Nu este doar un vers din creaţia eminesciană ci şi titlul celei mai noi reviste şcolare, lansată, ieri, la Fălticeni. Evenimentul a avut loc la Şcoala nr 2 "Ion Irimescu" şi concretizează munca de aproape jumătate de an a echipei redacţionale.

stiri de ultima ora din judetul Suceava
Nu este doar un vers din creaţia eminesciană ci şi titlul celei mai noi reviste şcolare, lansată, ieri, la Fălticeni. Evenimentul a avut loc la Şcoala nr 2 "Ion Irimescu" şi concretizează munca de aproape jumătate de an a echipei redacţionale.

sursa: Evenimentul
Ieri, consilierii judeţeni au repartizat, în şedinţă ordinară, cota de 20 la sută din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Este vorba despre 3,67 milioane lei, aceasta ajungînd la Suceava în urma ultimului rectificativ bugetar operat de executivul din capitală. Astfel, prin OUG nr 137.11.2007, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe acest an, judeţul Suceava a primit pentru echilibrarea bugetelor locale 25,18 milioane lei, 80 la sută din total fiind repartizat, potrivit legii, prin decizie directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Cele 3,78 milioane lei au fost defalcate pe unităţi administrativ-teritoriale conform cerinţelor cofinanţării proiectelor de dezvoltare locală şi de susţinere a celor de infrastructură. În urma votului, cele 5 municipii nu s-au ales cu nici un leu, rectificarea aducînd celor 12 oraşe sucevene un plus total de 346.000 de lei. Comunele, în număr de 98, beneficiază de 3,33 milioane lei, consilierii aprobînd diminuarea sumelor prevăzute de acestea în vederea acordării de suplimente financiare pentru omoloagele lor Ciocăneşti, Zvoriştea, Fîntîna Mare, Rîşca şi Cornu Luncii.sursa: Evenimentul
Copiii din municipiul Suceava vor avea cinci locuri de joaca special amenajate pentru perioada sarbatorilor de iarna.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ca orasele copiilor vor fi amplasate, cate unul, in fiecare dintre cele cinci cartiere ale municipiului, lucrarile de amenajare fiind deja demarate. Deschiderea oficiala a acestora va avea loc in perioada 17-21 decembrie. Totodata, primarul Ion Lungu a anuntat ca pe 1 decembrie va avea loc deschiderea oficiala a patinoarului, reamenajat si modernizat la standarde europene.
sursa: administratie.ro
Asociaţia „Blijdorp – România” celebrează, pe 3 decembrie, pentru al treilea an consecutiv Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap, printr-un marş al copiilor cu nevoi speciale, însoţiţi de personalul Complexului terapeutic Blijdorp România – O noua viata” Suceava. Potrivit şefului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Gheorghe Straton, Asociaţia „Blijdorp – România” ales acum trei ani să celebreze această zi printr-un marş pentru a deveni mai „vizibili” pentru comunitatea locala şi pentru a trezi interesul pentru nevoile acestei categorii sociale.
Prin marşul acesta, numit sugestiv „Pledoarie pentru demnitate” doresc doar să fie acceptaţi toţi laolată: copii cu handicap, părinţii acestora, oameni care sunt implicaţi în recuperarea şi asistenţă socială a persoanelor cu nevoi speciale.
Partenerii acestei acţiuni sunt : Asociaţiile umanitare „Cristos pentru România”, „Doamnele bucovinene”, „Salvaţi copiii”, „Regionala de Educaţie a Adulţilor”, „Red Ribbon” Fălticeni, „Lumina Lină”, „Eagle Hause”, „Nevăzătorilor”, „Misiune fără frontiere”, Fundaţiile „O nouă viaţă” Siret, „Ana”, „Sf. Nicolae”, Crucea Roşie, Primăria Suceava, Centrele de copii din cadrul DGASPC Suceava, Şcoli din cadrul Programului de Acţiune Comunitară „Împreună”, Comisia Judeţeană în Domeniul Egalităţii de Şanse.
Tot pe data de 3 decembrie, beneficiarii de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Costâna şi beneficiarii noii Locuinţe Maxim Protejate de la Mitocu Dragomirnei, încearcă să ofere o lecţie de viaţă prin intermediul unui spectacol şi a unei expoziţii cu titlu şi mesajul ,,SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ SPARGEM…BARIERELE!!! …..ÎMPREUNĂ DORIM!.....ÎMPREUNĂ PUTEM!”
sursa: News Bucovina
Un hypermarket din municipiul Suceava a fost sancţionat cu 4.000 lei (40 milioane d elei vechi) pentru că avea la vânzare fulgi de ovăz cu miros urât, deşi erau în termenul de garanţie. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au retras de la comercializare 18 kilograme de fulgi de ovăz cu miros de rânced, în valoare de 108 lei. Inspectoru-şef adjunct al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava, Elena Oanea, a declarat că fulgii de ovăz erau ambalaţi în pungi de 500 de grame, iar după analizarea eşantioanelor prelevate, laboratorul LAREX a concluzionat că produsul nu corespunde la parametrul organoleptic, având miros de rânced.
Aceasta a precizata spus că lotul cu probleme fusese produs pe 2 august 2007 şi avea data durabilităţii minimale până la 2 ianuarie 2008.
sursa: News Bucovina
Razboi total sub Arcul de Triumf. Tancuri de ultima generatie, lansatoare de rachete, avioane, blindate pentru misiuni antitero, scafandri, parasutisti, dar si comandanti ai trupelor romane din Afganistan si Irak defileaza de Ziua Nationala pe sub Arcul de Triumf.Comandantul paradei,
Generalul de brigada Dan Ghica Radu La parada militara organizata cu ocazia zilei de 1 Decembrie
in acest an vor defila prin Piata Arcului de Triumf 1.200 de militari din Armata romana, Ministerul Internelor si SRI, cu tehnica militara din dotare, in timp ce zona va fi survolata de formatii de avioane si elicoptere militare.Parada va fi deschisa de drapelele de epoca si steagurile de identificare ale Statului Major General si categoriilor de forte. Le vor succeda institutiile militare de invatamint, fortele terestre (cu vinatori de munte, parasutisti, infanterie mecanizata), fortele aeriene, navale. Reprezentanti ai Ministerului Internelor, jandarmii vor fi urmati de departamentul pentru situatii de urgenta, care va defila cu echipaje de interventie - pompieri, protectie civila, alpinisti, SMURD, scafandri -, dar si de personal din cadrul brigazii antiteroriste.Pe linga acestia participa la parada coloane ale Serviciului de Protectie si Paza (SPP), formate din antemergator si escorta si dotate cu dispozitive de protectie antiglont si antibomba, ca atunci cind formeaza dispozitive speciale pentru protectia demnitarilor.
Militarii care vor prezenta onorul sint, multi dintre ei, comandanti ai trupelor detasate prin rotatie in teatrele de lupta din Afganistan, Irak, Kosovo, Angola etc. Printre acestia, comandantul paradei, generalul de brigada Dan Ghica Radu, care a revenit recent din postul de loctiitor al sefului Operatiilor din Comandamentul Coalitiei Multinationale din Irak, colonelul Nicolae Ciuca, cel care a comandat Batalionul 26 Infanterie ‘’Scorpionii Rosii’’ pe timpul misiunilor executate in Afganistan si Irak, maiorul Ovidiu Uifaleanu, la rindul lui comandant al Batalionului 821 Infanterie ‘’Soimii Carpatilor’’ in misiunea din Zabul, Afganistan.

Garda de onoare
Unii dintre militarii care vor face parte din coloana de parada nu sint la prima defilare cu ocazia Zilei Nationale in acest an. Regimentul 30 de Garda ‘’Mihai Viteazul’’, unitate de elita, a fost invitat si la paradele organizate de ziua nationala a Frantei, a Italiei si a Ungariei.
Muzica de parada va fi asigurata de 70 de subofiteri-instrumentisti ai fanfarei, condusi de trei ofiteri-dirijori.
Parada de 1 Decembrie de anul acesta este o demonstratie de tehnica militara performanta, avind in vedere ca Armata romana s-a dotat recent cu citeva “piese de rezistenta” - transportoarele elvetiene de tip Piranha III, care urmeaza sa intre in curind in inzestrarea Fortelor Terestre, vehiculul de lupta multirol Humvee M-1114, iar in premiera, la defilare va participa si tehnica de geniu si pentru evacuare medicala.
Comandantul blocului de parada al tehnicii militare va prezenta onorul de pe un vehicul de lupta usor pe roti, multirol, de mare mobilitate, Humvee M-1114. Acesta are un design revolutionar si este recent intrat in dotarea subunitatilor de politie militara. Se remarca prin durabilitate, mobilitate, eficienta si o geometrie unica, putind actiona pentru perioade lungi de timp cu o minima mentenanta. Humvee-urile pot transporta 4 militari si se pot deplasa pe toate categoriile de drumuri, in toate tipurile de teren, de la jungla la desert, in orice conditii de stare a vremii si temperatura, avind o eficienta deosebita in teren accidentat. Blindajul este din kevlar capabil sa reziste la exploziile dispozitivelor electronice improvizate si armamentului de infanterie de calibru mic.
Masinile de lupta “Jderul” (foto), ale infanteriei, sint urmatoarele la rind. Aflate in dotarea Brigazii 282 Mecanizata “Unirea Principatelor”, acestea sint autovehicule blindate, amfibii, pe senile si asigura transportul protejat al grupei de infanterie si operatiunile de combat propriu-zise, prin angajarea luptei cu vehiculele blindate. De asemenea, combat tintele aeriene, executa lovituri in dispozitivul inamic si executa misiuni specifice vinatorilor de munte. “Jderul” are aparatura performanta de vedere si conducere pe timp de noapte, permitind executarea de misiuni in conditii de timp nefavorabil si mare putere de foc.
Poate piesa cea mai asteptata este transportorul blindat Piranha III, care va intra in dotarea batalioanelor de infanterie din Fortele Terestre. Acesta va inlocui actualele TAB-uri model sovietic, acuzate ca au un nivel de performanta inadecvat misiunilor in care sint angajate fortele armate romane. Produs in Elvetia, Piranha III are o protectie balistica variabila crescuta, blindaj performant si dotat cu kituri de protectie impotriva minelor si a armelor de nimicire in masa si este inzestrat, ca armament, cu o mitraliera de cal. 12,7mm.
Tancul TR 85 M1 “Bizonul” are o greutate de 50 de tone, fiind un tanc mijlociu, si este dotat cu un tun calibru 100 mm, semiautomat, cu teava ghintuita, ale carui proiectile, cu bataie maxima de 14.600 m, pot fi perforante, cumulative sau explozive.

Tancul TR 85 M1 Bizonul
Tancului i s-au adus modificari in scopul cresterii puterii de foc, imbunatatirii gradului de protectie, cresterii mobilitatii, fiabilizarii agregatului energetic si a sistemului de frinare, precum si modernizarii instalatiei de transmisiuni.
Dotat cu un foarte puternic motor pe motorina, tancul dezvolta o viteza maxima pe sosea de 60 km/h, iar pe teren uscat fara denivelari, de 40 km/h. Pe timpul indeplinirii misiunilor de lupta, tancul poate trece cursuri de apa cu o latime maxima de 700 m si o adincime de 5 m.
Pentru prima data, in acest an defileaza si tehnica de geniu si
pentru evacuare medicala. MEDEVAC MLI 84 (foto) este o masina blindata destinata transportului ranitilor pe cimpul de lupta si acordarii primului ajutor. Cu o masa totala de 17,6 tone, carcasa din placi blindate de otel, etansa la apa si praf, motor pe motorina de 400 CP, MEDEVAC MLI 84 poate transporta doi raniti pe targile pliante standard si doi-trei raniti in pozitie semisezind pe banca amovibila. Masina este dotata cu targi pliante standard pentru evacuarea ranitilor, saltea vacumatica cu pompa pentru traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, defibrilator semiautomat pentru acordarea primului ajutor in caz de stop cardio-respirator, truse de resuscitare rapida si de prim ajutor pentru echipaj, precum si aspirator chirurgical electric portabil si instalatie de oxigen fixa. Fortele aeriene vor participa la parada de 1 Decembrie cu Sistemul de rachete sol-aer HAWK, sistem de aparare aeriana cu raza medie de actiune produs in SUA. 20 de tari au acest sistem in dotare, iar el poate combate tinte manevriere, cu viteza mare, elicoptere, rachete de croaziera, avioane fara pilot care evolueaza pina la distanta de 30 de kilometri si inaltime maxima de 15 kilometri. Sistemul are o mobilitate inalta, sursa de energie proprie si o arhitectura bazata pe computere, asigurind lovirea automata a tintelor si poate duce actiuni de lupta intr-un mediu electromagnetic ostil si in orice conditii meteorologice.
Fortele navale vor trece pe sub Arcul de Triumf cu instalatia mobila de lansare a rachetelor, care are ca principale misiuni nimicirea navelor de suprafata inamice, respingerea desantului maritim si respingerea incursiunilor navelor de suprafata in zona litoralului. Rachetele navale pot fi lansate asupra unor obiective aflate la maximum 80 de kilometri.
Intre detasamentele de defilare si blocurile de parada cu tehnica militara, Piata Arcului de Triumf va fi survolata de MIG-uri 21 Lancer, avioane IAR-99 si elicoptere IAR 330 SOCAT.
Dispozitivul de zbor va fi compus, in cazul MIG-urilor, din trei formatii a cite trei avioane. Acestea vor zbura la peste 150 m inaltime, cu 600 km/ora. MIG-urile 21 Lancer au revenit la final de octombrie din misiunea BALTICA 07 din Lituania, unde, pentru o perioada de trei luni, au executat serviciul de Politie Aeriana sub comanda NATO, pentru mentinerea integritatii spatiului aerian al tarilor baltice.
Elicopterele IAR 330 SOCAT vor zbura in trei formatii de cite trei elicoptere, dispuse in sageata, la inaltimea de 100 m. SOCAT este varianta modernizata a elicopterului IAR 330 Puma, transformat astfel intr-un aparat multirol compatibil cu standardele NATO. (Oana Popescu)
Sarbatoare cu 21.000 de sarmale
Ziua de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei, prima de dupa aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana, este sarbatorita si de comunitatea romaneasca din Luxemburg. Astfel, Sala Auditoriu a bancii din Luxemburg a gazduit recitalul de pian al artistului roman Victor Nicoara. La Castelul Burglinster s-a desfasurat o receptie in cinstea Zilei Nationale a Romaniei. Si la Torino va fi sarbatorita ziua de 1 Decembrie.
Consilieri judeteni de la Maramures merg simbata la Bruxelles pentru a sarbatori 1 Decembrie. Pentru ca nu le pot oferi defilare, edilii din Alba isi recompenseaza concetatenii cu 21.000 de sarmale. Spectacol le promite demisionarul din fruntea PC, Dan Voiculescu, locuitorilor din Sfantu Gheorghe. In capitalele de judete, depunerile de coroane de flori vor fi la concurenta cu modestele defilari militare, iar acestea, la rindul lor, cu “defilarile” de sarmale din marmite in farfuriile de plastic. Asa cel putin se prevede in Baia Mare, Alba-Iulia, Deva, Hunedoara, Oradea, Petrosani, Satu Mare, Sibiu, Tirgu-Mures, Timisoara, Cluj-Napoca, Arad, Iasi, Galati, Focsani, Botosani si Suceava, Piatra Neamt, Galati. In plus, detinutii din Penitenciarul Galati vor putea urmari filmul artistic “Mihai Viteazul” la televiziunea cu circuit inchis. La clubul inchisorii galatene, detinutii vor urmari documentarul cu tema “Unirea face puterea”. Corul detinutilor va interpreta cintece patriotice. (Cristian Oprea)
Ce sarbatorim de 1 Decembrie
La 1 decembrie 1918, Transilvania se unea cu regatul Romaniei in urma rezolutiei Marii Adunari Nationale de la Alba-Iulia. Unirea a fost rezultatul politicii externe romanesti si al participarii Romaniei la Primul Razboi Mondial, in perioada 1916-1918, alaturi de Franta, Marea Britanie, Rusia si SUA. Unificarea Transilvaniei cu tara-mama, Romania, a fost ultimul act de constituire a statului national unitar roman.
2 Decembrie 2007
Ana Zidarescu
Nici macar steguletele impartite de organizatori spectatorilor nu s-au vazut fluturand in aer. Scapate pe jos sau uitate prin mainile ocupate de aparatele foto, tricolorul imprimat pe hartie mai mult i-a incomodat pe martorii prezenti la parada.
Romanii au perceput ziua de 1 Decembrie ca pe una normala, presarata pe alocuri cu cateva evenimente mai speciale. Intrebata cum anume va petrece aceasta zi, Mariana Grigoras, 34de ani, a declarat ca nu are planuri speciale.
„Cred ca dupa parada vom merge putin prin parc cu fetita mea, mai ales ca este frumos afara si este weekend. Din pacate, nu am vazut mare lucru aici. Este multa lume si nu am reusit sa vedem decat avioanele care au survolat. Mai bine ramaneam acasa si ne uitam la televizor.”
Patriotismul de pe tancuri
Este greu de determinat cine anume a fost miscat de insemnatatea Zilei Nationale si cine a asistat ca la un simplu spectacol. Probabil ca in pozitia de drepti, undeva sus pe tancurile care au defilat pe sub Arcul de Triumf din Capitala, soldatii in uniforma de parada au fost patrunsi de importanta momentului.
Undeva pierdut in multime, un student la Politehnica, Alexandru Mica, a declarat ca aceasta zi din an te ajuta sa-ti amintesti cine esti.
„Mereu, de 1Decembrie imi dau seama de ceea ce inseamna sa fii roman. Este singura zi din an cand constientizez notiunea de „roman”, de „tara” si chiar de patriotism. Pentru mine nu este doar o simpla parada militara. Sunt clipe in care nu ma simt doar un simplu cetatean. Si este putin trist sa vad ca oamenii din jurul meu vad doar spectacolul si nu adevarata insemnatate a zilei.” Intrebat daca la votul de pe 25 noiembrie a participat, Alexandru Mica a recunoscut ca a preferat sa nu se duca. „Stiu ca este una din obligatiile noastre de cetateni, dar cu toate acestea am preferat sa nu pun stampila de vot pe niciunul din buletine.”
Fasole si vin fiert
In tara, locuitorii oraselor nu s-au inghesuit nici ei sa participe la festivitati. Autoritatile s-au folosit de trucuri pentru a-i scoate pe oameni din case. Multe primarii au servit bauturi alcoolice specifice, iar altele au ales sa sarbatoreasca cu portii de fasole cu carnati. Cu toate aceste eforturi, numarul romanilor din provincie care au iesit pe strada a fost mult mai scazut ca in alti ani.
IMPRESII
Strainii au fost incantati de parada de 1 Decembrie
> Parada militara de 1Decembrie a atras si curiozitatea strainilor aflati in acest moment in Romania.
> Sebastian Veron, student belgian Erasmus in cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti, a spus ca este impresionat de ceea ce se petrece de Ziua Nationala a Romaniei. „Fiind in Romania doar de cateva luni, inca nu am avut timp sa ma acomodez cu obiceiurile de aici. Cred ca romanii se simt mandri ca se pot lauda cu un astfel de eveniment, mai ales ca, fiind Zi Nationala, are si un puternic caracter istoric.”
DUSMANI LA SARBATOARE
Basescu si Tariceanu s-au ignorat
Veniti la Arcul de Triumf in numar mai mare decat la receptia de vineri seara de la Palatul Cotroceni, politicienii nu si-au depasit, nici de Ziua Nationala, animozitatile.
La momentul strangerilor de maini, premierul Calin Popescu-Tariceanu l-a ignorat pe liderul PSD Mircea Geoana, flancat de colegii de partid Titus Corlatean si Adrian Nastase, salutandu-i doar pe fostii presedinti Ion Iliescu si Emil Constantinescu, dar si pe primarul PD Adriean Videanu.
La randul sau, presedintele Traian Basescu a trecut glont pe langa politicieni, inclusiv pe langa Tariceanu, a depus o coroana de flori la Arcul de Triumf, schimband apoi cateva vorbe in tribuna oficiala doar cu presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. Pe 1 Decembrie anul viitor, „as fi tare bucuros sa spun ca la Palatul Victoria se afla un prim-ministru competent si cu care sa pot colabora”, dezvaluise el, in cursul diminetii, la radioul public, cum isi imagineaza Ziua Nationala in 2008.
Iliescu si Constantinescu, impacati de Blaga
Entuziasmati mai cu seama la momentul survolarii MIG-urilor, alesii au schimbat impresii despre parada militara fara a depasi insa, decat ca exceptie, barierele de partid. Premierul s-a intretinut cu ministrul liberal al apararii, Teodor Melescanu. Social-democratii si-au format grupul lor, in dreapta tribunei, ca si liderii PD, intre care si Elena Udrea, stransi in jurul lui Basescu. Doar senatorul PD Vasile Blaga a reusit sa-i atraga in aceeasi discutie si pe fostii sefi de stat Iliescu si Constantinescu, care s-au tratat in general cu raceala, in ciuda vecinatatii in tribuna.
Incordarea s-a simtit pana la final, cand Basescu, luandu-si la revedere prieteneste de la democrati, a urcat in masina si a plecat salutandu-i, in aplauze, pe bucurestenii veniti la parada. Dupa o raita pe la Cotroceni, presedintele si-a petrecut dupa-amiaza cu familia, la o masa traditionala romaneasca. (Anca Simina)
Pana la urma cum s-a vazut 1 decembrie anul acesta!?! Se pare ca fiecare zona a tarii a perceput diferit ziua nationala a Romaniei.In loc de o viziune comuna avem parte de un mozaic alcatuit din mii de piese una mai pestrita ca cealalta.La bucuresti ca de obicei, datorita vointei presedintelui si din dorinta de a mai ciupi cateva voturi s-a organizat arhicunoscuta parada militara; de fapt este si una din putinele zile din an cand Armata Romana isi mai poate poate pune in miscare parte din arsenalul aflat in dotare. Asa mai reusesc batranele MIG-uri in varianta modernizata Lancer 21 sa se ridice de la sol. La fel se poate spune si despre celebrele elicoptere romanesti PUMA care in ultimul timp au tot aparut la stiri in ipostaze nu prea placute pentru aviatia militara romana.In tari ca Rusia de Ziua Nationala se fac parade militare pentru a-ti “flexa muschii” in fata vecinilor, pentru a le arata ca la nevoie ai un arsenal cu care le poti “da peste bot”. Nu este insa si cazul nostru. Chiar daca Armata Romana a devenit una profesionista nu acelasi lucru se poate spune si despre arsenalul care il detine. Pana si comentatorul Televiziunii Nationale a fost intr-o vadita incurcatura cand a sosit momentul sa descrie arsenalul militar folosit la parada desfasurata sub Arcul de Triumf; nici prezenta unui militar de profesie in cabina de transmisie nu a ajutat prea mult. iNtentia televiziunii de stat de a da o nota de orginalitate, Zilei Nationale a esuat lamentabil.Comentariul a fost intr-un dafazaj total fata de imaginile transmise. Si nici macar aplombul militarului transformat in prezentator ”de ocazie” nu aputut ascunde raceala post referendista instalata intre presedinte si partidele politicedar si intre liderii principalelor partide politice. Spre deosebire de capitala in alte orase din tara s-a incercat ”momirea” cetatenilor cu mancare si bautura. In unele orase saa incercat cu fasole cu carnati si vin iar in altele cu sarmale. Se pare insa ca nici una dintre metodele cu mare priza la public altadata nu a avut sorti de izbanda. Majoritatea romanilor a preferat sa priveasca parada acasa in fata televizorului. Nici macar steguletele tricolore impartite cu darnicie nu au mai avut succesul de altadata. Unele si-au gasit imediat loc pe caldaram iar cele pastrate erau tinute intr-un colt al palmei caci incomodau in dorinta cetateanului de a fotografia parada. Pe unii se pare ca i-a dezamagit faptul ca Ziua Nationala a fost anul acesta intr-o sambata deci fara liber de la serviciu. Cred ca singurii incantati de Ziua Nationala au fost patronii de mall-uri, hypermarket-uri si magazine alimentare pentru ca au inregistrat un volum mai mare de vanzari comparativ cu alte zile. Facand o suma a tot ceea ce am vazut de 1Decembrie 2007 mi se insinueaza perfid in minte o idee. Se pare ca in 2007 romanii au simtit Ziua Nationala la fel ca ziaristul interpretat de Bill Murray in filmul ”Ziua Harciogului”. Nu stiu daca ati vazut filmul dar este vorba despre un jurnalist care retraieste aceeasi zi de mnai multe ori. La inceput putin derutat, apoi amuzat ca poate repeta intalnirea cu o seducatoare colega si in cele din urma frustrat ca retraieste aceeasi si desi stie tot nu poate ajunge la un final care sa ii placa. Ei bine anul acesta se pare ca romanii au avut parte mai mult de frustrarea din poveste.
| |
|
Conducerea PNL Suceava, care l-a susţinut pe Onofrei pentru funcţia de prefect al judeţului, susţine că zvonul poate fi luat drept o „glumă bună de 1 aprilie”, însă a dat de înţeles că va reacţiuona rapid în cazul în care reprezentantul Guvernului în teritoriu renunţă la statutul său apolitic. „Nu pot să comentez în nici un fel, eu o iau ca o farsă de 1 aprilie. Nu cunosc aşa ceva. Dacă într-adevăr este reală informaţia noi ne vom sesiza şi vom lua măsurile necesare. Eu ştiu că prefecţii nu au voie să facă politică”, a declarat preşedintele PNL Suceava, Ion Lungu. Vicepreşedintele PNLSuceava, Mihai Steiciuc, crede că PD-ul are nevoie de un preşedinte de partid la Suceava educat în spiritul de dreapta.
„Ţinând cont că PD-ul are 65 la sută din votanţi de stânga şi 35 la sută din votanţi de dreapta şi ţinând cont că domnul Onofrei a fost întotdeauna de dreapta. Probabil că PD-ul i-a făcut o propunere să găsească un conducător care să-i poată învăţa şi pe ceilalţi 65 la sută ce înseamnă dreapta. Ei oricând pot să se schimbe spre dreapta pentru că la ei nu există ideologie, există interes”, a spus Steiciuc.
Pe de altă parte, vicepreşedintele PD Suceava, senatorul Gheorghe Constantin, consideră informaţia din presă drept o speculaţie, determinată şi de faptul că liderii de la centru ai PD urmează analizeze scorul modest obţinut de mai multe filiale ale partidului, printre care şi cea de la Suceava.
„Din punctul meu de vedere, legat de actualul prefect Onofrei, nu pot să spun decât că n-am auzit din nici o sursă că dânsul îşi doreşte să candideze la o asemenea funcţie. Pe de altă parte, pot să apreciez că este un politician remarcabil iar în rest, toate acestea sunt doar speculaţii de presă în opinia mea”, a comentat senatorul Constantin. Cât despre viitorul lui Eugen Uricec în fruntea PD Suceava, senatorul Cosnatntin a fost destul de vag, menţionând doar că în cursul zilei de luni, conducerea PD de la Bucureşti va lua o serie de decizii în cazurile organizaţiilor cu clasate nemulţumitor după alegerile de duminică, 25 noimebrie.
„Deocamdată noi discutăm pe ceva ce nu există, în sensul în care nu s-a luat nici o hotărâre privind restructurarea organizaţiei sau dizolvarea Biroului Permanent Judeţean al PD”, a mai spus senatorul Gheorghe Constantin. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, persoana vizată de zvonistică s-a ferit să coimenteze veştile despre posibila sa promovare direct în structurile de conducere ale PD Suceava.
„Zvonurile nu se comentează, aşa că nu comentez. Când i-au o decizie importantă, ştie cel puţin întâi soţia mea şi părinţii mei. Ei nu ştiu nimic. Apoi, sunt prefect şi cred eu c-am făcut o treabă bună şi vreau să fac în continuare o treabă foarte bună”, a declarat prefectul Onofrei, adăugând că lasă informaţia să fie comentată de cei care o lansează.
În presa locală a apărut un articol în care era speculată posibila susţinere a prefectului Onofrei pentru o funcţie de conducere în organizaţia judeţeană a PD Suceava, chiar şi pentru cea de preşedinte. | |
sursa: AgerPressNet
| |
Victorie pentru Olimpia in ultima partida jucata astazi din etapa a X-a a Diviziei Nationale, 40-19 in fata Grivitei. |
| In acest moment se stie exact ordinea echipelor din Play-out, acolo unde vor juca, in ordinea punctelor din sezonul regulat, Suceava, Olimpia, Iasi, Barlad, Grivita si Brasov. Aceste puncte conteaza doar pentru se putea intocmi calendarul competitional, aplicand tabela Berger, pentru ca apoi toate formatiile incep cu 0 puncte. Aici se poate face programul etapelor, pentru ca toate echipele au jucat meciurile lor. In Play-off stim echipele calificate, insa nu si ordinea primelor formatii, pentru ca mai avem un meci restant, Steaua - Farul pe 17 decembrie. In functie de cine invinge aici, Steaua poate ajunge pe 1 sau Farul pe 2 si se schimba astfel ordinea meciurilor. Din acest motiv va vom prezenta programul etapei din Play-off si Play-out, programata pe 20 decembrie, dupa disputarea acelei partide restante. Avem insa pentru dumneavoastra mai jos punctele adunate pana acum de fiecare echipa si felul in care se alcatuiesc etapele din Play-off si Play-out, asa ca puteti sa vedeti chiar dumneavoastra cine cu cine va juca in prima etapa. PLAY-OFF: Dinamo, Steaua, Farul, Baia Mare, Cluj, Timisoara PLAY-OUT: Suceava, Iasi, Olimpia, Barlad, Grivita, Brasov DIVIZIA NATIONALA SERIA I Etapa a X-a, sambata 01 12 2007 CS Dinamo Buc. - CSM U Baia Mare 27-0 Arbitru: Gheorghe Sabau Judecatori de margine: Dragos Ionescu si Cosmin Popescu RC Barlad - CS Universitatea Cluj 5-31 Arbitru: Vlad Iordachescu Judecatori de margine: Robert Diaconescu si Mihai Stuparu RC Grivita Buc.- CS Olimpia CSM Buc. 19-40 Arbitru: Gabriel Seitan Judecatori de margine: Bogdan Gordin si Viorel Bujoreanu Clasament 1. Dinamo 10 10 0 0 476-52 7pbonus 47puncte 2. Baia Mare 10 8 0 2 322-89 6pb 38p 3. Cluj 10 5 0 9 263-178 6pb 30p 4. Olimpia 10 4 0 6 150-316 2pb 18p 5. Barlad 10 1 0 9 96-405 2pb 6p 6. Grivita 10 1 0 9 90-367 1pb 4p* * Echipa penalizata cu un punct SERIA A II-A Etapa a X-a, sambata 01 12 2007 RCM Timisoara - CS Poli. Agro. Iasi 3-0 Arbitru: Cristian Raduta Judecatori de margine: Nicolae Copil si Simion Marginean CFR CSU M Brasov - CSM Bucovina Suceava 14-24 Arbitru: Danut Frasineanu Judecatori de margine: Alexandru Nitulescu si Doru Gordin CSA Steaua Buc. - RC Farul C-ta (Stad. Steaua, Ora 13.00) - meci amanat pentru 17 decembrie Arbitru: Bogdan Milita Judecatori de margine: Emil Gorodea si Ionel Tinu Clasament 1. Steaua 9 9 0 0 476-70 8pbonus 44puncte 2. Farul 9 8 0 1 359-52 7pb 39p 3. Timisoara 10 4 0 6 154-235 6pb 22p 4. Suceava 10 4 0 6 182-324 3pb 19p 5. Poli Iasi 10 3 0 7 91-219 4pb 16p 6. Brasov 10 1 0 9 74-436 0pb 4p Meci restant - 17 decembrie CSA Steaua Buc. - RC Farul C-ta (Stad. Steaua, Ora 13.00) Arbitru: Bogdan Milita Judecatori de margine: Emil Gorodea si Ionel Tinu - in play-off merg primele 3 din fiecare serie - in play-out merg ultimele 3 din fiecare serie PLAY-OFF Dinamo - 47 puncte Steaua - 44 puncte (un meci mai putin) Farul - 39 puncte (un meci mai putin) Baia Mare - 38 puncte U Cluj - 30 puncte Timisoara - 22 puncte PLAY-OUT Suceava - 19 puncte Olimpia - 18 puncte Iasi - 16 puncte Barlad - 6 puncte Grivita - 4 puncte (punctaveraj superior) Brasov - 4 puncte ETAPA URMATOARE - PRIMA DIN PLAY-OFF SI PLAY-OUT 20 decembrie Meciurile se stabilesc in functie de clasamentul echipelor din Play-off si Play-out in urma punctelor adunate in sezonul regulat, aplicand Tabela Berger. Partidele vor fi stabilite dupa disputarea meciului restant Steaua - Farul si vor respecta urmatorul algoritm. Ambele competitii vor incepe apoi de la 0 puncte pentru fiecare formatie. Etapa 1 Locul 5 - Locul 2 Locul 4 - Locul 3 Locul 6 - Locul 1 Etapa a 2-a Locul 1 - Locul 5 Locul 2 - Locul 4 Locul 6 - Locul 3 Etapa a 3-a Locul 4 - Locul 1 Locul 3 - Locul 2 Locul 5 - Locul 6 Etapa a 4-a Locul 1 - Locul 3 Locul 5 - Locul 4 Locul 6 - Locul 2 Etapa a 5-a Locul 2 - Locul 1 Locul 3 - Locul 5 Locul 4 - Locul 6 |
sursa: sport365.ro
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) va organiza o întîlnire cu primarii localităţilor urbane din judeţ, pentru a discuta pe marginea accesării fondurilor disponibile prin Programul Operaţional Regional (POR).
"Vom purta discuţii cu primarii oraşelor şi municipiilor, urmînd a se stabili ce proiecte vom promova, în aşa fel încît să nu existe o luptă neloială între solicitanţii din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, din care facem şi noi parte, şi care să nu ducă la nimic bun", a spus preşedintele CJ, Gavril Mîrza, adăugînd că omologii săi au în vedere un demers similar. Şeful administraţiei judeţene a precizat că POR este deja operabil, portofoliul de proiecte, pe Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, fiind de circa 500 de milioane de euro. Plafonul pentru la Axa 2, "Infrastructură" este de 143 de milioane de euro, punîndu-se "oarecum, problema de a mulţumi toate judeţele şi localităţile care solicită finanţări pe această cale". Gavril Mîrza a evidenţiat că, la Axa 1 "Dezvoltare urbană", sînt accesibile 225 milioane euro, unităţile administrativ–teritoriale trebuind să se îndrepte şi înspre aceste fonduri. Din Regiunea de Dezvoltare Regională Nord-Est fac parte judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Neamţ.sursa: Evenimentul