joi, 15 mai 2008

Concurs de împuşcat câini între un medic şi un paznic de vânătoare

Câmpulung Moldovenesc



Concurs de împuşcat câini în plină zi prin curţile oamenilor. Doi indivizi din Câmpulung Moldovenesc sunt cercetaţi de poliţiştii din localitate după ce în după-amiaza zilei de duminică au omorât un căţel aflat pe proprietatea privată de familiei Ardeleanu. Imediat după ce au împuşcat patrupedul, cei doi vânători de ocazie s-au făcut nevăzuţi, dar cu ajutorul martorilor aflaţi în zonă poliţiştii au reuşit să-i identifice.

Ce i-o fi deranjat? Aflată împreună cu familia şi prietenii la cabana proprietate particulară situată în Câmpulung Moldovenesc, unde-şi sărbătorea ziua de naştere, medicul Andreea Ardeleanu a avut parte de un adevărat coşmar. Petrecerea s-a întrerupt în jurul orei 17.30, când liniştea a fost spartă de o bubuitură puternică. Fără a şti ce anume se întâmplă, toată lumea s-a speriat şi s-a îndreptat către direcţia de unde venea zgomotul.

„Imediat ce am ajuns în spatele imobilului am observat căţelul că se zbate în chinuri groaznice. Fusese împuşcat cu o armă de vânătoare de doi indivizi care au reuşit să fugă până la sosirea Poliţiei, alertată după ce am sunat la 112. Am aflat că persoanele care se aflau acolo în acel moment erau medicul Ciprian Alexa şi Şandru Alboi, paznic de vânătoare la AJVPS Câmpulung Moldovenesc. Am discutat cu medicul Alexa şi mi-a spus că nu el a fost cel care a tras cu arma, ci persoana care-l însoţea. Mi se pare inacceptabil ce s-a întâmplat, pentru că într-un loc unde sunt case în locul căţelului putea fi un copil sau o persoană adultă. Nu ştiu ce o fi fost în capul celor doi când au tras cu armele de vânătoare în direcţia unei case. Voi merge până în pânzele albe, pentru că ceea ce s-a întâmplat mi se pare că depăşeşte orice limită”, a declarat medicul Andreea Ardeleanu.

Pasibili de închisoare, potrivit Legii Animalelor

În baza plângerii depuse de Andreea Ardeleanu, poliţiştii din Câmpulung Moldovenesc au început cercetările. Ancheta îl vizează atât pe medicul Ciprian Alexa, cât şi pe paznicul de vânătoare Şandru Alboi. Deocamdată, armele pe care cei doi le deţin legal au fost ridicate de poliţişti şi urmează să fie expertizate de specialişti pentru a se stabili cu care dintre ele a fost ucis patrupedul.

Cercetările vizează infracţiunea de folosire a unei arme într-un loc nepermis, dar s-ar putea extinde şi pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi distrugere, şi asta deoarece medicul şi paznicul de vânătoare au pătruns fără drept pe terenul unui vecin al familiei Ardeleanu, loc de unde au şi tras cu arma în direcţia câinelui.

Cei doi ar putea intra şi sub incidenţa Legii Animalelor, recent promulgată, care prevede închisoare de la o lună la trei ani sau amenzi usturătoare pentru cei care omoară sau torturează animale.

Paznicul de vânătoare Şandru Alboi nu este pentru prima dată în faţa anchetatorilor. În trecut, el a mai fost cercetat penal pentru vătămare corporală şi fugă de la locul faptei, dar în final a scăpat basma curată.

Angela Zarojanu, soacră mare


Primul băiat al viceprimarului Sucevei, Angela Zarojanu, Ionuţ, a renunţat la burlăcie, căsătorindu-se cu Janina, o fostă colegă de facultate. Ionuţ Zarojanu şi Janina (fostă Palade), formează un cuplu încă din anul doi de facultate, ei fiind colegi pe băncile Facultăţii de Drept din Iaşi (vezi foto).

Cei doi tineri au spus „da” în faţa primarului Ion Lungu, care a oficiat cununia civilă, alături de ei fiind prezenţi părinţii, naşii Mihai şi Brînduşa Steiciuc, rude, precum şi numeroşi prieteni. Cum era şi normal, emoţiile au fost extrem de puternice, mai ales în apropierea momentului în care tinerii trebuiau să spună „DA”-ul care consfinţeşte căsătoria. Mai „hotărâtă” a fost, se pare, mireasa, care atunci când a fost întrebată de Ion Lungu dacă vrea să-l ia în căsătorie pe Ionuţ Zarojanu, a răspuns cu un „da” ferm.

„Am fost extrem de emoţionată şi bucuroasă. Cu toate că ştiu care este procedura în astfel de momente, oficiind numeroase căsătorii, de data aceasta nu am putut să-mi stăpânesc emoţiile”, a declarat Angela Zarojanu. Ea a mărturisit că nu consideră că „şi-a pierdut băiatul”, considerând că după această nuntă va câştiga o fiică. „Miram dorit foarte mult să am o fată. Acum am doi fii şi o fiică, şi sunt foarte fericită”, a mai spus Zarojanu.

După cununia civilă, noua doamnă Zarojanu, a mărturisit că dragostea dintre ei nu a fost „una la prima vedere. „Eram colegi la facultate, iar în anul II eu m-am mutat în grupa lui. Nu ne-am cuplat imediat. La început am fost prieteni foarte buni, şi apoi ne-am dat seama că ne iubim”, a spus Janina Zarojanu.

Nunta celor doi tineri va avea loc sâmbătă, 17 mai a.c., la Conacul Domnesc, fiind deja considerat evenimentul monden cel mai important al acestui început de an. Acesta şi pentru că la nunta lui Ionuţ cu Janina sunt aşteptaţi să participe cei mai de seamă reprezentaţi ai mediului politic şi de afaceri din judeţul Suceava.

Donţu a dat de "punctul culminant" al risipei banului public


Candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Suceava, Ovidiu Donţu, a dat de „punctul culminant” al risipei banului public. Donţu s-a referit la decopertarea trotuarului din zona sensului giratoriu din Burdujeni pentru a se monta pavele în condiţiile în care trotuarul a fost asfaltat anul trecut şi se prezenta în condiţii foarte bune. „Vreau să prezint faptic pur şi simplu modul în care trotuarul asfaltat anul trecut este în aceste momente electorale decopertat pentru a se pune pavele. Mi se pare punctul culminant al risipei banului public care a avut loc în această perioadă şi reprezintă ultimul tun tras de Ion Lungu în actualul mandat”, a declarat Lungu.

„Soluţie masochistă” de asfaltare a străzilor

Ovidiu Donţu a promis că va recupera „tunurile” trase de Ion Lungu în această campanie şi că-l va determina pe acesta să depună la casieria primăriei toţi banii risipiţi. „Aleile şi bordurile sunt evident o afacere a actualului primar Ion Lungu. Primul lucru care-l voi face când voi ajunge în Primărie voi deschide dulapurile şi voi prezenta în termen de trei luni toate tunurile privind risipa banului public din Primăria Suceava”, a precizat candidatul PSD. Ovidiu Donţu s-a mai legat şi de faptul că asfaltările se fac la orele de vârf apreciind că aceasta este „o soluţie masochistă” pentru că, spune el, dacă şoferul suferă va ţine minte că se asfaltează. „În mod evident nu sunt de acord cu această soluţie. Asfaltările trebuie făcute mai ales noaptea şi nu neapărat în campania electorală pentru că aşa cum asfaltările electorale nu au ţinut în nici o campanie electorală nu vor ţine nici în această campanie”, a mai spus Donţu.

"Flutur promite reformarea PSD"


Comunicat de presă PD-L: “Gavril Mîrza, supranumit de apropiaţii de partid “Tutancamon-ul Consiliului Judeţean”, în ultimele zile de mandat încearcă cu disperare să mai vândă o gogoaşă electoratului.

El a interpretat greşit apelativul de „Mîrza Americanul” pentru cǎ americanii nu au avut CUASC-uri şi nu au agreat niciodată colhozurile. Prin urmare îi cerem, în continuare, să plătească factura tranziţiei.

Gavril Mîrza este responsabil de amanetarea patrimoniului judeţului Suceava la bănci şi îndatorarea a 66 de primării care în urmatorii 25 de ani vor trebui să plătească din banii cetăţenilor împrumuturile pentru mega afacerea cu gaz metan.

Gavril Mîrza este şi autorul moral al exodului celor peste 200.000 de tineri care şi-au pierdut speranţa unui loc de muncă în urma falimentului industriei şi lipsei de noi investitori.

Starea jalnică a drumurilor ne-a izolat de oportunităţile unei dezvoltări economice. Gavril Mîrza nu mai păcăleşte pe nimeni ocolind dezbaterile publice cu Gheorghe Flutur în care trebuie să-şi justifice „măreţele realizări” şi să plăteasc factura. Pierderea preşedinţiei Consiliului Judeţean de către Gavril Mîrza în favoarea lui Gheorghe Flutur, va încheia şi cariera politică a acestuia dând o sansă PSD local să se reformeze.

Sloganul lui Gavril Mîrza ar trebui să fie: <Eu îmi iau haina şi plec>”

Biroul de presa PD-L Suceava

Romică Andreica

Mîrza vorbeşte de "Flutur Aviaru"


Preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Suceava, Gavril Mîrza, s-a arătat surprins de grija pe care o arată omologul său de la PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, faţă de activitatea pe care o desfăşoară în fruntea administraţiei judeţene, făcând referire la atenţionarea venită din partea lui Flutur că propunerea firmei americane AMNYC Group Corporation de a investi sume mari în judeţ ar putea fi „o mare ţeapă”. „Când duşmanul îţi poartă de grijă trebuie să-ţi dea de gândit”, a spus Mîrza, care a adăugat că discuţiile pe care le-a purtat cu reprezentanţii firmei americane au fost transparente şi că instituţia pe care o reprezintă nu este angajată patrimonial în viitoarele investiţii. Mîrza i-a transmis lui Flutur să-şi aducă aminte de „ţeapa” pe care a tras-o firma Lumi din Iaşi care s-a ocupat de dezinfecţia maşinilor în perioada cât a fost gripa aviară iar Flutur era ministru al agriculturii.

„Voi transmite sucevenilor din experienţa de ţepar a lui Flutur ce nu îl recomandă pentru funcţiile pe care le visează. Se vede modul superficial de gândire a PD-L şi a lui Flutur care demonstrează imposibilitatea lor intelectuală de a înţelege un contract internaţional. Spunea Flutur de Mîrza Americanu sau de Mîrza Chinezu. Pot să-i spun şi eu Flutur Aviaru. Îi transmit că nu va ajunge niciodată preşedinte al Consiliului Judeţean. El poate să desfăşoare o activitate îngustă pe care să o poată duce la bun sfârşit. Complexitatea activităţii din Consiliul Judeţean nu-l recomandă să ajungă acolo”, a mai spus Mîrza.

PD-L propune măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului


Candidatul PD-L la funcţia de primar al municipiului Suceava, primarul în exerciţiu Ion Lungu, împreună cu echipa democrat-liberală propusă pentru Consiliul Local, are în vedere în viitorul mandat luarea unor măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului. Lungu a declarat că principala sarcină pe care o are o administraţie locală responsabilă este aceea de a genera ordine, de a coopera cu celelalte instituţii implicate şi de a fi angrenată în realizarea intereselor locale. În acest sens, Lungu a arătat că echipa PD-L va propune pentru viitor programul „Ordinea şi Cetăţeanul” care se vrea un semnal dat sucevenilor în realizarea unui acord pentru întărirea ordinii şi disciplinei în municipiu. „Orice comunitate are nevoie de ordine pentru a putea prospera dar nu o ordine dictatorială în care iniţiativa individului să fie suprimară ci o ordine democratică şi liberală. Ordinea democratică este acel tip de organizare şi funcţionare socială opusă ordinii totalitare în care omul are libertatea deplină de a-şi exprima interesele legitime prin mijloace legale. Orice comunitate trebuie să aibă ca obiectiv protejarea interesului legitim al cetăţeanului. El trebuie apărat împotriva abuzurilor de oriunde ar veni acestea”, a spus Lungu.

Poliţie Comunitară reorganizată

Pentru realizarea acestui deziderat democrat liberalii propun continuarea implicării cetăţenilor în conducerea comunităţii printr-un program „cetăţean - mass-media - Primărie” care să monitorizeze şi să aducă în atenţie nearealizările şi propunerile pragmatice culese de cetăţeni precum şi reorganizarea Poliţiei Comunitare în conformitate cu ultimele reglementări legale în scopul asigurării siguranţei şi liniştii cetăţenilor. „Mai propunem continuarea discuţiilor cu cetăţenii prin audienţe acordate de primar, viceprimari şi consilieri iar raportul anual al activităţii Primăriei şi al Consiliului Local prezentat de primar şi consilieri să fie ca şi în ultimii patru ani o dezbatere reală realizată împreună cu cetăţenii şi cu mass-media”, a mai spus primarul Sucevei.

PNL anihilează "vrăjelile electorale ale PD-L" cu usturoi


Liberalii suceveni au anunţat că vor folosi, ca material de campanie, usturoiul. Vicepreşedintele PNL Suceava, Iulian Angheluş, a explicat că usturoiul va fi folosit ca armă împotriva „vrăjelilor electorale ale PD-L”, şi ca reacţie la materialele de campanie ale actualului primar al Sucevei, Ion Lungu, respectiv cardul de măsurare a stresului şi ruleta de un metru pe care scrie „Dacă e lung măsori/ Dacă e Lungu votezi”.

„Mă voi strădui ca fiecare sucevean care a primit un material de la PD-L să primească şi de la mine un usturoi împotriva acestor vrăjeli electorale. În ce priveşte partea cu ruleta, şi noi avem ruletă. Este mai mare decât a domnului Lungu, iar pe această ruletă va scrie şi ”, a declarat Iulian Angheluş.

El a mai adăugat că Ion Lungu ar fi trebuit să folosească în această campanie un card care să indice de la ce vine stresul sucevenilor, respectiv gropile din asfalt, trafic sau alte probleme cu care aceştia se confruntă.

De asemenea, Angheluş a spus că Ion Lungu ar fi trebuit să folosească un astfel de card la începutul mandatului său, pentru a constata singuri dacă sucevenii sunt stresaţi şi pentru a lua deciziile cele mai bune pentru a remedia această situaţie.

„Sucevenii vor scăpa de stres când vor avea un nou primar, de la PNL”

Candidatul PNL pentru Primăria Suceava, Angela Zarojanu, spune că Ion Lungu nu mai trebuia să scoată acest card pentru a constata dacă sucevenii sunt sau nu stresaţi. „Această invenţie, fără nici un fel de substrat, decât probabil unul populist, îl face să cadă şi mai mult în sondaje”, susţine Zarojanu. Ea a precizat că stresul sucevenilor este dat de gropile din asfalt, de modul în care se execută investiţiile în Suceava, şi de promisiunile fără acoperire lansate de Ion Lungu.

„Populaţia Sucevei este stresată. Este motivul pentru care cetăţenii aşteaptă un nou primar la cârma Sucevei, pentru a se elibera de stres. Cardul acesta nu face decât să confirme că mandatul lui Ion Lungu s-a terminat. Iar sucevenii vor scăpa de stres când vor avea un nou primar, de la PNL”, spune Angela Zarojanu.

Ea i-a recomandat lui Ion Lungu să distribuie cardul respectiv în oraşul Gura Humorului, unde primarul liberal, Marius Ursaciuc, a reuşit să rezolve problemele cu care se confruntau, motiv pentru care nu mai au nici un motiv să fie stresaţi.

Sandu Capră: „Este cardul mincinosul”

La rândul său, deputatul PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră, consideră că cea mai bună denumire a cardului folosit de Ion Lungu în campanie ar trebui să fie „Cardul mincinosul”.

Parlamentarul liberali spune că această denumire este mai mult decât potrivită, susţinând că Ion Lungu „minte electoratul”, cu realizările sale în perioada 2004-2008, în condiţiile în care acestea au fost promovate şi susţinute de liberali, şi au fost finanţate de Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

„Aş dori ca toţi liderii PD-L, şi în special Ion Lungu, să facă o testare la detectorul de minciuni. Şi atunci vom ajunge la concluzia că domnul Lungu nu mai este 100% un primar garantat, ţinând cont de minciunile pe care le-a spus tot timpul. Atât cât a fost la conducerea PNL Suceava, i-a minţit pe toţi membrii de partid şi toată organizaţia PNL, iar acum minte în legătură cu toate proiectele care le-ar fi realizat el şi nu liberalii”, a spus Mihai Sandu Capră.

În ceea ce priveşte ruleta pe care Ion Lungu vrea să o distribuie electoratului, deputatul PNL consideră că aceasta ar trebui să fie folosită de cei de la PD-L pentru a măsura propriile afişe şi bannere de campanie, şi să prezinte sucevenilor cât au costat aceste materiale de campanie.

Steiciuc: „Ion Lungu este inconştient când spune că nu este stresat”

Nu în ultimul rând, vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, a declarat că în condiţiile în care sucevenii se confruntă cu numeroase probleme, este ciudat că nivelul de stres al primarului Ion Lungu este unul normal. „Faptul că Ion Lungu spune că nu e stresat îmi confirmă credinţa că Ion Lungu este inconştient. La problemele pe care le are Suceava, un primar care spune că el nu este stresat, înseamnă că trebuie să părăsească funcţia respectivă. Pentru că nu se poate să stai indiferent în faţa tuturor problemelor pe care acest oraş le are”, a subliniat Steiciuc.

Vartic revine la Garda Financiară Suceava


Garda Financiară Suceava va fi condusă, începând de astăzi, de Ionuţ Vartic. Aceasta după ce printr-un ordin al ministrului economiei şi finanţelor, a fost anulată o decizie anterioară prin care Ionuţ Vartic a fost detaşat, pe o perioadă de şase luni, în Hunedoara, pentru a ocupa funcţia de comisar şef al secţiei Gărzii Financiare din acest judeţ. În aceste condiţii, Vartic revine la conducerea Gărzii Financiare Suceava după o perioadă de două luni de activitate în Hunedoara.

Contactat telefonic, Ionuţ Vartic a apreciat că perioada cât s-a aflat la conducerea Gărzii Financiare din Hunedoara a reprezentat „o experienţă pozitivă”, apreciind că activitatea economică din acest judeţ şi din Suceava este cât se poate de asemănătoare.

„Au fost rezultate la Hunedoara, şi consider că a fost o experienţă pozitivă. Acum revin de unde am plecat şi voi continua ceea ce am început aici, la Suceava”, a declarat Ionuţ Vartic.

Reamintim că la mijlocul lunii martie a.c., în baza unei decizii a conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, 18 şefi ai secţiilor Gărzii Financiare din ţară au primit ordine de detaşare pentru a ocupa aceleaşi funcţii, însă în alte locaţii, în vederea eficientizării activităţii. După plecarea lui Ionuţ Vartic la Hunedoara, conducerea Gărzii Financiare Suceava a fost preluată de comisarul şef al secţiei din Sibiu, Nicu Florescu. În ceea ce-l priveşte pe acesta, conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului a decis ca el să nu se întoarcă la Sibiu, urmând a prelua şefia Gărzii Financiare din Piatra Neamţ.

joi, 8 mai 2008

Primariile din Vatra Dornei au invatat cum sa ia bani de la UE intr-un proiect de CSR

Autoritatile locale din zona Vatra Dornei au invatat cum se dezvolta, pas cu pas, un proiect eligibil pentru accesarea banilor din Fondul European pentru Dezvoltare Rurala, in cadrul unui proiect de CSR initiat de Coca-Cola Romania in parteneriat cu Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Proiectul a urmarit, in principal, facilitarea accesului comunitatilor locale la apa potabila curata si la un sistem de canalizare si tratare a apelor uzate, au spus coordonatorii de proiect la o conferinta de inchidere a proiectului.

Intitulat "Fiecare picatura conteaza", proiectul face parte din initiativa regionala a parteneriatului dintre PNUD si Coca Cola, incheiata in anul 2006, si tinteste imbunatatirea managementului resurselor de apa in 22 de tari din Europa de Est si Asia Centrala. Pana acum, s-au derulat proiecte pilot in Romania, Kazahstan, Croatia si Turcia.

"Salubritatea si apa curata reprezinta o problema globala, atat timp cat 1,1 miliarde de oameni, respectiv 20% din populatia lumii, nu au acces la apa curata (...) Problemele sunt cauzate de un management defectuos si neimplicarea autoritatilor locale", a spus Jan Sorensen, rezident reprezentativ PNUD si coordonator rezident ONU.

De aceea, in Romania, "eforturile noastre au vizat, in principal, sprijinul acordat comunitatilor locale din regiunea Vatra Dornei pentru schimbarea atitudinii lor fata de problemele locale legate de apa, cat si pentru a elabora proiecte eligibile in vederea finantarii din Fondurile Europene pentru Dezvoltare Rurala", a adaugat Sorensen.

Daca aportul PNUD la acest proiect consta in experienta pe care organizatia o detine in domeniul implementarii proiectelor de dezvoltare si in relationarea cu autoritatile, compania Coca Cola si-a motivat implicarea in proiect prin importanta majora pe care apa o are in business-ul sau, si, in plus, dispune de fonduri si experienta pentru managementul apei si in afaceri, a explicat Bogachan Benli, manager de proiect, Initiativa Regionala pentru Apa, PNUD.

Rezultatele proiectului "Fiecare picatura conteaza", pe scurt:
- mai multe sesiuni de instruire a autoritatilor locale pe tema elaborarii de proiecte eligibile pentru obtinerea de finantari din Fondul European de Dezvoltare Rurala. In cadrul acestei componente a fost realizat si pus la dispozitia tuturor celor interesati un ghid practic pentru obtinerea de finantari pentru alimentare cu apa, canalizarea si epurarea apelor uzate in zonele rurale;
- prezentarea legislatiei europene si nationale privind managementul serviciilor de alimentare cu apa si canalizare-epurare;
- un studiu complex al contextului socio-economic si fizic al judetului Suceava, incluzand situatia sistemenlor existente de alimentare cu apa si canalizare-epurare;
- un studiu sociologic prin care au fost evaluate necesitatile sociale si economice, dar si problemele cu care se confrunta comunitatile vizate;
- un studiu de pre-fezabilitate realizat in comunele Dorna Candrenilor si Cosna, care a identificat optiunile existente si solutiile ce pot fi aplicate de autoritatile locale pentru a asigura accesul la apa potabila de buna calitate pentru localnici;
- s-a dezvoltat un document - strategie privind alimenatrea cu apa si canalizarea asezarilor rurale cu mai putin de 2000 de locuitori, in conformitate cu cerintele UE;
- asistenta tehnica acordata autoritatilor locale pentru realizarea a doua proiecte integrate de apa si canalizare;
- o campanie de constientizare care a vizat informarea localnicilor asupra potentialelor probleme de sanatate la care se expun prin consumul de apa netratata. Localnicii au fost, astfel, informati cum sa economiseasca apa, cum trebuie sa pastreze albia raului curata si cum sa opreasca poluarea surselor de apa curata cu deseuri.

Principalii beneficiari ai proiectului

Proiectul a vizat, in special, imbunatatirea managementului resurselor locale de apa, in localitati mici, cu cel mult 2000 de locuitori, din regiunea Vatra Dornei si s-a adresat atat comunitatilor, cat si autoritatilor locale si companiilor direct interesate.

Asistata de consulantii implicati in proiect, primaria comunei Cosna a depus un proiect pe bani de la Guvern, si va depune in aceasta vara un al doilea proiect complementar de apa si canalizare pentru accesarea banilor europeni disponibili pentru acest sector, a spus consultantul Teodor Neamtu.

In ce priveste comuna Dorna Candrenilor, primaria a reusit sa depuna, din aprilie, un proiect complex pentru apa si canalizare, in cadrul Programului de Dezvoltare Rurala, si lucreaza la depunerea, pe viitor, a unui al doilea proiect similar, a completat Neamtu.

Alte proiecte sustinute de PNUD

Reprezentantii PNUD si-au exprimat intentia de a sprijini, incepand cu anul viitor, initiative ale IMM-urilor din zona rurala, mai ales pe agroturism si agricultura.

Pana atunci, planurile imediate au in vedere replicarea lectiilor invatate si bunelor practici din timpul proiectului "Fiecare picatura conteaza" la nivel regional si national, a aratat Monica Moldovan, director al Departamentului pentru Energie si Mediu, PNUD.

"Fiind un proiect cu rezultate subtile, ne asteptam ca ele sa fie vizibile pe termen lung", a conchis Moldovan.

miercuri, 7 mai 2008

Au violat şi supus la perversiuni sexuale o elevă

Minţi bolnave



Doi tineri din municipiul Suceava au fost prezentaţi, ieri seară, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzaţi că au violat şi supus la perversiuni sexuale o minoră în vârstă de 17 ani, elevă în clasa a XI-a la un liceu din localitate.

Cei doi suspecţi, Sergiu Fărtăiş, zis „Coco”, şi Gabriel Asaftei, poreclit „Chinezu”, ambii în vârstă de 20 de ani, au fost reţinuţi marţi dimineaţă de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, fiind audiaţi ore întregi de anchetatori.

Fapta de care sunt acuzaţi cei doi s-a petrecut în seara zilei de 28 aprilie a.c., într-o garsonieră din cartierul Zamca.

Anchetatorii susţin că victima se plimba în acea seară, împreună cu o prietenă, prin oraş.

În zona Policlinicii din Areni, fetele au fost acostate de cei doi tineri, pe care victima îi cunoştea din vedere. Eleva în clasa a XI-a a fost luată deoparte de Sergiu Fărtăiş şi, sub ameninţări, tânărul a obligat-o să-şi continue plimbarea împreună cu el. De frica celor doi tineri, adolescenta în vârstă de 17 ani nu s-a împotrivit şi i-a spus prietenei sale că merge cu aceştia.

Adusă aproape cu forţa în garsoniera din cartierul Zamca, minora a fost bătută şi obligată să întreţină raporturi sexuale cu cei doi tineri. După ce aceştia şi-au satisfăcut poftele sexuale, i-au cerut victimei să meargă cu ei la un bar din cartierul George Enescu, unde trebuiau să se întâlnească cu mai mulţi prieteni de-ai lor. Printre aceştia din urmă se afla şi o tânără care, aflând de coşmarul prin care a trecut eleva, i-a dat acesteia pe ascuns telefonul mobil. Minora violată s-a închis în WC-ul barului cu pricina, de unde a ieşit numai după ce părinţii ei, pe care i-a sunat şi le-a povestit prin ce a trecut, au ajuns în localul cu pricina. Minora se afla în stare de şoc, fiind dusă în zilele următoare la un psiholog.

Din informaţiile noastre, ieri, în timpul audierilor, unul dintre cei doi tineri şi-a recunoscut fapta.

Ieri seară, la ora închiderii ediţiei, judecătorii nu se pronunţaseră încă cu privire la propunerea de arestare preventivă a celor doi suspecţi.