vineri, 5 octombrie 2007

Scandal pe ruinele Spitalului Vechi

• Directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, a fost acuzat de primarul Ion Lungu că „face jocurile unor grupuri de interese”, blocând realizarea unui nou Spital de Urgenţă prin acţiunea de introducere a Spitalului Vechi în patrimoniul naţional

• “Răul cel mare ar fi acela ca judeţul Suceava să piardă acest proiect, şi rog colegii medici care încă se mai străduiesc să îl obstrucţioneze, să încerce să îşi orienteze eforturile către asigurarea unei calităţi corespunzătoare a actului medical”, declară directorul ASP, Odette Nicolae

Val de nemulţumiri şi de acuzaţii, stârnit de iniţiativa lui Emil Ursu de a introduce clădirea Spitalului Vechi în patrimoniul naţional. Demararea procedurii de clasificare a clădirii în cadrul monumentelor istorice de categorie B pune capăt proiectului de construire a unui nou Spital de Urgenţe, pe amplasamentul celui vechi.
Practic, toate demersurile făcute până acum, toate autorizaţiile obţinute, proiectele întocmite pentru clădirea noului spital, vor fi inutile. Legea interzice nu doar demolarea clădirii supusă procedurii de clasare, ci chiar şi orice fel de lucrări care să afecteze aspectul exterior al clădirii.
Reacţiile nu au întârziat să apară. Cel mai vehement a reacţionat primarul Sucevei, Ion Lungu, care nu s-a ferit să susţină, într-o conferinţă de presă, că “Emil Ursu este o persoană manipulată de grupuri de interese”.
Edilul şef al Sucevei a declarat că îl apreciază pe directorul Complexului Muzeal Bucovina pentru activitatea culturală, dar cu două din ultimele sale iniţiative nu poate fi deloc de acord, deoarece s-a erijat în salvator al simbolurilor comunismului – mozaicul de la ROMUPS, iar, mai nou, „s-a trezit” să introducă clădirea Spitalului Vechi în patrimoniul naţional.
“Cât a fost la conducerea Direcţiei de Cultură nu l-a interesat deloc acea clădire. Acum, brusc, vrea să o transforme în monument istoric. Iniţiativa sa e greşită, mai ales că are la bază o lege veche. Cea nouă spune că procedura de clasificare poate fi declanşată doar de proprietarul imobilului, care este Consiliul Judeţean”, a declarat primarul municipiului, care s-a implicat în numeroase rânduri în atragerea proiectului de realizare a Spitalului de Urgenţe la Suceava.
“Este clar că domnul Ursu este reprezentantul unor grupuri de interese care vor mai degrabă să se facă un supermarket în locul Spitalului de Urgenţe. Un nou spital deranjează interesele multora, care ar trebui să nu mai vadă doar de interesele personale, ci să ţină cont de interesele populaţiei. Dacă blocăm acum acest proiect, nu vom mai avea niciodată finanţare pentru realizarea unui nou spital. Mă voi bate până în pânzele albe ca locuitorii Sucevei să poată beneficia de servicii medicale de calitate”, a adăugat Ion Lungu, care a spus că deţine dovezi că în spatele acţiunii de clasificare a clădirii Spitalului vechi sunt de fapt alte interese.

Medicii, avertizaţi să lase deoparte interesele personale

Printre cei care s-au împotrivit proiectului de realizare a unui nou Spital de Urgenţe se numără şi o parte a cadrelor din sistemul sanitar sucevean, care şi-au simţit ameninţate interesele de realizarea acestuia. Acest lucru este susţinut cu tărie atât de primarul Sucevei, cât şi de şefa Autorităţii de Sănătate Publică Suceava, doctoriţa Odette Nicolae, care, la o zi după anunţarea intenţiei de clasificare a clădirii Vechiului spital, şi-a exprimat oficial părerea, printr-un comunicat.
Odette Nicolae a cerut directorului executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, Aurel Buzincu, să îşi exprime oficial, în cel mai scurt timp, poziţia faţă de cererea de transformare a clădirii în monument istoric, menţionând că în aprilie 2007, aceeaşi direcţie a avizat favorabil documentaţia PUD aferentă viitorului Spital Judeţean de Urgenţă.
“Mă îndoiesc că în acest moment, la mai puţin de 6 luni de la emiterea acelui aviz favorabil, domnul Buzincu va răspunde în alt mod solicitării directorului CMB”, a precizat Odette Nicolae.
Noile piedici apărute în calea realizării Spitalului de Urgenţă au determinat-o pe şefa ASP să lanseze un avertisment către medicii din judeţ, în special către cei care se opun realizării acestuia:
“Regret faptul că soluţia aleasă privind locaţia viitorului Spital Judeţean de Urgenţă nu este una dintre cele mai fericite cu putinţă. Din păcate, nu s-a judecat corect acum un an de zile, când se putea găsi un alt amplasament. Acum nu mai există cale de întoarcere şi trebuie să alegem, din două rele, pe cel mai mic. Răul cel mare ar fi acela ca judeţul Suceava să piardă acest proiect şi rog colegii medici care încă se mai străduiesc să îl obstrucţioneze, să încerce să îşi orienteze eforturile către asigurarea unei calităţi corespunzătoare a actului medical, pentru care au toate abilităţile profesionale şi manageriale necesare, şi să privească ceva mai departe decât în propria <>”, se arată în comunicatul trimis ieri de directorul ASP.

Acţiuni hazardate

Gavril Mârza, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, instituţia care deţine clădirea şi amplasamentul Spitalului Vechi, e de părere că atât Emil Ursu, cât şi Ion Lungu s-au hazardat în acţiuni şi declaraţii, complicând lucrurile mai mult decât trebuia.
“Domnul Ursu cred că spune multe lucruri pe care nu le gândeşte mai întâi. Nu are el treabă cu amplasamentul Spitalului. El mai bine ar trebui să se preocupe să conserve clădirile pe care le are, nu să transforme alte clădiri în monumente istorice, când îi vine lui”.
Cât despre declaraţiile primarului Ion Lungu referitoare la grupurile de interese reprezentate de Emil Ursu, preşedintele CJ consideră că s-a exagerat în această privinţă.
“Sincer, nu cred că Emil Ursu ar reprezenta vreun grup de interese, dar dacă există dovezi clare în acest sens, voi avea grijă să rezolv situaţia. Până atunci, cred că şi unul şi altul s-au hazardat în acţiuni şi declaraţii şi că toată problema poate fi rezolvată cu calm şi înţelegere. Consiliul Judeţean a sprijinit de la început acest proiect, al Spitalului de Urgenţă, şi îl vom realiza, indiferent dacă clădirile actuale vor fi clasate sau nu”, a declarat Gavril Mârza.

Spitalul Vechi – considerat un simbol al Bucovinei

Pus la zid prin declaraţiile primarului Ion Lungu, directorul Complexului Muzeal Bucovina spune că acţiunile sale sunt motivate doar de interesul de a fi păstrat singurul complex de clădiri care reprezintă perioada de dinainte de instaurarea comunismului.
“Suceava e un adevărat mister pentru cei ce vin din afară. La noi sunt doar monumente medievale şi blocuri comuniste. Singurele edificii care să reprezinte şi perioada intermediară pot fi numărate pe degete. Spitalul Vechi este un simbol pentru Bucovina. Eu nu vreau să fiu părtaş la distrugerea târgului Sucevei, la ştergerea identităţii sale culturale. Sunt sigur că primarul Sucevei va găsi soluţia pentru ca Spitalul de Urgenţă să fie construit, chiar şi pe acel amplasament, dar fără a dărâma clădirile existente”, a declarat Emil Ursu.
Acesta a ţinut să infirme orice legătură a sa cu vreun grup de interese, spunând că dacă ar fi fost aşa, ar fi cerut dărâmarea clădirilor, nu conservarea lor.
“Orice supermarket ar vrea să facă o construcţie nouă, nu să o folosească pe cea veche, ori, odată cu declararea clădirilor Spitalului Vechi drept monument istoric, acestea nu doar că trebuie păstrate pentru vecie, ci şi întreţinute”, spune Emil Ursu, care a spus că acţiunea de clasificare a clădirilor nu e începută acum, ci din luna august, când această problemă a fost prezentată în şedinţa Consiliului Judeţean.
Printre motivele enumerate pentru transformarea Spitalului Vechi în monument istoric au fost enumerate nu doar vechimea clădirilor, ridicate în etape, în perioada 1891 – 1903, cât şi faptul că apar menţionate în scrierile împăratului Franz Joseph, că aici au stat personaje celebre, precum George Enescu, Nicolae Iorga, Alexandru Brătescu Voineşti, tot acolo fiind pentru o vreme redacţia revistei “Făt –Frumos”.

0 comentarii: