marți, 11 decembrie 2007

12 localităţi „ţintă” şi 3 exploataţii de păsări monitorizate privind apariţia gripei aviare


Actualitate



dulgheruÎn judeţul Suceava au fost instituite o serie de măsuri pentru prevenirea apariţiei unui focar de gripă aviară, după ce în Murighiol, judeţul Tulcea evoluează un focar de influenta aviară înalt patogena H5 N1. Potrivit şefului Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Petrea Dulgheru toţi medicii veterinari oficiali zonali au fost reinstruiţi, precum şi cei concesionari sau angajaţi pe perioadă determinată, cu actele normative care transpun legislaţia europeană în domeniu. De asemenea se face supravegherea păsărilor sălbatice şi domestice în colaborare cu organele silvice şi AJVPS, cadavrele celor moarte trebuind aduse la laborator pentru investigaţii de specialitate.

Petrea Dulgheru mai precizează că există un număr de 12 localităţi ţintă, ce sunt supuse unui program de monitorizare special, prin medicii veterinari oficiali zonali şi cei împuterniciţi, iar în cele trei exploataţii de păsări autorizate, de capacitate mică se fac controale privind respectarea normelor de biosecuritate.

Circulaţia păsărilor domestice este monitorizată permanent şi s-au impus restricţiile necesare cu privire la interzicerea lansării acestora în afara curţilor şi la luciul de apa.

Şeful DSVSA Suceava mai precizează că instituţia deţine stocurile necesare de materiale pentru intervenţii în caz de necesitate, respectiv, echipamente de protecţie, utilaje de dezinfecţie şi dezinfectante iar Laboratorul Suceava are asigurate materialele necesare pentru executarea investigaţiilor în domeniul depistării virusului.

0 comentarii: