marți, 9 septembrie 2008

Vacanţă prelungită cu o lună, pentru sute de preşcolari


Peste 500 de preşcolari din municipiul Suceava, înscrişi la grădiniţa Prichindelul şi la Grădiniţa cu Program Prelungit „Aşchiuţă” vor avea vacanţa de vară mai lungă decât colegii lor de la alte unităţi de învăţământ. Este vorba despre o lună în plus de vacanţă, copiii putând începe cursurile abia la jumătatea lunii octombrie, din cauză că lucrările de construcţie sau reabilitare a grădiniţelor nu au fost terminate până în momentul de faţă şi sunt imposibil de finalizat până la începutul anului şcolar.

Inspectorul şcolar general Petru Carcalete a precizat că lucrările au fost întârziate din cauza lipsei de fonduri de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Situaţia este cunoscută şi de ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, care a declarat duminică la Suceava că „se vor acorda acei bani, şi până la jumătatea primului semestru lucrările se vor finaliza”.