marți, 18 septembrie 2007

Elev in clasa intai, la 70 de ani

Un barbat in varsta de 70 de ani, aflat in detentie in Penitenciarul cu Regim de Maxima Siguranta din Botosani, s-a inscris in clasa intai, informeaza corespondentul ROMPRES. Gheorghe Lazar din Campulung Moldovenesc, judetul Suceava, va urma cursurile speciale in spatele gratiilor.

Barbatul, condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru omor, va invata sa scrie si sa citeasca de la cadre didactice detasate. "Vreau sa invat si eu sa scriu si sa citesc. Nu stiu deloc carte. Nici macar sa ma iscalesc. Pe vremea mea, erau alte conditii", a spus Gheorghe Lazar, care a adaugat ca, in ciuda varstei sale, isi va da silinta sa invete alfabetul. 86 de detinuti din Penitenciarul Botosani au participat, luni, la deschiderea noului an scolar. Ei urmeaza atat cursurile invatamantului primar, cat si ale celui gimnazial.


Persoanele private de libertate care se inscriu la cursuri beneficiaza, conform legii, de o serie de avantaje, printre care echivalarea perioadei de invatamant cu 'munca prestata', ceea ce inseamna ca, pentru un trimestru de scoala, perioada de detentie se reduce cu 30 de zile, dar si plata cu 30% din salariul minim pe economie a orelor de invatamant la care au participat.

0 comentarii: