marți, 18 septembrie 2007

Tîrgul de Turism "Bucovina", cronica unui eveniment reuşit

Prima ediţie a Tîrgului de Turism "Bucovina", eveniment desfăşurat în perioada 14-16 septembrie la Centrul Economic şi de Afaceri, s-a încheiat cu un bilanţ neaşteptat de bun.

Tîrgul de Turism "Bucovina", cronica unui eveniment reuşit

Pe parcursul celor trei zile ale manifestării, standurile firmelor de turism sucevene au fost vizitate de peste 5.000 de persoane, care au putut să ia contact direct cu oferta turistică a judeţului.

Printre vizitatori s-a numărat şi o delegaţie oficială din partea regiunii chineze Guizhou. Veniţi pentru prima dată în judeţul Suceava, membrii delegaţiei chineze au fost impresionaţi de specialităţile culinare din Bucovina. Iar dintre acestea, cea mai mare apreciere din partea chinezilor a avut-o păstrăvul în cetină. "Avem şi noi păstrăv în China, dar nu este preparat ca aici în Bucovina. Sîntem încîntaţi de păstrăvul în cetină pentru că este foarte gustos", ne-a declarat unul dintre oficialii chinezi, Yao Shoulun.

La finalul primei ediţii a Tîrgului de Turism Bucovina, autorităţile judeţului au anunţat deja că se pregătesc pentru ediţia de anul viitor al acestei manifestări. "A fost un eveniment reuşit, atît din punctul de vedere al prezentării, cît şi al relaţiilor care s-au stabilit între expozanţi şi agenţiile de turism", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza. Şeful admninistraţiei judeţene şi-a exprimat intenţia de a permanentiza manifestarea şi a precizat că ar fi posibil ca un astfel de tîrg să fie organizat de două ori pe an. "Am organizat prima ediţie şi vom ţine cont de sugestiile vizitatorilor pentru a putea ca anul viitor să reuşim să facem un eveniment mai mare şi mai complet", a spus Mîrza. La rîndul său, primarul Sucevei, Ion Lungu a avansat ideea ca în judeţ să fie organizată şi o bursă de turism. Nu în ultimul rînd, directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, Ovidiu Donţu a declarat că la prima ediţie a acestui tîrg au participat peste 200 de agenţii de turism şi vizitatori specializaţi, care au reuşit să cunoască oferta în domeniul turismului din judeţul Suceava. Organizatorii primei ediţii a Tîrgului de Turism Bucovina au fost Romexpo Bucureşti şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava.

0 comentarii: