţionare în zilele de sărbători legale sunt:

Suceava

SENSIBLU : 25 decembrie – Str.N.Balcescu,nr.2 – orele 10-16

26 decembrie – toate cele 3 farmacii (Str. Ana Ipătescu, nr.4A, Str. Universităţii, nr.15-16, Str.N.Balcescu,nr.2) – orele 9-17

01 ianuarie 2009 - Str. Ana Ipătescu, nr.4A – orele 10-14

02 ianuarie 2009 - toate cele 3 farmacii– orele 9-17

CASANDRA – 25, 26 decembrie, 01,02 ianuarie 2009 – orele 8-22

DORNAFARM - Farmacia 3 – Str.Luceafărului, nr.14 – 25, 26 decembrie, 01, 02 ianuarie 2009 – orele 8-14

Farmastop – Str. Curtea Domnească, nr.2 – 25, 26 decembrie, 01, 02 ianuarie 2009 – orele 7-23

Farmacia 68 – B-dul 1 Mai, nr.15, bl.T1 - 25, 26 decembrie, 01, 02 ianuarie 2009 – orele 7-23

REMEDIA - 25, 26 decembrie, 01,02 ianuarie 2009 – orele 9-13

GALENICA – 25 decembrie – orele 10-15, 26 decembrie – orele 9-14

ROSA CANINA - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 8-20

DONA 85 - 26 decembrie – orele 8-18

DONA 103 - 26 decembrie – orele 8-18

ECOFARM - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 8-14

FARMALIN - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 8-17

ARSENE - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 8-20

LIV FARM - 26 decembrie, 02 ianuarie – orele 9-15

EUCALIPTI - 26 decembrie – orele 9-14, 02 ianuarie – orele 9-15

Fălticeni

FLORIS - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 7,30-21

LEXIS - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 7,30-21

GLOBAL PHARMACEUTICALS - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 8-16

MUŞEŢELUL - 02 ianuarie – orele 8-16

HERMES PHARMA - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 9-13

DORNAFARM - 25, 26 decembrie, 01,02 ianuarie 2009 – orele 7-23

Rădăuţi

CYNARA - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 8-14

FARMAROM - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 8-23

AVICENNA - 26 decembrie – orele 9-14, 02 ianuarie – orele 8-20

BIOMAR - 02 ianuarie - orele 9-13

Câmpulung Moldovenesc

AKTIS - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 10-13

JUNIPERUS - 26 decembrie, 01 ianuarie - orele 8-13, 02 ianuarie – orele 8-19

Siret

TERAPIA FARM - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 9-12

Din informaţiile furnizate de Doiniţa Cocriş, Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Suceava, în Vatra Dornei, 2 farmacii care nu au contract cu CAS Suceava, sunt deschise pe perioada sărbătorilor de iarnă:

CESALPINA - 26 decembrie, 02 ianuarie - orele 8-14

VALERIANA - 25 decembrie – orele 11-13, 26 decembrie – orele 10-14, 01 ianuarie- orele 12-13, 02 ianuarie – orele 10-14

PREŞEDINTE DIRECTOR GENERAL ,

EC. MICHAELA PELEPCO

Pastorală la Naşterea Domnului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzită noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Moto:

Hristos Se naşte slăviţi-L. Hristos din ceruri întâmpinaţi-L!...”

Fiul lui Dumnezeu, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, preaslăvit în Treime şi necuprins cu mintea, Domnul nostru Iisus Hristos, „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, S-a smerit pe Sine, născându-Se în ieslea din Betleem şi înfăşându-Se în scutece „ca să prefacă necinstea în cinste, ca să îmbrace ceva ce este neslăvit cu slavă, să arate chip de vieţuire desăvârşită...”, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur.

Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut într-un sălaş sărac, în vreme de noapte, când întunericul şi tăcerea se aştern pretutindeni. Naşterea Sa a fost vestită întregii făpturi de îngeri prin descoperiri dumnezeieşti şi primită de oamenii credincioşi. Păstorii simpli şi magii învăţaţi, s-au plecat în faţa lui Iisus Hristos-Prunc, preamărind şi lăudând pe Dumnezeu pentru îndurarea Sa faţă de neamul omenesc.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o taină pe care mintea omenească n-o poate pătrunde în întregime. Sfântul Apostol Pavel se minunează de această nouă descoperire a lui Dumnezeu în lume, pe care o numeşte „marea taină a creştinătăţii” (ITim.3, 16), iar vechile cântări bisericeşti înfăţişează deopotrivă naşterea Mântuitorului ca pe o „taină străină şi preamărită”, „mare şi preaslăvită minune”.

Da, „taină străină şi preaslăvită” este Naşterea Domnului, căci prin ea Cel nevăzut se face văzut; Cel necuprins de ceruri, în peşteră Se cuprinde şi în scutece Se înfaşă; Cel ce şade pe scaun de heruvimi este culcat în iesle; Cel născut din veşnicie din Tată fără mamă, Se naşte în timp din mamă fară tată; Cel înconjurat de slavă dumnezeiască Se îmbracă cu chipul robului pentru a fi asemenea cu noi; Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei Maria se face astăzi!

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Arătarea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ este fapta dragostei lui Dumnezeu faţă de lume. „Căci aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Prin tot ceea ce Mântuitorul a propovăduit şi a săvârşit, prin întreaga Sa viaţă de pogorâre de la mărirea dumnezeiască la slăbiciunea trupului omenesc, afară de păcat, s-a revărsat dragostea lui Dumnezeu peste făptura zidită de El. Săvârşind din iubire lucrarea de mântuire a lumii, prin bunăvoirea Tatălui şi cu venirea Sfântului Duh peste noi, Domnul nostru Iisus Hristos, după ce ne-a izbăvit de osânda păcatului strămoşesc, prin jertfa Sa de bună voie pe Cruce, ne-a ridicat din nou la „sânul Părintelui ceresc”, prin Învierea şi Înălţarea Sa întru mărire, facându-ne iarăşi vrednici de dragostea dumnezeiască. Pe de o parte, prin naşterea Sa, Hristos Domnul a împlinit făgăduinţa lui Dumnezeu de a dărui celor ce-L iubesc, „ceea ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, în Împărăţia cerurilor” (I Cor. 2, 9), iar pe de altă parte, prin învăţătura şi viaţa Sa, El ne-a arătat calea pe care trebuie să mergem pentru a vieţui pe pământ în dragoste frăţească unii cu alţii, spre a dobândi viaţă veşnică în iubirea lui Dumnezeu cea necuprinsă de mintea omenească.

Îndreptând, înnoind şi întărind zidirea noastră cea dintâi prin unirea firii omeneşti cu firea dumnezeiască, Dumnezeu ne-a făcut şi pe noi fii ai Săi şi ne-a dat putere să vieţuim asemenea cu Fiul Său, Unul Născut. Având începutul ei în Dumnezeu, „dragostea nu piere niciodată”, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel în imnul pe care-l închină dragostei (I Cor. 13, 1-13).

DREPTMĂRITORI CREŞTINI,

Prin întruparea Sa de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria, Domnul nostru Iisus Hristos S-a făcut om, cuprinzând în Sine întreaga făptură omenească. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, afirmă că de acum „nu mai este elin sau iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob, slobod, ci toate şi în toţi este Hristos” (Col. 3, 11). Astfel, zidul care despărţea pe oameni în diferite feluri a fost dărâmat prin unirea tuturor cu Mântuitorul Hristos.

Fiind zidită după chipul lui Dumnezeu, pentru a se putea face asemenea Lui, firea noastră omenească, prin credinţa în Hristos, se împărtăşeşte de daruri dumnezeieşti. Dintre acestea, darul cel mai mare pe care ni 1-a agonisit nouă Mântuitorul prin întruparea Sa, este înfierea noastră de către Dumnezeu-Tatăl. „Pentru că sunteţi fii”, scrie Sfântul Apostol Pavel către galateni, „trimis-a Dumnezeu în inimile noastre pe Duhul Fiului Său care strigă: Părinte (Gal. 4, 6). Noi avem deci în sufletele noastre Duhul înfierii; suntem fii ai lui Dumnezeu. El ne luminează cugetele să pricepem care este „lărgimea şi lungimea, adâncimea şi înălţimea dragostei şi înţelepciunii lui Dumnezeu”; El este Cel ce ne îndeamnă şi ne ajută să vieţuim „fără de prihană şi fară de răutate”; El este „Dătătorul de viaţă”, „Vistierul bunătăţilor”, „Mângâietorul” sufletelor noastre.

Vedeţi dar câtă iubire ne-a dat nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu! Zice Sfântul Evanghelist Ioan: „Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu. Ce vom fi nu s-a arătat până acum. Dar ştim, că atunci când El se va arăta, vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea precum este” (I Ioan 3, 2).

IUBIŢI FII DUHOVNICEŞTI,

Întâmpinând pe Domnul nostru Iisus Hristos la naşterea Sa, întâmpinăm pe însuşi Dumnezeu, Care a venit în lume să ne mântuiască. Să-L pomenim deci în chip dumnezeiesc, să ne curăţim de tot ceea ce poate pângări sufletele şi trupurile noastre prin rugăciune , post şi spovedanie, şi sa-I gătim în noi lăcaş sfânt. Pornirile cele rele din cugete să le alungăm, iar poftele spre deşartă desfătare să le înfrângem în inimile noastre. De orice faptă rea să ne ferim; nimeni dintre noi să nu-şi petreacă viaţa în păcate, ci să umblăm cu „mintea înnoită ca să putem deosebi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi bineplăcut şi desăvârşit”. Trupurile noastre „să le înfaţişăm lui Dumnezeu jertfă vie, sfântă, bineplăcută” (Rom. 12, 1-2). Dreapta credinţă să o păstrăm cu scumpătate şi în sfinţenie să ne petrecem viaţa. Facerea de bine şi dărnicia să nu le dăm uitării căci jertfe ca acestea sunt „bineplăcute lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16).

Să îndreptăm gând de recunoştinţă şi mulţumire către toţi cei care au ajutat, credincioşi şi preoţi din eparhia noastră, ierarhi împreună cu preoţii şi credincioşii lor din alte eparhii, pentru construirea celor 21 de case, cu materiale de construcţii, alimente, şi mobilier familiile sinistrate. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca jertfa dragostei lor să fie bine primită în împărăţia lui Dumnezeu.

Sfintele sărbători ale Naşterii, Botezului Domnului şi Anului Nou să le petreceţi cu sănătate şi cu bucuria mântuirii!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

Pimen

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Dată în reşedinţa noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Naşterii Domnului, anul mântuirii 2008, decembrie, 25.

80 de contestaţii la tezele cu subiect unic

Potrivit unui comunicat semnat de purtatorul de cuvint al ISJ Suceava, Laura Hacman, in urma sustinerii tezei cu subiect unic, s-au inregistrat 13 contestatii la matematica, 5 la clasa a VII-a si 8 la clasa a VIII-a. S-au modificat punctajele in cazul a 2 lucrari la clasa a VII-a si 2 la clasa a VIII-a, mai spune Laura Hacman. La limba romana au fost 67 de contestatii, 31 la clasa a VII-a si 36 la clasa a VIII-a. Punctajele s-au modificat pentru 12 la clasa a VII-a, 6 prin crestere, si tot atitea prin scadere, si pentru 19 la clasa a VIII-a, cu punctaj modificat pentru una prin scadere si pentru 18 prin crestere.

Potrivit ISJ, la teza de istorie, sustinuta, ca si cea de geografie, doar scolarii din clasa a opta, au fost prezenti 1851 de elevi. Dintre acestia, 607 au luat nota 10, iar cei mai multi, 1824, note peste 5. La geografie 6333 de elevi au fost prezenţi, 1305 au fost notati cu 10, in vreme ce 6090 au luat note mai mari de 5.

A secerat o femeie încercând să intre într-o depăşire

O femeie în vârstă de 35 de ani a murit după ce a fost lovită violent de o maşină al cărui şofer a intrat într-o depăşire. Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 20.30, pe DN 2E, în oraşul Vicovu de Sus. Poliţiştii care au efectuat cercetări la faţa locului au stabilit că un tânăr de 22 de ani, Corneliu C., aflat la volanul unui autoturism marca Fiat, a intrat în depăşirea unei maşini care staţiona, moment în care a lovit-o pe Adriana C., din Vicovu de Sus, care se deplasa pe partea stângă a drumului. Oamenii legii urmează să stabilească dacă victima circula regulamentar. „Conducătorul auto purta centură de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

2008, un an destul de dificil pentru sportivii de la CSM

La finele primei părţi a campionatului 2008 – 2009 al Diviziei Naţionale de rugbi, CSM Suceava se află pe penultima poziţie a seriei A şi indiferent ce se va mai întâmpla în ultimele etape va lupta din nou în turneul play-out pentru salvarea de la retrogradare. Şi în sezonul competiţional precedent formaţia suceveană a fost nevoită să joace în turneul play-out, acolo unde s-a descurcat admirabil realizând şi câteva victorii deosebite în deplasare pe terenurile unor grupări de calibru, cum ar fi Rulmentul Bârlad.

Dacă în campionatul trecut, 2007 – 2008, CSM Suceava a avut parte de adversari relativ mai accesibili, în sezonul 2008 – 2009 gruparea suceveană se află în seria A împreună cu Dinamo, Farul Constanţa, U Cluj şi Olimpia Bucureşti, formaţii extrem de bine pregătite şi alcătuite din rugbişti profesionişti.

„Este deosebit de dificil să te lupţi cu echipe alcătuite din jucători de meserie, atunci când cei de care tu dispui fac şi servici şi sport. În pofida acestei cauze, pot să menţionez faptul că de fiecare dată ne-am încercat forţele cu adversarii noştri. Sigur, este absolut de neconceput să poţi juca de la egal la egal cu Farul Constanţa de exemplu acolo unde activează sportivi din Noua Zeelandă, Samoa şi Georgia, dar tradiţia rugbistică suceveană ne obligă” a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Constantin Vlad.

Sezonul 2008 – 2009, sezonul schimbului de generaţii la CSM Suceava

Din lotul cu care CSM Suceava a încheiat sezonul 2007 – 2008 al Diviziei Naţionale de rugbi au plecat câţiva sportivi foarte talentaţi, care au lăsat un gol destul de important în cadrul echipei. Compartimentul de joc cel mai afectat de plecările lui Stângu, Bortă, Andronic, Lupei, Pascari şi Ignea este cel de pe „grămadă”, unul absolut esenţial în sistemul de joc al grupării sucevene.

„Fără o forţă de împingere deosebită, pe care ne bazam de obicei, este extrem de dificil să faci faţă unor formaţii alcătuite din jucători tineri şi de viteză. Oricum, pentru noi acest sezon competiţional – în care este adevărat, am pierdut două meciuri crunt primind peste 100 de puncte – a avut şi o parte bună, care se constituie în formarea unei echipe de juniori în cadrul CSM Suceava şi a unei formaţii de juniori Under 16 la LPS Suceava. Ne punem mari speranţe îndeosebi în formaţia pregătită de Dumitru Livadaru, formaţie care în câţiva ani ne va furniza jucători bine pregătiţi şi talentaţi.

Am spus că ne va furniza jucători de valoare pentru că sunt convins că şi în acest sezon vom scăpa de retrogradare şi ne vom continua parcursul în Divizia Naţională de rugbi. Ştiu că ne aşteaptă meciuri grele, dar mizez pe faptul că echipa noastră este alcătuită din suceveni în proporţie de 100%. Mai sunt doar trei ani până când voi împlini 40 de ani de când slujesc rugbiul sucevean şi vreau ca echipa CSM Suceava să-şi păstreze continuitatea în primul eşalon valoric al rugbiului românesc.

Mulţumesc la acest sfârşit de an în primul rând Consiliului Local şi Primăriei Suceava, precum şi Clubului Sportiv Municipal pentru sprijinul acordat şi le doresc tuturor iubitorilor rugbiului sucevean sănătate, bucurie şi un an 2009 plin de realizări” a conchis antrenorul echipei de rugbi CSM Suceava, Constantin Vlad.

CSMU LPS la momentul în care poate "ataca" promovarea

Anul 2008 a fost un an special pentru echipa de volei masculin CSMU LPS Suceava. Formaţia pregătită de profesorul Victor Pancu a fost cea care a avut cea mai importantă ascensiune în acest an şi dovedeşte că are reale posibilităţi pentru a ajunge în primul eşalon valoric al voleiului românesc.

Dacă în campionatul precedent, în care a jucat tot în Divizia A2, CSMU LPS Suceava nu a reuşit să se impună, deşi a avut momente foarte bune, în sezonul 2008 – 2009 începutul este unul deosebit. Iubitorii voleiului sucevean îşi aduc aminte fără îndoială de meciurile din sala „Unirea” în care echipa de volei a Suceevei învingea şi pe Steaua şi pe Dinamo şi crea o adevărată atmosferă de mare competiţie.

Modest, această atmosferă a revenit în sala „Unirea” odată cu victoriile şi cu modul în care sucevenii fac faţă adversarilor. Debutul campionatului 2008 – 2009 al seriei est a Diviziei A2 de volei masculin a fost unul favorabil echipei CSMU LPS Suceava care se află în prezent pe locul II în clasament. Trebuie de menţionat faptul că pentru a ajunge aici s-a reunit oarecum „armia” suceveană, Huţuleac, Sasu revenind la echipa de la care au plecat, alături de ei apărând încă doi sportivi talentaţi ca Bocancea şi Tebieş, ultimul pe final de campionat.

Actuala echipă a demonstrat în acest campionat că are bază, resurse şi valoare pentru a se „bate” cu grupările care doresc să promoveze. Oricum, vor mai fi şi în 2009 câteva partide decisive pentru accesul în lumea bună a voleiului românesc. Pe lângă aceste dispute, fără nicio îndoială trebuie să existe şi un altfel de suport, cel financiar, esenţial în aceste momente pentru a progresa.

„Am jucat bine în acest debut de campionat şi am demonstrat că avem o echipă de valoare. Am alcătuit o formaţie deosebită în acest sezon şi cred că ne putem lupta cu echipele bune din Divizia A2.

Vom avea un nou sistem de „decantare” al valorilor în acest campionat şi cred că ne va trebui ambiţie şi dorinţă de victorie pentru a încerca să ajungem în Divizia A1. La finalul părţii de tut – retur a seriei est se vor disputa partide între ocupantele locurilor 1 şi 8, 2 şi 7, 3 şi 6 respectiv 4 şi 5 pentru a se determina cele mai bune echipe din serie. Sistemul va continua apoi cu meciuri de genul 1 cu 4 şi 2 cu 3 pentru ca formaţiile câştigătoare să se bată apoi cu cele mai bune grupări din vest.

Este un parcurs diferit şi dificil şi ne dorim să ajungem în momentul în care ne vom putea măsura, din toate punctele de federe cu cei din seria vest a Diviziei A2.

La sfârşitul acestui an vreau să mulţumesc Consiliului Local şi Primăriei Suceava, Consiliului Judeţean , Clubului Municipal Suceava şi firmei Iulius Mall pentru susţinerea acordată şi îmi doresc să avem o echipă adevărată care să joace cu cele mai bune echipe din România” a declarat antrenorul echipei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu