miercuri, 5 martie 2008

Tot mai puţine posturi în învăţământ, consecinţă a scăderii efectivelor de elevi


Invatamant



Daniel Hrenciuc Învăţământul sucevean are de oferit tot mai puţine norme cadrelor didactice din judeţul Suceava. Adjunctul IŞJ Suceava, Daniel Hrenciuc, a declarat marţi într-o conferinţă de presă, că spre sfârşitul săptămânii, în şedinţa de Consiliul de Administraţie a instituţiei vor fi aprobate o serie de întregiri de norme didactice. „Pe data de 11 martie vor fi afişate catedrele rezervate şi orele disponibile pentru completare de norme, iar în perioada 11-14 martie se pot depune dosarele pentru completarea normei. Ca o noutate în acest an, completarea se va face în şedinţă publică”, a precizat Daniel Hrenciuc.

Acesta a precizat că situaţii de restrângere de activitate, posturi ce trebuie completate cu ore în plus pentru a deveni norme întregi, se înregistrează la discipline precum istoria, geografia, matematica, discipline tehnice şi în învăţământul primar. „Această categorie va avea prioritate la toate etapele de mişcare a personalului didactic ce urmează a avea loc. Cele mai multe asemenea cazuri se înregistrează în învăţământul primar. Anul trecut, la nivelul judeţului s-au înregistrat 197 restrângeri de activitate din care cca. 100 au fost la învăţători. Anul acesta ne aşteptăm la o cifră aproximativ la fel. La învăţământul primar, în mediul urban situaţia este dramatică”, a concluzionat adjunctul IŞJ Suceava.

Daniel Hrenciuc a ţinut să precizeze că dispariţia posturilor din învăţământ este o consecinţă a scăderii efectivelor de elevi, şi a dat ca exemplu faptul că anul trecut în judeţ erau înregistraţi 131.254 elevi, iar anul acesta sunt 129.789, ceea ce a dus la diminuarea numărului de clase.