miercuri, 5 martie 2008

„Arsenal” la un armurier de ocazie, cu antecedente pe linie de arme


Actualitate



alin botezatu Poliţiştii suceveni şi botoşăneni au descoperit un adevărat arsenal la un armurier de ocazie din judeţul Botoşani. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu, poliţiştii Serviciului arme, explozivi, substanţe toxice din cadrul I.P.J. Suceava, au efectuat o percheziţie la locuinţa lui C.DIMITRIE, în vârstă de 77 ani, domiciliat în comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, pensionar, în baza Ordonanţei emisă de Judecătoria Suceava, ocazie cu care, în atelierul situat în curtea locuinţei au fost găsite bunuri supuse autorizării şi deţinute ilegal.

Este vorba despre o armă de vânătoare mixtă, de cal.16/11, originală, în stare de funcţionare, o armă de vânătoare cu ţevi lise marca RONGE, de cal.12, originală, în stare de funcţionare, 25 capse GENOFIX de cal.6,35 mm, 1 cartuş cu glonţ de cal.5,6 mm., 50 grame pulbere pentru cartuşe de vânătoare în stare activă.

„Din primele cercetări efectuate împreună cu lucrătorii serviciului corespondent din I.P.J. Botoşani, a rezultat că armele de vânătoare aparţin unor persoane din judeţul Botoşani, titulari de permis de armă, care le-au adus la locuinţa lui C. Dimitrie pentru efectuarea unor mici reparaţii, deşi acesta nu este autorizat ca armurier în condiţiile Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

Cu privire la capsele genofix, cartuşul cu glonţ şi pulberea, C. Dimitrie a declarat că le deţine din anii anteriori de la diferiţi posesori de arme a căror identitate nu o reţine”, precizează purtătorul de cuvânt al I.P.J. Suceava.

Botoşăneanului i s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „nerespectarea regimului materiilor explozive”, cercetările fiind continuate de către lucrătorii acestui serviciu cu învinuitul în stare de libertate.

Botoşăneanul este un pasionat al armelor, nefiind la prima abatere de acest gen, având antecedente penale pe linie de arme şi muniţii.