Ceaţa le-a dat mari bătăi de cap şoferilor sucevenilor, la sfîrşitul săptămînii trecute. "Nu vezi la cinci metri în faţă. În oraş mai este cum mai este, mai sînt stîlpii de iluminat public şi mai ai o sursă de lumină, însă în afara oraşului nu poţi conduce. Tocmai m-am întors de la Rădăuţi. De obicei, distanţa dintre Suceava şi Rădăuţi o parcurg în 40 de minute. De data acesta am făcut o oră şi jumătate. A trebuit să merg cu 30 de metri la oră deoarece nu vedeam nimic. Riscam, la fel ca şi alţi conducători auto să mă opresc într-un şanţ", ne-a declarat Andrei Toader, un şofer în vîrstă de 27 de ani.
luni, 21 ianuarie 2008
Se fură detectoarele de radar din maşini
Trei proprietari de maşini din municipiul Suceava au rămas fără detectoarele de radar, după ce persoane necunoscute le-au spart autoturismele. Un prim caz a fost semnalat poliţiei în data de 14 ianuarie a.c., însă la sfârşitul acestei săptămâni hoţii au mai spart două maşini, parcate pe strada Zorilor din Suceava. Demn de remarcat este faptul că deşi intrau în maşini, după ce spărgeau geamurile, hoţii nu erau interesate de alte bunuri din autoturisme, furând doar detectoarele de radare. Potrivit poliţiei, aparatele furate la sfârşitul acestei săptămâni au fost evaluate la suma de 850 de lei. Poliţia a anunţat că momentan autorii acestor furturi nu au fost identificaţi.
sursa: Suceava News
Handbaliştii suceveni câştigă primul amical al presezonului competiţional
Formaţia de handbal masculin CS Universitatea Suceava, care se află în cantonament la Băile Felix, a jucat primul meci amical al presezonului competeţional în compania formaţiei CSM Oradea. Partida dintre ocupantele locurilor VI şi respectiv X în clasamentul Ligii Naţionale s-a încheiat cu scorul de 36-35.
Fără directorul tehnic Petre Ghervan, care ca şi antrenor secund al naţionalei a fost ocupat de partida retur din preliminariile CM 2009 cu Letonia, gruparea suceveană a fost condusă excelent din teren şi din afara lui de Leonard Bibirig. De remarcat şi faptul că jucătorii suceveni au fost prezenţi în tribune la meciul România – Letonia şi s-au întâlnit cu foştii lor colegi Ghiţă Irimescu, Mihai Rohozneanu şi Florin Ciubotaru.
CS Universitatea Suceava va participa în această săptămână la un turneu găzduit de Arad la care vor lua parte echipele, Minaur Baia Mare, CSM Oradea, HC Arad şI formaţia ungară Komloi Banyasz.
sursa: Suceava News
Primarul de Şcheia se protejează împotriva înjurăturilor
Primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, s-a săturat să tot fie înjurat de şoferi din cauza stării proaste a drumului la intrarea în localitate pe sub podul de cale ferată. Andriciuc este hotărât să monteze plăcuţe în zona respectivă pe care să scrie cine este administratorul drumului astfel încât şoferii să direcţioneze înjurăturile spre cine trebuie mai exact spre cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. „Domnilor şoferi nu înjuraţi primarul din comuna Şcheia degeaba”, este mesajul transmis de Andriciuc în disperare de cauză. Vasile Andriciuc a explicat că porţiunea de drum despre care face vorbire este inclusă în categoria drum naţional şi că Primăria Şcheia nu poate investi în reabilitarea ei neavând competenţe în acest sens. Primarul a apreciat că modul în care arată artera de circulaţie care asigură de fapt intrarea în municipiul Suceava „este o ruşine” pentru judeţ. „Din punct de vedere juridic primăria Şcheia nu poate să intervină pentru că nu are competenţe în acest sens. Este o ruşine pentru toţi cei care fac administraţie că intrarea în municipiul Suceava arată ca un drum sătesc”, a precizat Andriciuc. El a spus că starea dezastruoasă a drumului respectiv produce disconfort în trafic şi reprezintă un pericol real pentru siguranţa circulaţiei.
sursa: Suceava News
duminică, 20 ianuarie 2008
Bucovina
În partea de nord-est a ţării, la graniţa cu ţinutul Herţei (Ucraina), se întinde Ţara de Sus a Moldovei, regiune istorico-geografică numită Bucovina – meleaguri molcom unduite în obcine paduroase, cu ape repezi şi câmpii roditoare de când se ştiu pământurile acestea omenite.
Construcţii ale secolului XV şi altele din veacul al XVI-lea au primit după 1530 un impresionant veşmânt de frescă exterioară la iniţiativa domnitorului Petru Rareş, a mitropolitului Grigorie Roşca, a boierilor Arbore şi Movileşti, frescă parietală de mare originalitate a temelor, puritate a desenului, precizie a detaliilor de influenţă locală, rafinament cromatic, ansamblu de pictură şi arhitectură de o valoare artistică excepţională.
Celebrul de acum albastru de Voroneţ ca şi verdele-roşu al Suceviţei, galbenul Moldoviţei, verdele Arborelui, roşul Humorului fac actul de bravură al picturii cu care zugravii au avut temeritatea să înfrunte firea, o natură ce parcă “… întreţine anume peisajul pentru a asigura un cadru corespunzător înfăptuirii omului”, cum avansa dr. André Lwoff, laureat al Premiului Nobel, continuând: “totul este atât de armonios că te dispune la o meditaţie ce-ţi dă impulsuri optimiste… În pridvorul fiecărui lăcaş din arhipelagul mânăstiresc, în Ţara de Sus cunoşti şi trăieşti împlinirea sentimentului liniştii…”.
Puternice nuclee de cultură şi creaţie artistică de la începuturile existentei lor, lăcaşurile Bucovinei îşi continuă menirea prin grija restauratorilor şi a obştilor călugăreşti ce le gospodăresc. Este şi motivul pentru care frescele exterioare ale bisericilor Humor (1535), Moldoviţa (1537), Arbore (1541), Voroneţ (1547), Suceviţa (1596), arhitectura şi pictura mănăstirilor Putna, Dragomirna, Râşca, Slatina, ale bisericilor Pătrăuţi, Bălineşti, Probota, Bogdana, bogatele muzee de artă medievală, frumuseţea peisajului şi a creaţiei artistice populare (arhitectură, port, datini), au concurat la decernarea distincţiei Mărul de Aur (Pomme d’Or) Bucovinei de către Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET), au deteminat înscrierea tezaurului bucovinean în catalogul UNESCO Mari monumente ale lumii.
Mănăstiri pe harta Bucovinei
Despre "Spectacolul dedicat Anului Nou Chinezesc"
Aseara am avut parte de un spectacol cu totul si cu totul deosebit; fara sa vreau, am aflat ca sambata, 19 ianuarie 2008, va veni la Suceava o trupa din China pentru a prezenta un spectacol de lumina, culoare si miscare, ceva ce nu s-a mai vazut pana acum in oraselul nostru. Cat despre bilet... nu exista asa ceva, intrarea libera! Dupa cum bine stiti, la un astfel de spectacol e mare pacat daca nu te inarmezi cu un aparat de fotografiat... mda, l-am luat pe cel mai putin performant gandindu-ma ca nu voi mai prinde nici un loc liber si ca voi avea nevoie de zoom. Ei, nu a fost sa fie asa! Am reusit sa stau printre primele randuri, dar imi parea tare rau ca nu mi-am luat "aparatul bun" si l-am agatat pe cel practic... Asta e! Nu va mai innebunesc cu povesti care chiar nu va intereseaza... si sa revenim la spectacolul nostru plin de lumina, culoare, miscare si frumusete!
Natural and historical atractions from Romania
External factors like wind and water have sculpted strange forms into rocks, forms like towers, mushrooms, sphinxes etc. The most representative forms of nature’s art can be found in Bucegi (Babele, Sfinxul), in Ceahlău (Panaghia Toaca cliffs, Căciula Dorobanţului, Turnu lui Buda) and in Ciucas (Ciupercile, Tigaile Mari, Turnu lui Goliat).
Impressive and spectacular are the defiles (Bicazului, Turzii, Nerei, Carasului, Cernei, Oltetului, Dunării, Jiului, Oltului, Mureşului, Crisului Repede).
The „ Unextinguished Fires” at Andreiasu de Jos (Vrancea), the ”Muddy Volcanoes” at Paclele Mari (Buzău), the geological structures like „calcareous blocks” at Badila (Buzău), the Salt Mountain at Slanic (Prahova) and the Red Ravine are natural monuments which represent great tourist attractions.
Mountain lakes either glacial (Bucura, Zănoaga in Retezat, Capra and Balea in Fagaras, Calcescu ans Rosiile in Parang, Lala and Buhaiescu in Rodna), volcanic (
The Romanian coast has an important necklace of fresh water lakes (Siutghiol, Tasaul, Neptun and Jupiter), salty water lakes (Techirghiol, Nuntasi) and sulphurous water lakes (Mangalia) which are used for therapeutic purpose.
Our country holds a vast thesaurus of archaeological vestiges, artistic and architectural monuments as well as an invaluable ethno-folkloric legacy which attest the permanent presence and evolution in these lands of the Romanian people.
So, we can find prehistoric vestiges which attest the presence of man since the Inferior Palaeolithic and Middle Palaeolithic (the Mousterian culture 100.000-40.000 B.C) in museums in
As vestiges of antiquity we can remind the ruins of the Greek cities which were built by Greek colonists (VII-VI B.C) and who came into contact with the locals sharing with them elements of the Greek, Persian and Roman culture.
sursa: romania.hotelpro.ro
EXCLUSIV / Juniorii de la CSS (94) joaca cu Ceahlaul Piatra Neamt
Grupa antrenata de Paul Cucu a reinceput saptamina aceasta antrenamentele si urmeaza sa dispute in weekend-ul viitor (26 si 27 ianuarie) doua meciuri amicale la Piatra-Neamt cu Ceahlaul si LPS Piatra Neamt, dupa care in luna feruarie, “CSS-isti mici” au programat un cantonament in statiunea Cimpulung Moldovenesc.
Dornafarm si-a majorat capitalul la 1,7 mil. euro
Distribuitorul de medicamente Dornafarm Suceava si-a majorat capitalul social cu 4,78 milioane de lei, la 6,14 milioane de lei, prin aport in numerar, sub valoarea programata initial, se arata intr-un comunicat al firmei transmis, vineri, pietei Rasdaq.
sursa: Ziarul Financiar
Adolescenti distrugatori de cruci
Proprietarul cimitirului este Primaria Municipiului Radauti, iar atributiile de paza erau date Politiei Comunitare. In noaptea incidentului, nu a fost asigurata paza cimitirului, motivul invocat fiind insuficienta personalului, potrivit Politiei Judetene Suceava.
